Arhive categorie: Fragmente

Fragmente – LA GRĂTAR CU URSUL

Gogoșar se deplasează din bucătărie spre sufragerie, oprindu-se la ușa de la intrarea în apartament, pe care o descuie în așteptarea vizitatorilor zilnici, a vecinilor ei. De fiecare dată, primul care ajunge este Gogonel urmat apoi de vecinica Maimuțel, al cărei frate, Pătrățel încheie de obicei seria obișnuită de musafiri. Se uită mirată la ceas…

În acest timp, Pătrățel iese încetişor din apartamentul său, pentru a nu o trezi pe Maimuțel și merge la Gogonel. Acesta îi deschide încet ușa, mirat iar Pătrățel îi şopteşte:

– Merg la prietenul meu cu care am fost la nuntă!

– Du-te liniștit.

– Pst… Să nu știe fetele… Poate ne urmăresc… – zice Pătrățel privind cu teamă în jur, moment în care se aude ușa apartamentului său, deschisă probabil de Maimuțel.

– Dar de ce mergi? – întreabă Gogonel

– Să iau niște poze și să degustăm o țuică…

– Țuica este ca cea de la nuntă?

– Da. Am băut aproape o jumătate de sticlă și nu am avut nimic… Vii?

– Nu… Nu… – gândește Gogonel.

– Bine. Am plecat. Nu spui la nimeni, nimic!

– Bine.

Pătrățel iese în fugă, pornind pe scări în jos. După câteva minute, Gogonel urcă la vecina Gogoşar. Acolo se afla deja Maimuțel care-l și interpelează:

– Credeam că vii cu Pătrățel!

– A, nu. El merge după poze și la o pălincă – spune Gogonel…

Pătrățel ajunge la scara blocului și verifică lista de la interfon. Sună la un număr. Răspunde un bărbat:

– Da…

– Piftie?

– Nu, mulțumesc. Nu-mi face bine.

– Scuzați… dar caut pe domnul Piftie…

– 23… – aude un răspuns nervos după care se întrerupe legătura.

Pătrățel tastează 23 și ușa ca prin minune, se deschide. Urcă pe scări și vede o lumină difuză la etajul unu și un cap de femeie. Își continuă drumul până la apartamentul 23 și se salută cu gazda, trecând apoi la treabă, consumând câte un păhărel dintr-o sticlă de tărie.

– Noroc!

– Să fie!

– Auzi reclama: „consumați alcool moderat”.

– Așa și facem… bem doar câte un păhărel…

– Și doar dintr-o sticlă.

– De un litru…

Pătrățel se ridică cu greu și abia reuşeşte să ajungă pe scară. Coboară încet treptele și… vede lumină la etajul unu… nu este senzorul, ci doar un cap de bătrână și, curiozitatea ei.

Mai încet și puțin sigur, Pătrățel ajunge la parter și se deschide ușa. Un bărbat aflat în pragul ușii de la intrare, îl întreabă:

– Am sunat la apartamentul 30… ştiţi cumva unde este?

– Intrați unde vedeți lumină.

– Da.. categoric, mulțumesc – spune bărbatul alergând pe scări.

Până să se închidă ușa, se aude strigătul unei femei:

– Ce faci domnule, cum vezi o ușă deschisă intri!! Ajutor…

Pătrățel zâmbește și trage aer în piept, pornind spre casă:

– Soarta!

Pătrățel se strecoară încet în apartament, dar lumina se aprinde brusc:

– Ce faci? – întreabă Maimuțel

– Uiteeee… pe acasă.

– Te-ai îmbătat?!

– Este întrebare sau constatare?

– …

– Nu. Am băut doar o sticlă, două persoane…

– Mâine mergem pe munte, cum ai promis…

– Da… da… și după nuntă am călătorit. Am fost undeva… creeeeed…

– Bine – aprobă Maimuțel care se retrage în camera ei.

– Dar atunci a fost …. citește mai departe.

