Arhive categorie: Din viata

Putem învinge răutatea?

Zilele trecute eram trist. Supărat. Cineva mă întrebase cauza iar eu am spus că sunt trist, pentru că mă înconjoară, nişte oameni răi…Negativişti…
Persoana care mă întrebase, mi-a confirmat că oamenii în general sunt răi. Mereu au fost! Persoana era mirată ca eu nu ştiam acest lucru…Era ceva normal!
Acest lucru m-a pus pe ganduri. Am inceput sa studiez, atent persoanele din jur.
La servici, din trei discuţii, două sunt certuri între persoane. Replicile necunoscuţilor, din magazine, alte locuri publice sunt pline de ură. Respectul pentru cei in vârstă, femei…nu mai există. Se vede egoismul….eu-l propriu ….
Pe străzi se aud mereu claxoane şi înjurături, replici acide….Discuţiile politicoase între necunoscuţi devin dispute verbale în timp scurt….
Oare ce ne face să fim duşmănoşi? Anturajul…stresul….viaţa grea…
Îmi amintesc că şi eu mă bucurasem că cineva care tot timpul ocărea colegii, a fost muştruluit pentru anumite fapte şi atitudini….oare este semn că ajung să mă bucur de necazul altora, sau de faptul ca îşi primeşte răsplata şi poate va fi o persoana reconciliantă?!
Omul nu se poate schimba…ca fire….important este ca ceea ce este negativ, să fie lăsat la o parte, măcar o perioadă….
Răul trebuie tăiat de la rădăcină, din copilărie…nu trebuie lăsat să ne conducă.
Dacă am face un bine cuiva în loc să punem temelia unei răutăţi, am face o lume mai bună. Dacă mai mulţi ar face lucruri bune, poate cei răi, vor deveni mai buni, poate de ruşine…de complezenţă….
Acest poate…..
Trebuie să facem o faptă bună pe zi, să zâmbim celor din jur, ăa facem chiar complimente , pentru a ne încărca noi şi cei din jur de pozitivism. Nu trebuie să gândim că dacă suntem buni, vom fi luaţi de fraieri….
Puterea nu stă în răutate şi prostie, stă in ceea ce ai, în inimă şi suflet.
Să începem , cu fiecare zi, să fim mai buni şi mai ales să nu-i uităm pe cei dragi, oricât de departe sunt ca distanţă dar aproape în suflet!
Putem învinge răutatea? Doar de noi depinde. Trebuie să începem cu noi inşine!

Viaţa ca o luptă

Viaţa este o veşnică luptă. Ne luptăm cu noi inşine, cu cei din jur, cu natura, cu situaţiile…
După naştere, ne luptăm să supravieţuim, apoi în timp, ne zbatem pentru o viaţă bună, în detrimentul anumitor lucruri.
Ne luptăm de asemenea cu timpul, care se scurge nemilos de repede. Indiferent cât de mult timp avem, la un moment dat constatăm că acesta dispare…
Omul în general este un luptător. O viaţa trăită fără luptă, este ca trecerea gâştelor prin apa.
Problema esenţială a omului, nu este lupta în sine, provocarea ci motivul pentru care face acest lucru.
O luptă pentru binele cuiva este o luptă dreaptă, nu ca o lupta pentru a distruge sau a face rău cuiva .
Lupta cu noi inşine este cea mai cruntă, deoarece indiferent de rezultat, bătălia este acerbă şi oricum pierdem….
Fiecare dintre noi, avem idealuri, provocări cărora le putem face faţă, fără lupte inutile.
Cine nu luptă, nu câştigă, dar cine luptă fără rost, se iroseşte… se pierde în nimicuri fără a vedea lucrurile importante…

Viaţa fara luptă, este ca ziua fără soare, noaptea fără lună….
Să luptam dar, pentru bine, nu pentru a face rău….

Duşmanul de lângă noi

Duşmanul este un cuvânt de care vrem să ne ne ferim dar nu reuşim. Nu cuvântul în sine este ceea ce ne înspăimântă, ci doar ceea ce se află în spatele acestuia.
Ce este un duşman ? – persoană care are o atitudine ostilă, răuvoitoare față de ceva sau de cineva, care urăşte ceva sau pe cineva.

De ce suntem mereu înconjuraţi de duşmani, declaraţi sau nedeclaraţi?
Omul în firea lui, ar trebui să fie bine-voitor cu cei din jur, să trăiască în armonie, pace, înţelegere….dar se pare că acest lucru plictiseşte pe unii dintre oameni. Dacă nu ar jigni prin vorbe sau fapte, prin însăşi atitudine….ar fi trişti….
Niciodată n-am putut înţelege omul care cu satisfacţie , pune cărămida distrugerii unui seamăn de-al său. Un om poate ucide , fizic sau sufletesc un seamăn de-al său, cu zâmbetul pe buze.

Omul trebuie uneori să fie dur, dar dincolo de autoritate nu trebuie să existe duşmănia…
Mai rău, omul fiind bolnav, suferind, unii chiar în acele momente se bucură intens şi doresc să participe activ la înrăutăţirea situaţiei acestuia.

De unde apare sămânţa duşmăniei…parcă înainte nu era atâta răutate în oameni ca acum şi mai ales ura, care parcă creşte zi cu zi !
Ajungem să avem momente când ne este silă să facem anumite lucruri , să participăm la anumite evenimente, sătui de prezenţa duşmanilor.

Oare nu s-a întâmplat ca cineva să-şi ajute duşmanul în vreo problemă iar apoi acesta să-şi “continue” activitatea ca şi cum nu s-a întâmplat nimic?

Mereu evit să-mi fac duşmani dar ei răsar de peste tot, ca ciupercile după ploaie. Ei apar din ambiţie, din dorinţa de a fi mai presus ca alţii, din invidie şi din cauza caracterului pe care-l au.

Când nu ne vom mai duşmăni între noi, vom avea o viaţă fericită, liniştită şi putem realiza multe împreună. Unii nu înţeleg că se poate prospera datorită coeziuni grupului mai mult decât prin distrugere. Este adevărată vorba “unde-i unul nu-i putere, unde-s doi puterea creşte….” dar spre bine!

Dumnezeu să ne alunge duşmanii şi să-i aducă pe drumul cel bun. Măcar să-i facă să gândească încă o dată, înainte de a face rău….Măcar să se gândească serios, la ceea ce ar câştiga de pe urma demersului lor.

Pârâciosul și linguşitorul

Aceştia trăiesc printre noi, mănâncă şi respiră aerul alături de noi, vorbesc cu noi şi ne poluează viaţă pentru binele lor.

Ei încep de copii, cu pâra pentru a lua note mari, să scape de învăţat şi descoperă apoi că nu au sufiente cunoştinţe profesionale, dar au „papagal”.

Această „însuşire” poate fi considerată chiar o meserie…

Înainte acest tip de oameni se găseau în toate firmele de stat. Acum au ajuns să cucerească şi piaţa privată.

Ei au consideraţia şefilor, pentru că le oferă armele puterii. Şeful prin ei, află totul despre angajaţi, şi ştiu cum să-i domine. Aceşti actori sunt adevăraţi agenţi secreţi, pe faţă este omul bun cu colegul iar pe la spate este omul şefului….

Aceşti oameni sunt „cei care fac treaba să meargă pentru şef”.

Pentru unii şefi, din păcate tot mai mulţi, important este păstrarea poziţiei în firmă, puterea, motiv pentru care contează mai mult omul pârâcios-linguşitor decât omul care produce. Este lăudat omul său, de acesta pentru lucruri normale în timp ce la alţii, chiar dacă au făcut lucruri remarcabile pentru firmă li se aduc aminte , mai des, micile eşecuri.

Dacă pârâciosul nu are ce spune poate inventa sau dezvolta unele informaţii. Apoi devin linguşitori: „Ce maşină frumoasă şi rapidă aveţi şefu!” , „Ce bine vă stă în acest minunat costum!…”.

Astfel ceilalţi oameni ajung să muncească mai mult, pentru a acoperi şi postul ocupat de protejatul şefului….