Arhive etichetă: fragment

Fragmente – Frunze îngălbenite

Mă ridic încet din pat și privesc spre ceasul vechi care ticăie. Trebuie să o pornesc spre redacție. Am o zi agitată, dar totuși plictisitoare. Am obosit să fac relatări despre crime, accidente, violuri pentru că uneori am impresia că viața este o continuă tragedie.

Mă pregătesc de plecare și constat că timpul nu-mi este prieten, pentru că am uitat să schimb setarea alarmei la telefonul mobil și astfel m-am rezit ceva mai târziu, nu cu mult, doar cu două ore! Este clar, dacă nu mă grăbesc o să am o nouă zi ratată.

Renunț la obiceiurile mele de dimineață și mă îmbrac pe fugă, cu primele haine pe care le găsesc. Alerg spre ieșire, caut cheile care-mi căzuseră sub cuierul de haine. Mă pun în genunchi și mătur cu mâna zona de sub dulăpiorul de papuci. Mă umplu de praf dar găsesc obiectul căutat. Deschid ușa și apoi o încui rapid, coborând scările în timp ce-mi șterg praful de pe genunchi, de la pantaloni.

Ajung la mașină și constat că am o problemă neprevăzută, fiind blocat de un alt autovehicul care a parcat complet aiurea. Mă enervez și desenez niște cuvinte nu prea frumoase, cu praful pe parbrizul mașinii parcate în calea mea. Iau mobilul și sun după un taxi, în timp ce mă îndrept spre zona de unde ar putea să apară mașina salvatoare, moment în care mă împiedic și cad în spate, iar o mașină ce se deplasează cu o viteză mare, tocmai îmi atinge vârful pantofilor sport.

Mă uit buimac în jur și văd un câine, care stărea printre picioarele mele, acesta fiind cauza căzăturii mele. Mă rdic, mă șterg de praf și privesc spre cățelul care se uită fix în ochii mei. Aș vrea să mă enervez, dar îmi aduc aminte, că dacă nu cădeam, acum sigur eram la spital. Zâmbesc mulțumitor către cășelul care se apropie de mine și-mi sare în brațe. Apare taxiul și mă grăbesc să urc, moment în care șoferul spune:

– Fără animale!

– Dar… – atât apuc să spun și văd un mesaj de la serviciu în care mi se spune că am întârziat și am fost înlocuit cu un alt coleg.

Oftez și trimit un mesaj că sunt bolnav, după care mă uit la șoferul care era furios că am un câine în brațe și-i răspund:

– Bine, continuă cursa singur – apoi ies și trântesc portiere mergând în parc spre disperarea și însoțit de unele cuvinte obscene ale șoferului.

Între timp primesc răspuns la mesajul de la seviciu: “Sănănătate, ne vedem mâine”. Super. Acum am timp să merg să dorm, gândesc eu dar picioarele mele continuă să mă ducă spre parc. Mă opresc la o bancă vopsită în verde închis și mă asez. Mă uit la o femeie care traversează grăbită zona și-mi obsearvă privirea, răspunzându-mi cu o privire de gheață și un deget dus la cap. Oftez. Se pare că încă nu s-a născut femeia care să-mi fie soție și eu sunt deja bătrân. Acum 4 zile am împlinit 31 de ani. În copilărie mereu mă gândeam că după vârsta de 25 de ani, devii un om bătrân. O  frunză îngălbenită îmi cade pe cap. Mă scutur și privesc spre cer. Toamna începe să-și facă simțită prezența… citeste mai departe

Fragmente – În orașul fără gară

Florian coboară din mașina pe care o parchează cu atenție, evitând să lovească un bărbat care se plimba prin zonă, cu o sticlă în mână. Florian își aranjează ochelarii pe nas, oftează și o pornește agale spre intrarea în hotel. Își aduce aminte că bagajele i-au rămas în mașină, dar renunță să se întoarcă, dornic de a face o baie fierbinte.

Trece pe la recepție și-și ridică cheia. Ezită să anunță că-și prelungește șederea și merge la lift. Constată că se adună mai mulți clienți ai hotelului în fața ușii, astfel că se decide să urce pe scări cele trei etaje.

Pe drum se intersectează cu femeia de servici, o blondă platinată care-i zâmbește. Florian face o grimasă care trebuia să fie un zâmbet și ajunge în fața ușii camerei, o deschide și intră grăbit, de parcă ar fi fost urmărit de cineva.

După zece minute, Florian se simțea relaxat și pregătit să-și petreacă în mod plăcut, câteva zile după experiența stresantă din delegația în care se afla.

Se îndreaptă spre frigider, dar renunță să deschidă ușa și merge să se îmbrace pentru a ieși în orășelul care-l găzduise în ultima săptămână.

