Omul este un singuratic

Oamenii se nasc datorită unei iubiri, într-o familie care se dorește împlinită, iar viața lor este una mai mult sau mai puțin fericită. Omul pe parcusul drumului său prin viață evoluează și se integrează în societate.

Chiar dacă fiecare dintre noi facem parte dintr-o comunitate, de fapt ne află într-o mulțime oarecare și constatăm în timp că suntem singuri. Sunt momente în viață când suntem doar noi cu sinele nostru.

În timpul evoluției, individul nu este singur și intră mereu în contact cu alte persoane. De multe ori, avem impresia că o anumită persoană pare cunoscută deși nu am văzut-o niciodată până atunci. Poate fi o amintire din altă viața sau simțim un magnet puternic care ne atrage, dezvoltându-se energiile pozitive. Un om se poate atașa cu ușurință de alte persoane când consideră că empatizează cu acesta.

Ataşamentul s-a definit ca fiind o legătură afectivă, de durată, cu un individ specific. Atașamentul reprezintă de fapt o relaţie între indivizi care s-a bazat și s-a construit pe calităţi esenţial apetitive, fiind unul din fundamentele legăturilor familiale şi sociale.

Fiecare om este un singuratic de fapt, deși poate avea o mulțime de prieteni, o familie numeroasă și multe grupuri sociale din care face parte.

Orice am face, suntem unici și gândim doar pentru noi, ne lăsăm influențați de alții dar de fapt, deciziile finale sunt ale noastre.

Avem un trecut, ne gândim mereu la viitor și uneori uităm să ne trăim prezentul. Avem regrete, avem ambiții dar ratăm prezentul pur și simplu pentru că timpul este relativ și noi suntem pe aripile lui, călătorind poate prea devreme într-un alt spațiu fără a ne pregăti temeinic ori rămânem cramponați într-o zonă care ne atrage și ne îndeamnă să medităm, să experimentăm.

Când mergem la școală, la servici, la petreceri suntem alături de alte persoane dar revenind în casa noastră, în locul nostru drag, suntem singuri cu gândurile și deciziile noastre, chiar dacă sunt alături de noi și alți membri ai familiei.

Așa cum am spus, omul este o ființă care gândește, motiv pentru care și atașamentul poate fi influențat de anumite concepții și mentalități ale acestuia care stau la baza principiilor de viață ale acestuia.

Pe parcursul vieții, oamenii sunt obligați să-și asume responsabilități și să ia decizii. Uneori dorim ca decizia să nu fie în totalitate a noastră și cerem sfatul altor persoane dar pâână la urmă, trecând acele sfaturi în practică, tot noi decidem.

Deciziile sunt multiple, în diverse domenii și ne influențează în mod inevitabil destinul, dar trebuie să ne asumăm și să ne respectăm hotărârile pentru că viața este ofline nu online ca să avem oportunitatea să dăm UNDO.

De multe ori ne bucurăm de ceea ce facem și obținem, uitând greutațile prin care am trecut și atunci recompensa sufletească face uitată suferința fizică. Trebuie să găsim mereu câte o mică bucurie, reușită în ceea ce facem pentru a ne îndemna la o nouă gimnastică a minții.

De fapt ce este viața? Agonia unui suflet, ambiția unui om, soarta unui grup individual?

Viața este calea pe care fiecare dintre noi o urmăm, indiferent de ceea ce am făcut, ce visăm și ce realizăm de fapt.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Checkbox GDPR is required

*

I agree