Arhive etichetă: indivizi

Psihologia vieții – Singurătatea socială și însingurarea

Tumultul vieții ne ademenește și de multe ori uităm să trăim cu adevărat, să simțim adevărata valoare a existenței noastre. Lupta cu provocările, cu munca, cu lipsa timpului ne împing de multe ori dincolo de granițele fericirii care devine efemeră.

Din dorința de a face câte ceva și pentru noi, pentru sufletul nostru, încercăm să ne izolăm de frământările care ne macină gândurile și ne îndepărtăm de oameni și de noi înșine. Fără să ne dăm seama cădem în extreme precum singurătatea socială sau însingurarea.

Specialistul în psihologie: Zlate confirmă că singurătatea se deosebeşte de însingurare, așa încât însingurarea reprezintă o reală pierdere, în timp ce singurătatea este doar o simplă renunţare. Adică mai concret: de însingurare poți  suferi, iar în cadrul singurății cauţi ceva anume.

Singurătatea socială poate fi o stare deosebit de dureroasă. Cu toţii o experimentăm la un moment dat, însă unii oameni pot trăi cu ea chiar și ani la rând. Este foarte epuizantă din punct de vedere emoţional, chiar inhibitorie în toate relaţiile  interpersonale şi care determină practic regresul din perspectivă psihologică. Atunci când trăim această întreagă stare, ne simţim complet goliţi şi însinguraţi.

    Singurătatea socială face referire la o tendinţă de retragere şi de izolare însoţită în mod frecvent și de direcție strictă de a evita toate  situaţiile în cadrul cărora persoana se teme de faptul că ar putea fi judecată greșit sau analizată în detaliu pentru modul în care se comportă. Repercursiuni ale singurătăţii sociale sunt și fobia de a vorbi în public sau de a mânca în fața altora.

Persoanele care suferă de singurătate socialã pot fi timide, pasive, inhibate, introvertite, ezitante, distante, retrase, ostile şi chiar  depresive., în ciuda faptului cã, în sinea lor, îşi doresc foarte sincer sã poată întreţine relaţii sociale abspșut normale, sã aibã cât mai mulți prieteni şi sã se implice în cât mai multe activitãţi sociale.

Însingurarea are întotdeauna de a face cu ideea de  înstrăinarea omului în lume şi în întreaga societate în general. În acest context, înstrăinarea de sine a omului în cadrul  societății moderne în care trăin este absout  generală şi întotdeauna cuplată cu întreaga conştiinţă a dependenței absolut impenetrabile, precum şi a incomprehensibilităţii, încât munca nu doar că pare să nu mai aibă niciun rost, ci serveşte practic unui anumit sens complet străin și incomprehensibil. Această lipsă totală  de libertate repreintă de fapt ceea ce resimt toți oamenii ca fiind drept  înstrăinare de sine în cadrul societății actuale.. Această idee ne îndeamnă însă la retragere în interiorul unei vieți particulare și retrase. Cu toate acestea însă, cel care alege un astfel de drum, poate observa foarte rapid imposibilitatea ideii de  retragere, susține psihologul Gadamer.

Însingurarea nu este în folosul individului, pentru că omul s-a născut pentru a lupta, pentru a conviețui într-o societate și o comunitate. Dacă toți oamenii s-ar retrage, viața ar reveni la perioada când omul supraviețuia în grote. Starea de eliberare, de libertate nu trebuie asemuită cu singurătatea, pentru omul și specia sa, trebuie să fie un supraviețuitor.

Putem rămâne câteva clipe singuri, pentru a ne gândi și a soluționa probleme, dar nu să devenim noi înșine o problemă! Că poate nimeni altcineva nu se va gândi la noi, iar dispariția noastră nici nu va fi observată! Omul este o ființă trecătoare, iar cea mai mare bogăție a lui nu o reprezintă obiectele și valorile materiale, ci partea spirituală, prietenii săi, chiar dacă în viața are parte și de mai multe dezamăgiri din partea unora.

Viața este frumoasă deși pare grea, însă trebuie să o trăim la adevărata ei valoare, beneficiind de tot ceea ce ni se oferă!

Sursa album foto personal

Psihologia vieții – singurătatea socială

Noţiunea cunoscută în literatură de specialitate sub denumirea de singurătate socială a fost introdusă în literatura de specialitate pentru a-i descrie pe pacienţii care se temeau de anumite observații ale altor eventuale persoane. Printre aceste observaţii așa zis jenante sunt: exprimarea unei păreri, cântatul, scrisul sau chiar și gânditul cu voce tare. Acest fapt se referă de fapt la teama exagerată de a putea fi jigniţi, izolați și/sau judecaţi negativ în contexte sociale ori în toate cele în cadrul cărora este întotdeauna evaluată performanţa socială. Persoanele care suferă de singurătate socială se feresc de contactul interpersonal cu ceilalți, de faptul că toți ceilalţi vor observa obrajii roșii, transpiraţia palmelor, tremurul corpului, se tem că vor utiliza anumite fraze bizare, că vor putea comite o greşeală importntă care va conduce la umilință. Există și persoane la care există o lipsă a simptomelor fizice, însă este prezent caracterul de tip conştient al temerii. În acest context, teama şi îngrijorarea pot astfel  dura chiar și câteva minute, zile ori chiar luni înaintea tuturor situaţiilor care implică performanţa.

Singurătatea social poate fi o stare deosebit dureroasă. Cu toţii o experimentăm la un moment dat, însă unii oameni pot trăi cu ea chiar și ani la rând. Este foarte epuizantă din punct de vedere emoţional, chiar inhibitorie în toate relaţiile  interpersonale şi care determină practic regresul din perspectivă psihologică. Atunci când trăim această întreagă stare, ne simţim complet goliţi şi însinguraţi.

Booth a constatat că cei singuratici își concentrează toate gândurile care se distorsionează astfel încât se ajung la reacţii exagerate, fiind cunoscută şi ca tulburarea de anxietate socialã. Singuratea socialã este diagnosticata la oamenii care au anxietate extremã în anumite tipuri de situaţii sociale şi situaţii publice.

Singurătatea socială face referire la o tendinţă de retragere şi de izolare însoţită în mod frecvent și de direcție strictă de a evita toate  situaţiile în cadrul cărora persoana se teme de faptul că ar putea fi judecată greșit sau analizată în detaliu pentru modul în care se comportă. Repercursiuni ale singurătăţii sociale sunt și fobia de a vorbi în public sau de a mânca în fața altora.

Persoanele care suferă de singurătate socialã pot fi timide, pasive, inhibate, introvertite, ezitante, distante, retrase, ostile şi chiar  depresive., în ciuda faptului cã, în sinea lor, îşi doresc foarte sincer sã poată întreţine relaţii sociale abspșut normale, sã aibã cât mai mulți prieteni şi sã se implice în cât mai multe activitãţi sociale.

Singurătatea socialã se stabileşte în mod cert atunci când expunerea reală a individului la o situaţie pusă în discuție provoacă apariţia absolut imediată a unei anumite anxietăţi foarte puternice. Această anxietate poate perturba semnificativ desfăşurarea activităţilor cotidiene, a sferei ocupaţionale, a viaţii psiho-socialã producând persoanei respective un puternic disconfort psihic. Această singurătate socială poate fi una temporală sau una cronică. În cazul singurătății temporale             aceasta este dată de către toate împrejurările de viaţă (începerea vieții școlare, absolvirea unui colegiu, admiterea la facultate, migrarea într-un alt oraş, schimbarea profesiei și/sau a locului de muncă, căsătoria, nașterea unui copil, îmbolnăvirea şi spitalizarea, moartea unei persoane foarte). O situaţie obișnuită de singurătate socială este cea a persoanelor care sunt singure şi care trăiesc afectiv şi foarte  intens singurătatea lor, dar  nu din cauza deficientelor reale de comunicare ci din cauza unor anumite probleme fizice, vizuale, auditive, motrice sau psihice.

Imagine proprie

PSIHOLOGIA VIEȚII – STIMA DE SINE

Omul în general este interesat de imaginea sa, pe care o prezintă celorlați, impresia pe care o lasă altor persoane prin comportamentul său public.

Αutοрrеzеntarеa еѕtе de fapt ο fοrmă prin care se controlează іnfοrmaţіa ре carе іndіvіdul ο οfеră celor din jurul său, dеѕрrе еl înѕuşі. Рrіn această autοрrеzеntarе ѕе tranѕmіt іnfοrmaţіі care sunt în cοncοrdanţă cu ѕcοрurіlе ре carе emițătorii mesajului şі lе рrοрun, іnfοrmaţіі cе cοntrіbuіе la rеglarеa іmрrеѕііlοr dеѕрrе ѕіnе. Deși în general, această autoprezentare, imagine se definește ca imagine publică a persoanei respective,, în lіtеratura dе ѕреcіalіtatе a psihologiei, aceasta ѕе еvіdеnţіază prin definirea a dοuă ѕtіlurі: ѕtіlul aѕеrtіv şі ѕtіlul рrοіеctіv. Stіlul aѕеrtіv reprezintă de fapt ѕtіma dе ѕіnе înaltă şі ѕtabіlă, în timp ce ѕtіlul рrοіеctіv cοrеlеază cu acea ѕtіmă dе ѕіnе  ѕcăzută şі de o anumită frіcă, dе еvaluarе nеgatіvă.

Αutοрrеzеntarеa reprezintă strategia utіlіzată dе οamеnі реntru a-și fοrma іmagіnеa a cееa cе doresc ѕă gândеaѕcă alţіі dеѕрrе еі. Рrοcеѕеlе carе sunt modelatoare ale ѕtіmei dе ѕіnе ѕunt numеrοaѕе și aparțin întregii vieți, atât cοріlărіеі cât mai ales vіеţіі adultе.

Оmul ca fііnţă, gândеştе mult, рrοfund şі-şі cοοrdοnеază vіaţa duрă crіtеrііlе ре carе lе cοnѕіdеră ca fііnd cеlе maі bunе.

Рrіmіі рaşі dіn vіaţă, au un rοl іmрοrtant în еvοluţіa vііtοarе ре trерtеlе ехіѕtеnţеі umanе. Νіcіοdată οmul nu рοatе fі ѕіgur că alеgе οрţіunеa реrfеctă реntru că,dе multе οrі acеaѕta nu ехіѕtă. Duрă fеlul în carе a fοѕt mοdеlat la vârѕta cοріlărіеі, οmul îşі aѕumă anumіtе rіѕcurі, ѕtatute ѕοcіalе ѕtabіlіndu-şі еtaреlе ехіѕtеnţеі ѕalе, bazatе ре ţеlurі şі іdеalurі рrοрrіі.

Ѕοcіеtatеa рrіn cееa cе rерrеzіntă, aѕіgură іndіvіduluі cadrul dеzvοltărіі реrѕοnalіtăţіі ѕalе, tірarе dе gândіrе (mеntalіtăţі) şі dе cοmрοrtamеnt, rеlaţіі іntеrреrѕοnalе şі mіjlοacе dе traі, tοatе acеѕtеa rеunіtе într-un anѕamblu unіtar, într-un ѕіѕtеm carе еѕtе fοartе bіnе οrganіzat, рrіn carе іndіvіdul dеvіnе dереndеnt dе cadrul ѕοcіal.

   Atât vіaţa іndіvіduală cât și cea cοmunіtară ѕunt în marе măѕură іnfluеnţatе dе către ѕοcіеtatе, aѕtfеl încât omul deține реcеtеa mοdеlеlοr ѕοcіο-culturalе de care  aрarţіnе. Рrіn acеѕtе mοdеlе create, individul, maі mult ѕau maі рuţіn іntеrіοrіzat ѕе adaрtеază cеrіnţеlοr ѕοcіеtăţіі.

Ѕtіma dе ѕіnе ѕе rеfеră la mοdul în carе nе autοеvaluăm, nе vеdеm nοі în οglіndă рrοрrіa іmagіnе, la cât dе bunі nе cοnѕіdеrăm cοmрaratіv cu cеіlalțі ѕau cu рrοрrііlе nοaѕtrе ѕtandardе, еa ехрrіmă măѕura în carе nе accерtăm ѕau nе aрrοbăm ре nοі înșіnе.

Ѕtіma dе ѕіnе rеflеctă cât dе mult valοrăm în рrοрrіі nοştrіі οchі, ехрrіmă ѕеntіmеntеlе față dе nοі înșіnе ca реrѕοanе, atіtudіnеa favοrabіlă ѕau nеfavοrabіlă față dе nοі. О реrѕοană carе ѕе dеѕcrіе ре ѕіnе maі dеgrabă în tеrmеnі рοzіtіvі, va avеa ο іmagіnе dе ѕіnе рοzіtіvă șі un nіvеl rіdіcat al ѕtіmеі dе ѕіnе, în tіmр cе ο dеѕcrіеrе în tеrmеnі рrеdοmіnant nеgatіvі a рrοрrіеі реrѕοanе ехрrіmă ο іmagіnе dе ѕіnе nеgatіvă șі un nіvеl ѕcăzut al ѕtіmеі dе ѕіnе.

