Un mic amănunt esențial

Îmi pregătesc hainele necesare evenimentului care urmează în acest week-end și pe care-l așteptam de mult timp. Costumul este în regulă, pantalonii la dungă, cămașa impecabilă și pentru orice eventualitate, am și o cravată pregătită. Totul este în regulă până îmi pică ochii pe mâneca cămășii. Nu este pătată dar are nevoie de un accesoriu pe care nu-l luasem în calcul, un mic amănunt care nu era nesemnificativ, fiind ceva specifici: butoni camasa. După primele momente de panică, mă uit la ceas dar îmi aduc aminte că mai am speranțe deoarece mai sunt două zile.

Mă îmbrac și o pornesc spre magazinele din jur, care sigur au la vânzare și acest accesoriu atât de util. Mă grăbesc pentru a ajunge din timp în locațiile cu aceste produse  și să am timp pentru a face alegerea perfectă. Drumul pare desprins dintr-un film horror, dar îmi revin. Vedeam numai trupuri fără cap… doar cu picioare… Îmi vine inima la loc când constat că sunt manechine pentru pantaloni și fuste!  Acolo găsesc și butonii mult râvniți!

După o scurtă plimbare și vizionare de produse, îmi dau seama că n-o să găsesc nimic care să-mi convină. Plec dezamăgit… Cred că o să comand ceva online…

Agitat și presat de timp, deși nu era nevoie, încep să studiez … caut cuvinte cheie și îmi apare în față un site care are un titlu mai mult decât sugestiv. Mai greu este alegerea unui model ideal, pentru că am mai multe preferințe. Până la urmă aleg din multitudinea de oferte, trei modele. Fac comanda rapidă, cu plata ramburs și livrare în 24 de ore. Sper să fie reale datele…

A doua zi, fiind la servici, mă tot uitam în jur, la colegi, să văd ce model de accesoriu, buton pentru cămașă, folosesc. Nu prea am observat acest detaliu la ei, dar butonii, oferă eleganță și noblețe, deci mă bucur că i-am comandat. Primesc mesaj de la curier pentru o livrare în cursul acelei zile și mă învoiesc de la servici pentru a fi acasă la livrarea coletului, grăbit, ca un copil ce-ți așteaptă jucăria. Nu am fost dezamăgit.

Nu-i frumos? Fără cuvinte… Imaginile spun totul!

Pozele au fost preluate de pe situl Accesoriu.ro pentru a fi în concordanță cu realitatea.

 

PS: Evenimentul a fost așa cum m-am așteptat, iar eu am fost admirat, de parcă eram o femeie, invidiată de celelalte….

Sănătatea și protecția angajatului

Munca înnobilează pe om, iar fiecare persoană care-și exercită dreptul la muncă trebuie să fie protejat din punct de vedere al securității în muncă.

Indiferent că munca prestată se desfășoară acasă, la birou, în hale de producție, sectoare publice sau private, personalul respectiv trebuie să se adapteze, pe lângă normele și procedurile de muncă aferente fluxului tehnologi al operațiilor pe care desfăsoară, și la norme specifice de securitatea muncii.

Aceste norme se referă atât la reguli stricte care trebuie respectate cât și la echipamente de protecție specifice. Degeaba omul este priceput și îndemânatic, dacă nu poartă echipamentul de protecție spredestinat profesiei exercitate, poate suferi accidente, unele grave sau mortale.

Omul este obișnuit să considere protecția muncii ca fiind un fenomen legat de birocrație obișnuită dar, nu-și dau toți seama că de multe ori viața lor depinde de respectarea anumitor cerințe și obligații impuse. Indiferent de munca prestată, omul este supus anumitor situații în care inevitabil pot apărea accidente, care puteau fi prevenite doar printr-o simplă prezentare și/sau informare a acestora.

Persoana care lucrează la birou, poate fi supus anumitor accidente legate de alimentarea electrică a calculatorului dacă folosește necorespunzător ștecherul și priza de conectare. Chiar și un banal pix, poate provoca accidente.

Un electrician care face manevre în tablourile electrice se poate electrocuta dacă nu are mănuși electroizolante, covor de cauciuc sau alte echipamente specifice. Un mecanic poate fi supus unor șocuri ce provin din utilizarea necorespunzătoare a sculelor din dotare. Lucrul la înălțime impune norme specifice legate echipamentele specifice precum  centurile de siguranță.

Angajatul de pe șantier trebuie să fie protejat atât în munca pe care o prestează cât și referitor la zona de lucru. Delimitarea și predarea zonei de lucru este un factor important, care cuprinde multe date specifice în cadrul normativelor și standardelor.

Conform legilor sunt prevăzute sancțiuni dure pentru angajatorii care supun riscurilor la locul de muncă tinerii, femeile însărcinate, lăuzele sau persoanele cu dizabilităţi și nu numai. O altă problemă legată de protecția muncii face referire la verificarea și supravegherea angajaților pentru a nu se prezentă la serviciu în stare de ebrietate, putând astfel produce accidente.

Fișele de protecția muncii trebuie semnate de trei persoane, cel instruit, cel care a făcut instruirea și cel care a verificat, deci este clar când de mare importanță se acordă acestui domeniu care protejează omul și munca acestuia.

Este impetuos necesară alegerea unei firme specializate în domeniul Protecției Muncii și a Securității în Muncă pentru ca beneficiarul să poată gestiona în mod real și favorabil activitatea de producție fără a pune în pericol sănătatea și integritatea personalului executant. Calitatea serviciilor oferite de aceste companii, de protecția muncii Bucuresti, se poate observa în experianța acestora în ani raportată la numărul de incidente apărute.

În general este important să previi problemele, nu să le remediez după ce răul a fost, deja făcut. Organizarea internă a oricărei companii trebuie să aibă la bază, respectarea normelor de protecție a muncii, atât pentru liniștea celor de acolo cât și pentru sănătatea tuturor angajaților. În funcție de serviciul prestat, fiecare angajat trebuie să-și efectueze analize medicalle, specifice profesiei, cel puțin o dată pe an. Prevenirea bolilor profesionale sunt factori importanți în dezvoltarea societății, iar toți, indiferent de funcția ocupată în cadrul unei instituții, trebuie să le respecte.

Firma specializată în protecția și securitatea muncii trebuie să ofere consultanță beneficiarilor, atât la cererea acestora cât și în momentele când legislație se modifică sau constată anumite abateri de la regulile și normele specifice.

Aceste firme care oferă consultanță într-un domeniu atât de precar stau la baza bunei funcționări a unei companii sănătoase și veghează asupra sănătății persoanelor care fac parte integrantă din compania beneficiară.

O grădină de trandafiri

Trandafirul este floarea și simbolul iubirii. Multe reprezentante ale sexului frumos au ca floare favorită trandafirul.

Conform unei legende, trandafirul este simbolul perfecțiunii. Tot ceea ce este frumos, este creat de Dumnezeu, spre invidia Diavolului care a vrut să contribuie și el la perfecțiune distrugând această frumusețe, adăugându-i spinii.

Indiferent de culoare, trandafirul aduce bucurie, de mii de ani, de când a apărut în China și apoi a ajuns în Europa, din Grecia.

Trandafirul roșu este un simbol al iubirii pasionale înflăcărate. Trandafirul galben pe lângă gelozia-i asociată, reprezintă și un simbol al prieteniei veșnice. Culoarea albă semnifică puritatea și nevinovăția, fiind culoarea specifică trandafirilor de la nuntă. Un simbol al trandafirului alb  este loialitatea și începutul, dragostea platonică.

Trandafirul de culoare roz, culoarea tinerelor domnișoare, a feminității, reprezintă rafinamentul și eleganța. Femeia misterioasă trebuie să primească un trandafir violet, culoare asociată dorințelor…

Trandafirul portocaliu este floarea contrastelor, de le entuziasm și dorință, converge spre emoție și atracție dar însoțită de admirație.

