Viața este trepidantă iar oamenii simt aceste încercări și provocări pe propria lor piele. De multe ori, indivizii își doresc să se retragă undeva, departe, în liniște, fără a fi contact cu alte ființe. O asemenea evadare este ideală dar pentru o scurtă perioadă, pentru că dacă durata acestei despărțiri de valorile vieții este prea mare, poate duce la o boală numită de psihologi ca fiind însingurarea.

Însingurarea are întotdeauna de a face cu ideea de  înstrăinarea omului în lume şi în întreaga societate în general. În acest context, înstrăinarea de sine a omului în cadrul  societății moderne în care trăin este absout  generală şi întotdeauna cuplată cu întreaga conştiinţă a dependenței absolut impenetrabile, precum şi a incomprehensibilităţii, încât munca nu doar că pare să nu mai aibă niciun rost, ci serveşte practic unui anumit sens complet străin și incomprehensibil. Această lipsă totală  de libertate repreintă de fapt ceea ce resimt toți oamenii ca fiind drept  înstrăinare de sine în cadrul societății actuale.. Această idee ne îndeamnă însă la retragere în interiorul unei vieți particulare și retrase. Cu toate acestea însă,  cel care alege un astfel de drum, poate observa foarte rapid imposibilitatea ideii de  retragere, susține psihologul Gadamer.

Singurătatea socială cronică este atunci când majoritatea relaţiilor sociale sunt din ce în ce mai deficitare timp de câțiva ani. Această singurătate socială situaţională este determinată de încheierea unei anumite  relaţii, iar singurătatea socială  tranzitorie, este cea caracteristică perioadelor scurte de criză ale unor relaţii sociale.

Persoanele singure care totuși se cãsãtoresc la un moment dat, conform obișnuinței vieții de până atunci, aleg parteneri care la rândul lor prezintã anumite simptome de însingurare sau de singurătate socialã.

Această însingurare este influențată de nivelul de educație, de statatul social si/sau economic, de experiențele psihice trăite și de sentimentele pe care le manifestă pentru ceea ce-i înconjoară.

Tehnologia dezvoltată, rețelel sociale, comunicarea prin mediul virtual induc doar niște idei false că omul însingurat are de fapt o mulțime de prieteni, este o persoană activă social, însă de fapt el este doar o imagine nevăzută pe un ecran.

Însingurarea nu este în folosul individului, pentru că omul s-a născut pentru a lupta, pentru a conviețui într-o societate și o comunitate. Dacă toți oamenii s-ar retrage, viața ar reveni la perioada când omul supraviețuia în grote. Starea de eliberare, de libertate nu trebuie asemuită cu singurătatea, pentru omul și specia sa, trebuie să fie un supraviețuitor.

Putem rămâne câteva clipe singuri, pentru a ne gândi și a soluționa probleme, dar nu să devenim noi înșine o problemă! Că poate nimeni altcineva nu se va gândi la noi, iar dispariția noastră nici nu va fi observată!

Omul este o ființă trecătoare, iar cea mai mare bogăție a lui nu o reprezintă obiectele și valorile materiale, ci partea spirituală, prietenii săi, chiar dacă în viața are parte și de mai multe dezamăgiri din partea unora. Viața este frumoasă deși pare grea, însă trebuie să o trăim la adevărata ei valoare, beneficiind de tot ceea ce ni se oferă!