Arhive etichetă: margarina

REȚETĂ CULINARĂ – Tort de ciocolată

Ingrediente folosite:

  Blatul:

-200g făină

– 6 ouă

– 150g zahăr

– 150g miez de nucă măcinat fin

– 100g ciocolată menaj

– 50g Margarina

– 1 plic de zahăr vanilat

– ½ lingurita de sare

   Crema :

– 200g ciocolată menaj

– 200g miez de nucş sfărâmată

– 200g Margarina

– 50g frişcă

– 1 gălbenuş ou

– 2 linguri lapte

– 1 plic de zahăr vanilat

– 1 linguriţă de scorţişoară

    Siropul:

-100g zahăr

– 100ml apă

– 4 linguri de rom

– 1 plic de zahar vanilat -. Se amesteca la foc min 15 minute.

     Glazura :

– 200g ciocolată menaj

– 50g Margarina

– 2 linguri de lapte

Mod de preparare:

      Pentru blat, se freacă margarina cu zahărul, se adaugă ouăle, miezul de nucă, ciocolata topită, zahărul vanilat şi sarea. Se amestecă compoziţia cu telul, timp de 15-20 minute, într-un vas pe bain-marie. Se adaugă treptat făina şi se amesteca usor.  Compoziţia se toarnă într-o formă rotundă ăi se coace la cuptor, la foc potrivit, 30-40 minute. Când blatul s-a răcit , se taie în 3 foi orizontale şi se insiropează.

       Ingredientele pentru cremă , mai puţin nuca, se amestecă la foc mic. Dupa ce crema se răceşte, se întinde în mod egal pe feliile de blat. Se presară nuca pisată şi se suprapun straturile tortului.

       Ingredientele pentru sirop, se amestecă la foc min 15 minute

       Pentru glazură, se topeşte ciocolata, se adaugă margarina şi laptele, apoi se toarnă glazura pe suprafaţa tortului şi se uniformizează.

       Înainte de a fi servit, tortul se pastreaza 2-3 ore în frigider.

Poftă bună!

Rețete culinare – Prăjitură cu gem şi caise

Ingrediente folosite:

– 250 g margarină,                                       

– 200 g zahăr, 

– 3 ouă,

– 1 plic praf de copt,

– 1 plic de zahăr vanilat,

– coajă rasă de la o lămâie,

– 2-3 linguri de apă minerală sau sifon,

– 400 g făină,

–  500 g caise,

– 200 g gem de caise,

– câte 1 lg margarină şi făină pentru tavă..

Mod de preparare:

Se separă albuşurile de gălbenuşuri.

Se freacă spumă margarina cu 100 g de zahăr, după care se adaugă treptat gălbenuşurile, zahărul vanilat, coaja rasă de lămâie, făina în ploaie şi praful de copt.

Albuşurile se bat spumă cu zahărul rămas şi apa minerală. Se încorporează în aluat, amestecându-se de jos în sus.

Se lasă aluatul la frigider şi în acest timp se pregătesc fructele.

Se întinde aluatul într-o tavă cu dimensiunile de 20×30 cm, unsă cu margarină şi tapetată cu făină. Se coace blatul la foc mijlociu, timp de 20 de minute, în cuptorul preîncălzit, apoi se scoate tava, asezând repede caisele şi se pune din nou tava la cuptor, pentru alte 20 de minute.

Se lasă la răcit , prăjitura în tavă, apoi se scoate şi se taie în două foi orizontale. Se unge blatul de jos cu gemul de caise încălzit în prealabil, apoi se suprapune blatul rămas.

Se taie în bucăţi dreptunghiulare, astfel ca fructele să rămână întregi.

Se poate folosi orice alt model de fruct și gem pentru a se face o altă prăjitură cu gem și fruct.

Durată de preparare: 90 minute.

POFTĂ BUNĂ !

Rețete Culinare – Prajitura – Covigei ca la mama

Ingrediente folosite:

– 250g lapte,

– 1 kg făină,

– 1 margarină,

– 250g untură,

– o lingură smântână ( sau 2 linguri de iaurt ),

– un ou,

– o lingură chimen,

– o linguriţă sare,

– drojdie.

Mod de preparare:

Se frământă toate componentele amestecate, mai puţin sarea. Se lasă apoi o oră.

Apoi se tai covrigeii după formă, Covrigeii se ung cu ou și se presara sare apoi se pun la cuptor.

Poftă bună!