Tineri sau… NU

De multe ori când avem o vârstă, noi spunem şi gândim, că suntem tineri sau bătrâni… În copilărie nu prea ne gândim la vârstă….

Dar în timp, descoperim că  nu vârsta ne decide viaţa, ci felul în care simţim, trăim… existăm într-un adevărat sens!

De câte ori nu am văzut tineri care se târeau ca nişte bătrâni… sau bătrâni care alergau mai ceva ca tinerii!

Dacă omul se simte tânăr este tânăr, dacă se simte fără vlagă, îmbătrânit…e un bătrân….

Putem fi tineri bătrâni sau bătrâni tineri.

Tinereţea se păstrează prin vigoare, plimbări, dragoste, credinţă, dorinţe şi idealuri de împlinit, fără stresul supărările din zilele de azi.

Dacă nu ai idealuri şi aspiraţii în viaţă, mergi încet ca un bătrânel şi te trezeşti…bătrân.

Omul bătrân care tot timpul caută ceva, dornic de cunoaştere, realizări, aspiraţii, este veşnic tânăr datorită sufletului .

Omul care are pasiuni, se dedică lor,, îi ajută pe cei din jur, nici nu descoperă că are o anumită vârstă…

Important este, să stâm drepţi în faţa vitregiilor din viaţă, să ripostăm prin ceea ce avem noi bun!

Să fim mereu tineri prin aspiraţii şi dorinţa de cunoaştere.

Tinereţea este trecătoare doar pentru cei care nu cred în ea!

PSIHOLOGIA VIEȚII – STIMA DE SINE

Omul în general este interesat de imaginea sa, pe care o prezintă celorlați, impresia pe care o lasă altor persoane prin comportamentul său public.

Αutοрrеzеntarеa еѕtе de fapt ο fοrmă prin care se controlează іnfοrmaţіa ре carе іndіvіdul ο οfеră celor din jurul său, dеѕрrе еl înѕuşі. Рrіn această autοрrеzеntarе ѕе tranѕmіt іnfοrmaţіі care sunt în cοncοrdanţă cu ѕcοрurіlе ре carе emițătorii mesajului şі lе рrοрun, іnfοrmaţіі cе cοntrіbuіе la rеglarеa іmрrеѕііlοr dеѕрrе ѕіnе. Deși în general, această autoprezentare, imagine se definește ca imagine publică a persoanei respective,, în lіtеratura dе ѕреcіalіtatе a psihologiei, aceasta ѕе еvіdеnţіază prin definirea a dοuă ѕtіlurі: ѕtіlul aѕеrtіv şі ѕtіlul рrοіеctіv. Stіlul aѕеrtіv reprezintă de fapt ѕtіma dе ѕіnе înaltă şі ѕtabіlă, în timp ce ѕtіlul рrοіеctіv cοrеlеază cu acea ѕtіmă dе ѕіnе  ѕcăzută şі de o anumită frіcă, dе еvaluarе nеgatіvă.

Αutοрrеzеntarеa reprezintă strategia utіlіzată dе οamеnі реntru a-și fοrma іmagіnеa a cееa cе doresc ѕă gândеaѕcă alţіі dеѕрrе еі. Рrοcеѕеlе carе sunt modelatoare ale ѕtіmei dе ѕіnе ѕunt numеrοaѕе și aparțin întregii vieți, atât cοріlărіеі cât mai ales vіеţіі adultе.

Оmul ca fііnţă, gândеştе mult, рrοfund şі-şі cοοrdοnеază vіaţa duрă crіtеrііlе ре carе lе cοnѕіdеră ca fііnd cеlе maі bunе.

Рrіmіі рaşі dіn vіaţă, au un rοl іmрοrtant în еvοluţіa vііtοarе ре trерtеlе ехіѕtеnţеі umanе. Νіcіοdată οmul nu рοatе fі ѕіgur că alеgе οрţіunеa реrfеctă реntru că,dе multе οrі acеaѕta nu ехіѕtă. Duрă fеlul în carе a fοѕt mοdеlat la vârѕta cοріlărіеі, οmul îşі aѕumă anumіtе rіѕcurі, ѕtatute ѕοcіalе ѕtabіlіndu-şі еtaреlе ехіѕtеnţеі ѕalе, bazatе ре ţеlurі şі іdеalurі рrοрrіі.

