Arhive etichetă: magazin online

O petrecere inedită

În timp ce-mi prepar o cafeluță, încep să spăl vasele răamse în urma cinei. Apa fierbinte mă arde pe degete, simțind o durere cumplită la mica tăietură de pe degetul din mijloc, al mâinii stângi. Opresc apa de la robinetul care se află pe o chiuvetă. Șterg vasele și calc pe ceva, motiv pentru care mă îndrept cu privirea spre mătură și spre locul unde se afla obiectul care mă deranja. Mă uit pe gresia din bucătărie și mă sperii, scăpând farfuria pe care o ștergeam. Pe jos se află un deget…rupt. Îmi mișc capul și privesc intens. Mă uit la mâinile mele și constat că am toate degetele. Mă aplec spre obiect și încep să râd. Este un deget de la o păpușă. Dar cum a ajuns acolo? Bună întrebare, dar nu am răspuns.

Imediat vine Halloween și se pare că mi-am pregătit singur o sperietură. În acel moment îmi trec prin cap mai multe idei. O să-mi invit prietenii la mine și o să-i sperii. O să organizez o petrecere de Halloween care nu se va uita. Ideile îmi vin în minte, în timp ce șterg cuptorul care o să-mi fie părtaș la farse,.

Primul pas este cumpărarea unui dovleac. Apropo, o să-l chem și pe prietenul meu Dovleac, ca să nu fie singur de ziua dedicată unui eveniment care-i poartă numele. O să fie extrem de încântat, pentru că nu ne-am întâlnit de mult timp.

Nu pot face o petrecere fără Grăsunel, pentru că dacă pregătesc prea multe bunătăți, cineva trebuie să le mănânce. El o să vină cu umbra lui, cu Dinuța, care nu-l scapă din ochi de teamă să nu-i vrăjească vreo fată… iubitul cu care este de șapte ani.

O să-l invit la mine de asemenea și pe Frank, omul care mi-a făcut multe recomandări de produse și accesorii de bucătărie. Porecla acestuia vine de la pasiunea sa pentru brandul de electrocasnice franceze, în urma căreia m-a determinat și pe mine să-mi cumpăr unele accesorii. De atunci mă agiț și învăț să să utilizez la maxim produsele, astfel încât timpul să treacă în favoarea mea. Uneori am impresie că sunt multiplicat cu patru pentru că-mi termin treaba mai repede decât îmi stabilesc. Ce bine ar fi ca și la servici, să termin munca de 8 ore în doar două ore!

Deci după ce voi cumpăra dovleacul, o să-l crestez astfel încât să-i scot interiorul. Apoi o să introduc degetul de păpușă și un balon pe care-l voi umfla cu o seringă, lipind coaja de dovleac. Îl voi pune pe Dovleac să se lupte cu omonimul său de pe masă, adică să-l taie. Când va atinge balonul și coaja face bum, iar degetul o zboare pe masă, ceilalți se vor speria. Eu voi amplifică acest sentiment cu o păpușă lăsată pe jos, astfel încât un pas în spate să producă un plânset al obiectului călcat. Probabil va fi Frank această țintă, iar Grăsunel se va sperie și o va lua în fugă spre ușa, unde eu intre timp leg un clovn de plastic, care să cadă de pe tocul ușii când se acționeaza clanța pentru deschidere.

Dinuța o va lua în mod sigur, în direcția opusă, adică spre baie sau balcon. Pe balcon o să pun un sac de făină, legat de ușa balconului, astfel ca accesul spre exterior să declașeze răsturnarea sacului. Ea se va uita în sus, ca urmare a pățaniei lui Grăsunel, nu în jos…. Dacă merge spre baie, o să agăț o mică vrăjitoare de oglindă, pentru că este imposibil ca o femeie să nu se privească în oglindă, iar în spatele, se va reflecta o umbră, ca o mătură zburătoare…

Ce haios o să fie totul!

Bun, dar ce voi pregăti pentru masa de petrecere? Va fi în mod cert dovleac copt care se prepară ușor și rapid în cuptorul pe care-l curăț. Apoi o să prepar plăcintă cu dovleac. Am o răzătoare bună ca să umplu repede o farfurie adâncă cu dovleac ras. Alte ingrediente precum zahărul, făina, uleiul, sarea, scoțișoara și apa pe care să o încălzesc sunt în exces prin cămară. Trebuie însă să verific dacă am drojdie uscată.

Oare să fac și un pireu de dovlecel? O să pregătesc un mic grătărel și cu o bere rece ar merge perfect. La plăcinte o să servim un vin roșu. Am auzit că există și supă de dovleac, o fi adevărat? O să mă interesez. Dacă tot cumpăr un dovleac mare, să-l folosesc la maxim!