Fiecare femeie își dorește un trandafir, unele dintre ele, făcând asocierea specifică între culoare și simbol. De aceea există buchete cu culori combinate, multicolore.

Cum ar fi să ai o grădină de trandafiri? Mirific, iubire nemărginită. Dar din păcate mulți dintre noi locuim la bloc dar, putem avea un balcon ornat cu trandafiri. Aceste plante nu sunt pretențioase și se pot comanda chiar online, fără teama de a se deteriora produsele până la livrarea acestora spre beneficiar. Important este ca ambalajul să asigure umiditatea necesară iar rădăcinile să fie protejate pentru a nu se deteriora.

Trandafirii pot fi de mai multe tipuri: cațărători sau climbing roses, ca niște pomișori plângători, cu flori mari sau grupate, multicolore, de tip peisaj, parfumate.

Trandafirul este o floare care oferă noblețe. Trandafirii FamousRoses.eu sunt cei care oferă  mai mult decât sensibilitate, adică artă în domeniul trandafirilor francezi. Poți cuceri inima unei fete, doar cu o simplă comandă de trandafiri, care vor creste și se vor dezvolta alături de iubirea voastră.

Soția mea are pe balcon un trandafir cu flori grupate, model Burgundy Iceboerg, de culoare violet. Staminele de culoare roșu burgund semnifică pasiunea arzătoare pentru viață, pentru frumos. Într-o seară am numărat florile și am constatat că buchetul are 39 de flori cu înălțimi între 70 și 90 de centrimetri. Nu sunt superbi?

Un bărbat care oferă flori este iubit de două ori de femeie: o dată pentru că este bărbt și o dată pentru flori!

Prin inhalosedare spui adio durerilor și suferințelor legate de dinți

Ce face un om când îl doare un dinte sau o măsea? Ignora și suferă…. Apoi consumă lichide reci sau chiar băuturi tari… folosește sfoara sau cleștele.. Nu! Un om normal, merge la dentist. Și nu la orice cabinet de stomatologie , ci la unul care este dotat după ultima „avânturi” tehnologice și unde doctorul stomatolog este mai mult decât un medic, fiind o persoană cu empatie, care reusește să intre și în sufletul pacientului, nu doar în „gura acestuia”.

Mereu când simțim o durere în cavitatea bucală, instantaneu ne gândim la suferință și parcă auzim freza medicului stomatologic și ne i-au frigurile, chiar dacă temperatura mediului ambiant este de peste 30 de grade.

Când eram mic, îmi plăcea să fiu bolnav… pe hârtie, dar  nu suportam să mi se pună „lingura” în gât, pentru ca doctorul să vadă dacă sunt cumva roșu în gât, deci să mi se facă intervenții la dinți sau măsele era și mai cumplit. Aveam senzații de vomă, uneori doar la o simplă imaginație a ceea ce va urma.

În prezent, tehnologia a venit în ajutorul pacienților, ami ales a celor mici, ca vârstă sau și ca înălțime… și în folosul activității dentiștilor. Anxietatea și teama de dentist se pot trata cu ușurință prin inhalosedare.

Acest procedeu reprezintă o sedare conștientă cu protoxid de azot și oxigen, prin intermediul unei măști atașate de nări, alimentate de la un aparat, unde concentrația de oxigen este monitorizată permanent de către medicul dentist prin pulsoxiometrul care este atașat de degetul arătător. Creșterea dozei se face treptat, iar concentrația prag, la care intervine relaxarea este de 20%. Pe lângă acest procedeu se folosește și anestezia, iar pacientul poate discuta și asista la operațiile medicului stomatolog, ca într-un film pe care l-ar urmări și nu ar fi el actorul principal.

Gazul folosit în acest proces de sedare este unul inert, care nu este captat de țesuturi sau de componentele sanguine iar la sfârșitul intervenției medicale, pacientul este complet conștient, plecând pe propriile picioare și fără durerea chinuitoare care i-a îndrumat pașii spre cabinet.

Singurele persoane care nu pot folosi acest procedeu sunt cei care suferă de anumite boli, printre care și cele legate de respirație prin nas, sau femeile gravide în stadii mai avansate.

O extracție sau o curățare de canal devin niște operații obișnuite, în care durerea a dispărut ca și cum nu ar fi fost. În acest caz se poate spune că „s-a luat durerea cu mâna” fără a suferi sau a știi ceea ce se întâmpă și când se face.

Indiferent de problemele pe care le are omul, mereu există soluții și metode optime pentru rezolvarea acestora.

Clinica Cris Smile folosește cu succes acest procedeu medical iar rezultatele pozitive au apărut din primele clipe. Pacienții au devenit calmi, relaxați și nu simt repulsie pentru cabinetul stomatologic, conștienți, că acolo găsesc ceea ce au nevoie, atât pentru problema lor cât și pentru momentele petrecute în incinta locației.

Amintiririle, bradul și Crăciunul

Bate vântul. Simt cum mă pătrunde frigul și încep să tremur. Brrr… Ridic ochi spre  c er și o rafală de zăpadă îmi acoperă ochii. Trebuie să cumpăr un brad de Craciun…. Mă lupt să-mi scot apa din ochi, mă întind și cad….

Am căzut dar, nu pe zăpadă, ci pe podea. Am visat…. Mă ridic în picioare și privesc pe rând, când pe geam, când pe calendarul de pe hol. M-am liniștit, nu e încă nici iarnă și nici nu am nevoie de brad.

Anul acesta nu voi mai căuta în ultimele ore, clasicul brad de Craciun pentru că am rezolvat problema, deja de anul trecut. Nu este vorba că aș fi cumpărat atunci mai mulți brazi, că se uscau, ci am găsit soluția optimă și ecologică de a avea bradul adecvat de sărbători.

Îmi amintesc cu nostalgie de sărbătorile de acum doi ani. Acum, aceste amintiri sunt plăcute, dar atunci….

Plănuisem împreună cu soția mea să orgnizăm masa de Crăciun la noi. Urmau să vină o mulțime de invitați, printre care erau și copii. Având puține zile libere și disponibile înaintea acestui eveniment am tot fost pe fugă. Când soția mea s-a apucat de gătit, vai de mine! Îi mai trebuia câte o verdeață, câte un cățel… de usturoi, normal!

Eu, băiat bun din fire, mă îmbrăcam și o porneam spre piață și sărind peste diferite obstacole: plase cu alimente, copii care se jucău, bătrâni care se opreau să vorbească cu prietenii lor și gheața nărăvasă, am reușit mereu să achiziționez produsele dorite. Dar nu știu cum se făcea, că după ce mă dezbrăcam, se descoperea un alt condiment lipsă, după care reîncepea ritualul: îmbrăcare, plecre, sărituri peste obstacole, cumpărare produs și revenirea acasă. În ziua aceea am obosit mult mai mult decât la obișnuitele zile pe care le petreceam la sala de fitness. Bine că măcar cu apropierea apariției musafirilor, cererea de produse necesare scădea vertiginos.

Imediat ce a pus prăjitura la copt, soția îmi spune:

  • Adu și tu bradul… și împodobește-l.
  • Da….

În acel moment am simțit că a picat universul peste mine, atât Soarele care se pregătea să dispară cât și Luna ce urma să apară. Uitasem să cumpăr bradul mult dorit… Mi-a spus soția mea să-l cumpăr ieri, dar am fost cu niște prieteni la o bere și am cam uitat….

Fără să spun ceva, pentru a nu fi atacat verbal sau cu polonicul folosit la amestecarea ciorbei, mă îmbrac din nou și plec. Fug repede la piață și caut… brazi de Craciun.

