Fețele omului

     „Aşa m-am săturat de România” auzim deseori în jurul nostru. Dar nu este adevărat, ne-am săturat doar de cei care au făcut România să fie aşa….

   Ne dorim mult scăpăm de unele persoane care nu au o logică în ceea ce fac și ne influențează în mod negativ, atât gândirea cât și modul nostru de acțiune în viață.. Inevitabil, parcă aceştia tot insistă, prin anumită conjunctură sau diferite situaţii să revină în peisajul nostru. Sunt acei oameni care nu pot trăi, nu pot exista doar dacă se folosesc de alte persoane.

     Atunci când vedem o persoană care „biciuieşte” pe cei din jur, este nesimţit şi fără caracter, suntem conştienţi că nu se mai poate face nimic. Dar aceeaşi persoană, merge la biserică şi culmea se crede om bun… Care-i faţa lui adevărată? Cred că nici acesta nu știe….

    Caracterul omului ține mult de educație și de constiință. Sufletul nu poate fi diferit, în funcție de anumite ocazii sau persoane. Un om bun nu poate fi rău și nici invers.

    Noi nu trebuie să-i judecăm pe cei din jurul nostru, să nu-i bârfim și să-i luăm așa cum sunt și să încercăm să trăim alături de ei, precum ființele care gândesc.

   În acest caz adaptabilitatea este o caracteristică care trebuie exploatată la maxim.

    Dacă totul ar fi frumos în viața noastră atunci nu am simți că trăim, am considera că suntem deja în Rai, unde totul este așa cum ne dorim!

Huawei o alegere foarte buna

      Desi majoritatea prietenilor mei au ales sa isi cumpre alte brand-uri de telefoane precum Samsung si Nokia, eu am preferat sa merg pe brand-ul Huawei, deoarece mi se par telefoane foarte eficiente, mai ales pentru durata bateriei.

     Recent, am achizitionat modelul de Huawei P30 si am dorit sa ii cumpar o husa de protectie, deoarece este un telefon destul de scump.

     Fiind sfatuit de prieteni, am incercat site-ul ContaktShop, care este un magazin online specilaizat in comercializarea accesoriilor gsm. Magazinul a fost infiintat in 2004, iar de atunci a continuat sa creasca pe piata romanesca.

      Odata ce ma intrat pe site am gsit categoria de huse Huawei P30 de care aveam nevoie. Desi gama lor de huse P30 are doar doua modele am ales-o pe cea transparenta.

   Acest gen de husa este foarte versatila, deoarece fiind transparenta  face ca aceasta husa sa nu afecteze adevaratul look al telefonlui. Husa este fabricata dintr-un material foarte rezistent si flexibil, siliconul moale de tip TPU este de preferat pentru astfel de accesorii, deoarece permite o aplicare usoara a husei pe telefonsi nu necesita multa ingrijire. Pentru a curata husa este nevoie doar de un servetel umed si unul uscat. De asemena, husa protejeaza atat spatele telefonului, cat si lateralele acestuia. Husa are decupajele exacte, pentru ase potrivi cu porturile USB si pentru tastele de volum. Ca si prezentare generala, husa este un accesoriu de care nu poti lipsi telefonul, deoarece acesta protejeaza dispozitivul de zgarieturi, praf si urme de amprenta.

      De asemenea, facand aceasta achizitie de pe ContaktShop, mi-am dat seama ca produsele lor sunt de inalta calitate, iar preturile sunt foarte convenabile. Avand in vedere ca la magazinul din orasul meu natal nu am putut gasi astfel de accesorii, ma simt chiar norocos ca am descoperit site-ul acestui magazin online. Produsele lor nu se limiteaza doar la huse si carcase de telefoane, ci si multe alte accesorii precum cabluri, folii de protectie pentru display, incarcatoare si carduri de memorie.

 

      Este un magazin pe care am sa il recomand cat mai des prietenilor, deoarece produsele lor sunt foarte atragatoare, iar preturile se pare ca nu au concurenta.

      ContaktShop ofera doar accesorii gsm in top, deoarece magazinul si-a cladit o reputatie foarte buna de-a lungul anilor, iar cumparatorii fericiti pot sa stea marturie acestui lucru. Atunci cand iti doresti sa faci un update la telefonul tau ContaktShop.ro este locul ideal de unde poti face cele mai avantajoase achizitii. De asemenea, magazinul ContaktShop s-a dovedit a fi primul care sa dea update stocului lor de produse si sa aduca tot ce este nou pe piata gadget-urilor.