Mai este puțin până atunci iar imaginația mea nu are limite… Cred! Sună telefonul. Este Dovleac! Gata, încep pregătirle pentru marea farsă, minunata petrecere și o reîntâlnire cu prieteni dragi!

Marketing – Lansarea unui magazin

Antreprenorul este investitorul în „conceptul” de a oferi beneficii oamenilor și să satisfacă nevoile acestora pentru a-i atrage ca clienți în afacerile sale.

În prezent online-ul este creierul afacerilor. Magazinele virtuale devin tot mai profitabile indiferent de situația economică, politică sau socială a unei comunități.

În articolul anterior am prezentat cei 10 pași necesari în crearea unui magazin online, iar acum voi prezenta tot în zece pași, modul de lansarea al acestuia. Totul ține de zece pași, ca o afacere să fie de nota zece!

Un aspect important îl reprezintă optimizarea pentru mobil a site-ului construit.. Există două variante: design responsive (cu versiune separata a site-ului pentru mobil) și design adaptativ (care încorporează versiunea pentru mobil cu versiunea pentru desktop).

Pașii de lansare pentru magazinul virtual

  1. Pregătirea strategiei de Social Media

În Social Media se face cel mai mare flux de trafic și apar clienții. Rețelele de socializare au deja o audiență formată iar folosirea acesteia duce la o promovare intensă a produselor oferite. Indiferent de rețeaua de socializare, antreprenorul trebuie să-și facă prieteni, urmăritori fideli care dacă nu-i devin clienți, pot mări aria de distribuire a mesajelor în domeniul digital.

Modul de interacțiune în Social Media este extrem de importantă. Propagarea informației trebuie să fie una eficientă.

  1. Existența unui mail de marketing

Adresa de e-mail este necesar pentru comunicare și pentru creare de conturi pe rețelele de socializare. În prezent, majoritatea utilizatorilor de mail-uri își verifică mesajle direct pe telefon.

Adresa de mail trebuie să fie una personalizată, chiar cu numele domeniului site-ului. Fiecare platformă eCommerce pune la dispozitie provideri de servicii e-mail. Existența unui mail pe domeniu propriu cum se zice, ține și de o imagine publică puternică a firmei, a antreprenorului.

  1. Construcția unei pagini de landing

Acesta pagină este prima interacțiune a unui potențial client cu magazinul virtual. Este pagina pe care ajunge un utilizator în momentul ân care dă click pe un link sau pe o reclamă. Pagina „Home”se folosește pentru a oferi informații generale, in scopul promovării produselor sau a serviciilor, astfel încât utilizatorul să se transforme în client.

  1. Implementarea aplicației google Analytics

Această aplicație monitorizează datelor sitului și ajută la dezvoltarea magazinului online. Această aplicație este un instrument specializat care analizează și raportează periodic situația reală a magazinului online.

  1. Alegerea optimă a cuvintelor cheie pentru SEO – strategie de marketing pein cuvinte predefinite.

Prin intermediul conținutului, Google determină specificul magazinului și locul în care este poziționat, în funcție de rata de căutare a cuvintelor cheie.

Alegerea acestor cuvinte cheie este o tactică fundamentala SEO și reprezintă modul în care cuvintele și expresiile preluate de public și folosite pentru găsirea bunurilor dorite.

  1. Alegerea unor instrumente de suport clienți

Comunicarea externă trebuie să fie una eficientă. Folosirea unui chat pentru comunicarea, a sistemului de mesaje specifice rețelelor de socializare sunt esențiale.

  1. Indicatori de performanță

Prin setarea unor indicatori de performanță (KPI) se poate analiza impactul cuvintelor cheie. Probabil te intrebi de ce trebuie sa ii definesti acum, daca magazinul online nici nu a fost lansat.

Cuvintele cheie nu sunt definitorii pe termen lung, se modifică în funcție de acești indicatori de performanță monitorizați în soft-ul de analiza în marketingul ales precum: traficul din site, vizitatorii unici versus vizitatorii recurenți, timpul petrecut de un vizitator pe site, sursele de trafic și paginile vizualizate la o vizită. Cuvintele cheie sunt dependente și de comunicarea media: abonați la newsletter, sesiunile de chat care sunt inițiate, audiența prin Social Media și traficul blogurilor legate de magazinul virtual.

  1. Strategia livrării produselor

Alegerea modului de livrare al produsului este importantă, pentru că unii clienți doresc livrare rapidă ori transport mai ieftin dar cu condiția unei livrări sigure fără stricăciuni care produc pagube materiale vânzătorului.

  1. Strategii și promoții de lansare a magazinelor online

Magazinele trebuie să lanseze discounturi și promoții ca să atragă potențiali clienți. Psihologic oamenii sunt atrași de prețurile mici și de bonusuri primite la o achiziție de produs.