Fіеcarе реrѕοană arе ο anumіtă tοlеranță față dе рrοрrііlе ѕlăbіcіunі  față dе ѕіnе,  іmрlіcіt șі față dе alțіі. Ιmрοrtant еѕtе ca ο реrѕοană ѕă ѕе accерtе ре ѕіnе, ѕă ѕе aрrеcіеzе  реntru cееa cе facе maі bіnе, cοntrіbuіnd aѕtfеl la autοrеѕреct șі încrеdеrе în ѕіnе. Ιmрοrtant еѕtе ca mеrеu ѕă ехіѕtе un еchіlіbru întrе autοaрrеcіеrе șі autοcrіtіcă. Реrѕοana carе cadе în ехtrеma unеіе dіntrе cеlе dοuă, rіѕcă ѕă nu maі cοncеaрă adеvărata rеalіtatе.

Ιmagіnеa dе ѕіnе, еѕtе οglіnda реrѕοnală, ѕе caractеrіzеază рrіn cum nе vеdеm nοі înѕіnе. Ѕе rеfеră la mοdul în carе fіеcarе îșі реrcере рrοрrііlе caractеrіѕtіcі fіzіcе, еmοțіοnalе, cοgnіtіvе, ѕοcіalе șі ѕріrіtualе.

Fiecare individ trebuie să aibă o stimă de sine ridicată, pentru că nu trebuie să se compare cu alții, chiar dacă trăim într-o societate, fiecare om, în felul său, este unic!

Stima de sine depinde de moralul și de caracterul personal, de gândurile și emoțiile care străbat psihicul nostru și modul cum reacționăm la stimulii externi.

PSIHOLOGIA VIEȚII – DEPRESIA

Omul este ca o trestie în bătaia vântului, a vieții. Dacă nu reusește să-și gestioneze în mod eficient emoțiile, individul va ajunge să nu mai aibă un raționament și o logică corectă, reală ajungând la o stare de depresie.

Această problemă de sănătate există din cele mai vechi timpuri când în Mesopotamia, această stare a fost numită inițial melancolie. Și în prezent multe persoane considera că au căzut într-o stare de melancolie dar de fapt sunt doar la un pas de depresie, în majoritatea cazurilor.

Hipocrate a considerat că trăsaturile de personalitate şi acele tulburări mentale ar fi determinate de un dezechilibru al fluidelor corporale (denumise “umori”) și recomandase la acea vreme terapia de băi, exerciţii fizice şi diete alimentare.

Cicero a găsit în schimb o explicație legată de mental, iar depresia ar fi cauzată de furie, frica, violentă şi în special de durerea provocată de o pierdere a unei persoane dragi.

Depresia este o tulburare care afectează mai multe niveluri ale vieţii unei persoane precum nivelul emoțional, motivațional și cognitiv.

Manifestarea depresiei la nivel emoțional se aplică prin trăirea sentimentului de tristeţe, apariția unor sentimente de culpabilitate ce produc iritare, rușine, anxietate și tensiune psihică. Astfel capacitatea exprimării emoțiilor este redusă, se pierde plăcerea și individul devine mai mult decât un automat care trăiește dar nu mai înțelege scopul mprorpiei vieți.

La nivelul motivațional, energia energia psihică se reduce iar acţiune, oricât de mica, presupune din partea omului un efort imens iar toate lucrurile par fără sens, precum și un viitor fără speranţă.

Ca urmare a depresiei, funcţia cognitivă deteriorează, iar individul începe să aibă probleme legate de menţinerea concentrației și a atenţiei, fiindu-i afectată memoria, caz în care poate trece granițele altor boli.

Manifestările depresiei au ca rezultate modificări la nivel biologic și comportamental.

La nivel biologic apar probleme legate de somn, activitățile obișnuite ale vieții sunt diminuate și apare inevitabil stressul..

La nivelul comportamental, acele activitaţi obişnuite şi agreabile, devin extrem de dificile şi plictisitoare, deoarece omul nu se mai poate concentra, are stări de plâns frecvent, tendinţă de retragere și intenții de abandon.

Depresia uneori este provocată chiar de individ, din cauza anumitor principii sau norma de viață impuse lui însuși. Făcând o prioritizare a obiectivelor de viașă, profesională, familială, omul poate trece cu bine aceste provocări ale vieții.

Simptomele apariției depresiei apetit scăzut sau mâncatul excesiv, insomnie ori hipersomnie, scăderea energiei, stima de sine scăzută, o concentrare scăzută, dificultățile luării unor decizii simple sau complexe  și apariția unui sentiment de disperare care poate duce la atac de panică. Interesul indivizilor scade pentru tot ceea ce-i înconjoară pentru că se văd pe sine, pe ei înșiși ca fiind incapabili .

În momentul când omul descoperă că este depresiv, trebuie să intervină asupra propriei vieți, singur sau ajutat de psihologi profesioniști. Omul nu trebuie să vadă și să cerceteze efectele depresiei și să-i găsească cauza.

În viață nu există eșec, ci doar probleme, dezamăgiri și frustrări care se pot rezolva în timp.

Pe lângă toate acestea, să nu uităm că omul sfințește locul, este o ființă care gândește și niciodată nu trebuie să ne dăm bătuți, indiferent de probleme sau necazuri pentru că viața este un dar. Viața este frumoasă!

Psihologia privirii

O expresie des folosită este cea conform căreia „ochii sunt oglinda sufletului”, pentru că dacă privitorul interpretează corect semnalul ochiilor celui cu care comunică, își poate da seama de starea sufletească a persoanei cu care interacționeză.

Un mod de comunicare nonverbală este privirea, prin intermediul căruia se transmit emoțiile, stările sufletești și sentimentele. Ochii nu pot minți, pentru că dacă expresiile faciale, gesturile se pot coordona conform dorințelor, ochiul răspunte instinctului. Ochiul este cel care face legătura dintre sine și lumea din jur.

Omul care nu-și privește partenerii de discuții în ochi, este o persoană care are ceva de ascuns sau oferă informații false.

Neveanu susține că Conform: „văzul este o modalitate senzorială de însemnătate centrală, care recepționează cele mai multe informații despre distribuția energiei luminoase și proprietățile spațiale și cromatice ale obiectelor iluminate”, conform definiției Dicționarului de Psihologie.

Ochiul este unul dintre cele mai complexe și importante organe ale corpului uman. Importanța acestui simț vizual se datorează puterii de procesare a creierului, întrucât o mare parte îi este destinată acestuia. Unul dintre rolurile pe care îl are ochiul uman este acela că furnizează informații într-un mod multicolor și generează diverse senzații. Cu ajutorul luminii, ochiul discerne atât culorile, cât și formele de aproape până la distanță.

Prin privire putem obține de asemenea satisfacția, plăcerea unor sentimente, obiecte, situații.

Când privim o pictură sau fotografii colorate, semnificaţia psihologică a culorii apare de obicei mai puţin, deoarece mulţi alţi factori sunt implicaţi – subiectul, echilibrul de forţe şi configuraţia, echilibrul culorilor însăşi, educaţia şi exerciţiul celui care priveşte şi aprecierea estetică a acestuia.

Albastrul închis este culoarea liniştii şi pasivităţii,­ galbenul  strălucitor este culoarea speranţei şi a activităţii. Aceste culori reprezintă noaptea şi ziua, deci aceste culori controlează mai degrabă omul, decât omul pe ele, de aceea sunt descrise ca şi culori „heteronome” – deci, culori care reglează din exterior.

Noaptea (albastrul închis) forţează activitatea să înceteze şi întăreşte liniştea; ziua (galbenul strălucitor) permite activităţii să producă, dar nu o forţează.

Combinațiile de culori pe care le remarcă ochiul pot determina anumite stări psihice ale privitorului. De asemenea, modul de organizare al locuinței, culorile predominante și nuanțele folosite pot oferi informații psihologice importante despre proprietar. Acolo unde culorile folosite în decorul interior au fost bine alese, tensiunile asociate unei stări de disconfort, chiar şi la cei mai nepăsători indivizi, impun mai puţin stres și nerv, ei ajungând într-o stare relaxantă.

Fiecare individ, fără a-și da seama uneori, prin intermediul modului de a privi viața și pe cei din jurul său, pas cu pas, oferă informații celor din jur. Este adevărat că nu fiecare receptor al mesajului poate descifra aceste informații codate, dar un psiholog poate determina problemele și poate ajuta emițătorul să-și păstreze energia, puterea și să-și îmbunătățească starea sufletească, înainte de a porni pe un drum greșit.

Uneori oamenii constată că se înțeleg din priviri cu alte persoane. În acest mod, ei sunt compatibili și chiar percep imaginile similar și au aceeași logică a gândirii, a rațiunii.

Ochii văd, privirea concepe iar sinele decide!