Arhive etichetă: copilarie

Gânduri și ambiții

Viața pe care o trăim este în general, așa cum ne-o facem noi, dar intervin și factori externi de care depindem în mod inevitabil. Deseori în viață suntem puși în situația de a fi într-o tabără sau alta. În multe ocazii nu avem ce face și trebuie să luăm o decizie, pentru că neutralitatea nu există.

Sursa: Album foto personal

În perioada copilăriei, în unele vacanțe mergeam în tabără și era frumos, astfel că ni se imprima o noțiune bazată pe sentimente pozitive, legată de acest cuvânt. dar odată cu evoluția noastră în viață, descoperim că unele asocieri ale copilăriei au cu totul alte conotații.

Omul este o ființă care cugetă, mai mult sau mai puțin în sens pozitiv, dar prin deciziile pe care le ia, în mod inevitabil îi sunt influențate următoarele activități și nu numai.

Pe plan profesional, fiecare încearcă să-și ușureze munca, iar uneori anumite principii ale unor persoane pot duce la distrugerea unor lucruri care au funcționat și care au fost făcute bine, dar alții le contestă că vor să-și demonstreze valoarea pe care însă nu o au.

Din motive personale și din dorința de a fi mai presus, pentru că valoarea reală este undeva mult mai jos, prin aroganță și răutate, aceste personaje conduc spre multiple probleme care împart oamenii, conform propriilor opinii. Dacă o părere nu este susținută, cei care au emis-o te consideră că nu faci parte din grupul lor, ci te afli într-o altă tabără fără a-și asculta argumentele.

Persoanele care sunt verticale și-și asumă greșelile și ideile sunt cele care aduc plus valoare companiei și propriei lor imagini publice. Acele personaje care nu pot oferi argumente în afara celor specifice folosirii unei tonalități ridicate, în mod cert sunt oameni care vor doar să profite și să se impună, folosind metoda provocării conflictelor.

Nu există companii perfecte sau ideale, pentru că acestea se construiesc având la baza lor oamenii. Niciodată nu va părăsi vreun angajat o companie, ci doar pe cei care fac parte din ea, pe cei care iau decizii și aplică anumite tratamente acestora. O companie trebuie să existe pentru oameni, cu oameni.

Omul este ca o trestie care se îndoie sub acțiunea furtunii, a vântului, dar nu se rupe. Caracterul și integritatea unui om nu trebuie să fie elemente de negociere a nimănui cu propria-i viață.

Revenind la acel conflict de grup, adică acele tabere care se confruntă, ele niciodată nu vor ajunge la un consens, nu pentru că nu se poate, ci pur și simplu pentru că nu se dorește, din cauza unor ambiții personale și a dorinței unora de a demonstra că sunt peste valoarea celor din tabăra adversă.

Oare de ce nu am putea să avem o viață frunoasă, în care să ne asumăm eșecurile, reușitele și să căutăm soluții doar la acele probleme care sunt nerezolvate, fără a căuta nod în papură altor persoane? Ideal ar fi să nu se arunce vina eșecurilor și a nereușitelor asupra unor nevinovați, doar pentru ca așa se poartă și este mult mai ușor!

Totul ține de om, hai să fim toți buni, să redevenim acei copii inocenți și curioși care se dezvoltă armonios pentru a trăi frumos, nu să devenim din buni, răi.Uneori este greu să ne schimbăm, dar să încercăm să ne îndreptăm spre bine, cu pași mici, ca să fie o lume mult mai bună, fără tabere adverse, ci doar cu tabere de vacanță!

Psihologia atașamentului

Omul este o ființă care cugetă. Se știe că filosofii au descris individul ca fiind o „trestie în bătaia vântului care se îndoaie dar nu se rupe”.

Omul se naște ca urmare a unei iubiri, fie împărtășită reciproc sau doar prin voința Domnului. În cadrul evoluției sociale și spirituale, individul își conștruiește viața de familie și pe cea profesională având unele criterii bine stabilite.

În timpul evoluției, individul nu este singur și intră mereu în contact cu alte persoane. De multe ori, avem impresia că o anumită persoană pare cunoscută deși nu am văzut-o niciodată până atunci. Poate fi o amintire din altă viața sau simțim un magnet puternic care ne atrage, dezvoltându-se energiile pozitive. Un om se poate atașa cu ușurință de alte persoane când consideră că empatizează cu acesta.

Ataşamentul s-a definit ca fiind o legătură afectivă, de durată, cu un individ specific. Atașamentul reprezintă de fapt o relaţie între indivizi care s-a bazat și s-a construit pe calităţi esenţial apetitive, fiind unul din fundamentele legăturilor familiale şi sociale.

Când vorbim despre atașament, forţa şi natura relațiilor ies la iveală prin pierderea sau destabilizarea ei datorită apariţiei unor reacţii afective puternice sau violente prin care se dovedește forţa legăturii. Conform lui Dorot și Parot, aceste legături sunt bine stabilite și definite atât prin anxietate şi angoasă, tristeţe, depresie; dar și printr-o relaţia reciprocă bazată pe bucurie, echilibru, adaptare.

Ataşamentul are un rol esenţial în procesul de integrare socială a individului. Comportamental, omul se manifestă prin căutarea proximităţii şi a contactului direct cu persoana respectivă, mai ales în momentele de dificultate.

Așa cum am spus, omul este o ființă care gândește, motiv pentru care și atașamentul poate fi influențat de anumite concepții și mentalități ale acestuia care stau la baza principiilor de viață ale acestuia.

Atașamentul la copii este unul involuntar, specific vârsstei, iar totul se bazează mai mult pe prietenie și loialitate, care în timp, cu trecerea anilor, dispare uneori în neant.

Atașamentul la adulți este influențat de identitate, intimitate, caracter și mulți alți factori pe care psihologii îi determină cu ușurință. Din acest motiv, atașamentul nu are o definire general valabilă, fiind extrem de puternic influențat de alte variabile care nu sunt constante.

La adulți, atașamentul poate fi: autonom, dezinteresat, preocupat și dezorganizat, conform studiilor efectuate de Mary Main.

Unii indivizi se atașează de anumite persoane doar pentru a-și satisface propriile dorințe, să-și îndeplinească visurile și să aibă de fapt, un profit în viață. Câte persoane care au fost bogate, devenind săraci, și-au păstrat prietenii, persoanele atașate în totalitate? Uneori la bine, atașamentul există, iar la rău, fiecare cu drumul său.

Mulți se întreabă dacă atașamentul este înnăscut sau învățat, iar răspunsurile conform cercetărilor efectuate conform teoriei psihanalitice a lui Freud, demonstrează în mare parte că atașamentul este influențat din copilărie, de relațiile dintre copi (individ) și părinții săi.

Ca urmare a acestor cercetări, se poate observa cât de importanți sunt primii ani din viața unui copil, alături de părinții săi. Părinții trebuie să acorde timp suficient pentru copii, astfel încât, acestia să evolueze în timp și să aibă încredere în logica și rațiunea lor.