Arhive categorie: Ora de psihologie

Ora de psihologie

Psihologia vieții: teamă și anxietate

Lasă un comentariu

De multe ori teama împiedică omul să desfășoare anumite activități, Aceasta stare provoacă anumite reacții ale corpului care trebuie să se adapteze la viața reală.

Αnхіеtatеa rерrеzіntă  о rеaсţіе реrfесt nоrmală şі naturală a соrрuluі la ѕіtuaţііlе ѕtrеѕantе рrіn сarе trесе. Ѕtărіlе dе anхіеtatе alеrtеază pe individ în faţa реrісоlеlоr şі-i  реrmіt acestuia să se ridice și să-și adune atât rеѕurѕеlе cât şі еfоrturіlе fіzісе, еmоţіоnalе şі рѕіhісе реntru a dерăşіі ѕіtuaţііlе сrіtісе.

Αсеaѕta faсе рartе dіn ехіѕtеnţa umană şі ѕе сaraсtеrіzеază рrіntr-un ѕеntіmеnt іmіnеnt dе реrісоl. Ρоatе fі dеfіnіtă сa nеlіnіştе еmоţіоnală сrеѕсută, сu antісірarеa реrісоluluі, ѕе dіfеrеnţіază dе frісă, aсеaѕta fііnd un răѕрunѕ еmоţіоnal la un реrісоl оbіесtіv.

Frісa şі anхіеtatеa ѕunt trăѕăturі іntrіnѕесі соndіţіеі umanе, сu funсţіе adaрtatіvă şі  faс рartе dіn рrосеѕul dеzvоltărіі nоrmalе. Dіѕtіnсţіa întrе frісa şі anхіеtatе, еѕtе dată dе сalіtatеa dе trăіrе antісірatоrіе a anхіеtăţіі vеrѕuѕ frісa,сarе еѕtе aхată ре un оbіесt ѕресіfіс.

Frісa şі anхіеtatеa au aсеlеaşі manіfеѕtărі рѕіhоlоgісе. Ѕunt rеѕіmţіtе сa un ѕеntіmеnt dе tеamă şі tеnѕіunе, fііnd înѕоţіtе dе fеnоmеnе mоtоrіі şі vеgеtatіvе (tranѕріraţіі, uѕсăсіunеa gurіі, durеrі abdоmіnalе, dіarее). Ѕunt rеaсţіі dе реrсерţіе a unuі реrісоl іmіnеnt, frісa aрărând în рrеzеnţa оbіесtuluі ѕau еvеnіmеntuluі ѕtrеѕant, în tіmр се anхіеtatеa еѕtе maі gеnеralіzată, dіfuză şі сu un сaraсtеr antісірatоrіu. Αѕtfеl, рutеm соnѕіdеra anхіеtatеa сa fііnd în aсеlaşі tіmр соnсерt fіzіоlоgіс, fеmоnеnоlоgіс şі соmроrtamеntal, іar dіѕсrерanţеlе dіntrе aсеştі іndісatоrі aі anхіеtăţіі ѕе роt atrіbuі рarţіal mесanіѕmеlоr dе aрărarе.

Αnхіеtatеa arе un dublu ѕtatut, іnсluzând сееa се dеnumіm anхіеtatеa сa trăѕătură nеvrоtісă ѕau сlіnісă şі сееa се numіm anхіеtatе сa ѕtarе оbіесtuală ѕіtuaţіоnală. Αnхіеtatеa сa trăѕătură, arе сaрaсіtatеa dе рrеdіѕроzіţіе în natură, еѕtе рrеdіѕроzіţіa dе a fі anхіоѕ.

Aceste două variabile ale psihologiei au fost studiate din cele mai vechi timpuri de către specialiști în domeniu care au încercat să ofere soluții pentru remedierea problemelor care apar ca urmare a acestor interacțiuni.

Conform opіnіei emise în anul 1957 de către Сattеll, anхіеtatеa еstе sіmіlară сu tеama, dar alți specialiști lеagă anхіеtatеa dе strеss. Rеaсţіa dе strеs este considerată ca fiind un suport psіhosomatіс, bloсând сomunісarea іntеrpеrsonală care este considerată ca fiind modul dе produсеr al anхіеtăţіі.

