Toate articolele scrise de Mendre
Imagini de vară
Fragmente – Frunze îngălbenite
Mă ridic încet din pat și privesc spre ceasul vechi care ticăie. Trebuie să o pornesc spre redacție. Am o zi agitată, dar totuși plictisitoare. Am obosit să fac relatări despre crime, accidente, violuri pentru că uneori am impresia că viața este o continuă tragedie.
Mă pregătesc de plecare și constat că timpul nu-mi este prieten, pentru că am uitat să schimb setarea alarmei la telefonul mobil și astfel m-am rezit ceva mai târziu, nu cu mult, doar cu două ore! Este clar, dacă nu mă grăbesc o să am o nouă zi ratată.
Renunț la obiceiurile mele de dimineață și mă îmbrac pe fugă, cu primele haine pe care le găsesc. Alerg spre ieșire, caut cheile care-mi căzuseră sub cuierul de haine. Mă pun în genunchi și mătur cu mâna zona de sub dulăpiorul de papuci. Mă umplu de praf dar găsesc obiectul căutat. Deschid ușa și apoi o încui rapid, coborând scările în timp ce-mi șterg praful de pe genunchi, de la pantaloni.
Ajung la mașină și constat că am o problemă neprevăzută, fiind blocat de un alt autovehicul care a parcat complet aiurea. Mă enervez și desenez niște cuvinte nu prea frumoase, cu praful pe parbrizul mașinii parcate în calea mea. Iau mobilul și sun după un taxi, în timp ce mă îndrept spre zona de unde ar putea să apară mașina salvatoare, moment în care mă împiedic și cad în spate, iar o mașină ce se deplasează cu o viteză mare, tocmai îmi atinge vârful pantofilor sport.
Mă uit buimac în jur și văd un câine, care stărea printre picioarele mele, acesta fiind cauza căzăturii mele. Mă rdic, mă șterg de praf și privesc spre cățelul care se uită fix în ochii mei. Aș vrea să mă enervez, dar îmi aduc aminte, că dacă nu cădeam, acum sigur eram la spital. Zâmbesc mulțumitor către cășelul care se apropie de mine și-mi sare în brațe. Apare taxiul și mă grăbesc să urc, moment în care șoferul spune:
– Fără animale!
– Dar… – atât apuc să spun și văd un mesaj de la serviciu în care mi se spune că am întârziat și am fost înlocuit cu un alt coleg.
Oftez și trimit un mesaj că sunt bolnav, după care mă uit la șoferul care era furios că am un câine în brațe și-i răspund:
– Bine, continuă cursa singur – apoi ies și trântesc portiere mergând în parc spre disperarea și însoțit de unele cuvinte obscene ale șoferului.
Între timp primesc răspuns la mesajul de la seviciu: “Sănănătate, ne vedem mâine”. Super. Acum am timp să merg să dorm, gândesc eu dar picioarele mele continuă să mă ducă spre parc. Mă opresc la o bancă vopsită în verde închis și mă asez. Mă uit la o femeie care traversează grăbită zona și-mi obsearvă privirea, răspunzându-mi cu o privire de gheață și un deget dus la cap. Oftez. Se pare că încă nu s-a născut femeia care să-mi fie soție și eu sunt deja bătrân. Acum 4 zile am împlinit 31 de ani. În copilărie mereu mă gândeam că după vârsta de 25 de ani, devii un om bătrân. O frunză îngălbenită îmi cade pe cap. Mă scutur și privesc spre cer. Toamna începe să-și facă simțită prezența… citeste mai departe
Fragmente – O familie normală
Pe o căldură de nesuportat de oamenii obişnuiţi, atunci când unii dintre ei stăteau la umbră pentru a se răcori cât de cât, iar alţii strângeau şi împachetau bananele culese în niște cutii mari pentru a le transporta în ţările ce duceau lipsă de aceste produse, într-un copac plin de banane era o agitaţie de nedescris.