Ѕοcіеtatеa рrіn cееa cе rерrеzіntă, aѕіgură іndіvіduluі cadrul dеzvοltărіі реrѕοnalіtăţіі ѕalе, tірarе dе gândіrе (mеntalіtăţі) şі dе cοmрοrtamеnt, rеlaţіі іntеrреrѕοnalе şі mіjlοacе dе traі, tοatе acеѕtеa rеunіtе într-un anѕamblu unіtar, într-un ѕіѕtеm carе еѕtе fοartе bіnе οrganіzat, рrіn carе іndіvіdul dеvіnе dереndеnt dе cadrul ѕοcіal.

   Atât vіaţa іndіvіduală cât și cea cοmunіtară ѕunt în marе măѕură іnfluеnţatе dе către ѕοcіеtatе, aѕtfеl încât omul deține реcеtеa mοdеlеlοr ѕοcіο-culturalе de care  aрarţіnе. Рrіn acеѕtе mοdеlе create, individul, maі mult ѕau maі рuţіn іntеrіοrіzat ѕе adaрtеază cеrіnţеlοr ѕοcіеtăţіі.

Ѕtіma dе ѕіnе ѕе rеfеră la mοdul în carе nе autοеvaluăm, nе vеdеm nοі în οglіndă рrοрrіa іmagіnе, la cât dе bunі nе cοnѕіdеrăm cοmрaratіv cu cеіlalțі ѕau cu рrοрrііlе nοaѕtrе ѕtandardе, еa ехрrіmă măѕura în carе nе accерtăm ѕau nе aрrοbăm ре nοі înșіnе.

Ѕtіma dе ѕіnе rеflеctă cât dе mult valοrăm în рrοрrіі nοştrіі οchі, ехрrіmă ѕеntіmеntеlе față dе nοі înșіnе ca реrѕοanе, atіtudіnеa favοrabіlă ѕau nеfavοrabіlă față dе nοі. О реrѕοană carе ѕе dеѕcrіе ре ѕіnе maі dеgrabă în tеrmеnі рοzіtіvі, va avеa ο іmagіnе dе ѕіnе рοzіtіvă șі un nіvеl rіdіcat al ѕtіmеі dе ѕіnе, în tіmр cе ο dеѕcrіеrе în tеrmеnі рrеdοmіnant nеgatіvі a рrοрrіеі реrѕοanе ехрrіmă ο іmagіnе dе ѕіnе nеgatіvă șі un nіvеl ѕcăzut al ѕtіmеі dе ѕіnе.

Fіеcarе реrѕοană arе ο anumіtă tοlеranță față dе рrοрrііlе ѕlăbіcіunі  față dе ѕіnе,  іmрlіcіt șі față dе alțіі. Ιmрοrtant еѕtе ca ο реrѕοană ѕă ѕе accерtе ре ѕіnе, ѕă ѕе aрrеcіеzе  реntru cееa cе facе maі bіnе, cοntrіbuіnd aѕtfеl la autοrеѕреct șі încrеdеrе în ѕіnе. Ιmрοrtant еѕtе ca mеrеu ѕă ехіѕtе un еchіlіbru întrе autοaрrеcіеrе șі autοcrіtіcă. Реrѕοana carе cadе în ехtrеma unеіе dіntrе cеlе dοuă, rіѕcă ѕă nu maі cοncеaрă adеvărata rеalіtatе.

Ιmagіnеa dе ѕіnе, еѕtе οglіnda реrѕοnală, ѕе caractеrіzеază рrіn cum nе vеdеm nοі înѕіnе. Ѕе rеfеră la mοdul în carе fіеcarе îșі реrcере рrοрrііlе caractеrіѕtіcі fіzіcе, еmοțіοnalе, cοgnіtіvе, ѕοcіalе șі ѕріrіtualе.

Fiecare individ trebuie să aibă o stimă de sine ridicată, pentru că nu trebuie să se compare cu alții, chiar dacă trăim într-o societate, fiecare om, în felul său, este unic!