  1. Lansarea magazinul virtual – adevăratul pas al marketing-ului.

Când apare online magazinul virtual, visul antreprenorului s-a îndeplinit. Dacă compania are și un magazin fizic, poate folosi locația respectivă pentru publicitate și chiar lansarea online.

Afaceri profitabile – magazinele online

Afacerile trebuie clădite astfel încât să dureze. O afacere nu este profitabilă din primul moment dar se poate dezvolta în timp.

În era digitală, afacerile online oferă suportul tehnic pentru un management eficient și un un marketing perfect.

Cercetările de marketing sunt indispensabile procesului fundamentării ştiinţifice a deciziilor, ele reducând aspectele de incertitudine în privinţa comportamentului de marketing al antreprenorului Cercetările de marketing îndeplinesc un rol esenţial în sistemul de marketing deoarece ele asigură informaţiile necesare funcţionării sale. Pe baza lor se cunosc caracteristicile şi oportunităţile pieţei şi se pot rezolva problemele. Aceste cercetări sunt de două tipuri fundamentale și aplicative.

Cercetările fundamentale au menirea de a “fundamenta” şi a evalua concepte, teorii şi instrumente de măsurare şi analiză a datelor şi informaţiilor de marketing şi nu de a găsi soluţii la anumite probleme concrete.

   Cercetările aplicative au în vedere cerinţe specifice ale antreprenorului și sunt realizate în raport cu necesităţile procesului de decizie. Se urmăresc astfel răspunsurile la problemele reale, specifice referitoare la o anumită acţiune sau politică de marketing.

Marketingul online este în continuă dezvoltare și redescoperire a unui mode de afaceri viabil în era tehnologiei.

Pe lângă reclamele online, magazinele virtuale au un succes imens pentru că se adresează în mod direct clienților. Prin magazinele online, comunicarea externă a companiei sau a antreprenorului este una mult mai ușoară, concisă și directă.

Magazinele online se pot construi cu costuri minime, pentru că investițiile sunt reduse. Nu trebuie decât o conexiune la Internet, un site (magazinul virtual) cu nume-domeniu și hosting. Nu necesită cheltuieli suplimentare, lunare precum chiria unui spațiu fizic, plata utilităților sau plata și disponibilitatea angajaților.

Ca urmare a unei afaceri cu magazin virtual, costurile de implementare ale afacerilor mai reduse iar cheltuielile de comercializare ale produselor și/ sau a serviciilor sunt reduse, valoarea acestor produse creșcând substanțial. Cei care dețin magazine fizice pot folosi și componenta online, cea a unui magazin virtual care le aduce noi surse de venit. În mediul online se fidelizează mult mai ușor clienții, se poate menține contactul permanent cu acestia prin diverse metode și instrumente digitale.

Un magazin virtual oferă multiple avantaje față de afacerile care se bazează pe magazinele fizice.

  • Clientii poate sa faca oricând comanda deoarece magazinul online este deschis 24 de ore din 24, 7 zile din 7.
  • Site-ul poate fi accesat de oriunde există conexiune la internet.
  • Accesul clientilor la produsele dorite se face rapid și acestia beneficiază
  • Preturile produselor sunt pe placul clientilor, mai ieftin decât în magazinele fizice unde costurile acoperă: chiria, utilitățile, vânzătorii care lucrează în schimburi, ceea ce nu este nevoie la un magazin online.
  • Interactivitate: client – comerciant, se pot fideliza clienții, se acordă promoții, se primesc recenzii și se distribuie prin rețelele de socializare informațiile prezentate.
  • Un magazin online devine unul global, putând fi accesat (vizitat) din orice colț al lumii
  • Magazinul online oferă metode sigure pentru plata: online, cash la livrare.
  • Informațiile necesare sunt găsite rapid și ușor, iar dacă produsele pot fi vizualizate intens, iar dacă comanda nu corespunde cerințelor (sau mărimii – fashion, bijuterii personale), produsul se poate returna, iar contravaloarea acestuia se returnează clientului nesatisfăcut.
  • Costurile de implementare ale afacerilor mai reduse

Un magazin virtual este un site web folosit pentru comerț electronic în mediul digital și care îndeplinește/oferă următoarele beneficii:

  • este un site de informare prin prezentarea diverselor produse oferite (prețul de vânzare, modalități de livrare, recenzii și comentarii ale clienților existenți),
  • clienții îți selectează ușor produsele dorite adăugându-le în coșul de cumpărături după care finalizează comanda;
  • produsele se pot găsi și identifica după diverse criterii de sortare (preț, popularitate, utilitate, date tehnice);
  • sistemul electronic al magazinului virtual preia datele personale pe care le salvează într-o în bază de date, folosită pentru livrarea comenzii și eventual (cu acordul clientului) pentru a-l informa despre noi produse.