Dacă se uita cineva cu atenţie, observa ceva … care se mişca cu o agilitate de nedescris şi înfuleca de zor banane. Dacă privirea era mai atentă se putea observa că acolo se află o maimuţică. După câteva secunde, lângă aceasta apare încă o maimuță, care o imită pe prima. Un specialist văzând cele două maimuţe, își putea da seama că sunt rude, frate şi sora care se aflau în lumea lor fericită, petrecând timpul jucându-se şi urcându-se în copaci.
Cu cât avansau mai mult spre vârful copacului, cele două maimuțe descopereau tot mai multe locuri unde puteau să se ascundă. La un moment dat, unul dintre maimuţoi, sărind pe o creangă, o rupe şi cade în gol…
Maimuţica buimacă privește în jur și vede că este acoperită de banane, se aude un zgomot și se face brusc întuneric. Nimerise într-o cutie cu banane, care tocmai era sigilată de lucrătorul neglijent care se ferea de razele soarelui nimicitor.
Cealaltă maimuţică, văzând că nu mai are partener de joacă, se aruncă în vaporul unde fusese închisă cealaltă maimuță. Începe o căutare intensă și o comunicare specifică limbajului maimuțelor. Auzind zgomotul din cutia unde era ţinut prizonier partenerul de joacă, maimuţica reusește cu greu, să zgărie cutia, trăgând de aceasta și eliberând ostaticul. Maimuța care fusese captivă se aruncă direct în braţele eliberatorului îmbrăţisându-se intens. După momentele de tandrețe, în care lacrimile au dispărut, cei doi maimuţoi vor să iasă afară, dar descoperă că sunt pe o bucată de lemn, în mijlocul apelor care se mișcă în voia valurilor.
Cele două maimuțe, după ce se privesc și discută prin mimica lor specifică, se hotărăsc să se lase în voia sorții, să vadă unde îi vor duce valurile mării… ţinându-se îmbrăţisaţi, liniștiți că nu vor suferi de foame, pentru că era plin de banane pe vapor!
După o călătorie lungă şi obositoare, în timpul căreia au golit o cutie mare de banane, cea care de fapt fusese inițial temnița pentru unul dintre ei, al celui mai neastâmpărat maimuțoi, cei doi frați descoperă că au ajuns pe uscat. Se aude gălăgie, astfel că ei se ascund în grabă după grămezile de cutii, ca să scape de hamalii care urcaseră la bord pentru a descărca marfa. Într-un moment de neatenţie al muncitorilor, cei doi maimuțoi o zbughesc pe țărm.
După ce intră în zona portului, simt puterea soarelui și agitația din jur, fiind multe persoane cae se deplasau în diferite zone, pe uscat. Speriaţi de gălăgia din jur, maimuţoii fug şi se urcă repede într-un vehicul, ce se deplasa pe nişte şine. Ei stau pe acoperişul vehiculului şi se uită uimiţi la ceea ce se întâmplă în jurul lor. Nu vedeau păduri, copaci, verdeață și nici bananieri în zonă…
După un timp îndelungat de mers, vehiculul se opreşte iar cei doi maimuţoi o iau la fugă din nou. Se trezesc într-o locație unde se află multe maşini și oameni, într-un cuvânt, într-o zonăspecifică unui oraş de mari dimensiuni. Maimuțele se privesc, fiind uimiţi şi … citește mai departe.
Fragmente – Regăsirea
Simt o lumină puternică care mă face să deschid ochii. Mă uit cu prudenţă în jur, rotind doar ochii, fără a întoarce capul.
Cerul de deasupra mea pare să-mi transmită un mesaj. Ridic capul, lovindu-mă încet de piatra care se află sub ceafă. Observ în acelaşi timp, magnificul Soare cum îşi trimite razele călduroase către mine.
Corpul meu simte căldura, aşa cum cu puţin timp în urmă, tremurase din cauza frigului. Mă ridic încet, stând în fund și privesc cu uimire în jur.