Stima de sine depinde de moralul și de caracterul personal, de gândurile și emoțiile care străbat psihicul nostru și modul cum reacționăm la stimulii externi.

Imagini – La plimbare

Jurnal de pandemie

Încep să număr zilele de când stau acasă. Când citisem “Doi ani de vacanță” scrisă de Jules Verne, mi-am dorit să am și eu o vacanță lungă, dacă nu doi ani, măcar două luni. Mi s-a îndeplinit! Probabil mulți și-au dorit!

Am vrut să am timp pentru familie. Avem toți dar parcă am nimerit în altă familie.

Începutul este greu. Mi-am spus că voi scrie un jurnal dar am tot amânat, din lipsă de timp, de chef…

Prima zi am constatat cu adevărat că am doi copii. Fiecare țipa în stilul său. La servici aveam un zgomot constant, dar aici, tonalitatea și distanța propagării sunetului erau variate. După câteva ore am aflat că am vecini harnici. Au intrat în acțiune bormașinile și ciocanele.

Eram atât de agitat că-mi venea să bat pe cineva. Soția mea m-a trimis la cumpărături. Mi-a dat un caiet cu lista de produse necesare. M-am bucurat că pot ieși dar nu am făcut primul pas că m-au prins de picior. Copilul vroia să vină cu mine iar soția mea, ca să-mi atragă atenția să-mi iau declarația pentru ieșitul în exteriorul locuinței. Era să alunec pe scări, pentru că un vecin tot arunca găleți cu apă pe jos. M-am udat doar pe fund, pentru că picasem trei scări ca pe un derdeluș dar fără sanie.

Gunoiul pe care-l luasem de acasă, s-a împrăștiat pe jos. M-am apucat de făcut curat. Mi-am pus o  mască. Vecina de deasupra noastră trece pe lângă mine și comentează că ce fel de femeie de serviciu sunt dacă nu fac curat cum trebuie. O să vorbească cu șeful scării să mă schimbe. Eu nu apuc să zic nimic. Oricum, eu sunt șeful scării…. dar nu și femeie de serviciu!

Am plecat cu greu. Pe stradă era pustiu. Fericit mă îndrept spre primul magazin. Închis. Hm! Merg spre piață. Ca la un semnal, încep să iasă pensionarii, pentru că erau în perioada lor de cumpărături. Până să ajung la piață, coada era atât de lungă, că dacă mai întârziam un pic, puteam să stau la ea, din fața blocului.

După câteva ore, m-am întors acasă. Aveam o grămadă de produse. Pe drum am văzut o mulțime de câini care-și plimbau stăpânii. Atunci mi-am adus aminte că de câteva zile, au dispărut pisicile și  câinii vagabonzi, probabil i-au adoptat cei cu suflet de…libertate.

Ajuns în apartament, soția mea începuse să despacheteze și făcuse ochii mari dar nu a spus nimic. Luasem toate verdețurile din piață, pentru că nu știam care-i mărarul. Oricum la ciorbă, se aruncă orice verdeață în apă clocotită și gata mâncarea.

Soția mea a scos cartofii. AM luat și roz și albi, că nu se știe. La fel și ceapă, roșie și albă. Ulei am luat și de soia, de floarea-soarelui, de măsline, de palmier, că deh, nu scria exact de care trebuie.

Galant, o ajutasem pe soția mea să pună mâncarea în frigider; trei tipuri de salam, două de unt, cinci de brânză. Apoi am luat dulciurile și le-am pus în cămară, alături de cele cinci pâini. Eu nu cumpăr în exces, doar ceea ce trebuie, dar și ca să fiu sigur, că este ce trebuie.

După o oră, terminasem de așezat cele cumpărate și-mi deschisesem o bere, restul baxului punându-l tot în cămară, lângă baxurile de apă și de vin.

După o săptâmână de stat în casă știam zgomotele copiilor, ale bormașinii și urmăream panica informațiilor de știri. Stăteam la televizor și mâncam, adică ronțăiam

După trei săptămâni, soția mea a decis să plece cu cei doi copii ai noștri la părinții ei, la țară. Am încurajat-o și chiar am condus-o până la gară, trecând prin trei filtre de poliție. Cred că erau singurii călători din tren. S-a simțit ca Regina Maria când călătorea cu trenul regal.

Singur acasă! Mi-am făcut provizii de băutură și dulciuri, pentru că de mâncare gătită, era plin frigiderul. Soția mea mi-a spus să am grijă să nu se strice mâncarea. Am ascultat-o. În trei zile am terminat tot ce era prin frigider, chiar și băuturile din cămară, că, deh, trebuie să alunece mâncarea.

Vorbesc seara cu ea la telefon și aud strigătele copiilor teroriști. Adică ai mei. Cu două zile în urmă, am fost și i-am scos siguranța din tabloul electric al vecinului cu bormașina, iar de atunci s-a făcut liniște. Stă pe întuneric. Cred că are impresia că i-au tăiat curentul electric pentru neplată!

Azi este a treia zi consecutivă când îmi cumpăr măncare și băutură pentru o săptămână. Până la urmă voi reuși.

M-am apucat de gătit că s-a terminat mâncarea. La început mi-am făcut omletă dar găsisem totul scrum. Plecasem pe balcon să savurez o cafea. Apoi am trecut la prăjit carne. Uneori reuseam, alteori doar o încălzeam. Mi-au ieșit bine cartofii prăjiți.

Chiar ieri făcusem un meniu complet, gătit; cartofi pai și pulpă de pui. A fost un pic de fum dar nu au mai venit pompierii. S-au obișnuit vecinii cu fmul produs de mine și n-au mai alertat autoritățile. Ieri uitasem de focul de pe aragaz pentru că fusesem să scot hainele spălate din mașina de spălat, operațiune efectuată în urmă cu o săptămână.

Am constatat că s-a defectat cântarul. Ultima oară când îl folosisem era bun, acum se dă acul peste cap. Soția mea s-a cântărit ultima oară, înainte de a pleca cu teroriștii noștri. Avea 56 de kg, aproape jumătate cât mine.

Mă duc în cămară să iau niște ronțănele. Mă sperii! Nu că nu aș avea ronțănele, dar mă chinui cu greu să intru pe ușă. O fi plouat și a intrat ușa la apă! Nu-i nimic, mă intind de pe geamul din balcon și găsesc eu ceva. Reusesc, în timp ce observ un deghizat, că se uită ciudat la mine, de pe acoperișul casei.

Jurnal de extraterestru

Am ajuns cu bine pe Planetă. Nu am întâlnit alte farfurii zburătoare. Se pare că aici nu se circulă pe calea aerului. Am nimerit într-o zonă verde. Deși era zi, nu era nimeni pe acolo. La un moment dat am auzit niște zgomote și am văzut doi cai care transportau niște uniforme. Nu vedeam față ființelor de pe cai și m-am ascuns.

Apoi am sărit un gard și mergeam pe un drum cu pietre și gropi. Am întâlnit locuitori ai Planetei. Cred că sunt extraterești ca și noi. Nu s-au panicat la vederea mea. Totuși am o dilemă. Nu cred că sunt ființele superioare… Aveau botniță și erau bipezi. Hm! Or fi luat patrupezii conducerea Planetei? O fi Planeta Maimuțelor?

Erau toți cu fețele acoperite și aveau ceva antene deasupra capului. Antenele nu sunt ca ale noastre, pentru că țineau un capăt în mână și deasupra capului se auzeau zgomote ciudate, sacadate. Deși aveau antenele, comunicaau prin niște dispozitive pe care le țineau la ureche cu cealaltă mână, opusă celei care ținea antena. O să mai studiez problema mai încolo pentru că a trebuit să mă ascunsd că cineva arunca cu apă.

Cerul era frumos, nu așa cum a fost descris de predecesorii mei, ca fiind negru și obturat de diverse pelicule în aer….

Oare nu am nimerit cumva, pe altă Planetă?

S-a lăasat seara și totul s-a golit, de parcă Planeta ar fi fost părăsită. M-am plimbat prin zona verde. Se pare că nu au probleme cu energie electrică pentru că peste tot am văzut dispozitive cu multe culori care se schimbau instantaneu. M-am apropiat să văd ce este și erau niște căruțe cu patru roți, cred că ei le spun mașini.  Am auzit apoi o voce puternică prin două cutii amplasate deasupra mașinii, unde se învârteau luminile. M-am speriat și am fugit. Cred că mă urmărise cineva dar am scăpat că m-am împiedicat într-o gaură și am căzut pe lângă niște țevi. N-a venit nimeni după mine.

