Arhive categorie: Ora de psihologie

Ora de psihologie

Psihologia privirii

2 comentarii

O expresie des folosită este cea conform căreia „ochii sunt oglinda sufletului”, pentru că dacă privitorul interpretează corect semnalul ochiilor celui cu care comunică, își poate da seama de starea sufletească a persoanei cu care interacționeză.

Un mod de comunicare nonverbală este privirea, prin intermediul căruia se transmit emoțiile, stările sufletești și sentimentele. Ochii nu pot minți, pentru că dacă expresiile faciale, gesturile se pot coordona conform dorințelor, ochiul răspunte instinctului. Ochiul este cel care face legătura dintre sine și lumea din jur.

Omul care nu-și privește partenerii de discuții în ochi, este o persoană care are ceva de ascuns sau oferă informații false.

Neveanu susține că Conform: „văzul este o modalitate senzorială de însemnătate centrală, care recepționează cele mai multe informații despre distribuția energiei luminoase și proprietățile spațiale și cromatice ale obiectelor iluminate”, conform definiției Dicționarului de Psihologie.

Ochiul este unul dintre cele mai complexe și importante organe ale corpului uman. Importanța acestui simț vizual se datorează puterii de procesare a creierului, întrucât o mare parte îi este destinată acestuia. Unul dintre rolurile pe care îl are ochiul uman este acela că furnizează informații într-un mod multicolor și generează diverse senzații. Cu ajutorul luminii, ochiul discerne atât culorile, cât și formele de aproape până la distanță.

Prin privire putem obține de asemenea satisfacția, plăcerea unor sentimente, obiecte, situații.

Când privim o pictură sau fotografii colorate, semnificaţia psihologică a culorii apare de obicei mai puţin, deoarece mulţi alţi factori sunt implicaţi – subiectul, echilibrul de forţe şi configuraţia, echilibrul culorilor însăşi, educaţia şi exerciţiul celui care priveşte şi aprecierea estetică a acestuia.

Albastrul închis este culoarea liniştii şi pasivităţii,­ galbenul  strălucitor este culoarea speranţei şi a activităţii. Aceste culori reprezintă noaptea şi ziua, deci aceste culori controlează mai degrabă omul, decât omul pe ele, de aceea sunt descrise ca şi culori „heteronome” – deci, culori care reglează din exterior.

Noaptea (albastrul închis) forţează activitatea să înceteze şi întăreşte liniştea; ziua (galbenul strălucitor) permite activităţii să producă, dar nu o forţează.

Combinațiile de culori pe care le remarcă ochiul pot determina anumite stări psihice ale privitorului. De asemenea, modul de organizare al locuinței, culorile predominante și nuanțele folosite pot oferi informații psihologice importante despre proprietar. Acolo unde culorile folosite în decorul interior au fost bine alese, tensiunile asociate unei stări de disconfort, chiar şi la cei mai nepăsători indivizi, impun mai puţin stres și nerv, ei ajungând într-o stare relaxantă.

Fiecare individ, fără a-și da seama uneori, prin intermediul modului de a privi viața și pe cei din jurul său, pas cu pas, oferă informații celor din jur. Este adevărat că nu fiecare receptor al mesajului poate descifra aceste informații codate, dar un psiholog poate determina problemele și poate ajuta emițătorul să-și păstreze energia, puterea și să-și îmbunătățească starea sufletească, înainte de a porni pe un drum greșit.

Uneori oamenii constată că se înțeleg din priviri cu alte persoane. În acest mod, ei sunt compatibili și chiar percep imaginile similar și au aceeași logică a gândirii, a rațiunii.

Ochii văd, privirea concepe iar sinele decide!

Ora de psihologie

Psihologia atașamentului

Lasă un comentariu

Omul este o ființă care cugetă. Se știe că filosofii au descris individul ca fiind o „trestie în bătaia vântului care se îndoaie dar nu se rupe”.

Omul se naște ca urmare a unei iubiri, fie împărtășită reciproc sau doar prin voința Domnului. În cadrul evoluției sociale și spirituale, individul își conștruiește viața de familie și pe cea profesională având unele criterii bine stabilite.

În timpul evoluției, individul nu este singur și intră mereu în contact cu alte persoane. De multe ori, avem impresia că o anumită persoană pare cunoscută deși nu am văzut-o niciodată până atunci. Poate fi o amintire din altă viața sau simțim un magnet puternic care ne atrage, dezvoltându-se energiile pozitive. Un om se poate atașa cu ușurință de alte persoane când consideră că empatizează cu acesta.

Ataşamentul s-a definit ca fiind o legătură afectivă, de durată, cu un individ specific. Atașamentul reprezintă de fapt o relaţie între indivizi care s-a bazat și s-a construit pe calităţi esenţial apetitive, fiind unul din fundamentele legăturilor familiale şi sociale.

Când vorbim despre atașament, forţa şi natura relațiilor ies la iveală prin pierderea sau destabilizarea ei datorită apariţiei unor reacţii afective puternice sau violente prin care se dovedește forţa legăturii. Conform lui Dorot și Parot, aceste legături sunt bine stabilite și definite atât prin anxietate şi angoasă, tristeţe, depresie; dar și printr-o relaţia reciprocă bazată pe bucurie, echilibru, adaptare.

Ataşamentul are un rol esenţial în procesul de integrare socială a individului. Comportamental, omul se manifestă prin căutarea proximităţii şi a contactului direct cu persoana respectivă, mai ales în momentele de dificultate.

Așa cum am spus, omul este o ființă care gândește, motiv pentru care și atașamentul poate fi influențat de anumite concepții și mentalități ale acestuia care stau la baza principiilor de viață ale acestuia.

Atașamentul la copii este unul involuntar, specific vârsstei, iar totul se bazează mai mult pe prietenie și loialitate, care în timp, cu trecerea anilor, dispare uneori în neant.

Atașamentul la adulți este influențat de identitate, intimitate, caracter și mulți alți factori pe care psihologii îi determină cu ușurință. Din acest motiv, atașamentul nu are o definire general valabilă, fiind extrem de puternic influențat de alte variabile care nu sunt constante.

La adulți, atașamentul poate fi: autonom, dezinteresat, preocupat și dezorganizat, conform studiilor efectuate de Mary Main.

Unii indivizi se atașează de anumite persoane doar pentru a-și satisface propriile dorințe, să-și îndeplinească visurile și să aibă de fapt, un profit în viață. Câte persoane care au fost bogate, devenind săraci, și-au păstrat prietenii, persoanele atașate în totalitate? Uneori la bine, atașamentul există, iar la rău, fiecare cu drumul său.

Mulți se întreabă dacă atașamentul este înnăscut sau învățat, iar răspunsurile conform cercetărilor efectuate conform teoriei psihanalitice a lui Freud, demonstrează în mare parte că atașamentul este influențat din copilărie, de relațiile dintre copi (individ) și părinții săi.

Ca urmare a acestor cercetări, se poate observa cât de importanți sunt primii ani din viața unui copil, alături de părinții săi. Părinții trebuie să acorde timp suficient pentru copii, astfel încât, acestia să evolueze în timp și să aibă încredere în logica și rațiunea lor.

Ora de psihologie

Ora de psihologie

Lasă un comentariu

Fiecare persoană beneficiază de propria-i viață. Se spune că așa cum îți așterni așa dormi, deci așa cum ne organizăm viața, așa trăim.

Viața este ca o clepsidră. Omul se află în partea de sus, iar sarcinile pe care le are de îndeplinit sunt multe dar nu trebuie să îndesate toate deodată, ci una câte una pe rând – spunea William Osler.

De multe ori omul este cuprins de sentimente pe care nu le poate descrie, nu le înțelege. Trebuie să aibă empatie și să lase suferința, tristețea și gândurile negre undeva departe pentru a fi pătruns și îndrumat elementele pozitive ale vieții.

Suferința trebuie uitată: „am suferit ieri și alaltăieri dar azi nu trebuie să suferim”. Trebuie trăit prezentul fără griji și gânduri negative către viitor.

Anxietatea, teama sunt factori ai grijilor pe care le are omul. Willis H. Carrier a găsit soluția de îndepărtare a acestui factor prin trei pași: analizarea situației și a repercursiunile care pot apărea, impăcarea cu ideea despre ceea ce poate fi cel mai rău dintre repercursiuni și acceptarea mentală a ideii și implicit diminuarea efectelor cu gândire pozitivă spre îmbunătățire (având o soluție viabilă pentru situația cea mai rea).

Omul și psihicul său este influențat de evenimente, persoane și modul acestuia de a reacționa la factorii externi perturbatori.

De multe ori, omul nu-și dă seama că activitatea lui poate duce la depresie și prin evitarea recunoașterii unor probleme care apar, viața poate deveni mai dificilă. De aceea există în prezent mai multe metode prin care omul își poate ordona gândurile și să descopere cauza problemelor..

Dacă se apelează la un psiholog sau la un psihiatru, nu înseamnă că acel om este nebun, ci pur și simplu a sesizat o problemă care-i macină viața. Omul poate fi doar nebun de iubire sau un nebun al viselor care par de neatins.

Omul se teme să relaționeze cu cei din jur nu din cauza neîncrederii ci poate  mai mult din lipsa timpului, a acelei clepsidre care produse stressul zilnic. Pentru a primi un sfat, ori a găsi soluții pentru diverse probleme (individuale) există și varianta unui consult, o sesiune de coaching individual într-o  locație  fizică sau virtuală (folosind aplicatia Skype sau Zoom).

Oamenii se concentrează prea mult pe partea fizică a vieții ci mai puțin pe psihicul lor. Nu ceea ce mâncăm este problema, ci ceea ce ne mănâncă pe noi: grijile, stressul, nutriția neadecvată.

Din cauza agitației, unele cupluri uită rolul lor esențial în societate, fiind dornici să aibă reușite profesionale, uitând uneori că viața este constituită din mici bucurii și mai ales, de către reușitele personale ca diviziune a unei familii fericite.

Psihologia este știința care ajută omul, indiferent de personalitate, să depăseașcă barierele pe care șingur și le-a impus, în anumite momente ale vieții, fiind influențat de diverse capcane ale existenței umane.

O oră de psihologie poate schimba percepțiile omului folosind o gimnastică a minții. Un nefericit este cel care are timp să se întrebe dacă este fericit și să nu facă nimic în acest sens. Pentru a fi fericiți, trebuie să scăpăm de nefericire, care apare din următoarele cauze: competiție intensă, plictisul și antrenul, oboseală, invidie, simțământul păcatului, mania persecuției și frica de opinia publică.

Să nu uităm cum spunea Jim Rohn: „entuziasmul este cel care te pornește, însă obiceiurile te duc la destinație.” Dar care este destinația noastră?