Mă uit la unul, la altul…  mă refer la brazi nu la oameni, sau femei…  și-i văd cam dezgoliți. Eram ultimele bucăți și aveau niște prețuri de-ți venea să mergi singur la Moș la Gerilă ca să-ți ofere cadou unul dintre acei brazi de Craciun pe care el le ducea la cei cuminți. Și eu am fost cuminte, am făcut ce mi s-a cerut, dar…. am uitau ce era mai important!

Plimbându-mă haotic pe stradă, îl văd pe vecinul meu, pregătindu-se de plecare:

  • Salutare!
  • Ce bine de tine.. Pleci, nu ai nevoie de brad…
  • Tocmai ce mi-am împodobit un brad artificial, dar o să-l admir doar peste două săptămâni, când ne întoarcem.
  • Brad artificial?
  • Este ecologic, îl ai pentru mai mulți ani….
  • Am două idei!
  • Spune.
  • Dacă tot l-ai făcut și nu ai nevoie de el acum, mi-l împrumuți?
  • Păi… de ce nu!
  • După sărbători, o să-mi cumpăr și eu un brad artificial… o să par ciudat, să umblu cu el, atunci pe străzi….
  • Comandă online, de pe BraziCraciunNet.
  • Interesant
  • De acolo ți-am luat și cadoul tău de Crăciun…. Au niște idei originale  de cadouri….
  • Mulțumesc! De ajutor, sfaturi și gest!

Astfel, în câteva minute, urcam greu, cu bradul artificial, gata împodobit în apartament. Deja veniseră o parte din musafiri, iar copiii căutau bradul. Soția mea, când mă vede, face ochii mari, agitând mătura:

  • Am venit cu bradul împodobit, ca să nu fac murdărie prin casă – spun eu.
  • Ura… Bradul… Tu ești Moș Crăciun? Nu trebuia să vii prin horn? – întreabă un prichindel.

Ieri azi şi mâine

În jurul acestor momente, ni se desfăşoara viaţa.
Mereu trăim cu gândul la ceea ce a fost şi ne pregătim pentru mâine. De multe ori, din această cauză, uităm să trăim azi, regretând mâine.
Să lăsăm acel ieri în trecut, să trăim azi pentru a putea fi un mâine fără regrete.
De multe ori ne gândim sau regretăm ceva dar uităm să vedem şi partea pozitivă.
Dacă regretăm acel ieri, suferim azi şi mâine vom fi pierduţi în hăţişurile deznădejdiei.
Pesimistul vede partea goală a zilei, în timp ce optimistul vede doar partea plină ….
Dacă ai ajutat pe cineva, ai făcut un lucru bun, ai acordat un zâmbet, poţi spune că nu ai ce regreta…Azi a fost o zi bună…
Să nu trăim în trecut, pentru că ne ratăm viitorul.
Să ne amintim de ieri, doar dacă merită, pentru a ne bucura sufletul şi a ne încărca bateriile pentru azi.
Acum este momentul pentru azi…
Să ne trăim prezentul!

Răul din interior

Unii oameni, nu pot trăi fără a face rău. Aşa cum mănâncă, dorm…aşa le este necesar, acea satisfacţie a răului….
Ei trăiesc prin acel rău, bucuroşi de reuşitele lor.
Ei nu-şi dau seama, că făcând rău la alţii, de fapt îşi fac lor rău, lucru ce-l vor observa poate prea târziu pentru ei.
Ei merg clar la orice „negociere” pe varianta pierdere, pentru celălalt.
Ei nu acceptă nici o explicaţie, nici măcar nu ascultă având mereu acel impuls de a spune „nu”, chiar dacă este pentru a face un lucru banal, în favoarea altora.
Răutatea este în interior, se acumulează în timp. Această răutate nu apare din senin, doar din dorinţă, aşa cum nici nu se nasc oamenii cu ea.
Azi faci rău, mâine la fel şi te trezeşti că şi alţii îţi răspund cu aceeaşi monedă. Şi te miri de răutatea oamenilo.

Răul din noi, este mult mai periculos ca răul care ni-l face cineva.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Un blog despre viața de zi cu zi

%d blogeri au apreciat: