Arhive etichetă: oameni

PSIHOLOGIA VIEȚII – STIMA DE SINE

Omul în general este interesat de imaginea sa, pe care o prezintă celorlați, impresia pe care o lasă altor persoane prin comportamentul său public.

Αutοрrеzеntarеa еѕtе de fapt ο fοrmă prin care se controlează іnfοrmaţіa ре carе іndіvіdul ο οfеră celor din jurul său, dеѕрrе еl înѕuşі. Рrіn această autοрrеzеntarе ѕе tranѕmіt іnfοrmaţіі care sunt în cοncοrdanţă cu ѕcοрurіlе ре carе emițătorii mesajului şі lе рrοрun, іnfοrmaţіі cе cοntrіbuіе la rеglarеa іmрrеѕііlοr dеѕрrе ѕіnе. Deși în general, această autoprezentare, imagine se definește ca imagine publică a persoanei respective,, în lіtеratura dе ѕреcіalіtatе a psihologiei, aceasta ѕе еvіdеnţіază prin definirea a dοuă ѕtіlurі: ѕtіlul aѕеrtіv şі ѕtіlul рrοіеctіv. Stіlul aѕеrtіv reprezintă de fapt ѕtіma dе ѕіnе înaltă şі ѕtabіlă, în timp ce ѕtіlul рrοіеctіv cοrеlеază cu acea ѕtіmă dе ѕіnе  ѕcăzută şі de o anumită frіcă, dе еvaluarе nеgatіvă.

Αutοрrеzеntarеa reprezintă strategia utіlіzată dе οamеnі реntru a-și fοrma іmagіnеa a cееa cе doresc ѕă gândеaѕcă alţіі dеѕрrе еі. Рrοcеѕеlе carе sunt modelatoare ale ѕtіmei dе ѕіnе ѕunt numеrοaѕе și aparțin întregii vieți, atât cοріlărіеі cât mai ales vіеţіі adultе.

Оmul ca fііnţă, gândеştе mult, рrοfund şі-şі cοοrdοnеază vіaţa duрă crіtеrііlе ре carе lе cοnѕіdеră ca fііnd cеlе maі bunе.

Рrіmіі рaşі dіn vіaţă, au un rοl іmрοrtant în еvοluţіa vііtοarе ре trерtеlе ехіѕtеnţеі umanе. Νіcіοdată οmul nu рοatе fі ѕіgur că alеgе οрţіunеa реrfеctă реntru că,dе multе οrі acеaѕta nu ехіѕtă. Duрă fеlul în carе a fοѕt mοdеlat la vârѕta cοріlărіеі, οmul îşі aѕumă anumіtе rіѕcurі, ѕtatute ѕοcіalе ѕtabіlіndu-şі еtaреlе ехіѕtеnţеі ѕalе, bazatе ре ţеlurі şі іdеalurі рrοрrіі.

Ѕοcіеtatеa рrіn cееa cе rерrеzіntă, aѕіgură іndіvіduluі cadrul dеzvοltărіі реrѕοnalіtăţіі ѕalе, tірarе dе gândіrе (mеntalіtăţі) şі dе cοmрοrtamеnt, rеlaţіі іntеrреrѕοnalе şі mіjlοacе dе traі, tοatе acеѕtеa rеunіtе într-un anѕamblu unіtar, într-un ѕіѕtеm carе еѕtе fοartе bіnе οrganіzat, рrіn carе іndіvіdul dеvіnе dереndеnt dе cadrul ѕοcіal.

   Atât vіaţa іndіvіduală cât și cea cοmunіtară ѕunt în marе măѕură іnfluеnţatе dе către ѕοcіеtatе, aѕtfеl încât omul deține реcеtеa mοdеlеlοr ѕοcіο-culturalе de care  aрarţіnе. Рrіn acеѕtе mοdеlе create, individul, maі mult ѕau maі рuţіn іntеrіοrіzat ѕе adaрtеază cеrіnţеlοr ѕοcіеtăţіі.

Ѕtіma dе ѕіnе ѕе rеfеră la mοdul în carе nе autοеvaluăm, nе vеdеm nοі în οglіndă рrοрrіa іmagіnе, la cât dе bunі nе cοnѕіdеrăm cοmрaratіv cu cеіlalțі ѕau cu рrοрrііlе nοaѕtrе ѕtandardе, еa ехрrіmă măѕura în carе nе accерtăm ѕau nе aрrοbăm ре nοі înșіnе.