Fragmente – La început de drum

Piftie se trezește la fel cum adormise. Adică obosit. Nu reuşise să doarmă bine ştiind că urma să devină un om pe propriile lui picioare. Reuşise prin amabilitatea unei mătuşi, să se angajeze ca operator la firma „Grande”, patronată de o altă rudă a acesteia.

Deşi era obosit, se simțea fericit, ca atunci în copilărie când primisese cadoul mult vista: primul trenuleţ, de lemn, pe care-l păstra şi acum, pe noptiera lui.

Piftie se mutase de la părinţi, într-o garsonieră cumpărată de acestia pentru el. Îşi luase de acasă patul, dulapul de haine, noptiera şi televizorul. Urma să-şi zugrăvească casa din primii bani. De fapt primii bani îi primisese deja, de la părinţi, care-l plătiseră fericiți pentru că scăpaseră de el.

 Cu aceste gânduri şi amintiri, Piftie merge ca să se îmbrace, în timp ce pune apă în filtrul de cafea, pe care-l primisese tot cadou.

 Îşi ia o pereche de pantaloni de stofă, un tricou cu nişte vulturi şi sandale verzi. O pornește grăbit spre bucătărie. Îşi toarnă cafeaua în ceaşcă şi începe să înghită. Se strâmbă, se uită în ceaşcă şi rămâne mirat constatând că cafeaua era incoloră, ca şi apa, având de fapt chiar gustul acesteia. Începe să regrete cafeaua îmbietoare pe care o prepara mama lui. În fine, se hotărește să fie un om responsabil şi se îndreaptă spre ușă. Își dă seama că a uitat ceva, nu știa încă ce anume și revine la baie. În timp ce capacul de la toaletă, se privește în oglindă. Constată că perciunii nu sunt identici și-și ia lama de bărbierit pentru a remedia problema fizică. După ce intervine pe partea dreaptă a feței, constată că partea stângă este diferită. Trece la repetarea operațiunii cu lama de ras pe partea stângă. După cinci minute, renunța definitiv la perciuni și-și privește ceasuș Era destul de târziu și nu trebuie să dezamăgească angajatorul chiar din prima zi.

Când să iasă din baie, constată că catarama de la sandele i s-au desfăcut. Ridică piciorul pe capacul de toaletă pentru a remedie problema, dar capacul nu este… Piftie se trezește cu piciorul în vasul de toaletă. Își ridică piciorul și începe să curgă apa din șosete/ Se uită în jur și decide să-și schimbe încălțările și pantalonii. Își scoate din mașina de spălat blugii și-i îmbracă. Renunță la șosete și se încalță cu o pereche de adidași.

Iese pe holul blocului când îşi aduse aminte că a uitat să-și ia cheile. Uşa între timp s-a blocat, închizându-se. Piftie stă în faţa uşii ascultând cum sună telefonul în apartamentul său. Probabil era mama lui care vroia să-i ureze succes pe noul său drum. Oftează şi o pornește în jos, pe scări.

Ajuns în faţa blocului, are o dilemă legată de direcția în care trebuie să pornească. Este derutat, motiv pentru care urcă în taxiul care tocmai adusese un client în scara de alături. Fericit că a rezolvat problema, Piftie dă indicații cu seriozitatea unui om responsabil:

  • La firma Grande!
  • Grande. Ok!

Taxiul pleacă în viteză, iar în câteva minute ajunge la destinaţie. Piftie zâmbește fericit, coboară tacticos şi intră în clădire. Ştia că trebuie să ajungă la etajul patru. Se urcă în primul lift care ajunge la parter. Înainte să apese pe butonul cu numărul patru, lângă el apare un japonez. Acesta intră repede şi apăsă pe butonul cu numarul nouă. Piftie se enervează şi apăsă din nou pe numărul patru. Ca replică, japonezul …. citețte mai departe.

Fragmente – Căzătură cu bucluc

Soarele privește în jur și se decide să poposească în parcul de lângă biserica din cartier. Pe banca din fața blocului, șade că întotdeauna, o bătrânică care-i privește pe toți cei care intră și ies din clădire. Când începe să se lase întunericul, aceasta își potrivește ochelarii pe nas, studiind zona. Multă lume se întreabă dacă femeia nu este cumva de la serviciile secrete, știind totul, despre fiecare, în cele mai mici amănunte.

Pătrățel revine spre locuință, împreună cu Castravete, care își rotește capul ca un titirez, privind după frumoasele domnișoare, care purtând o ținută lejeră, se tot perindau prin fața ochilor săi. Pătrățel începe să-și imite vecinul, care începe să vorbească rostind cuvintele tot mai rar:

  • Uite-o pe…
  • ………
  • Hm…Uite și la blondă…ce bine îi stă în roșu!
  • Ești cumva de la institutul de sondaj?
  • Aș vrea eu… adică să mă ocup de modă…

Pătrățel își mestecă guma și privirea îi fuge după o brunetă. Însă doar privirea, căci restul corpului pică pe jos. Neatent, se lovise de un stâlp care i se pusese în cale, chiar în fața blocului. Începe să tusească iar guma de mestecat i se lipește de dinți. Bătrâna sare de pe bancă, țipând și deplasându-de spre el.

Pătrățel privește buimac în jur. Castravete rămâne cu ochii pironiți spre acesta, ca și cum ar fi găsit ceea ce căuta. Țipetele bătrânei, atrag curioși în zonă.

  • Săracul, așa de tânăr!
  • Să chemăm ambulanța!
  • A leșinat de căldură!
  • Repede să vedem ce are!

Între timp, o ambulanță care era în trecere, oprește în fața mulțimii. Doctorița se apropie de Pătrățel și vede că acestuia i se umflase piciorul. Până să se dezmeticească, Pătrățel, se trezește pe targă, legat și urcat în ambulanță.

Doctorul îl consultă pe Pătrățel. Acesta se așează în fund pe pat zicând:

  • Nu-mi tai piciorul!
  • Dar nu este nevoie! – spune doctorul
  • Nici nu-l vreau în ghips.
  • Nu este nevoie. Aveți doar o traumă. Piciorul trece… se vindecă.
  • Atunci este bine. N-am fost niciodată bolnav.
  • Aha! Înseamnă că aveți traumă de la căzătură.
  • Nu.
  • Bine… Așa zic toți. Vă prescriu niște pastile. Să le luați după-masă.
  • După care masă?
  • La prânz.
  • Aha.
  • După ce mâncați.
  • Dar eu nu mănânc la prânz!
  • Atunci după ce luați masa…
  • Păi eu vreau să-mi iau o masă de la magazinul de lângă…
  • După ce serviți masa, adică mâncați.
  • Dimineața?
  • Următoarea masă.
  • A… seara!
  • Între dimineață și seara nu mâncați?
  • Ba da. Repede ceva…Dar nu la masă. Pe drum.
  • Bine…Deci luați când vreți. Dați datele dvs asistentei.
  • Poftiți – spune asistenta, care-l ia pe Pătrățel cu ea în holul unde-și avea biroul.

Pătrățel se așează tacticos pe scaun.

  • Data nașterii…. Aveți buletinul?
  • Poftiți cartea de identitate.
  • Mulțumesc.

Asistenta notează datele, după care întinde buletinul și rețeta:

  • Ați mai avut alte boli?
  • Nu.
  • Bine…Căsătorit?
  • Nu. Doriți să ieșiți cu mine, de mă întrebați?
  • Nu… – răspunde înroșindu-se asistenta. Procedura.
  • Adică trebuie să fiu căsătorit pentru procedură?
  • A…nu… Gata. Am terminat.

Pătrățel se oprește în fața spitalului, ăși scoate telefonul mobil, îl lovește ușor cu palma și apelează un număr din contactele existente pe cartelă:

  • Buna ziua. Taxi M…
  • Aș dori un taxiu…

Pătrățel citește adresa de pe clădirea spitalului așteptând cuminte răspunsul …citeste mai departe

Fragmente – Un zâmbet în timp

Soarele se retrage iar întunericul se lasă peste orașul dintre munți. Noriel deschide ochii și privește spre becul care începe să-i lumineze prin fereastră, interiorul camerei. Se uită în jur și în timp ce se ridică din pat își caută telefonul mobil. Ridică hainele împrăștiate, mută fotoliul și sub masă, se vede o luminiță verde care-i dirijează pașii pentru recuperarea obiectului pierdut.

Noriel se uită pe ecranul mobilului și descoperă două mesaje și trei notificări. Simte că-i este foame și  pornește spre bucătărie. Este liniște în toată casa.

Alexandra își pregătește ceaiul și-și așteaptă soțul. Noriel intră grăbit îndreptându-se spre frigider. Își alege mezelurile preferate și în momentul în care se pregătește să mănânce, vede un rând de documente care stăteau pe masa, ocupând o mare parte din loc. Le îndepărtează și apoi o aude pe Alexandra:

  • Sunt actele pentru divorț!
  • Poftim? – întreabă Noriel care-și aruncă privirea asupra documentelor din mână.
  • Așa nu mai putem trăi. Eu te văd rar, tot timpul esti plecat….
  • Păi lucrez în trei schimburi! În week-end sunt chelner pentru nunți. Muncesc ca să produc bani.
  • Banii nu compensează lipsa ta.
  • Avem un teren lângă oraș și ne construim o casă!
  • Nu vreau o vilă, nici conac, doar o simplă locuință de vară, cu grădină.
  • Păi dacă am cumpărat terenul trebuie să construiesc ceva util, care să-i uimească pe cei din jur!
  • Contează mai mult părerile oamenilor decât viața noastră?
  • Vreau să asigur o viață bună! Așa cum eu nu am avut parte.
  • Dar părinții tăi au trăit fericiți până la adânci bătrăneți!
  • Dar într-o garsonieră! Am nevoie de spațiu!
  • Tu ai nevoie de timp, nu de spațiu!
  • Am nevoie de multe. Dacă vrei să mă părăsești, pleacă!
  • Mâine după-masă o să vină tata cu mașina după mine și Codruț!
  • Nu! Codruț este fiul meu și rămâne cu mine!
  • Când l-ai văzut ultima oară? O să crească și o să întrebe cine-i tatăl meu sau mai rău, o să creadă că esti supărat pe el.
  • Nu! O să am grijă de el!
  • Când și cum?
  • Mi-a pierit pofta de mâncare. Trebuie să plec la servici. Când vin acasă vorbim.
  • Păi nu mergi ca să lucrezi la casă?
  • După ce termin cu muncitorii, vin acasă și vorbim.
  • Dacă o să mai ai cu cine! Toată săptămâna asta ai venit la ora 17.00 și la orele 21.00 ai plecat la servici. Codruț ….
  • O să vorbesc și cu el.
  • Poate ai uitat, dar de o săptămână este la țară, la bunici. Doar pentru că vine mâine acasă, stau până atunci aici!
  • Și te muți la țară?
  • Nu. O să stau la o prietenă.

………………………………………………………………………………………………………………

Noriel avea gândurile departe până în momentul când simte o durere puternică în mână. Îl lovise o piesă pe care n-o montase bine și căzuse în timpul operațiunilor, de pe utilaj. Șeful de echipă vede incidentul și aleargă spre locul cu pricina:

  • Ești bine?
  • Da… Nu știu ce a fost.
  • Ești neatent! Dacă cădea tot ansamblul și te lovea în cap? Aveam accident de muncă și rămâneai cu sechele pe viață!
  • Nu contează. Nu se întâmplă la mine!
  • Așa zic toți. Mergi în pauză și…

Citește mai departe…

Fragmente – Azi poate fi ultima noastră zi

Ochii mi s-au deschis. Privesc în jur. Este o cameră mică în care se află doar un dulăpior mic și alb. Stau în pat. Vreau să-mi mişc mâna dar nu pot. Întorc capul şi văd că sunt legat la mâini. Mă uit la picioare. Şi ele sunt legate.  Stau şi mă gândesc ce caut acolo. Apoi mă întreb cine sunt. Nu-mi amintesc nimic… nici trecutul, nici prezentul. Mă bucur totuși că pot gândi.

 Se deschide uşa şi apare un bărbat în vârstă, într-un halat impecabil de curat. Se uită la mine şi-mi zice:

  • Te- ai trezit? Trebuie să dormi ca să-ţi revii – şi scoate o seringă din buzunar, al cărui conţinut mi-l injectează fără a mă putea opune în vreun fel anume.

Eu simt cum mă apucă o moleşeală şi o stare de amorţeală, adormind din nou.

Încerc din nou să mă ridic. Nu pot. Îmi amintesc brusc anumite frânturi din trecut, sau poate este doar un film? Sau un vis?

Eram la o masă cu un tânăr înalt şi slab. Mâncam… cred că spanac. Era după un concurs cu 10 probe în care  nimeni nu reuşea să treacă de ele. Prima probă era cu niște imagini, cu oameni pe un ecran şi trebuiau puși într-o ordine logică… Nu mai ţin minte ce ordine, ce logică…

Îmi aduc aminte de imaginile a două fete, iar una dintre ele arăta cu degetul numărul 1 iar cealaltă cifra zero. Ştiu că le-am pus într-o ordine şi i-am dat biletul colegului din stânga mea. Apoi venise un bărbat care-l lăudase pe acesta şi el fericit înfuleca efectiv spanacul. Apoi o voce şoptea, în spatele colegului, din stânga lui :

  • Nu este bine să minţi şi să furi ideile altuia…

Atât îmi aduc aminte. Ceva… departe de mine mă îndemna să persist în încercările de a-mi aminti de mine. Dacă doctorul mă întreba cine sunt şi nu puteam să-i spun, rămâneam pe veci aici… unde sunt. Dacă fac pe mutul sau pe paralizatul, am aceleași sanse.

      Brusc mi-am adus aminte că alergam cu o fată ca să dăm un telefon. Am văzut un magazin cu bancomat. Ne-am oprit și ea a scos o surubelniţă și încerca să deschidă ușa de la intrarea în magazin, din zona bancomatului, ca să intrăm înăuntru.

Între timp apăruseră două femei în vârstă, îmbrăcate în hainele de plecare spre casă, la geamul magazinului.

Acolo era şi o tânără slăbuţă cu o bluză albă şi fustă scurta roşie. Mă duc eu la uşă, îi rog să ne lase să dăm telefon. Spun că avem o probemă, fata a fost răpită … sau ceva de genul.., le explic,. Femeile îmi fac semn și mă trimit să vorbesc la microfonul de la uşă…

Tânăra slăbuță sună pe cineva, pe telefonul fix, ne lasă să intrăm şi fata care mă însoțea oferă explicaţii, la același telefon. Mulţumesc femeilor şi plecăm.

Pe drum îi spun fetei să se ascunde şi eu merg mai departe.. Caut ceva.

Apoi mă opresc și stau pe o stradă laterală, mai întunecată, iar din spatele unei porţi mă privesc nişte femei.

Aştept un autobuz… Văd printre case acel autobuz… cred că este 09 după cum vine, spre stație. Alerg după autobuz, dar nu-mi amintesc dacă l-am prins.

Apare din nou bărbatul cu halatul alb, impecabil de curat. Închid ochii şi nu-i deschid simţind cum îmi dă injecţia, după care adorm din nou.

Deschid ochii din nou. Oare a câta oară?

Încerc să descopăr noi amintiri. Parcă îl văd pe colegul ce câştigase ceva, la o masă cu un bărbat elegant, în costum, alături de o domnişoară cu o rochie roz. Bărbatul în costum îi spusese:

  • Trebuie să ai grijă să nu ajungem la spital. Nici eu nici tu. Oricine din familie ajunge acolo, va pieri.

După ce spune aceste lucruri începe să vorbească la telefonul mobil. Tânărul şi fata se ridică şi pleacă pe ascuns. Când să comande mâncarea, omul în costum descoperă că este singur. Eu parcă merg după ei… sau nu…

Parcă sunt la un spital. Încerc şi eu să mănânc ceva de pe hârtie dar o altă pacientă le strânge. Îşi cere scuze că a repezit o altă fată dar aceea părea încrezută şi mironoşiţă. Se urcă pe pat şi scoate becurile din lampă. Se face întuneric. Taie sfoara de la piciorul unui bărbat şi acesta fuge. Se aude gălăgie.

Este amintire sau coşmar datorită faptului că sunt la spital? Trebuie să aflu cumva. Să plec…

Citește mai departe…

Fragmente – O zi nebună

Pătrăţel se trezeşte. Se uită prin cameră după care constată că-i este sete. Se ridică grăbit din pat pornind spre bucătărie. Ajuns pe hol, privește spre camera de alături și constată că sora lui doarme, pentru că nu se vedea lumină în camera ei. Intră pe întuneric în bucătărie, astfel încât ochii săi parțial deschiși, să nu ia un contact brusc cu lumina ledurilor. Se îndreaptă spre locul unde era depozitată cana lui de apă, moment în care simte că i se învârte capul. Ameţeşte. Se prinde repede de perete, cu o mână de ceas iar cu cealaltă de raftul cu oale, dar degeaba. Pătrăţel aterizează pe gresia de pe podea, împreună cu ceasul care se rostogoleşte sub masă. Rafturile și oalele îl acoperă pentru a nu i se face frig.

După câteva minute, Maimuţel aprinde lumina în camera ei. O porneşte spre baie moment în care vede deschisă uşa camerei lui Pătrăţel. Mirată o porneşte spre bucătărie, convinsă că fratele ei înfulecă de zor, golind frigiderul. Până să aprindă lumina, se împiedică şi cade peste Pătrăţel, care tresare speriat.

După dezastrul din noaptea trecută, din bucătărie, Maimuţel se apucă să facă curat. Începe să şteargă praful în timp ce Pătrăţel porneşte spre beci.

Ajuns în pivniță, Pătrățel îşi ia sticlele goale de apă minerală şi le numără. Face rapid un calcul şi pune o treime dintre ele în plasă. Urcă scările spre ieşirea din bloc. Ajuns afară, o salută pe bătrâna care stă pe banca din fața intrării, lângă zona verde ce împrejmuia blocul.

Pătrățel merge în piață și ajunge la magazinul dorit unde se strecoară în interior pe lângă cele patru vânzătoare vorbăreţe.  După ce face schimbul de sticle pline – sticle goale, Pătrățel se îndreaptă spre casa de marcat, iar pe drum îşi alege o ciocolată. După ce plăteşte, acesta pornește agale spre casă, părăsind piața și strecurându-se prin spatele blocului, coborând apoi  în beci.

Pătrățel pune sticlele pline pe raft, iar în locul lor, în plasă, pune altele goale. Iese prin faţa blocului salutând vecina, traversează piața și pătrunde în interiorul magazinului pe lângă cele patru vânzătoare. Îşi ia apa minerală, ciocolata, lasă suma fixă de plată la caseriţă și o pornește din nou spre casă. Iese din piaţă și-și continuă drumul prin spatele blocului. Coboară în beci şi repetă operaţiunile anterioare cu sticlele și pune ciocolata în raft, peste cea cumpărată anterior. Priveşte mirat spre telefonul care nu sunase deloc…. După ce stă pe gânduri, formează numărul de telefon al surorii Maimuţel, însă telefonul este ocupat:

  • Iar vorbeşte!

Pătrăţel își ia ultimele sticle goale, le pune în plasă şi o porneşte din nou spre ieşire. Trecând pe lângă vecina care stătea pe bancă, o vede cum îşi scuipă în sân, făcându-şi cruce, pentru că-l vede a treia oară plecând fără a observa când acesta a revenit.

Pătrățel intră agale în piață și în magazinul pe care-l frecventase anterior. Una dintre cele patru vânzătoare le întreabă pe celelalte:

  • Omul acela nu a mai trecut pe aici?
  • Cred că da… doar nu vedem în reluare.
  • Eu nu l-am mai văzut – spune una dintre ele, întorcând privirea spre Pătrăţel, care se afla în capătul magazinului.
  • Oare am halucinaţie? Am febră…

Pătrăţel îşi continuă drumul,..

Citește mai departe…