Arhive etichetă: atasament

Psihologia atașamentului și a privirii

Omul este o ființă care cugetă. Se știe că filosofii au descris individul ca fiind o „trestie în bătaia vântului care se îndoaie dar nu se rupe”.     

Omul se naște ca urmare a unei iubiri, fie împărtășită reciproc sau doar prin voința Domnului. În cadrul evoluției sociale și spirituale, individul își conștruiește viața de familie și pe cea profesională având unele criterii bine stabilite.

În timpul evoluției, individul nu este singur și intră mereu în contact cu alte persoane. De multe ori, avem impresia că o anumită persoană pare cunoscută deși nu am văzut-o niciodată până atunci. Poate fi o amintire din altă viața sau simțim un magnet puternic care ne atrage, dezvoltându-se energiile pozitive. Un om se poate atașa cu ușurință de alte persoane când consideră că empatizează cu acesta.

O expresie des folosită este cea conform căreia „ochii sunt oglinda sufletului”, pentru că dacă privitorul interpretează corect semnalul ochiilor celui cu care comunică, își poate da seama de starea sufletească a persoanei cu care interacționeză.

Un mod de comunicare nonverbală este privirea, prin intermediul căruia se transmit emoțiile, stările sufletești și sentimentele. Ochii nu pot minți, pentru că dacă expresiile faciale, gesturile se pot coordona conform dorințelor, ochiul răspunte instinctului. Ochiul este cel care face legătura dintre sine și lumea din jur.

Ataşamentul are un rol esenţial în procesul de integrare socială a individului. Comportamental, omul se manifestă prin căutarea proximităţii şi a contactului direct cu persoana respectivă, mai ales în momentele de dificultate.

Așa cum am spus, omul este o ființă care gândește, motiv pentru care și atașamentul poate fi influențat de anumite concepții și mentalități ale acestuia care stau la baza principiilor de viață ale acestuia.

Unii indivizi se atașează de anumite persoane doar pentru a-și satisface propriile dorințe, să-și îndeplinească visurile și să aibă de fapt, un profit în viață. Câte persoane care au fost bogate, devenind săraci, și-au păstrat prietenii, persoanele atașate în totalitate? Uneori la bine, atașamentul există, iar la rău, fiecare cu drumul său.

Omul care nu-și privește partenerii de discuții în ochi, este o persoană care are ceva de ascuns sau oferă informații false.

Ochiul, implicit privirea, reprezintă unul dintre cele mai complexe și importante organe ale corpului uman. Importanța acestui simț vizual se datorează puterii de procesare a creierului, întrucât o mare parte îi este destinată acestuia. Unul dintre rolurile pe care îl are ochiul uman este acela că furnizează informații într-un mod multicolor și generează diverse senzații. Cu ajutorul luminii, ochiul discerne atât culorile, cât și formele de aproape până la distanță.

Prin privire putem obține de asemenea satisfacția, plăcerea unor sentimente, obiecte, situații. Cu ajutorul privirii oamenii se atașează mai ușor, sau nu, de anumite persoane și pot face față anumitor situații.

Fiecare individ, fără a-și da seama uneori, prin intermediul modului de a privi viața și pe cei din jurul său, pas cu pas, oferă informații celor din jur. Este adevărat că nu fiecare receptor al mesajului poate descifra aceste informații codate, dar un psiholog poate determina problemele și poate ajuta emițătorul să-și păstreze energia, puterea și să-și îmbunătățească starea sufletească, înainte de a porni pe un drum greșit.

Uneori oamenii constată că se înțeleg din priviri cu alte persoane. În acest mod, ei sunt compatibili și chiar percep imaginile similar și au aceeași logică a gândirii, a rațiunii.

Se poate spune că în psihologie, atașamentul și privirea sunt două moduri de abordare esențiale pentru existența unui om.

Imagine proprie

Omul este un singuratic

Oamenii se nasc datorită unei iubiri, într-o familie care se dorește împlinită, iar viața lor este una mai mult sau mai puțin fericită. Omul pe parcusul drumului său prin viață evoluează și se integrează în societate.

Chiar dacă fiecare dintre noi facem parte dintr-o comunitate, de fapt ne află într-o mulțime oarecare și constatăm în timp că suntem singuri. Sunt momente în viață când suntem doar noi cu sinele nostru.

În timpul evoluției, individul nu este singur și intră mereu în contact cu alte persoane. De multe ori, avem impresia că o anumită persoană pare cunoscută deși nu am văzut-o niciodată până atunci. Poate fi o amintire din altă viața sau simțim un magnet puternic care ne atrage, dezvoltându-se energiile pozitive. Un om se poate atașa cu ușurință de alte persoane când consideră că empatizează cu acesta.

Ataşamentul s-a definit ca fiind o legătură afectivă, de durată, cu un individ specific. Atașamentul reprezintă de fapt o relaţie între indivizi care s-a bazat și s-a construit pe calităţi esenţial apetitive, fiind unul din fundamentele legăturilor familiale şi sociale.

Fiecare om este un singuratic de fapt, deși poate avea o mulțime de prieteni, o familie numeroasă și multe grupuri sociale din care face parte.

Orice am face, suntem unici și gândim doar pentru noi, ne lăsăm influențați de alții dar de fapt, deciziile finale sunt ale noastre.

