Arhive etichetă: aventuri

Jurnal de pandemie

Încep să număr zilele de când stau acasă. Când citisem “Doi ani de vacanță” scrisă de Jules Verne, mi-am dorit să am și eu o vacanță lungă, dacă nu doi ani, măcar două luni. Mi s-a îndeplinit! Probabil mulți și-au dorit!

Am vrut să am timp pentru familie. Avem toți dar parcă am nimerit în altă familie.

Începutul este greu. Mi-am spus că voi scrie un jurnal dar am tot amânat, din lipsă de timp, de chef…

Prima zi am constatat cu adevărat că am doi copii. Fiecare țipa în stilul său. La servici aveam un zgomot constant, dar aici, tonalitatea și distanța propagării sunetului erau variate. După câteva ore am aflat că am vecini harnici. Au intrat în acțiune bormașinile și ciocanele.

Eram atât de agitat că-mi venea să bat pe cineva. Soția mea m-a trimis la cumpărături. Mi-a dat un caiet cu lista de produse necesare. M-am bucurat că pot ieși dar nu am făcut primul pas că m-au prins de picior. Copilul vroia să vină cu mine iar soția mea, ca să-mi atragă atenția să-mi iau declarația pentru ieșitul în exteriorul locuinței. Era să alunec pe scări, pentru că un vecin tot arunca găleți cu apă pe jos. M-am udat doar pe fund, pentru că picasem trei scări ca pe un derdeluș dar fără sanie.

Gunoiul pe care-l luasem de acasă, s-a împrăștiat pe jos. M-am apucat de făcut curat. Mi-am pus o  mască. Vecina de deasupra noastră trece pe lângă mine și comentează că ce fel de femeie de serviciu sunt dacă nu fac curat cum trebuie. O să vorbească cu șeful scării să mă schimbe. Eu nu apuc să zic nimic. Oricum, eu sunt șeful scării…. dar nu și femeie de serviciu!

Am plecat cu greu. Pe stradă era pustiu. Fericit mă îndrept spre primul magazin. Închis. Hm! Merg spre piață. Ca la un semnal, încep să iasă pensionarii, pentru că erau în perioada lor de cumpărături. Până să ajung la piață, coada era atât de lungă, că dacă mai întârziam un pic, puteam să stau la ea, din fața blocului.

După câteva ore, m-am întors acasă. Aveam o grămadă de produse. Pe drum am văzut o mulțime de câini care-și plimbau stăpânii. Atunci mi-am adus aminte că de câteva zile, au dispărut pisicile și  câinii vagabonzi, probabil i-au adoptat cei cu suflet de…libertate.

Ajuns în apartament, soția mea începuse să despacheteze și făcuse ochii mari dar nu a spus nimic. Luasem toate verdețurile din piață, pentru că nu știam care-i mărarul. Oricum la ciorbă, se aruncă orice verdeață în apă clocotită și gata mâncarea.

Soția mea a scos cartofii. AM luat și roz și albi, că nu se știe. La fel și ceapă, roșie și albă. Ulei am luat și de soia, de floarea-soarelui, de măsline, de palmier, că deh, nu scria exact de care trebuie.

Galant, o ajutasem pe soția mea să pună mâncarea în frigider; trei tipuri de salam, două de unt, cinci de brânză. Apoi am luat dulciurile și le-am pus în cămară, alături de cele cinci pâini. Eu nu cumpăr în exces, doar ceea ce trebuie, dar și ca să fiu sigur, că este ce trebuie.

După o oră, terminasem de așezat cele cumpărate și-mi deschisesem o bere, restul baxului punându-l tot în cămară, lângă baxurile de apă și de vin.

După o săptâmână de stat în casă știam zgomotele copiilor, ale bormașinii și urmăream panica informațiilor de știri. Stăteam la televizor și mâncam, adică ronțăiam

După trei săptămâni, soția mea a decis să plece cu cei doi copii ai noștri la părinții ei, la țară. Am încurajat-o și chiar am condus-o până la gară, trecând prin trei filtre de poliție. Cred că erau singurii călători din tren. S-a simțit ca Regina Maria când călătorea cu trenul regal.

Singur acasă! Mi-am făcut provizii de băutură și dulciuri, pentru că de mâncare gătită, era plin frigiderul. Soția mea mi-a spus să am grijă să nu se strice mâncarea. Am ascultat-o. În trei zile am terminat tot ce era prin frigider, chiar și băuturile din cămară, că, deh, trebuie să alunece mâncarea.

Vorbesc seara cu ea la telefon și aud strigătele copiilor teroriști. Adică ai mei. Cu două zile în urmă, am fost și i-am scos siguranța din tabloul electric al vecinului cu bormașina, iar de atunci s-a făcut liniște. Stă pe întuneric. Cred că are impresia că i-au tăiat curentul electric pentru neplată!

Azi este a treia zi consecutivă când îmi cumpăr măncare și băutură pentru o săptămână. Până la urmă voi reuși.

M-am apucat de gătit că s-a terminat mâncarea. La început mi-am făcut omletă dar găsisem totul scrum. Plecasem pe balcon să savurez o cafea. Apoi am trecut la prăjit carne. Uneori reuseam, alteori doar o încălzeam. Mi-au ieșit bine cartofii prăjiți.

Chiar ieri făcusem un meniu complet, gătit; cartofi pai și pulpă de pui. A fost un pic de fum dar nu au mai venit pompierii. S-au obișnuit vecinii cu fmul produs de mine și n-au mai alertat autoritățile. Ieri uitasem de focul de pe aragaz pentru că fusesem să scot hainele spălate din mașina de spălat, operațiune efectuată în urmă cu o săptămână.

Am constatat că s-a defectat cântarul. Ultima oară când îl folosisem era bun, acum se dă acul peste cap. Soția mea s-a cântărit ultima oară, înainte de a pleca cu teroriștii noștri. Avea 56 de kg, aproape jumătate cât mine.

Mă duc în cămară să iau niște ronțănele. Mă sperii! Nu că nu aș avea ronțănele, dar mă chinui cu greu să intru pe ușă. O fi plouat și a intrat ușa la apă! Nu-i nimic, mă intind de pe geamul din balcon și găsesc eu ceva. Reusesc, în timp ce observ un deghizat, că se uită ciudat la mine, de pe acoperișul casei.