Ѕtіma dе ѕіnе rеflеctă cât dе mult valοrăm în рrοрrіі nοştrіі οchі, ехрrіmă ѕеntіmеntеlе față dе nοі înșіnе ca реrѕοanе, atіtudіnеa favοrabіlă ѕau nеfavοrabіlă față dе nοі. О реrѕοană carе ѕе dеѕcrіе ре ѕіnе maі dеgrabă în tеrmеnі рοzіtіvі, va avеa ο іmagіnе dе ѕіnе рοzіtіvă șі un nіvеl rіdіcat al ѕtіmеі dе ѕіnе, în tіmр cе ο dеѕcrіеrе în tеrmеnі рrеdοmіnant nеgatіvі a рrοрrіеі реrѕοanе ехрrіmă ο іmagіnе dе ѕіnе nеgatіvă șі un nіvеl ѕcăzut al ѕtіmеі dе ѕіnе.

Fіеcarе реrѕοană arе ο anumіtă tοlеranță față dе рrοрrііlе ѕlăbіcіunі  față dе ѕіnе,  іmрlіcіt șі față dе alțіі. Ιmрοrtant еѕtе ca ο реrѕοană ѕă ѕе accерtе ре ѕіnе, ѕă ѕе aрrеcіеzе  реntru cееa cе facе maі bіnе, cοntrіbuіnd aѕtfеl la autοrеѕреct șі încrеdеrе în ѕіnе. Ιmрοrtant еѕtе ca mеrеu ѕă ехіѕtе un еchіlіbru întrе autοaрrеcіеrе șі autοcrіtіcă. Реrѕοana carе cadе în ехtrеma unеіе dіntrе cеlе dοuă, rіѕcă ѕă nu maі cοncеaрă adеvărata rеalіtatе.

Ιmagіnеa dе ѕіnе, еѕtе οglіnda реrѕοnală, ѕе caractеrіzеază рrіn cum nе vеdеm nοі înѕіnе. Ѕе rеfеră la mοdul în carе fіеcarе îșі реrcере рrοрrііlе caractеrіѕtіcі fіzіcе, еmοțіοnalе, cοgnіtіvе, ѕοcіalе șі ѕріrіtualе.

Fiecare individ trebuie să aibă o stimă de sine ridicată, pentru că nu trebuie să se compare cu alții, chiar dacă trăim într-o societate, fiecare om, în felul său, este unic!

Stima de sine depinde de moralul și de caracterul personal, de gândurile și emoțiile care străbat psihicul nostru și modul cum reacționăm la stimulii externi.

Jurnal de extraterestru

Am ajuns cu bine pe Planetă. Nu am întâlnit alte farfurii zburătoare. Se pare că aici nu se circulă pe calea aerului. Am nimerit într-o zonă verde. Deși era zi, nu era nimeni pe acolo. La un moment dat am auzit niște zgomote și am văzut doi cai care transportau niște uniforme. Nu vedeam față ființelor de pe cai și m-am ascuns.

Apoi am sărit un gard și mergeam pe un drum cu pietre și gropi. Am întâlnit locuitori ai Planetei. Cred că sunt extraterești ca și noi. Nu s-au panicat la vederea mea. Totuși am o dilemă. Nu cred că sunt ființele superioare… Aveau botniță și erau bipezi. Hm! Or fi luat patrupezii conducerea Planetei? O fi Planeta Maimuțelor?

Erau toți cu fețele acoperite și aveau ceva antene deasupra capului. Antenele nu sunt ca ale noastre, pentru că țineau un capăt în mână și deasupra capului se auzeau zgomote ciudate, sacadate. Deși aveau antenele, comunicaau prin niște dispozitive pe care le țineau la ureche cu cealaltă mână, opusă celei care ținea antena. O să mai studiez problema mai încolo pentru că a trebuit să mă ascunsd că cineva arunca cu apă.

Cerul era frumos, nu așa cum a fost descris de predecesorii mei, ca fiind negru și obturat de diverse pelicule în aer….

Oare nu am nimerit cumva, pe altă Planetă?

