Duşmanul de lângă noi

Duşmanul este un cuvânt de care vrem să ne ne ferim dar nu reuşim. Nu cuvântul în sine este ceea ce ne înspăimântă, ci doar ceea ce se află în spatele acestuia.
Ce este un duşman ? – persoană care are o atitudine ostilă, răuvoitoare față de ceva sau de cineva, care urăşte ceva sau pe cineva.

De ce suntem mereu înconjuraţi de duşmani, declaraţi sau nedeclaraţi?
Omul în firea lui, ar trebui să fie bine-voitor cu cei din jur, să trăiască în armonie, pace, înţelegere….dar se pare că acest lucru plictiseşte pe unii dintre oameni. Dacă nu ar jigni prin vorbe sau fapte, prin însăşi atitudine….ar fi trişti….
Niciodată n-am putut înţelege omul care cu satisfacţie , pune cărămida distrugerii unui seamăn de-al său. Un om poate ucide , fizic sau sufletesc un seamăn de-al său, cu zâmbetul pe buze.

Omul trebuie uneori să fie dur, dar dincolo de autoritate nu trebuie să existe duşmănia…
Mai rău, omul fiind bolnav, suferind, unii chiar în acele momente se bucură intens şi doresc să participe activ la înrăutăţirea situaţiei acestuia.

De unde apare sămânţa duşmăniei…parcă înainte nu era atâta răutate în oameni ca acum şi mai ales ura, care parcă creşte zi cu zi !
Ajungem să avem momente când ne este silă să facem anumite lucruri , să participăm la anumite evenimente, sătui de prezenţa duşmanilor.

Oare nu s-a întâmplat ca cineva să-şi ajute duşmanul în vreo problemă iar apoi acesta să-şi “continue” activitatea ca şi cum nu s-a întâmplat nimic?

Mereu evit să-mi fac duşmani dar ei răsar de peste tot, ca ciupercile după ploaie. Ei apar din ambiţie, din dorinţa de a fi mai presus ca alţii, din invidie şi din cauza caracterului pe care-l au.

Când nu ne vom mai duşmăni între noi, vom avea o viaţă fericită, liniştită şi putem realiza multe împreună. Unii nu înţeleg că se poate prospera datorită coeziuni grupului mai mult decât prin distrugere. Este adevărată vorba “unde-i unul nu-i putere, unde-s doi puterea creşte….” dar spre bine!

Dumnezeu să ne alunge duşmanii şi să-i aducă pe drumul cel bun. Măcar să-i facă să gândească încă o dată, înainte de a face rău….Măcar să se gândească serios, la ceea ce ar câştiga de pe urma demersului lor.

Pârâciosul și linguşitorul

Aceştia trăiesc printre noi, mănâncă şi respiră aerul alături de noi, vorbesc cu noi şi ne poluează viaţă pentru binele lor.

Ei încep de copii, cu pâra pentru a lua note mari, să scape de învăţat şi descoperă apoi că nu au sufiente cunoştinţe profesionale, dar au „papagal”.

Această „însuşire” poate fi considerată chiar o meserie…

Înainte acest tip de oameni se găseau în toate firmele de stat. Acum au ajuns să cucerească şi piaţa privată.

Ei au consideraţia şefilor, pentru că le oferă armele puterii. Şeful prin ei, află totul despre angajaţi, şi ştiu cum să-i domine. Aceşti actori sunt adevăraţi agenţi secreţi, pe faţă este omul bun cu colegul iar pe la spate este omul şefului….

Aceşti oameni sunt „cei care fac treaba să meargă pentru şef”.

Pentru unii şefi, din păcate tot mai mulţi, important este păstrarea poziţiei în firmă, puterea, motiv pentru care contează mai mult omul pârâcios-linguşitor decât omul care produce. Este lăudat omul său, de acesta pentru lucruri normale în timp ce la alţii, chiar dacă au făcut lucruri remarcabile pentru firmă li se aduc aminte , mai des, micile eşecuri.

Dacă pârâciosul nu are ce spune poate inventa sau dezvolta unele informaţii. Apoi devin linguşitori: „Ce maşină frumoasă şi rapidă aveţi şefu!” , „Ce bine vă stă în acest minunat costum!…”.

Astfel ceilalţi oameni ajung să muncească mai mult, pentru a acoperi şi postul ocupat de protejatul şefului….

Un blog despre viața de zi cu zi

%d blogeri au apreciat: