O poveste de….. viata

A fost odată ca niciodată… cineva care a pus suflet şi a făcut lucruri măreţe.

Încet și-a descoperit numele şi propria valoare, devenind MÂNDRIA. Încet încet,  umblând prin lume, a găsit prietenii cu chipul şi asemănarea sa…. S-a căsătorit şi a devenit …. NUL.
Considera că toate celelalte persoane, sunt mult sub nivelul lor. Încet s-a retras singură şi s-a contemplat în viaţă, dând naştere, pe rând copiilor,  din NEPĂSARE, s-a iscat UITAREA care a dus apoi la LENE.
Cei trei copii, au pornit prin lume şi au adunat adepţi, fiecare pentru el  şi chiar câte unul pentru fiecare laolaltă.

Azi ei umblă împreună sau separat încercând să-i adune pe cei asemeni lor, pentru a veni la putere.
NEPASAREA , a trecut pe la omul : care nu se sinchiseşte să ridice un obiect scăpat de un  semăn de-al său ( “dacă l-a scăpat, să-l ridice…”), dacă vede că un om greseşte nu-i trece prin cap să-i dea sfaturi utile, trece cu privirea spre cer când vede o veche cunostinţă, nu respectă regulile de circulaţie ( viteză excesivă cu maşina, şi nu numai )…..

UITAREA îl fericeşte pe omul care-şi uită cunostinţele prietenii, ignoră ajutorul primit, crezând că totul i se cuvine de drept…. Doar aparţine MÂNDRIEI!

LENEA… cucoană mare, de ce să ajute pe cineva să transporte un produs imens cu care se chinuie, sau să cedeze locul, în mijloacele de transport în comun celor care au nevoie? Dacă nu are profit, de ce să se implice în ceva? Iar gunoiul nu trebuie dus până la coş când pământul de sub picioare este mult mai aproape?

Prea multă lene, pentru a face ordine şi curăţenie, până murdăria devine rege, şi nu numai….

Uite aşa cei trei copii încet-încet cuceresc omul, lumea şi viaţa pământească.

Cel mai rău este când toţi trei se adună într-un singur om, unde este şi părintele lor, care apoi se va multiplica ca o clonare….

Să încercăm să nu devenim, NULi….

T(eama de t)RECUT

De multe ori în viaţă ezităm să facem anumite lucruri, sau diferiţi “paşi” din cauză că un anume „X”, care a trecut prin ceva asemănător, nu i-a mers prea bine….

De fapt noi ne temem de viitor! Privim cu scuze în trecut, pentru a amâna deciziile din prezent.

Noi amânăm , în general deciziile majore, pentru a ne mai gândi! Dar uneori atât de mult stâm să ne gândim că pierdem ocazii, sau uitâm să ne continuăm gândurile!

Este adevărat că deciziile pripite, luate de oamenii repeziţi, în mare parte sunt inoportune, dar nici prea multă „gândire” nu ajută!

Oare cum este mai bine, decizie spontană sau una cumpătată?

Normal că orice decizie este influenţată de mai mulţi factori.

Concluzia este că uneori regreţi, indiferent de ceea ce ai decis. Contează momentul când regreţi căci, poate regreţi, doar că nu regreţi…

Noi nu suntem vinovaţi pentru modul, locul și viața avută la naștere, ci doar pentru felul în care trăim!

De multe ori, un pas mic, poate însemna o mare realizare!

Cei de lângă noi

    Cei de lângă noi, voit sau nu, ne înfluenţează destinul şi implicit viaţa. Noi primim mereu sfaturi, indicaţii, sau pur și simplu îi auzim pe cei de lângă noi şi automat începem să gândim, uneori mecanic, în urma acestor mesajelor primite.

    Noi nu ne dăm seama chiar de la început dacă este bine sau rău, urmând să aflăm „sentința” pe parcurs. Ceea ce conștientizăm în timp este că de fapt, noi trebuie să ştim unde să căutăm când dorim anumite informații.

    Un prieten de-al meu îşi căuta de zor o fostă colegă de liceu, devenită între timp profesoară. La liceul unde ştia că se află, o amică a lui l-a informat că-şi terminase contractul. Apelase la ajutorul prietenelor surorii lui, care era și ea profesoară pentru a o găsi dar fără rezultate pozitive. Când a devenit conştient că nu are sanșe, a aflat cu stupoare, în mod cu totul accidental dar poate predestinat, că aceasta era colegă la şcoala unde preda chiar sora lui… Câteodată căutăm prea departe ceea ce de fapt este aproape. În mod inevitabil, oamenii sunt înfluenţaţi de multe întîmplări, evenimente și momente pe parcursul vieţii.

    La o înmormântare a unei vecine, ginerele decedatei le-a spus locatarilor că dacă tot nu o cunoşteau, nu era necesar ca ei să meargă la înmormântare. Dar oare există cineva care să cunoască la perfecție pe altcineva? Nu este de ajuns ca persoanele să se afle lângă noi pentru a considera că știm totul despre ele. Adevărul este că nici noi nu ne cunoaștem cu adevărat pe noi înșine.

   Fiecare om poate fi o persoană dură dar emotivă, vicleană dar permisivă, ageră și iubitoare. Important este să ne cunoaștem și să descoperim mirajul vieții și a prieteniei.

    Prietenia nu se caută, ea apare instantaneu când știe că are toate condițiile asigurate…

    Privește-i pe cei de lângă tine, gândește cu inima și acționează cu sufletul!