Afaceri profitabile – magazinele online

Afacerile trebuie clădite astfel încât să dureze. O afacere nu este profitabilă din primul moment dar se poate dezvolta în timp.

În era digitală, afacerile online oferă suportul tehnic pentru un management eficient și un un marketing perfect.

Cercetările de marketing sunt indispensabile procesului fundamentării ştiinţifice a deciziilor, ele reducând aspectele de incertitudine în privinţa comportamentului de marketing al antreprenorului Cercetările de marketing îndeplinesc un rol esenţial în sistemul de marketing deoarece ele asigură informaţiile necesare funcţionării sale. Pe baza lor se cunosc caracteristicile şi oportunităţile pieţei şi se pot rezolva problemele. Aceste cercetări sunt de două tipuri fundamentale și aplicative.

Cercetările fundamentale au menirea de a “fundamenta” şi a evalua concepte, teorii şi instrumente de măsurare şi analiză a datelor şi informaţiilor de marketing şi nu de a găsi soluţii la anumite probleme concrete.

   Cercetările aplicative au în vedere cerinţe specifice ale antreprenorului și sunt realizate în raport cu necesităţile procesului de decizie. Se urmăresc astfel răspunsurile la problemele reale, specifice referitoare la o anumită acţiune sau politică de marketing.

Marketingul online este în continuă dezvoltare și redescoperire a unui mode de afaceri viabil în era tehnologiei.

Pe lângă reclamele online, magazinele virtuale au un succes imens pentru că se adresează în mod direct clienților. Prin magazinele online, comunicarea externă a companiei sau a antreprenorului este una mult mai ușoară, concisă și directă.

Magazinele online se pot construi cu costuri minime, pentru că investițiile sunt reduse. Nu trebuie decât o conexiune la Internet, un site (magazinul virtual) cu nume-domeniu și hosting. Nu necesită cheltuieli suplimentare, lunare precum chiria unui spațiu fizic, plata utilităților sau plata și disponibilitatea angajaților.

Ca urmare a unei afaceri cu magazin virtual, costurile de implementare ale afacerilor mai reduse iar cheltuielile de comercializare ale produselor și/ sau a serviciilor sunt reduse, valoarea acestor produse creșcând substanțial. Cei care dețin magazine fizice pot folosi și componenta online, cea a unui magazin virtual care le aduce noi surse de venit. În mediul online se fidelizează mult mai ușor clienții, se poate menține contactul permanent cu acestia prin diverse metode și instrumente digitale.

Un magazin virtual oferă multiple avantaje față de afacerile care se bazează pe magazinele fizice.

  • Clientii poate sa faca oricând comanda deoarece magazinul online este deschis 24 de ore din 24, 7 zile din 7.
  • Site-ul poate fi accesat de oriunde există conexiune la internet.
  • Accesul clientilor la produsele dorite se face rapid și acestia beneficiază
  • Preturile produselor sunt pe placul clientilor, mai ieftin decât în magazinele fizice unde costurile acoperă: chiria, utilitățile, vânzătorii care lucrează în schimburi, ceea ce nu este nevoie la un magazin online.
  • Interactivitate: client – comerciant, se pot fideliza clienții, se acordă promoții, se primesc recenzii și se distribuie prin rețelele de socializare informațiile prezentate.
  • Un magazin online devine unul global, putând fi accesat (vizitat) din orice colț al lumii
  • Magazinul online oferă metode sigure pentru plata: online, cash la livrare.
  • Informațiile necesare sunt găsite rapid și ușor, iar dacă produsele pot fi vizualizate intens, iar dacă comanda nu corespunde cerințelor (sau mărimii – fashion, bijuterii personale), produsul se poate returna, iar contravaloarea acestuia se returnează clientului nesatisfăcut.
  • Costurile de implementare ale afacerilor mai reduse

Un magazin virtual este un site web folosit pentru comerț electronic în mediul digital și care îndeplinește/oferă următoarele beneficii:

  • este un site de informare prin prezentarea diverselor produse oferite (prețul de vânzare, modalități de livrare, recenzii și comentarii ale clienților existenți),
  • clienții îți selectează ușor produsele dorite adăugându-le în coșul de cumpărături după care finalizează comanda;
  • produsele se pot găsi și identifica după diverse criterii de sortare (preț, popularitate, utilitate, date tehnice);
  • sistemul electronic al magazinului virtual preia datele personale pe care le salvează într-o în bază de date, folosită pentru livrarea comenzii și eventual (cu acordul clientului) pentru a-l informa despre noi produse.