După 20 de ani, Ladеr a devenit anхіеtatеa ca fiind “o starе afесtіvă nеplăсută având сalіtăţіlе subіесtіvе alе frісіі, asoсіată сu sеntіmеntul unuі pеrісol, amеnіnţarеa fііnd dіfuză, dіsproporţіonată în raport сu іntеnsіtatеa еmoţіеі, sau aparеnt, aсеastă amеnіnţarе lіpsеştе”.

Frеud a соnѕіdеrat că anхіеtatеa este соnѕесіnţa tеnѕіunіlоr ѕехualе rерrіmatе, aроі a a realizat o distincție întrе anхіеtatе оbіесtіvă şі anхіеtatе nеvrоtісă în funсţіе dе ѕurѕa dіnѕрrе сarе şі сum рrоvеnеa реrісоlul – dіn lumеa ехtеrnă ѕau dіn іmрulѕurі іntеrnе.

Se poate сonsіdеra că anхіеtatеa este un сonсеpt fіzіologіс şі сomportamеntal, іar dіsсrеpanţеlе dіntrе aсеştі іndісatorі aі anхіеtăţіі sе pot atrіbuі parţіal mесanіsmеlor dе apărarе care încearcă să învingă frica.

Frica este un mod de auto-apărare a unui individ în fața unui pericol pe care-l conștientizează dar nu trebuie să ajungă la anxietate pentru că omul își cunoaște proprii limite și mereu se află în luptă cu ele. Totul ține de mentalitatea persoanei pentru a trece cu bine de propriile probleme, astfel încât să nu le transmită și altora.

Fotografie proprie
Ora de psihologie

Psihologia atașamentului și a privirii

Lasă un comentariu

Omul este o ființă care cugetă. Se știe că filosofii au descris individul ca fiind o „trestie în bătaia vântului care se îndoaie dar nu se rupe”.     

Omul se naște ca urmare a unei iubiri, fie împărtășită reciproc sau doar prin voința Domnului. În cadrul evoluției sociale și spirituale, individul își conștruiește viața de familie și pe cea profesională având unele criterii bine stabilite.

În timpul evoluției, individul nu este singur și intră mereu în contact cu alte persoane. De multe ori, avem impresia că o anumită persoană pare cunoscută deși nu am văzut-o niciodată până atunci. Poate fi o amintire din altă viața sau simțim un magnet puternic care ne atrage, dezvoltându-se energiile pozitive. Un om se poate atașa cu ușurință de alte persoane când consideră că empatizează cu acesta.

O expresie des folosită este cea conform căreia „ochii sunt oglinda sufletului”, pentru că dacă privitorul interpretează corect semnalul ochiilor celui cu care comunică, își poate da seama de starea sufletească a persoanei cu care interacționeză.

Un mod de comunicare nonverbală este privirea, prin intermediul căruia se transmit emoțiile, stările sufletești și sentimentele. Ochii nu pot minți, pentru că dacă expresiile faciale, gesturile se pot coordona conform dorințelor, ochiul răspunte instinctului. Ochiul este cel care face legătura dintre sine și lumea din jur.

Ataşamentul are un rol esenţial în procesul de integrare socială a individului. Comportamental, omul se manifestă prin căutarea proximităţii şi a contactului direct cu persoana respectivă, mai ales în momentele de dificultate.

Așa cum am spus, omul este o ființă care gândește, motiv pentru care și atașamentul poate fi influențat de anumite concepții și mentalități ale acestuia care stau la baza principiilor de viață ale acestuia.

Unii indivizi se atașează de anumite persoane doar pentru a-și satisface propriile dorințe, să-și îndeplinească visurile și să aibă de fapt, un profit în viață. Câte persoane care au fost bogate, devenind săraci, și-au păstrat prietenii, persoanele atașate în totalitate? Uneori la bine, atașamentul există, iar la rău, fiecare cu drumul său.

Omul care nu-și privește partenerii de discuții în ochi, este o persoană care are ceva de ascuns sau oferă informații false.

Ochiul, implicit privirea, reprezintă unul dintre cele mai complexe și importante organe ale corpului uman. Importanța acestui simț vizual se datorează puterii de procesare a creierului, întrucât o mare parte îi este destinată acestuia. Unul dintre rolurile pe care îl are ochiul uman este acela că furnizează informații într-un mod multicolor și generează diverse senzații. Cu ajutorul luminii, ochiul discerne atât culorile, cât și formele de aproape până la distanță.

Prin privire putem obține de asemenea satisfacția, plăcerea unor sentimente, obiecte, situații. Cu ajutorul privirii oamenii se atașează mai ușor, sau nu, de anumite persoane și pot face față anumitor situații.

Fiecare individ, fără a-și da seama uneori, prin intermediul modului de a privi viața și pe cei din jurul său, pas cu pas, oferă informații celor din jur. Este adevărat că nu fiecare receptor al mesajului poate descifra aceste informații codate, dar un psiholog poate determina problemele și poate ajuta emițătorul să-și păstreze energia, puterea și să-și îmbunătățească starea sufletească, înainte de a porni pe un drum greșit.

Uneori oamenii constată că se înțeleg din priviri cu alte persoane. În acest mod, ei sunt compatibili și chiar percep imaginile similar și au aceeași logică a gândirii, a rațiunii.

Se poate spune că în psihologie, atașamentul și privirea sunt două moduri de abordare esențiale pentru existența unui om.

Imagine proprie
Ora de psihologie

Psihologia vieții – temperamentul

Un comentariu

Temperamentul constituie latura dinamico-energetică a personalității. Aceasta este dinamică deoarece ne arata cat de iute sau de lentă, de rigidă sau cât de mobilă, de accelerată sau de domoală, de uniformă sau de neuniformă este conduita unei persoane. Latura energetică se remarcă prin faptul că arată câtă energie consumă un individ precum și  modul cum o consumă,.

Oamenii nu sunt identici, fiecare are un alt mod de viață, de percepție a mediului înconjurător cu care interacționează. Astfel prin psihocomportamentul lor, unii oameni pot consuma excesiv de multă energie, iar alții prea puțină. În acest mod, unii dețin un surplus de energie, alții se încarcă energetic chiar în mod exploziv.Toate aceste diferențe stabilesc felul de comportament dezvoltat de fiecare om in parte.

Pentru a stabili și identifica temperamentul trebuie urmăriți unii factori psihocomportamentali precum: ritmul (viteza cu care individul își desfășoară trăirile și stările), intensitatea vieții psihice, durabilitatea în timp a manifestărilor psihocomportamentale; impresionabilitatea și intensitatea vieții psihice corelată cu tempoul și frecvența trăirilor psihice. Alți factori influențabili ai temperamentului sunt: manifestarea psihică (egalitatea sau inegalitatea acestei manifestări), capacitatea de adaptare la situațiile noi, modul de folosire și de consumare a energiei psihice și timpul de acțiune (timpul petrecut între intrarea și ieșirea din cadrul unei acțiuni).

Este absolut evident că oamenii diferă din punct de vedere al acestor factori psihocomportamentali, unii fiind mai activi, alții mai lenți, mai calculați, mai impasibili sau mai dedicați, influențând astfel consumul propriei energii și nu numai.

Pe baza acestor factori s-au realizat studii și s-au stabilit tipurile comportamentale, adevărate portrete psihocomportamentale: coleric, sangvinic, flegmatic, melancolic.

Colericul se caracterizează ca având o trăsătură specifică privind inegalitatea în desfășurarea manifestărilor sale. Acesta nu cunoaște o cale de mijloc, având ieșiri nestăpânite folosind metode de dezarmare în anumite acțiuni. Acesta are în acest mod un consum mare de energie. Nu este o persoană echilibrată pentru că este caracterizat prin imprevizibilitate.

Sangvinicul se caracterizează prin viociune și prin rapiditatea miăcărilor, a vorbirii, fiind un efervescent emoțional și destul de echilibrat. Psihologii numesc acest temperament ca fiind temperamentul ideal, deoarece factorii definitivatorii îl pun într-o postură benefică în majoritatea situațiilor, dar are ca dezavantaj adaptabilitatea foarte rapidă care poate fi primejdioasă din punct de vedere moral.

Flegmaticul este o prezenta lentă, deține un calm enervant uneori. Acesta nu face  mișcări neașteptate sau bruște având un aer de persoană indiferentă, persistând mult în cadrul oricărei activități, motiv pentru care de multe ori au rezultate excepționale.

Melancolicul este considerat un individ slab, puțin rezistent nervos, care nu poate lucra decât în condiții sigure, echilibrate, abordând întotdeauna alegerile sigure. Acest tip de individ nu atrage atenție deși este centrat spre detalii, fiind sensibil dar și interiorizat. Din rândul acestei tipologii apar cele mai multe persoane inadaptabile.

Temperamentul individului este un punct des exploatat de către alțe persoane, mai ales dacă știu să folosească abilitățile și calitățile, chiar și defectele acestor tipologii, una dintre metodele de clasificare a tipului uman.

Indiferent de aspectele psihologice ale firii umane, individul tinde să se retragă în propria-i carapace și să se folosească de ceea ce-l înconjoară, indiferent că este o ființă sau un obiect neînsuflețit. Natura omului tinde spre o extra-valorificare a sa de către sine, poate mult mai mult decât o reprezintă realitatea sa.

Album foto personal
Ora de psihologie

Psihologia vieții – Singurătatea socială și însingurarea

2 comentarii

Tumultul vieții ne ademenește și de multe ori uităm să trăim cu adevărat, să simțim adevărata valoare a existenței noastre. Lupta cu provocările, cu munca, cu lipsa timpului ne împing de multe ori dincolo de granițele fericirii care devine efemeră.

Din dorința de a face câte ceva și pentru noi, pentru sufletul nostru, încercăm să ne izolăm de frământările care ne macină gândurile și ne îndepărtăm de oameni și de noi înșine. Fără să ne dăm seama cădem în extreme precum singurătatea socială sau însingurarea.

Specialistul în psihologie: Zlate confirmă că singurătatea se deosebeşte de însingurare, așa încât însingurarea reprezintă o reală pierdere, în timp ce singurătatea este doar o simplă renunţare. Adică mai concret: de însingurare poți  suferi, iar în cadrul singurății cauţi ceva anume.

Singurătatea socială poate fi o stare deosebit de dureroasă. Cu toţii o experimentăm la un moment dat, însă unii oameni pot trăi cu ea chiar și ani la rând. Este foarte epuizantă din punct de vedere emoţional, chiar inhibitorie în toate relaţiile  interpersonale şi care determină practic regresul din perspectivă psihologică. Atunci când trăim această întreagă stare, ne simţim complet goliţi şi însinguraţi.

    Singurătatea socială face referire la o tendinţă de retragere şi de izolare însoţită în mod frecvent și de direcție strictă de a evita toate  situaţiile în cadrul cărora persoana se teme de faptul că ar putea fi judecată greșit sau analizată în detaliu pentru modul în care se comportă. Repercursiuni ale singurătăţii sociale sunt și fobia de a vorbi în public sau de a mânca în fața altora.

Persoanele care suferă de singurătate socialã pot fi timide, pasive, inhibate, introvertite, ezitante, distante, retrase, ostile şi chiar  depresive., în ciuda faptului cã, în sinea lor, îşi doresc foarte sincer sã poată întreţine relaţii sociale abspșut normale, sã aibã cât mai mulți prieteni şi sã se implice în cât mai multe activitãţi sociale.

Însingurarea are întotdeauna de a face cu ideea de  înstrăinarea omului în lume şi în întreaga societate în general. În acest context, înstrăinarea de sine a omului în cadrul  societății moderne în care trăin este absout  generală şi întotdeauna cuplată cu întreaga conştiinţă a dependenței absolut impenetrabile, precum şi a incomprehensibilităţii, încât munca nu doar că pare să nu mai aibă niciun rost, ci serveşte practic unui anumit sens complet străin și incomprehensibil. Această lipsă totală  de libertate repreintă de fapt ceea ce resimt toți oamenii ca fiind drept  înstrăinare de sine în cadrul societății actuale.. Această idee ne îndeamnă însă la retragere în interiorul unei vieți particulare și retrase. Cu toate acestea însă, cel care alege un astfel de drum, poate observa foarte rapid imposibilitatea ideii de  retragere, susține psihologul Gadamer.

Însingurarea nu este în folosul individului, pentru că omul s-a născut pentru a lupta, pentru a conviețui într-o societate și o comunitate. Dacă toți oamenii s-ar retrage, viața ar reveni la perioada când omul supraviețuia în grote. Starea de eliberare, de libertate nu trebuie asemuită cu singurătatea, pentru omul și specia sa, trebuie să fie un supraviețuitor.

Putem rămâne câteva clipe singuri, pentru a ne gândi și a soluționa probleme, dar nu să devenim noi înșine o problemă! Că poate nimeni altcineva nu se va gândi la noi, iar dispariția noastră nici nu va fi observată! Omul este o ființă trecătoare, iar cea mai mare bogăție a lui nu o reprezintă obiectele și valorile materiale, ci partea spirituală, prietenii săi, chiar dacă în viața are parte și de mai multe dezamăgiri din partea unora.

Viața este frumoasă deși pare grea, însă trebuie să o trăim la adevărata ei valoare, beneficiind de tot ceea ce ni se oferă!

Sursa album foto personal
Ora de psihologie

Psihologia vieții – Însingurarea

Lasă un comentariu

Viața este trepidantă iar oamenii simt aceste încercări și provocări pe propria lor piele. De multe ori, indivizii își doresc să se retragă undeva, departe, în liniște, fără a fi contact cu alte ființe. O asemenea evadare este ideală dar pentru o scurtă perioadă, pentru că dacă durata acestei despărțiri de valorile vieții este prea mare, poate duce la o boală numită de psihologi ca fiind însingurarea.

Însingurarea are întotdeauna de a face cu ideea de  înstrăinarea omului în lume şi în întreaga societate în general. În acest context, înstrăinarea de sine a omului în cadrul  societății moderne în care trăin este absout  generală şi întotdeauna cuplată cu întreaga conştiinţă a dependenței absolut impenetrabile, precum şi a incomprehensibilităţii, încât munca nu doar că pare să nu mai aibă niciun rost, ci serveşte practic unui anumit sens complet străin și incomprehensibil. Această lipsă totală  de libertate repreintă de fapt ceea ce resimt toți oamenii ca fiind drept  înstrăinare de sine în cadrul societății actuale.. Această idee ne îndeamnă însă la retragere în interiorul unei vieți particulare și retrase. Cu toate acestea însă,  cel care alege un astfel de drum, poate observa foarte rapid imposibilitatea ideii de  retragere, susține psihologul Gadamer.

Singurătatea socială cronică este atunci când majoritatea relaţiilor sociale sunt din ce în ce mai deficitare timp de câțiva ani. Această singurătate socială situaţională este determinată de încheierea unei anumite  relaţii, iar singurătatea socială  tranzitorie, este cea caracteristică perioadelor scurte de criză ale unor relaţii sociale.

Persoanele singure care totuși se cãsãtoresc la un moment dat, conform obișnuinței vieții de până atunci, aleg parteneri care la rândul lor prezintã anumite simptome de însingurare sau de singurătate socialã.

Această însingurare este influențată de nivelul de educație, de statatul social si/sau economic, de experiențele psihice trăite și de sentimentele pe care le manifestă pentru ceea ce-i înconjoară.

Tehnologia dezvoltată, rețelel sociale, comunicarea prin mediul virtual induc doar niște idei false că omul însingurat are de fapt o mulțime de prieteni, este o persoană activă social, însă de fapt el este doar o imagine nevăzută pe un ecran.

Însingurarea nu este în folosul individului, pentru că omul s-a născut pentru a lupta, pentru a conviețui într-o societate și o comunitate. Dacă toți oamenii s-ar retrage, viața ar reveni la perioada când omul supraviețuia în grote. Starea de eliberare, de libertate nu trebuie asemuită cu singurătatea, pentru omul și specia sa, trebuie să fie un supraviețuitor.

Putem rămâne câteva clipe singuri, pentru a ne gândi și a soluționa probleme, dar nu să devenim noi înșine o problemă! Că poate nimeni altcineva nu se va gândi la noi, iar dispariția noastră nici nu va fi observată!

Omul este o ființă trecătoare, iar cea mai mare bogăție a lui nu o reprezintă obiectele și valorile materiale, ci partea spirituală, prietenii săi, chiar dacă în viața are parte și de mai multe dezamăgiri din partea unora. Viața este frumoasă deși pare grea, însă trebuie să o trăim la adevărata ei valoare, beneficiind de tot ceea ce ni se oferă!

Ora de psihologie

Psihologia vieții – singurătatea socială

Lasă un comentariu

Noţiunea cunoscută în literatură de specialitate sub denumirea de singurătate socială a fost introdusă în literatura de specialitate pentru a-i descrie pe pacienţii care se temeau de anumite observații ale altor eventuale persoane. Printre aceste observaţii așa zis jenante sunt: exprimarea unei păreri, cântatul, scrisul sau chiar și gânditul cu voce tare. Acest fapt se referă de fapt la teama exagerată de a putea fi jigniţi, izolați și/sau judecaţi negativ în contexte sociale ori în toate cele în cadrul cărora este întotdeauna evaluată performanţa socială. Persoanele care suferă de singurătate socială se feresc de contactul interpersonal cu ceilalți, de faptul că toți ceilalţi vor observa obrajii roșii, transpiraţia palmelor, tremurul corpului, se tem că vor utiliza anumite fraze bizare, că vor putea comite o greşeală importntă care va conduce la umilință. Există și persoane la care există o lipsă a simptomelor fizice, însă este prezent caracterul de tip conştient al temerii. În acest context, teama şi îngrijorarea pot astfel  dura chiar și câteva minute, zile ori chiar luni înaintea tuturor situaţiilor care implică performanţa.

Singurătatea social poate fi o stare deosebit dureroasă. Cu toţii o experimentăm la un moment dat, însă unii oameni pot trăi cu ea chiar și ani la rând. Este foarte epuizantă din punct de vedere emoţional, chiar inhibitorie în toate relaţiile  interpersonale şi care determină practic regresul din perspectivă psihologică. Atunci când trăim această întreagă stare, ne simţim complet goliţi şi însinguraţi.

Booth a constatat că cei singuratici își concentrează toate gândurile care se distorsionează astfel încât se ajung la reacţii exagerate, fiind cunoscută şi ca tulburarea de anxietate socialã. Singuratea socialã este diagnosticata la oamenii care au anxietate extremã în anumite tipuri de situaţii sociale şi situaţii publice.

Singurătatea socială face referire la o tendinţă de retragere şi de izolare însoţită în mod frecvent și de direcție strictă de a evita toate  situaţiile în cadrul cărora persoana se teme de faptul că ar putea fi judecată greșit sau analizată în detaliu pentru modul în care se comportă. Repercursiuni ale singurătăţii sociale sunt și fobia de a vorbi în public sau de a mânca în fața altora.

Persoanele care suferă de singurătate socialã pot fi timide, pasive, inhibate, introvertite, ezitante, distante, retrase, ostile şi chiar  depresive., în ciuda faptului cã, în sinea lor, îşi doresc foarte sincer sã poată întreţine relaţii sociale abspșut normale, sã aibã cât mai mulți prieteni şi sã se implice în cât mai multe activitãţi sociale.

Singurătatea socialã se stabileşte în mod cert atunci când expunerea reală a individului la o situaţie pusă în discuție provoacă apariţia absolut imediată a unei anumite anxietăţi foarte puternice. Această anxietate poate perturba semnificativ desfăşurarea activităţilor cotidiene, a sferei ocupaţionale, a viaţii psiho-socialã producând persoanei respective un puternic disconfort psihic. Această singurătate socială poate fi una temporală sau una cronică. În cazul singurătății temporale             aceasta este dată de către toate împrejurările de viaţă (începerea vieții școlare, absolvirea unui colegiu, admiterea la facultate, migrarea într-un alt oraş, schimbarea profesiei și/sau a locului de muncă, căsătoria, nașterea unui copil, îmbolnăvirea şi spitalizarea, moartea unei persoane foarte). O situaţie obișnuită de singurătate socială este cea a persoanelor care sunt singure şi care trăiesc afectiv şi foarte  intens singurătatea lor, dar  nu din cauza deficientelor reale de comunicare ci din cauza unor anumite probleme fizice, vizuale, auditive, motrice sau psihice.

Imagine proprie