În Munții României

ALEGE-rea

Dacă este albă sau este neagră…. uneori trebuie să alegem.

În cursul vieții avem de făcut o multitudine de alegeri, de luat multe decizii şi hotărâri.

Noi nu putem alege părinții, sexul și data nașterii dar în rest, totul este la o libera noastră gândire, care uneori necesită o complicată alegere.

Trecând prin etape ale vieții, putem conștientiza în timp că alegerea de azi este un indicator de sens al destinului de mâine. Poate din acest motiv, multe persoane se decid greu în anumite privințe.

Uneori, dacă ai noroc, amânarea duce la ușurarea deciziei, dar în același timp poți pierde anumite oportunități.

Când îți alegi persoana potrivită pentru a întemeia o familie, trebuie să privești în perspectivă, bazându-te pe inimă și suflet.

Când îți decizi partea profesională, trebuie să iei în calcul relațiile cu colegii, tehnologia și dorința de a învăța și a progresa în mod continuu. Viitorul este aproape programat din momentul finalizării cursurilor. Adevărata decizie este atunci când ne alegem direcţia de mers…

Alegerea concediului este de asemenea ceva greu, ai vrea să te relaxezi, să vezi multe, să cunoști tot, să călătorești mult, dar timpul este scurt.

Totul depinde de noi. Orice decizie, oricât de minoră pare la început, se va dovedi cât de importantă este în timp.

Trebuie să alegem astfel încât decizia noastră să nu fie în detrimentul altora, atât cu voie, cât și fără voie,  sau fără a ne gândi măcar …

Dacă toți ar gândi pozitiv, viața ar fi în general mult mai frumoasă!

A alege nu este atât de greu, dar trebuie să ne asumăm decizia! Nu putem da un „undo” deciziilor din viaţa reală!

Drumuri prin România

Imagine: Printre flori

Viața ca o moarte

A ne trăi viața, înseamnă o veșnică luptă cu tot ceea ce ne înconjoară. Din momentul apariției noastre pe lume, trebuie să facem tot posibilul pentru a ne găsi și noi, un loc, în mediul în care ne-am trezit!

Invidia este mereu prezentă, chiar dacă este dușmanul nostru. Fie că suntem mici, fie că suntem mari, nu vom scăpa niciodată de acest sentiment. Unii părinți sunt invidioși pe alți copii, pe alte situații, fie ele financiare sau familiale.

Omul, doar atunci când ajunge la adevărata maturitate descoperă răutatea celor din jur. Niciodată nu-i vom mulțumi pe toți cei din jurul nostru, de aceea, cel mai important pentru noi, este propriul nostru „personaj”. Nu treburi să avem chipul trist, de parcă am lucra la pompe funebre și să fim veseli, bucuroși pentru fiecare zi pe care o trăim. Fiecare noua zi, poate însemna o schimbare în bine, a fiecăruia.

Uneori uităm să ne trăim viața, fiind preocupați de necazurile din trecut și luptând pentru un viitor mai bun, uitând de fapt, să trăim în prezent.

Pe lângă invidia celor din jur, vom fi mereu agasați de bârfele din jur, de răutatea oamenilor și mai ales de bucuriile acestora, mascate sau nu, atunci când nouă ne merge rău sau avem anumite neplăceri.

Ambiția profesională a unor oameni este fără margini, fiind pregătiți, la figurat,  să „calce peste cadavre”. Noi nu trebuie să ne gândim la propriile servicii funerare, din contră, trebuie să renaștem din propriile supărări, deznădejdii, tristeți și să ascedem spre lumea cea dreaptă, a celor buni. Se spune că bunătatea nu are ce căuta în viața de acum, dar prin răutate distrugem ceea ce este bun, construit cu migală, de cei din trecutul nostru.

Cu mulți ani în urmă, vecinul venea să te ajute, nechemat, pentru ca împreună să realizați lucruri utile. Acum, același vecin, nu te mai cunoaște și este invidios pe ceea ce ai obținut.  Uneori, oamenii se bucură mai mult de răul cuiva, decât de propriul său bine.

Oare vom reuși să trăim în pace sufletească și în înțelegere, laolaltă, noi cu cei din jurul nostru și ei între ei?

Speranța moare ultima iar viața fiecăruia este așa cum și-o construiește și o modelează, în funcție de propriile sentimente, gânduri și fapte.

De ce să distrugem un lucru realizat de altcineva, doar pentru că noi nu am putut face acel ceva?

Mass-medie insistă în ultimii ani, cu prezentarea evenimentelor negative din viață, acordând foarte puțin timp, reușitelor și a oamenilor de valoare.

În viață ai și bune și rele, dar este propria noastrăviață!

Noi luptăm nonstop ca să reușim în viață, muncim mult pentru a avea beneficii materiale, pe care apoi le cheltuim pentru sănătatea noastră pe care am neglijat-o.

De ce să avem o viață ca… și să nu fim ca…

Trebuie să privim spre răutate, ca la ceva existent, dar neglijabil. Bunătatea noastră se reflectă în binele celor din jur, care odată și odată, vor descoperi adevăratele valori ale existenței lor umane. Fiecare zi trebuie trăită la maxim, ca și cum ar fi ultima…

(IN)COMPETENŢA

În viaţa de zi cu zi, mereu ne întâlnim cu anumite persoane, locuri, sau situaţii.

Uneori suntem depăsiţi de evenimente, de situaţii, de realitate în general. Acest lucru nu înseamnă că suntem incompetenţi…. în viaţa de zi cu zi!

Omul, oricât de „slab” ar fi, la figurat vorbim, este competent în ceva. Toţi ne naştem cu un har, dar trebuie să-l „cultivăm”, nu să ne contemplăm în obişnuinţă….

O persoană care nu se regăseşte la locul de muncă, nu înseamnă că nu poate fi bun, în alt loc. Poate acel loc nu i se potriveşte.

Fiecare om, a fost, măcar o dată în viaţă, la un moment dat, într-un loc nepotrivit.

Omul are o viaţă ca un puzzle, pe care dacă nu-l completezi corect, poţi pierde timp, ani…viaţa….

Fiecare om, aşa cum este îndrăgit măcar de o persoană, aşa este şi priceput în ceva anume, trebuie doar să descopere, în timp util, acel „ceva”.

Viaţa ar fi monotonă, dacă ar decurge planificat , normal…. ar urma un curs obişnuit….

Totuşi sunt persoane care se cred competente în orice, dând chiar sfaturi şi indicaţii, pe care, nici ei nu le-ar urma.

Omul discerne, este o fiinţă gânditoare, de aceea se deosebeşte de celelalte fiinţe, dar uneori uită să folosească această calitate importantă.

Un om competent, prin lupta dură cu viaţă, poate face faţă celui care se crede superior dar de fapt, este un incompetent…

Noi singuri ne decidem destinul şi punem piesele de puzzle acolo unde considerăm că le este locul….

%d blogeri au apreciat: