Ultimul om….

De multe ori auzim expresia: “ce sunt ultimul om de pe lume?” ….
La ce ne referim sau la ce se referă, cei ce spun aceste cuvinte!?
Din tonul vocii, ne putem da seama, că persoana respectivă s-a simţit jignită, umilită…
Dar de ce trebuie să se simtă ca ultimul om…? Din contră, ar trebui să se bucure. De ce? Se spune mereu că cei din urma, vor fi cei dintâi. Deci…
Noi nu trebuie să considerăm jignirile ca ceva care să ne strice ziua…să ne întristeze…
Acest lucru trebuie să ne mobilizeze să luptăm, pentru mai bine, pentru a demonstra că suntem oameni…şi chiar ne pasă!
Dacă ne consolăm cu viaţa tristă, cu sufletul încărcat, cu tonalităţile jignitoare ale vocilor anumitor persoane…suntem dejnădăjduiţi într-o lume pierduta pentru noi.
Suntem singurii care luptăm, pentru a demonstra celor din jur, ceva legat de noi. Dacă noi suntem buni, înseamna că niciodată, nu putem fi printre cei din urmă…
Cei care ne desconsideră, se cred mari personalităţi, dar de fapt sunt nişte fiinţe cuvântătoare, şi doar atât.
Fiecare dintre noi, am suportat jigniri sau umilinţe, pe nedrept, pentru că aşa este viaţa şi societatea. În noi constă puterea de a schimba aceste lucruri…

DinamicA VIEŢII

Câţi dintre noi putem spune că avem o viaţă liniştită, relaxantă ?
Puţini… de ce oare?

Viaţa noastră a devenit complicată, agitată , tumultoasă din momentul în care ne-am născut.
Omul, provoacă agitaţie în jurul său, prin simplul fapt că există.
Când suntem copii, cei mari au grijă de noi să ne educe, să ne înveţe…. Apoi creştem şi începem să fim agitaţi din cauza viitorului pe care-l pregătim, indiferent care ar fi, însă, având repercursiuni asupra viitorului.
Cu cât înaintăm în vârstă, suntem agitaţi datorită familiei, a mediului în care trăim şi muncim, uitând să facem ceva şi pentru noi….

Munca şi problemele cotidiene ne atrag într-un vârtej din care cu greu putem ieşi…
Timpul zboară, zilele trec, vremurile se schimbă şi descoperim că am trecut de multe ori pe lângă o sanşă, pe lângă persoane pe care le-am ignorat, dând vina, pe dinamica vieţii…

Trebuie să privim în profunzime, să uităm de probleme pentru un timp oricât de scurt, să fim „noi cu noi” …
Să ne dedicăm o perioadă din timp, din viaţă, nouă şi celor dragi nouă… să nu-i uităm şi mai ales să nu ratăm momentele importante de pe aripile vieţii în vârtejul timpului!

Normalitatea

Ce este normalul?
Uneori ceea ce noi credem că este normal, altuia i se pare anormal.
De acest lucru ne lovim mereu,în viaţa de zi cu zi, acasă, la locul de muncă sau oriunde ne-am afla.
De exemplu, acasă este normal să ai grijă de propria casă, dar unora li se pare ceva ciudat să faci mereu curăţenie, mâncare gătită proaspăta….
În piaţa , de sărbători, normal ar fi ca produsele să se ieftinească, dar ele, însă se scumpesc! Cum este oare normal? Nu este mai bine să vinzi mai ieftin şi mai mult, ca în alte zone ale globului pământesc, decât să vinzi puţin dar scump?!
Normal este să-ţi câştigi existenţa prin muncă….într-un timp se plătea ne-munca.
Nu este normal să fii cinstit cu ceilalţi, cum esti cu tine însuţi?
Nu este normal să fii bun cu cei din jur şi să nu fii luat drept fraier?!
Unde este graniţa dintre normal şi anormal? Fiecare îşi are propria graniţă!
Nu contează ce crezi, contează ceea ce faci….
Deci trebuie să ne asumăm riscurile, fie ele normale sau anormale!
Fiecare să facă ceea ce vrea.
Să fie bine pentru el dar…normal, să nu fie rău pentru alţii!