Dimineața am ieșit și am pornit pe drum. NU era nimeni. M-am ascuns după un container. La un moment dat s-a umplut strada cu oameni cu părul alb, mascați și furioși. M-am băgat în container. Acolo am găsit mult combustibil, mâncare cum zic cei de aici. Oare au mutat magazinele de alimente în containere ?

După ce am auzit că este liniște, am ieșit cu grijă și am pornit pe drum. Erau mulți cu uniforme și măști. Predecesorul meu a spus că teroriștii și hoții au măști ! Oare am ajuns pe Planeta teroriștilor ?

Am pornit încet pe lângă case. Am văzut un patruped, urmat de un biped cu botniță. Cred că patrupedele și-au căștigat drepturile lor de ființe. Puțin mai încolo erau și alții, același model : patruped și biped. Bipedul avea mască și i se vedeau două mărgele, probabil ochii. Patrupezii se plimbau nestingheriți. Puțin mai departe am văzut o chestie ciudată. Din descrierea predecesorului meu, sigur este o maimuță. Stătea pe drum și se uita la clădirilu unde  se aflau oameni, chiar dacă nu aveau măști sau antene.

Am reținut eu greșit? La grădina zoologică sunt animale, patrupede, sau oameni bipezi? Trebuie să verific.

Am văzut o ușă deschisă într-o clădire. M-am îndreptat încolo și spre surprinderea mea, de acolo ieșise un animal care m-a salutat. Alături de el era unul care semăna cu mine! Un dinozaur și un extraterestru? Împreună!

Ceva este ciudat. Mă duc spre acoperișul clădirii. Pe drum mă intersectez cu o femeie. Tresare dar nu se sperie, doar se ferește din calea mea. Puțin mai sus, un bătrânel își ia pachetele din fața ușii, similare cu cele văzute la omologul meu și la dinozaur. Urc scările și ajung pe acoperiș.

Privesc cerul albastru, ascult ciripitul păsărelelor, respir aerul curat. Se pare totuși că este altă Planetă, una fără poluare. Mă uit în jos și constat grupuri de bipezi cu patrupezi. O fi vreun sport pe aici?

Puțin mai jos, pe un balcon, observ un bărbat care scrie de zor într-un caiet. O fi jurnalul lui ? O să fiu pe fază când dispare ca să-l iau pentru studiu. Mă apropii încet, cu grijă să nu cad, îmi aplec capul și mă uit la copertă : Jurnal de pandemie.

Ce-o fi ? Interesant… Apare bărbatul și ne speriem reciproc, deși nu avem botnițe !

AMÂNare şi REALIZARE

Când avem multă treabă, uneori ne speriem şi amânăm unele lucruri. Normal şi firesc, doar uneori….

Era un proverb în trecut…: “Ce poţi face azi nu lăsa pe mâine”, care între timp a devenit “Ce poţi face mâine, nu fă azi” sau, mai rău “Ce poţi face azi, lasă pe mâine căci poate nu mai este nevoie…”.

Urmând aceste principii, amânăm de azi pe mâine, sau chiar pe mai multe zile, până când considerăm că suntem mai liberi, anumite lucruri. Când vine însă acea zi, descoperim că timpul nu ne permite să realizăm tot ceea ce ne-am propus….

Dacă tot amânăm, uneori aceste amânări duc spre neîmpliniri ale idealurilor, viselor, uneori chiar şi a vieţii noastre….

Realitatea este că în viață trebuie să amânăm, sau să renunţăm, la lucruri mărunte, chiar dacă… unele fapte mărunte duc spre marile realizări, în detrimental acţiunilor cu “bătaie lungă “ benefice pentru noi.

Totul depinde de noi, de cum gândim şi mai ales de cum ne implicăm în viaţa noastră şi a celor din jur.

Noi decidem, atât pentru noi, cât şi pentru cei din jurul nostru, pentru cei cu care interacţionăm în viaţa de zi cu zi.

%d blogeri au apreciat: