A fost odată ca niciodată… cineva care a pus suflet şi a făcut lucruri măreţe. Încet, acesta a descoperit numele şi valoarea, născându-se astfel: MÂNDRIA. Încet, încet umblând prin lume, a găsit prieteni cu chipul şi asemănarea lui…. S-a căsătorit şi a devenit NUL.

EL consideră că toate celelalte persoane sunt mult sub nivelul său. După un timp s-a retras singur şi s-a contemplat în viaţă, și astfel au apărut copiii săi, din NEPĂSARE, s-a iscat UITAREA devenint apoi LENE.
Cei trei copii ai săi, au pornit prin lume şi au adunat adepţi, fiecare aât pentru sine cât şi pentru toţi, împreună.

MÂNDRIA a început să ţipe la NEPĂSARE, care prin UITARE a devenit LENE! Azi ei umblă împreună sau separat încercând să adune adepţi, pentru a veni la putere, fiecare pa baza propriilor principii..

NEPASAREA a trecut pe la omul care nu se sinchiseşte să ridice un obiect căzut unui semăn de-al său ( dacă l-a scăpat, să-l ridice…), dacă vede că un om greseşte nu-i trece prin cap să ofere sfaturi utile, trece cu privirea spre cer când vede o veche cunostinţă, nu respectă regulile de circulaţie (viteză excesivă cu maşina, şi nu numai )…..

UITAREA îl fericeşte pe omul care-şi uită cunostinţele prietenii, ignoră ajutorul primit, crezând că totul i se cuvine de drept….

LENEA …cucoană mare, de ce să ajute pe cineva să transporte un produs imens cu care se chinuie sau să-și cedeze locul în mijloacele de transport în comun celor care au nevoie? Dacă nu are profit ,de ce să se implice în ceva sau să ducă gunoiul până la coş când pământul este mai aproape? Prea multă lene ca să facă ordine şi curăţenie, până murdăria devine rege, şi nu numai….

Uite aşa cei trei copii încet-încet cuceresc omul, lumea şi viaţa pământească. Cel mai rău este când toţi trei se adună într-un singur om, unde este şi părintele lor, care apoi se va multiplica ca o clonare…. Omul devine încăpățânat și nimic nu-l schimbă!

Încăpăţânarea este atât de des întâlnită … Uneori aceasta poate fi benefică, ducând la multe descoperiri, indiferent de problemele ivite în cale.

Alteori încăpăţânarea ţine doar de „eu-l” interior al omului. Când cineva trebuie să facă un lucru şi i se spune de mai multe persoane, cum ar fi bine,acesta vrea să facă doar cum şi când vrea el.
 Se spune că dacă doi oameni diferiţi îţi spun că eşti beat, mergi şi te culci. Dacă mai multe persoane îţi spun că nu este bine ce faci…ar trebui să renunţi, dar încăpăţânarea nu-i lasă…iar dacă nu iese cum trebuie, se găseşte cu siguranță n om care să fie vinovat.

Dacă esti încăpăţânat să faci ceva sau să menţii acel lucru cunoscut, ajungi să sabotezi progresul şi chiar oamenii.
Încăpăţânatul devine docil doar când nu are încotro, se simte încolţit sau este ameninţat de anumite repercursiuni.
De multe ori, o persoană îndeplinește și sarcinile pe care trebuia să le facă un anumit încăpăţânat, doar pentru a scăpa de problema apărută.
Încăpăţânatul este ferm pe poziţia lui chiar, dacă nu are argumentele necesare.
Oamenii care au trăit un anumit mod de viaţă, au aplicat un anumit principiu, nu se lasă în veşnica lor încăpăţânare, îndrumaţi spre o cale mai bună sau mai ușoară.

Din cauza încăpăţânării unora, pot pierde şi alţii. Un angajat ce nu vrea să aibă colegi cu alte pricipii oricând îl sabotează pe acesta, Un vecin încăpăţânat poate produce multe neplăceri co-locatarilor din bloc.
Încăpăţânarea poate ajunge la rang de prostie, care apoi sproduce necazuri în lanţ, ca în principiul dominoului.
Înainte de a te încăpăţâna la ceva, gândeşte. Omul se deosebeşte de alte fiinţe, prin faptul că poate gândi! Să nu fim incăpăţânaţi ca un catâr, ca un cal…sau mai rău, ca doi cai…frumoşi!