S-a lăasat seara și totul s-a golit, de parcă Planeta ar fi fost părăsită. M-am plimbat prin zona verde. Se pare că nu au probleme cu energie electrică pentru că peste tot am văzut dispozitive cu multe culori care se schimbau instantaneu. M-am apropiat să văd ce este și erau niște căruțe cu patru roți, cred că ei le spun mașini.  Am auzit apoi o voce puternică prin două cutii amplasate deasupra mașinii, unde se învârteau luminile. M-am speriat și am fugit. Cred că mă urmărise cineva dar am scăpat că m-am împiedicat într-o gaură și am căzut pe lângă niște țevi. N-a venit nimeni după mine.

Dimineața am ieșit și am pornit pe drum. NU era nimeni. M-am ascuns după un container. La un moment dat s-a umplut strada cu oameni cu părul alb, mascați și furioși. M-am băgat în container. Acolo am găsit mult combustibil, mâncare cum zic cei de aici. Oare au mutat magazinele de alimente în containere ?

După ce am auzit că este liniște, am ieșit cu grijă și am pornit pe drum. Erau mulți cu uniforme și măști. Predecesorul meu a spus că teroriștii și hoții au măști ! Oare am ajuns pe Planeta teroriștilor ?

Am pornit încet pe lângă case. Am văzut un patruped, urmat de un biped cu botniță. Cred că patrupedele și-au căștigat drepturile lor de ființe. Puțin mai încolo erau și alții, același model : patruped și biped. Bipedul avea mască și i se vedeau două mărgele, probabil ochii. Patrupezii se plimbau nestingheriți. Puțin mai departe am văzut o chestie ciudată. Din descrierea predecesorului meu, sigur este o maimuță. Stătea pe drum și se uita la clădirilu unde  se aflau oameni, chiar dacă nu aveau măști sau antene.

Am reținut eu greșit? La grădina zoologică sunt animale, patrupede, sau oameni bipezi? Trebuie să verific.

Am văzut o ușă deschisă într-o clădire. M-am îndreptat încolo și spre surprinderea mea, de acolo ieșise un animal care m-a salutat. Alături de el era unul care semăna cu mine! Un dinozaur și un extraterestru? Împreună!

Ceva este ciudat. Mă duc spre acoperișul clădirii. Pe drum mă intersectez cu o femeie. Tresare dar nu se sperie, doar se ferește din calea mea. Puțin mai sus, un bătrânel își ia pachetele din fața ușii, similare cu cele văzute la omologul meu și la dinozaur. Urc scările și ajung pe acoperiș.

Privesc cerul albastru, ascult ciripitul păsărelelor, respir aerul curat. Se pare totuși că este altă Planetă, una fără poluare. Mă uit în jos și constat grupuri de bipezi cu patrupezi. O fi vreun sport pe aici?

Puțin mai jos, pe un balcon, observ un bărbat care scrie de zor într-un caiet. O fi jurnalul lui ? O să fiu pe fază când dispare ca să-l iau pentru studiu. Mă apropii încet, cu grijă să nu cad, îmi aplec capul și mă uit la copertă : Jurnal de pandemie.

Ce-o fi ? Interesant… Apare bărbatul și ne speriem reciproc, deși nu avem botnițe !

AMÂNare şi REALIZARE

Când avem multă treabă, uneori ne speriem şi amânăm unele lucruri. Normal şi firesc, doar uneori….

Era un proverb în trecut…: “Ce poţi face azi nu lăsa pe mâine”, care între timp a devenit “Ce poţi face mâine, nu fă azi” sau, mai rău “Ce poţi face azi, lasă pe mâine căci poate nu mai este nevoie…”.

Urmând aceste principii, amânăm de azi pe mâine, sau chiar pe mai multe zile, până când considerăm că suntem mai liberi, anumite lucruri. Când vine însă acea zi, descoperim că timpul nu ne permite să realizăm tot ceea ce ne-am propus….

Dacă tot amânăm, uneori aceste amânări duc spre neîmpliniri ale idealurilor, viselor, uneori chiar şi a vieţii noastre….

Realitatea este că în viață trebuie să amânăm, sau să renunţăm, la lucruri mărunte, chiar dacă… unele fapte mărunte duc spre marile realizări, în detrimental acţiunilor cu “bătaie lungă “ benefice pentru noi.

Totul depinde de noi, de cum gândim şi mai ales de cum ne implicăm în viaţa noastră şi a celor din jur.

Noi decidem, atât pentru noi, cât şi pentru cei din jurul nostru, pentru cei cu care interacţionăm în viaţa de zi cu zi.

PSIHOLOGIA VIEȚII – DEPRESIA

Omul este ca o trestie în bătaia vântului, a vieții. Dacă nu reusește să-și gestioneze în mod eficient emoțiile, individul va ajunge să nu mai aibă un raționament și o logică corectă, reală ajungând la o stare de depresie.

Această problemă de sănătate există din cele mai vechi timpuri când în Mesopotamia, această stare a fost numită inițial melancolie. Și în prezent multe persoane considera că au căzut într-o stare de melancolie dar de fapt sunt doar la un pas de depresie, în majoritatea cazurilor.

Hipocrate a considerat că trăsaturile de personalitate şi acele tulburări mentale ar fi determinate de un dezechilibru al fluidelor corporale (denumise “umori”) și recomandase la acea vreme terapia de băi, exerciţii fizice şi diete alimentare.

Cicero a găsit în schimb o explicație legată de mental, iar depresia ar fi cauzată de furie, frica, violentă şi în special de durerea provocată de o pierdere a unei persoane dragi.

Depresia este o tulburare care afectează mai multe niveluri ale vieţii unei persoane precum nivelul emoțional, motivațional și cognitiv.

Manifestarea depresiei la nivel emoțional se aplică prin trăirea sentimentului de tristeţe, apariția unor sentimente de culpabilitate ce produc iritare, rușine, anxietate și tensiune psihică. Astfel capacitatea exprimării emoțiilor este redusă, se pierde plăcerea și individul devine mai mult decât un automat care trăiește dar nu mai înțelege scopul mprorpiei vieți.

La nivelul motivațional, energia energia psihică se reduce iar acţiune, oricât de mica, presupune din partea omului un efort imens iar toate lucrurile par fără sens, precum și un viitor fără speranţă.

Ca urmare a depresiei, funcţia cognitivă deteriorează, iar individul începe să aibă probleme legate de menţinerea concentrației și a atenţiei, fiindu-i afectată memoria, caz în care poate trece granițele altor boli.

Manifestările depresiei au ca rezultate modificări la nivel biologic și comportamental.

La nivel biologic apar probleme legate de somn, activitățile obișnuite ale vieții sunt diminuate și apare inevitabil stressul..

La nivelul comportamental, acele activitaţi obişnuite şi agreabile, devin extrem de dificile şi plictisitoare, deoarece omul nu se mai poate concentra, are stări de plâns frecvent, tendinţă de retragere și intenții de abandon.

Depresia uneori este provocată chiar de individ, din cauza anumitor principii sau norma de viață impuse lui însuși. Făcând o prioritizare a obiectivelor de viașă, profesională, familială, omul poate trece cu bine aceste provocări ale vieții.

Simptomele apariției depresiei apetit scăzut sau mâncatul excesiv, insomnie ori hipersomnie, scăderea energiei, stima de sine scăzută, o concentrare scăzută, dificultățile luării unor decizii simple sau complexe  și apariția unui sentiment de disperare care poate duce la atac de panică. Interesul indivizilor scade pentru tot ceea ce-i înconjoară pentru că se văd pe sine, pe ei înșiși ca fiind incapabili .

În momentul când omul descoperă că este depresiv, trebuie să intervină asupra propriei vieți, singur sau ajutat de psihologi profesioniști. Omul nu trebuie să vadă și să cerceteze efectele depresiei și să-i găsească cauza.

În viață nu există eșec, ci doar probleme, dezamăgiri și frustrări care se pot rezolva în timp.

Pe lângă toate acestea, să nu uităm că omul sfințește locul, este o ființă care gândește și niciodată nu trebuie să ne dăm bătuți, indiferent de probleme sau necazuri pentru că viața este un dar. Viața este frumoasă!

 

Totul se plăteşte

De când ne naştem, începem să plătim pentru existenţa noastră.

La început se fac investiţiile în haine, mâncare, medicamente. Cu trecerea anilor, ne plătim studiile, apoi încercăm, fiecare dintre noi, să ne descurcăm pe toboganul vieţii.

La un moment dat, descoperim că suntem obosiţi, nervoşi, agitaţi, stresaţi…

Plătim ca să scăpăm de problemele cotidiene, unele supărătoare, altele necesare.

Oboseala apare tot mai des, deoarece stresul, la serviciul unde esti plătit mereu mai puţin decât alţii care poate nu merită, dar au acel ceva ce nu avem noi ( relaţia, sau „pila”), încet descoperim că ne pierdem în monotonia „agitată” a vieţii.

Fiecare dintre noi luptăm să rezistăm pentru că din păcate nimeni nu va avea grijă de noi, în afara familiei şi a prietenilor adevăraţi.

Nu există loc de muncă fără stres, aici nu încadrăm mediul de „stat” ( de unde excludem categoric învăţământul şi medicina ) unde încă este valabil : „timpul trece, leafa merge!”, deoarece totul este pe baza „relaţiei” şi nu a cunoştinţelor în domeniu. Relaţia este punctul forte în cariera celor care lucrează în domeniul energiei şi….., unde examenele pentru posturile vacante se ţin după ce aceste posturi au fost deja ocupate de cel căruia îi erau destinate….

Revenind la viaţa de zi cu zi, noi oamenii, suntem preocupaţi să facem multe, să luptăm pentru orice, devenind uneori de nerecunoscut, chiar de noi înşine….

Vrem să obţinem ceea ce ne dorim, chiar cu riscul de a pierde multe. Noi luptăm, noi pierdem în timp…

Trebuie să fim atenţi, căci sănătatea nu se mai întoarce dacă o neglijăm, când anumite semne ale ei, ne bat în „uşă”, iar viaţa se scurge şi descoperim că am fost doar nişte călători în viaţă, care am trecut ca „gâştele prin apă” fără a trăi cu adevărat.

Noi trebuie să ne dedicăm timp, pentru ceea ce ne place, pentru cei dragi şi pentru o viaţă sănătoasă!

Noi ne decidem viitorul, trăim prezentul şi învăţăm din trecut. Trebuie să fim conştienţi, că ne putem schimba, şi chiar putem schimba şi pe alţii…în bine.

RĂZBoI psihologic

Omenirea a suferit mult, de pe urma războaielor, de-a lungul timpului.

Noi luptăm pentru pace şi înţelegere, fără a ne da seama, că suntem în toiul unui aprig război.

Suntem în marele război psihologic!

În războaiele mondiale, au avut de suferit cei care erau în război, precum şi familiile acestora, iar în cel psihologic, suferă, toată lumea.

De la părinţii care sunt traumatizaţi de problemele cotidiene, la copiii care suferă de lipsa părinţilor în etape importante ale vieţii şi până la micile animăluţe care depind de om, războiul psiholog este în continuă creştere.

Stressul zilnic, ne omoară încet-încet. Ajungem să fim trişti de supărare, iar bucuriile să treacă neobservate.

Bolile de tot felul, criza economică, socială, ne afectează mult psihicul. Ajungem să credem că totul se năruie, precum se zice că este apocalipsă.

Apocalipsa nu trebuie să o aşteptăm de undeva, de fapt noi oamenii o creăm, prin principii negative şi dorinţe care nu sunt cumpătate ci doar „cumpărate”.

De multe ori consumăm alimente care nu au gustul care ar trebui…de ce? Pentru că dorinţa de îmbogăţire rapidă duce de multe ori la „procesări” care nu sunt tocmai bune pentru consumator.

Răutatea celor din jur, este un adevărat test de existenţă, de luptă.

Trebuie să fim conştienţi, chiar pierzând o luptă, putem câştiga un război!

Trebuie să facem faţă, bătăliilor zilnice, cu cei din jur, cu timpul, uneori chiar cu noi înşine!

În acest război, fără să vrem, toţi participăm.

Nu trebuie să ne fie teamă, pentru că orice se poate rezolva, dar depinde cum….

Durata acestui „război” psihologic, ţine de noi, de caracterul nostru, voinţa noastră şi mai ales omenia de care dăm dovadă în relaţia cu cei din jur!