Agitația din holul hotelului este una specifică zilelelor de week-end. Florian ezită să se deplaseze spre recepție pentru a evita mulțimea și ca să nu piardă timpul prețios de care mai dispunea. Mereu este presat de timpul nemilos, care trece în grabă și-i influențează starea.

Florian iese din hotel și privește spre parcare. Renunță să-și ia mașina și pornește pe jos, spre stația de taxiuri. Nu-și mai aduce aminte de direcția corectă a stației, pentru că începe să se întunece. După câțiva pași, Florian vede un taxi și-i face semn. Avea culoarea verde pe turelă, semn că mașina era disponibilă.

Taxiul face o întoarcere spectaculoasă și oprește în fața lui Florian. Acesta se urcă pe bancheta din spate și spune:

  • Aș vrea la un bar de noapte, restaurant… Ce-mi recomandați?
  • Avem un restaurant pentru persoane mai sofisticate și un club pentru persoanele dornice ca să petreacă.
  • Hm… Hm… Mi-e foame, dar vreau să și dansez, să petrec….
  • La club găsiți și fete dornice de petrecere.
  • Atunci, club să fie – spune fericit Florian.
  • Lângă club este și un restaurant mai mic, care este deschis și noaptea.
  • Perfect! Pot servi masa, apoi să mă distrez! – zice fericit Florian gata de a porni într-o aventură relaxantă.

Muzica se aude încet dar suficient pentru ca Florian să lovească ritmul cu cuțitul, în paharul de pe masă. Chelnerița îi zâmbește, în timp ce-i toarnă vinul în pahar. În timp ce o privește, Florian rămâne cu ochii ațintiți spre masa aflată în cealaltă parte a micului ring de dans. Începe să gândească cu voce tare și tresare.

  • O să zică lumea că sunt nebun, dar tare frumoasă este blonda cu rochie roșie!
  • Ați spus ceva? – întreabă chelnerița care revine la masă, cu comanda de mâncare.
  • Doar remarcam ce frumos este aici!
  • Nu sunteți din oraș?
  • Nu.
  • Poftă bună și să vă distrați. Avem un parc frumos și un muzeu al culturii.
  • Da… O să văd cum mă organizez în următoarele zile. Mulțumesc – răspunde Florian, în timp ce atacă friptura fierbinte.

Muzica lentă îl ademenește pe Florian care se decidă să renunțe la club și se îndreaptă spre masa care-i atrăsese privirea din primele clipe petrecute în restaurant. Femeia blondă, îmbrăcată într-o rochie roșie vaporoasă, nu-i aruncase nici măcar o privire, dar el simțea că și ea ar fi vrut să-l cunoască.

După cățiva pași, se intersectează cu colega fetei blonde, o brunetă care-l abordează:

  • Dansezi?
  • De ce nu?! Pemiți să te invit pe valurile dansului?
  • Cu drag! – răspunde bruneta care merge înainte, spre micul ring de dans.

Florian aruncă o privire scurtă spre masa blondinei și păsește alături de prietena acesteia pe platoul de dans. Bruneta își pune mâinile pe umerii bărbatului, împreunându-le. Florian o prinde de mijloc și lasă corpul să se miște în ritm de blues.

Melodia se termină, iar bruneta îl atrage pe Florian spre masa ei:

  • Hai să-mi cunoști părinții și prietenii.
  • Da… cu drag… – bucuros de oportunitatea pe care a găsit-o.

Luna se ascunde pentru câteva clipe, ca și cum ar fugi din jurul pajiștei pe care se plimbă Florian și fata cea brunetă. În spatele lor, se află părinții fetei, fratele ei și cumnata. Florian rămâne visător și se gândește că femeia care-i plăcuse nu este disponibilă, find căsătorită. Totuși, aceasta nu părea fericită, iar el spera la ceva, care-i zgândărea inima.

Fata cu rochia albă se oprește, privindu-l în ochi pe Florian:

  • Mă conduci până acasă?
  • Da… de ce nu… – răspunde Florian, conștient că astfel va afla unde locuiește atât ea cât și familia ei. Dar nu am mașină.
  • Nu-i problemă, noi suntem cu mașina.
  • Dar sunteți cinci, eu nu încap!
  • O să mai chemăm o mașină. Noi avem șoferi, căci nu prea ne place acest tip de condus.
  • Nu?
  • Preferăm să conducem oamenii, nu mașinile. Omul are sentimente și prin ceea ce face, îi ajută pe semenii săi.
  • Da, așa e… – spune Florian care aude claxonul unei mașini.
  • Hai, că au venit mașinile!
  • Bine, Pira, mergem!

Cei doi se îndreaptă spre mașina din care le face semn tatăl Pirei. Florian urcă alături de de Pira și părinții ei, într-o mașină de culoare neagră, care pornește urmând mașina roșie din fața lor, în care se aflau blonda cu rochie roșie și soțul ei, fratele Pirei.

Citește mai departe….