Bârfa și Prezumția

Tot mai mult în viaţa de zi cu zi, ne lovim de barierele răutăţilor, a neîncrederii şi mai ales, de acuze uneori total nefondate.

Aceste referiri sunt strict legate de viaţa obişnuită, nu de cele legate de Justiţie.

La servici, la colţ de stradă, oamenii aduc acuzaţii, bârfe către semenii lor. Ei nu au cum dovedi acest lucru, dar prin încăpăţânarea şi toleranţa altora, devin nocivi şi înfluenţabili.

Normal, la orice acuzaţie trebuie adusă dovada acesteia. Dar mai nou, nu este aşa. Cel acuzat, trebuie să demonstreze, că ceea ce se spune despre el este fals.

Cum poţi demonstra ceva ce nici nu este real?

Realitatea a devenit de mult timp, un mit… Nimic din ceea ce este real, nu este bun de „împărtăşit” de unii oameni, motiv pentru care ajungem să credem că irealul este real, dar din păcate nu este şi ideal!

Să încercăm măcar pentru o clipă, să nu credem tot ceea ce ne spun cei din jur, despre alţii, poate chiar şi despre noi. Să gândim înainte de a acuza pe cineva, de ceva, de orice, oriunde, oricând!