     Recomand cu incredere acest magazin tututor celor care sunt pasionati de tehnologie si celor care doresc sa isi mentina gadget-urile in cea mai buna conditie.

Cireșul Lapins

      Mereu auzim îndemnurile legate de sănătate prin care noi trebuie să consumăm apă, fructe și legume. Sănătatea noastră și a celor din jur este importantă. O societate sănătoasă se bazează pe oameni responsabili.

     Într-o lume agitată când timpul trece efectiv fără a fi mereu în sprijinul nostru, avem obiceiul de a amăna anumite lucruri care peste ani, vor avea repercursiuni negative asupra noastră.

    Consumul de legume și fructe sunt vitale corpului omenesc. Legumele le găsim mai ușor decât fructele pentru că sunt mai ușor de obținut. Fructele, mai ales cele care cresc în pomi fructiferi sunt mai speciali. Pomul trebuie să fie roditor, ferit de intemperiile naturii și ale dăunătorilor. Fructele proaspete ne îndeamnă să le consumăm și uneori cădem în capcanele modului în care acestea au fost crescute. Un fruct bun, sănătos și crescut în condiții optime, nu rezistă mult timp fără a se deteriora, după ce a fost cules. 

      Fie că sunt cireși, gutui, caisi, păr, măr, piersic, nectarin sau orice alt tip de pom fructifer cu coroană formată, fructele constituie parte integrantă din alimentația oricui pentru că conțin vitaminele atât de necesare unui organism stresat și agitat.

     Benefic pentru noi, ar fi ca fiecare dintre noi, dacă simboloci plantează un copac, să crească și pomi fructiferi.  Există pomi fructiferi care cresc repede  și dau roade de timpuriu.

     Majoritatea oamenilor locuiesc în blocuri și orașe aglomerate. Totuși, se poate amenaja un mic spațiu, zonă verde, undeva în spatele blocului unde să se planteze pomi fructiferi  pentru a reduce poluarea și să ofere fructe proaspete locatarilor.

      Mie îmi plac cireșii, motiv pentru care am simțit o atracție pentru această specie de pomi fructiferi de pe situl Jardina.eu, unde am remarcat cireșul Lapins, care este un pom de anul 2 cu  coroană proiectată. Fructul ajunge la maturitate, vara în a doua jumătate a lunii Iunie. 

      Soiul de pom fructifer cireș Lapins produce cireșe dulci, cu pulpă fermă și zemoasă, având o aromă foarte bună și lăudată. Fructele de cireș sunt dulci și crocante. Recolta se adună mai târziu, pentru că fructele trebuie lăsate în copac până ajung la culoarea de roșu închis / mahon.

      Fructele au o rezistență bună împotriva descompunerii pieliței în ploaie. Acest cireș este un soi fertil ceea ce aduce o varietate excelentă pentru orice producător amator. Soiul de cireș Lapins prezintă de asemenea și rezistență la fisurarea fructelor și este un soi comercial foarte popular.

    Să ne facem propria grădină de pomi fructiferi, să creștem sănătoși și să fim încrezători că tot ceea ce facem pentru noi, spre binele nostru nu este în zadar!

       Nu sunt frumoși?

Cum a fost…

     Cum a fost la școală?

     Bine. M–a ascultat profesorul dar nu a făcut nimic din ce i-am zis și mi-a spus că nu am învățat!

     Cum a fost ziua de azi?

      Ca la servici.

     Adică m-a luat șeful la întrebări și deși am avut toate răspunsurile la mine, nu au fost pe placul lui.

     Aceeași întrebare, două răspunsuri diferite, conform etapelor de evoluție din viață. Indiferent de vârstă pe care o avem, mereu suntem luați la întrebări. La școală reușim să evităm unele momente neplăcute, dând vina pe un câine care ne-a mâncat caietul, pe un șoricel care ne-a ronțăit filele din carte…. dar când creștem, trebuie să acceptăm provocările. Fiecare persoană are câte un șef iar ziua sa, depinde de toanele, rațiunea și/sau logica acestuia. Chiar și patronii au un șef, în fața căruia acceptă tacid, provocările. Șeful lor este banul.

      Deci, putem spune că omul este mereu subordonat cuiva, pentru că existența lui depinde de cei din jurul său. Dar ceea ce nu conștientizăm în totalitate, o reprezintă ideea că nimeni nu este mai presus decât altul, ci chiar dacă tema a fost una grea și ne-am chinuit să o realizăm dar nu am avut finalitatea dorită, trebuie să trăim fiecare zi, cu un zâmbet și clipe de satisfacție, pentru că fără să ne dăm seama, în fiecare clipă evoluăm, învățând câte ceva nou și util!

O … viaţă….

    Putem spune cu certitudine că nu există persoană a cărei viaţă să fie numai plină de reuşite, fericire şi sănătate deplină.

   Viaţa este o continuă luptă pentru supravieţuire, din ale cărei hăţişuri încercăm fiecare să găsim calea mai bună, mai uşoară. Dar nu toţi avem noroc de aceasta.

    Fie că suntem copii, adulţi, părinţi, mereu vom întâmpina greutăţi, probleme ce trebuie rezolvate, fie ele oricât de mici. Nimeni nu are o viaţă boemă!

   Unii fac cură de slăbire, alții participă la terapii legate de anumite boli sau dorințe dar toți fcem tot posibilul pentru a ne îmbunătăți viața.

     Înainte de a lua o decizie majoră, poate nu e considertă de noi ca fiind importantă la acel moment, este important să ne informăm în detaliu la ceea vrem să facem. Întîi să facem o analiză pe baza mai multor date din diferite surse de informare. Același mesaj, poate fi transmis puțin distorsionat, fie din cauza „zgomotelor”, fie din rea voință.

    Orice decidem legat de noi, răspunderea ne revine nouă, în totalitate, pentru că noi punem ideea în aplicare. Și ceea ce facem, gândim, ne caracterizează șo ne influențează, că doar o viață avem!

Bancuri – cu nebuni si psihiatri

Doi nebuni erau inchisi intr-un turn inalt.Acestia vrand sa evadeze, se gandesc cum sa faca:

-Hai sa inodam cearsafurile de pe pat si sa coboram pana jos.

Inoada ei,dar nu ajung pana jos.

Unul din ei zice celuilalt:

– Mi-a venit o idee, la noapte, eu aprind lanterna si tu te cobori pe raza care apare

– Crezi ca eu sunt prost, cat timp cobor pe raza ,tu sa stingi lanterna?

……………………………………………………………..

In cabinetul unui psihiatru intra un individ agitat care incepe sa spuna:

– Domnu’ doctor, cred ca sunt nebun. Cred ca sufar de mania persecutiei, fiindca am impresia ca nimeni nu ma asculta, nimeni nu tine cont de mine …

La care doctorul raspunde:

– Dumneavoastra cand ati intrat in cabinet ?

………………………………………………………………………………..

La un spital de nebuni, apare un doctor care vrea sa elibereze cativa nebuni. Vine unul dintre pacienti, care tragea un bocanc dupa el. Unul din infirmieri ii spune doctorului ca acesta crede ca trage un caine.

Doctoru’ intreaba:

-Ce tragi dupa tine?

-Un bocanc!!!

Doctoru’ pleaca si stabileste sa-l elibereze. Nebunu’ spune:

-Hai Grivei ca l-am pacalit!!!

…………………………………………………………………………

Nebunul se duce la consult la un doctor care avea  doi papagali inchisi intr-o colivie.

Cum ii vede nebunul ii i-a si le da drumul.

Doctorul:

– Ce faci mai nebunule? Ia adu-mi papagalii inapoi!

Se duce nebunul dupa ei si-i gaseste in copac.

Unul era rosu si unul verde.

El il ia numai pe cel rosu si il duce doctorului.

Doctorul:

– Da’ tu n-ai vazut ca sunt doi? Pe celalalt de ce nu l-ai adus?

La care nebunul:

– Da mata n-ai vazut ca celalalt nu era copt inca?

……………………………………………………………………………

Doi nebuni:

  1. – Ba hai sa iti bat un cui in cap!
  2. – Ce dracu ai ma, esti nebun daca dai pe langa si imi spargi capul?

……………………………………………………………………………….

Doi nebuni mergeau prin desert, unul cara in spate un butoi si celalalt cara o usa de masina.

– Tu, de ce cari cu tine butoiul?

– Pai cand mi-e sete mai beau cate o gura de apa. Dar tu de ce cari usa aia de masina in spate?

– Pai, mie cand mi-e cald mai deschid geamul.

………………………………………………………………………………………

Un nebun intr-un sanatoriu izgonea niste muste imaginare. Doctorul il vede si-l intreaba:

– Ce faci? – De ce dai din maini asa disperat?

– Dau mustele astea la o parte?

– Si ce le dai spre mine?