Copacii sunt la pământ, iar lânga mine, se văd urmele lăsate de un râu al cărei ape au dispărut. Pustietatea mă înconjoară. Mă ridic încet în picioare, tremurând, exact ca un copil ce învaţă să facă primii paşi în viaţă. După primul pas, simt o durere ascuţită. Oftez. Mai fac un pas şi parcă aş pluti.
Mă aşez cu greu, pe trunchiul unui copac. Şed şi gândesc. Mă ridic din nou şi pornesc spre o destinaţie necunoscută. Soarele pare să-mi orienteze direcţia, conform razelor pe care mi le trimite cu dărnicie. Mai fac un pas şi privesc în urmă. Privirile mi se pierd în gol.
Tremur, dar nu de frig. Teama mă cuprinde. Încerc să descopăr dacă tot ceea ce se întâmplă este doar un simplu vis… Nu, nu este.
Realitatea mă înconjoară Piciorul mă doare, sufletul plânge iar în inimă, simt cuţitul nemilos al vieţii mele dezorganizate.
O pornesc hotărât spre destinaţia mea finală. Simt că am ceva în mână. Deschid pumnul şi văd o poză îndoită. Privesc spre acel ghemotic de hârtie și mă opresc. Picioarele refuză să facă următorii pași.
Privesc spre mâna mea dreaptă, spre poza îndoită. Din aceasta, îmi zâmbeşc chipurile drăgălașe și fericite ale soţiei mele şi al copiilor noștri. Oftez şi-mi şterg o lacrimă. Ei sunt adevăratele valori şi realizări din viaţa mea. Cum am putut să-i neglijez! O să mă întorc la ei şi voi fi reprimit cu bucurie în sânul lor. Sunt conştient de aceasta!
Se aude un zgomot, o vijelie, o furtună dar nimic nu-mi modifică starea în care mă aflu. Eu sunt acel eu care trebuie să-mi urmez destinul.
În faţa mea apare imaginea unui oraş îndepărtat. Mă așez repede pe un bolovan şi încep să observ agitaţia din îndepărtare. Este clar, sunt viu! Există oameni! Unde există oameni, sunt şi suflete.
Mă opresc pentru o clipă şi reflectez. Gândurile mele se adună.
Toată viaţa am contestat existenţa divină şi acum în timp ce meditez, cuvintele ies de la sine:
- Oare chiar nu există Dumnezeu?!
Spunând aceste cuvinte, privesc fotografia din palmă, oamenii din depărtare, soarele strălucitor, râul care curge încetişor în jur….
SFÂRŞIT (ÎNCEPUT)
Pentru alte creații Cluc Lucruan Cristian, clic aici.
Paste cu pește
Ingrediente folosite
- 500 grame paste,
- 200 grame boabe de porumb,
- 160 grame pește la conservă,
- 3 castraveți acri,
- 2 fire de ceapa verde,
- 100 g maioneza(optional),
- sare,
- pipe,
- apă.
Modul de preparare
Se fierb pastele conform instrucțiunilor specificate pe ambalaj, iar pentru modelul ales: Farfalle grâu dur Băneasa se folosesc 5 litri de apă. După ce fierbe apa, se adaugă sare (în general se pun 7g/litru de apă, adică 35 de grame în acest caz). Apoi se adaugă pastele, iar timp de 8 minute se lasă la fiert în apa cu sare, amestecându-se cu o lingură.
După ce pastele au fiert, se scurg de apă și se pun într-un bol adânc și încăpător. Boabele de porumb luate din conservă se scurg de zeamă și se pun deasupra pastelor și se amestecă. Conserva de pește in ulei se scurge de ulei și apoi se adaugă conținutul peste paste.
Ceapa verde se spală, se toacă mărunt și se adaugă peste ingredientele aflate deja în bol. Castraveții murați se tai în felii mici și se adaugă în bol, după care se adaugă sare și piper după gust.
Apoi pentru cei care doresc, se adaugă maioneza care se amestecă până la omogenizarea ingredientelor, fie în bol, fie în farfuria unde se servește preparatul.
Mâncarea se poate servi în post, când este dezlegare la pește.
POFTĂ BUNĂ !