Avem un trecut, ne gândim mereu la viitor și uneori uităm să ne trăim prezentul. Avem regrete, avem ambiții dar ratăm prezentul pur și simplu pentru că timpul este relativ și noi suntem pe aripile lui, călătorind poate prea devreme într-un alt spațiu fără a ne pregăti temeinic ori rămânem cramponați într-o zonă care ne atrage și ne îndeamnă să medităm, să experimentăm.

Când mergem la școală, la servici, la petreceri suntem alături de alte persoane dar revenind în casa noastră, în locul nostru drag, suntem singuri cu gândurile și deciziile noastre, chiar dacă sunt alături de noi și alți membri ai familiei.

Așa cum am spus, omul este o ființă care gândește, motiv pentru care și atașamentul poate fi influențat de anumite concepții și mentalități ale acestuia care stau la baza principiilor de viață ale acestuia.

Pe parcursul vieții, oamenii sunt obligați să-și asume responsabilități și să ia decizii. Uneori dorim ca decizia să nu fie în totalitate a noastră și cerem sfatul altor persoane dar pâână la urmă, trecând acele sfaturi în practică, tot noi decidem.

Deciziile sunt multiple, în diverse domenii și ne influențează în mod inevitabil destinul, dar trebuie să ne asumăm și să ne respectăm hotărârile pentru că viața este ofline nu online ca să avem oportunitatea să dăm UNDO.

De multe ori ne bucurăm de ceea ce facem și obținem, uitând greutațile prin care am trecut și atunci recompensa sufletească face uitată suferința fizică. Trebuie să găsim mereu câte o mică bucurie, reușită în ceea ce facem pentru a ne îndemna la o nouă gimnastică a minții.

De fapt ce este viața? Agonia unui suflet, ambiția unui om, soarta unui grup individual?

Viața este calea pe care fiecare dintre noi o urmăm, indiferent de ceea ce am făcut, ce visăm și ce realizăm de fapt.

Psihologia atașamentului

Omul este o ființă care cugetă. Se știe că filosofii au descris individul ca fiind o „trestie în bătaia vântului care se îndoaie dar nu se rupe”.

Omul se naște ca urmare a unei iubiri, fie împărtășită reciproc sau doar prin voința Domnului. În cadrul evoluției sociale și spirituale, individul își conștruiește viața de familie și pe cea profesională având unele criterii bine stabilite.

În timpul evoluției, individul nu este singur și intră mereu în contact cu alte persoane. De multe ori, avem impresia că o anumită persoană pare cunoscută deși nu am văzut-o niciodată până atunci. Poate fi o amintire din altă viața sau simțim un magnet puternic care ne atrage, dezvoltându-se energiile pozitive. Un om se poate atașa cu ușurință de alte persoane când consideră că empatizează cu acesta.

Ataşamentul s-a definit ca fiind o legătură afectivă, de durată, cu un individ specific. Atașamentul reprezintă de fapt o relaţie între indivizi care s-a bazat și s-a construit pe calităţi esenţial apetitive, fiind unul din fundamentele legăturilor familiale şi sociale.

Când vorbim despre atașament, forţa şi natura relațiilor ies la iveală prin pierderea sau destabilizarea ei datorită apariţiei unor reacţii afective puternice sau violente prin care se dovedește forţa legăturii. Conform lui Dorot și Parot, aceste legături sunt bine stabilite și definite atât prin anxietate şi angoasă, tristeţe, depresie; dar și printr-o relaţia reciprocă bazată pe bucurie, echilibru, adaptare.

Ataşamentul are un rol esenţial în procesul de integrare socială a individului. Comportamental, omul se manifestă prin căutarea proximităţii şi a contactului direct cu persoana respectivă, mai ales în momentele de dificultate.

Așa cum am spus, omul este o ființă care gândește, motiv pentru care și atașamentul poate fi influențat de anumite concepții și mentalități ale acestuia care stau la baza principiilor de viață ale acestuia.

Atașamentul la copii este unul involuntar, specific vârsstei, iar totul se bazează mai mult pe prietenie și loialitate, care în timp, cu trecerea anilor, dispare uneori în neant.

Atașamentul la adulți este influențat de identitate, intimitate, caracter și mulți alți factori pe care psihologii îi determină cu ușurință. Din acest motiv, atașamentul nu are o definire general valabilă, fiind extrem de puternic influențat de alte variabile care nu sunt constante.

La adulți, atașamentul poate fi: autonom, dezinteresat, preocupat și dezorganizat, conform studiilor efectuate de Mary Main.

Unii indivizi se atașează de anumite persoane doar pentru a-și satisface propriile dorințe, să-și îndeplinească visurile și să aibă de fapt, un profit în viață. Câte persoane care au fost bogate, devenind săraci, și-au păstrat prietenii, persoanele atașate în totalitate? Uneori la bine, atașamentul există, iar la rău, fiecare cu drumul său.

Mulți se întreabă dacă atașamentul este înnăscut sau învățat, iar răspunsurile conform cercetărilor efectuate conform teoriei psihanalitice a lui Freud, demonstrează în mare parte că atașamentul este influențat din copilărie, de relațiile dintre copi (individ) și părinții săi.

Ca urmare a acestor cercetări, se poate observa cât de importanți sunt primii ani din viața unui copil, alături de părinții săi. Părinții trebuie să acorde timp suficient pentru copii, astfel încât, acestia să evolueze în timp și să aibă încredere în logica și rațiunea lor.