 

OMUL DE VALoare

Aurul este tot mai greu de găsit, având un preţ conform valorii pe care o deține.

Diamantele sunt la fel de valoroase, fie şlefuite…. fie neşlefuite.

Omul în schimb, este uşor de găsit.

Mai ales cel care apare în momentele grele din viaţa celor din jur, doar pentru a se bucura de nereuşitele/necazurile acestuia.

În timp descoperim că ceea ce ne lipseşte cel mai mult, este omul. Dar nu orice om, ci OMUL ADEVĂRAT.

Acesta nu apare în public, suferă alături de cei trişti, plânge alături de nefericiţi, îi ajută pe cei neajutoraţi şi prezenţa lui este un adevărat moment de aur şi bine-CUVÂNTare pentru cei din jur.

Omul care să sprijine şi să fie loial omeniei, este greu de găsit, fiind un lucru cu adevărat valoros.

Fiecare dintre noi credem că suntem buni, sau măcar majoritatea, dar când ne privim critic, descoperim că mai avem multe de remediat…

Dacă în suflet ne dorim bunătate, acest lucru se va revărsa ca un râu asupra comportamentului nostru, devenind încet-încet, luați de valul vieţii, câte un OM DE VALOARE!

Bunătatea noastră trebuie să fie o monedă de schimb pentru răutăţile celor din jur.

Prea multă bunătate nu strică, dar poate trimite anumite persoane, măcar spre o anumită stare de meditaţie….

Starea de nervi

Starea de nervi începe să ne caracterizeze tot mai mult. Aceasta duce la o agitaţie neliniştitoare.

Starea de nervi apare de multe ori din lipsa timpului necesar pentru a face lucruri plăcute , care liniştesc.

Ce bine ar fi să facem doar ceea ce ne place, să avem un servici plăcut pentru noi şi util societăţii, în acelaşi timp.
Din păcate puţini reusesc să facă ceea ce-și doresc, pentru care sunt cu adevărat talentaţi.

Talentul vine din harul cu care ne naştem şi pe care-l cultivăm în timp, sau nu….

Dacă facem numai lucruri din obligaţie, fără a simţi o anumită plăcere, bucurie ori satisfacţie, atunci în timp, acesta e sortit eşecului.

Ce minunată ar fi viaţa dacă am reuşi să realizăm ceea ce ne place, care să fie şi în folosul altora!

Este greu precum este orice luptă cu destinul. Viaţa însă trebuie trăită astfel încât, să nu avem regrete mari….

Trebuie să trăim activ prezentul, amintindu-ne de trecut, pregătind un viitor liniştit!

Limba română…

      Grea e limba română…. Uneori o literă poate modifica sensul unei expresii. Lipsa diacriticelor poate duce la apariția confuziilor în înțelegerea unei informații.

     Limba română este grea și pentru că mulți nu reusesc (nu vor) să o învețe și la fiecare apelare a acesteia, îi smulg câte literă, precum o petală de trandafir.

    Greșelile gramaticale și de ortografie sunt grave și prezintă lipsa de cultură, producând o imagine publică proastă a persoanei care transmite mesajul scris. Mai apar greșeli de „tastare” când o literă este înlocuită din grabă cu altă sau o literă „diacritică” ia locul alteia, greșindu-se poziția tastei dar aceste erori nu sunt uzuale și repetative.

    Modul în care scriem, vorbim, reprezintă calea de comunicare, emițător-receptor. Dacă avem abateri grave de la regulile limbii române, suntem toți niște soldați care pierdem lupta cu cultura, civilizația noastră.

    Mulți scriu corect în limbi străine dar în română… sunt departe, nu doar cei plecați din țară și chiar cei aflați pe băncile școlilor.

   Să nu ciopârțim limba română, pentru că aici ne-am născut, aici trăim și trebuie să fim mândri de istoria, literatura, geografia noastră, de arta și cultura națională.

PRIMul pas

După o perioadă mai îndelungată, am plecat şi eu, într-o zi liberă să rezolv probleme personale prin oraş.

Ca un cetăţean onest, mi-am cumpărat un abonament de o zi, pe toate mijloacele de transport local.

Primul pas, înseamna mereu o apropiere de realizare! În urmă cu câteva zile, un prieten îşi cumpărase acelaşi abonament la orele 6,30 dimineaţa, iar după orele 9,00 abonamentul expirase, pe motivul grevei generale şi spontane a angajaţilor de la firma de transport în comun…. Păcat că abonamentul nu era valabil şi pe taxi….

Oricum, fericit, aştept autobuzul. Primul autobuz sosit în staţie, nu avea traseul satisfăcător şi decid să-l aştept pe următorul.

Minunea de şofer de pe autobuz, închidea uşa în nas unor călători ce alergaseră până la mijlocul de transport. Acesta îi salută, demarând…. Deh, cum nu există pădure fără uscături, nu exiştă doar şoferi care să aibă calitatea de „oameni”!

În fine, autobuzul în care m-am urcat, avea un şofer de nota zece! Acesta fiind chiar pe cale să plece, a asteptat să urce o bătrânică, precum şi o fată frumoasă care probabil mergea la un magazin după haine, deoarece era mult prea… sumar îmbrăcată (probabil nu mai avea haine).

Fata frumoasă, s-a asezat pe un scaun, etalând decolteul, spre disperarea altor fete din zonă… Abia atunci am descoperit că există decolteu, decolteu şi … deloc.

Totul a fost scurt, deoarece o frână bruscă, a făcut ca tânărul ce stătea faţă în faţă cu fată, să aterizeze cu nasul în zona la care se holbase înainte…. După scuzele de rigoare, zâmbetele fetei, vuietele călătorilor, drumul continuă…

Locul de lângă fată se eliberează la prima staţie, dar imediat este ocupat de alt bărbat, deşi erau destule locuri mai comode și libere în autobuz. După câteva staţii, coboară şi acesta, iar locul lăsat liber este imediat ocupat de alt tânăr… de parca era lipici în acel loc ….

Între timp, observ o femeie ce urcă grăbită şi ocupă un loc, pe margine, blocând şi locul de alături. După cinci secunde se ridică şi coboară la prima staţie. Locul ei e ocupat de un bărbat. Acesta repetă „figura”, coborând şi el, la prima staţie după ce urcase…

Încep să-mi fac gânduri… chiar aşa de ciudată devine lumea….

Trebuie să mă adaptez, ori să nu mai călătoresc cu autobuzul! În acel moment, unii călători, încep să „fugă” în faţă lângă şofer…. datorită unei noi frâne bruşte! Privind pe geam, am descoperit misterul acestei acţiuni, în mijlocul drumului, erau două doamne care mergeau, se opreau, vorbea, iar mergeau…. dând impresia că sunt la piaţă, nu la trecerea de pietoni.

Reuşesc să ajung la destinaţie şi pornesc spre birourile Primăriei. De câte ori am avut o cerere sau o sugestie din partea blocului, răspunsul stimabililor era unul negativ. Mereu găseau un motiv să facă ceva… Deh… aşa e cu PRIMArul  şi ai lui…. Ca şi cu păsările: înainte de alegeri îţi mănâncă din palmă, ca odată ajunşi „sus” să-şi facă „nevoile” pe tine….

Poate odată se va schimba totul. iar oamenii vor fi mai conştienţi…. Când nu ne va păsa doar de noi înșine.

Pădure fără uscături nu există…. dar parcă, aceste uscături se înmulţesc ca ciupercile după ploaie!

Când vom descoperi că adevărata valoare a omului este caracterul, sufletul, nu „fizicul” sau puterea, departe vom ajunge!

Fiecare dintre noi, trebuie să facă acel prim pas important…. Aşa cum am învăţat să mergem pe picioare, să mâncăm…. tot aşa trebuie să învăţăm să trăim ….

Un blog despre viața de zi cu zi

%d blogeri au apreciat: