Arhive etichetă: oameni

Omul între gânduri și fapte

Oamenii în general, compară mai tot timpul câte ceva, pe câte cineva… de parcă ar fi un sport internaţional! Important este ca această comparaţie să fie una reală, nu doar de dragul artei! Nu poţi compara mere cu pere, femei cu bărbaţi, obiecte cu oameni.

Am auzit pe o doamnă, comparând un bărbat cu altul: X este mai bun că are salariu mai mare, mai prinde câte un ciubuc, are maşină, iar Y abia are cele necesare: o rablă de maşină…. Doamna îşi căuta viitorul soţ, iar felul în care făcea analiza, era ca la târgurile de vite…. Alegi obiectele cu care să trăieşti, sau vrei o persoană care să se adapteze nevoilor tale, să te accepte aşa cum eşti, cu calităţi, defecte….?

Bogăția nu este un atuu, cel puțin bogăția pe care unii o văd. O maşină oricând poate fi distrusă într-un accident, iar ciubucul te poate duce la …arest! Omul şi propria sa personalitate contează mai mult decât orice obiect, care este doar un element de decor! Dacă vrei să demonstrezi că ai mereu dreptate, poţi compare şi dinozaurii cu oamenii!

Înainte de a compara diferite persoane, să ne privim pe noi înşine în oglindă, să ne analizăm, apoi să continuăm, ceea ce este și dacă este de continuat. Oamenii în general obsearvă la semenii lor defectele, nu calitățile. Omul prin calitățile sale a adus plus valoare vieții, planetei și tehnologiei.

Omul din fire este un luptător. Fiecare își evaluează potențialul și atacă problemele. Omul a fost întotdeauna preocupat de uşurarea muncii. Uneori, ideile năştruşnice au dus la mari descoperiri. Pentru a-și ușura munca, omul a inventat câte ceva, care în timp a ajuns o tehnologie performantă înlocuind omul în multe activități. Din păcate, uneori omul nu este apreciat la adevărata lui valoare.

De multe ori, companiile internaţionale, renunţa la diverse investiţii, în detrimentul oamenilor. Pur şi simplu, omul nu este un mijloc sigur pentru obţinerea unui profit. Compania preferă să-şi extindă afacerile în cele mai îndepărtate zone geografice, unde mâna de lucru este ieftină iar automatizarea face un tot unitar cu … omul ieftin.

Trebuie ținut cont de faptul relevant, că dacă oamenii nu mai reusesc să producă pentru ei înşişi, vor fi în incapacitate de a achiziţiona diverse bunuri, iar consumul va scădea. Dacă omul rămâne fără servici, degeaba compania are producţie uriaşă, dar nu va avea o piaţă de desfacere.

În concluzie, omul este prioritar, acesta contează, mai puţin restul lucrurilor, a evenimentelor. Totul se face pentru om, pentru existenţa acestuia, pentru un trai mai bun!

Avem de multe ori, prostul obicei de a cataloga pe cineva după prima impresie, așa cum facem uneori, anumite lucruri după primul impuls. De multe ori se întâmplă ca cele stabilite inițial să se dovedească înșelătoare.

Uneori nu suntem capabili să ne recunoaștem greșeala, insistând să demonstrăm, că ceea ce am gândit sau făcut este conform cu realitatea. De câte ori am gândit despre cineva că este …. dar apoi am descoperit că este altfel?

Suntem obișnuiți să vedem partea negativă din toate, trecând peste lucrurile pozitive, precum gâsca prin apă. Nu înseamnă că cineva dacă este tăcut, este prost sau nu știe să vorbească. Dacă o fată stă lângă un parc unde scrie că e loc de joacă, nu înseamnă că vrea să se joace. De asemenea, nu toți cei care se laudă singuri, chiar sunt chiar așa cum se cred ei.

Dacă nu-ți place de cineva, evită-l dar nu-l jigni. Ceea ce ție nu-ți place, altuia nu-i face. Să lăsăm aparențele și primele impresii doar la rangul de începuturi. Totul depinde de noi. Să vedem alitățile omului, nu doar defectele acestuia.

Prin noi, îi putem modela pe cei din jur, iar împreună putem face o lume mai bună! Măcar să încercăm, să gândim în sensul bun. Chiar dacă avem vise, să ne lăsăm visurile călăuză spre o viață mai bună.

Prin minte, ne trec multe gânduri. Unele răzleţe, altele rod al cugetării, alte ale imaginaţiei. Fiecare gând, oricât de mic și nesemnificativ este, poate duce la mari idei. Nu trebuie să neglijîm gândurile, că nu se ştie de unde sare iepurele. Fiecare gând merită analizat, dezbătut şi întors pe toate feţele înainte de a abandona ideea. Gândurile sunt rezultatele problemelor, situaţiilor prin care trecem şi uneori, intuiţia şi premoniţia ne ajutî, uneori, chiar fără să ne dăm seama.

Album foto propriu

Psihologia vieții – Singurătatea socială și însingurarea

Tumultul vieții ne ademenește și de multe ori uităm să trăim cu adevărat, să simțim adevărata valoare a existenței noastre. Lupta cu provocările, cu munca, cu lipsa timpului ne împing de multe ori dincolo de granițele fericirii care devine efemeră.

Din dorința de a face câte ceva și pentru noi, pentru sufletul nostru, încercăm să ne izolăm de frământările care ne macină gândurile și ne îndepărtăm de oameni și de noi înșine. Fără să ne dăm seama cădem în extreme precum singurătatea socială sau însingurarea.

Specialistul în psihologie: Zlate confirmă că singurătatea se deosebeşte de însingurare, așa încât însingurarea reprezintă o reală pierdere, în timp ce singurătatea este doar o simplă renunţare. Adică mai concret: de însingurare poți  suferi, iar în cadrul singurății cauţi ceva anume.

Singurătatea socială poate fi o stare deosebit de dureroasă. Cu toţii o experimentăm la un moment dat, însă unii oameni pot trăi cu ea chiar și ani la rând. Este foarte epuizantă din punct de vedere emoţional, chiar inhibitorie în toate relaţiile  interpersonale şi care determină practic regresul din perspectivă psihologică. Atunci când trăim această întreagă stare, ne simţim complet goliţi şi însinguraţi.

    Singurătatea socială face referire la o tendinţă de retragere şi de izolare însoţită în mod frecvent și de direcție strictă de a evita toate  situaţiile în cadrul cărora persoana se teme de faptul că ar putea fi judecată greșit sau analizată în detaliu pentru modul în care se comportă. Repercursiuni ale singurătăţii sociale sunt și fobia de a vorbi în public sau de a mânca în fața altora.

Persoanele care suferă de singurătate socialã pot fi timide, pasive, inhibate, introvertite, ezitante, distante, retrase, ostile şi chiar  depresive., în ciuda faptului cã, în sinea lor, îşi doresc foarte sincer sã poată întreţine relaţii sociale abspșut normale, sã aibã cât mai mulți prieteni şi sã se implice în cât mai multe activitãţi sociale.

Însingurarea are întotdeauna de a face cu ideea de  înstrăinarea omului în lume şi în întreaga societate în general. În acest context, înstrăinarea de sine a omului în cadrul  societății moderne în care trăin este absout  generală şi întotdeauna cuplată cu întreaga conştiinţă a dependenței absolut impenetrabile, precum şi a incomprehensibilităţii, încât munca nu doar că pare să nu mai aibă niciun rost, ci serveşte practic unui anumit sens complet străin și incomprehensibil. Această lipsă totală  de libertate repreintă de fapt ceea ce resimt toți oamenii ca fiind drept  înstrăinare de sine în cadrul societății actuale.. Această idee ne îndeamnă însă la retragere în interiorul unei vieți particulare și retrase. Cu toate acestea însă, cel care alege un astfel de drum, poate observa foarte rapid imposibilitatea ideii de  retragere, susține psihologul Gadamer.

Însingurarea nu este în folosul individului, pentru că omul s-a născut pentru a lupta, pentru a conviețui într-o societate și o comunitate. Dacă toți oamenii s-ar retrage, viața ar reveni la perioada când omul supraviețuia în grote. Starea de eliberare, de libertate nu trebuie asemuită cu singurătatea, pentru omul și specia sa, trebuie să fie un supraviețuitor.

Putem rămâne câteva clipe singuri, pentru a ne gândi și a soluționa probleme, dar nu să devenim noi înșine o problemă! Că poate nimeni altcineva nu se va gândi la noi, iar dispariția noastră nici nu va fi observată! Omul este o ființă trecătoare, iar cea mai mare bogăție a lui nu o reprezintă obiectele și valorile materiale, ci partea spirituală, prietenii săi, chiar dacă în viața are parte și de mai multe dezamăgiri din partea unora.

Viața este frumoasă deși pare grea, însă trebuie să o trăim la adevărata ei valoare, beneficiind de tot ceea ce ni se oferă!

Sursa album foto personal

Psihologia vieții – Însingurarea

Viața este trepidantă iar oamenii simt aceste încercări și provocări pe propria lor piele. De multe ori, indivizii își doresc să se retragă undeva, departe, în liniște, fără a fi contact cu alte ființe. O asemenea evadare este ideală dar pentru o scurtă perioadă, pentru că dacă durata acestei despărțiri de valorile vieții este prea mare, poate duce la o boală numită de psihologi ca fiind însingurarea.

Însingurarea are întotdeauna de a face cu ideea de  înstrăinarea omului în lume şi în întreaga societate în general. În acest context, înstrăinarea de sine a omului în cadrul  societății moderne în care trăin este absout  generală şi întotdeauna cuplată cu întreaga conştiinţă a dependenței absolut impenetrabile, precum şi a incomprehensibilităţii, încât munca nu doar că pare să nu mai aibă niciun rost, ci serveşte practic unui anumit sens complet străin și incomprehensibil. Această lipsă totală  de libertate repreintă de fapt ceea ce resimt toți oamenii ca fiind drept  înstrăinare de sine în cadrul societății actuale.. Această idee ne îndeamnă însă la retragere în interiorul unei vieți particulare și retrase. Cu toate acestea însă,  cel care alege un astfel de drum, poate observa foarte rapid imposibilitatea ideii de  retragere, susține psihologul Gadamer.

Singurătatea socială cronică este atunci când majoritatea relaţiilor sociale sunt din ce în ce mai deficitare timp de câțiva ani. Această singurătate socială situaţională este determinată de încheierea unei anumite  relaţii, iar singurătatea socială  tranzitorie, este cea caracteristică perioadelor scurte de criză ale unor relaţii sociale.

Persoanele singure care totuși se cãsãtoresc la un moment dat, conform obișnuinței vieții de până atunci, aleg parteneri care la rândul lor prezintã anumite simptome de însingurare sau de singurătate socialã.

Această însingurare este influențată de nivelul de educație, de statatul social si/sau economic, de experiențele psihice trăite și de sentimentele pe care le manifestă pentru ceea ce-i înconjoară.

Tehnologia dezvoltată, rețelel sociale, comunicarea prin mediul virtual induc doar niște idei false că omul însingurat are de fapt o mulțime de prieteni, este o persoană activă social, însă de fapt el este doar o imagine nevăzută pe un ecran.

Însingurarea nu este în folosul individului, pentru că omul s-a născut pentru a lupta, pentru a conviețui într-o societate și o comunitate. Dacă toți oamenii s-ar retrage, viața ar reveni la perioada când omul supraviețuia în grote. Starea de eliberare, de libertate nu trebuie asemuită cu singurătatea, pentru omul și specia sa, trebuie să fie un supraviețuitor.

Putem rămâne câteva clipe singuri, pentru a ne gândi și a soluționa probleme, dar nu să devenim noi înșine o problemă! Că poate nimeni altcineva nu se va gândi la noi, iar dispariția noastră nici nu va fi observată!

Omul este o ființă trecătoare, iar cea mai mare bogăție a lui nu o reprezintă obiectele și valorile materiale, ci partea spirituală, prietenii săi, chiar dacă în viața are parte și de mai multe dezamăgiri din partea unora. Viața este frumoasă deși pare grea, însă trebuie să o trăim la adevărata ei valoare, beneficiind de tot ceea ce ni se oferă!

PRINCIPII DE VIAŢĂ

Mă trezesc cu greu, aproape ca în fiecare dimineaţă. Seara trecută am adormit greu, ca de obicei. Aşa aş mai dormi acum…..

Dar mă gândesc că am o zi infernală. Trebuie să demonstrez şefului că prietena acestuia, adică “pila” lui mă acuzase pe nedrept de nişte omisiuni. Trebuie neapărat să ajung mai repede la servici!

Seara trecută renunţasem la bărbierit pentru ca să fiu mai fresh azi, făcând această “operaţie”.

Pun repede de cafea şi o zbughesc la baie. Apa caldă vine cu întârziere, ca trenul în gară!

Cu greu, reusesc sa mă bărbieresc, chiar și cu o mică tăietură, moment în care aud un zgomot suspect. Mă gândesc la cauza acestui zgomot, al cărui efect îl descopăr când ajung în bucătărie: toată cafeaua se scursese pe aragaz. Rămas fără cafea, mă enervez şi vreau să plec.

Mă întorc în cameră să-mi iau cheile de la birou şi telefonul. Ies repede, trag uşa şi cobor scările.

La parter, am remuşcări… oare am încuiat uşa?

Hotărât, mă întorc, verific şi totul este în regulă. Cobor trei trepte apoi mă întreb dacă am oprit apa la baie, după ce m-am bărbierit….

Revin la uşă, descuind-o acum şi verificând robinetul. Totul era OK, doar mintea mă punea pe “drumuri”. Verific iar totul, încui uşa, o verifica de trei ori şi cobor.

Pe scări, dau de vecina de sub mine, care nu prea aude. Mă vede şi ţipă la mine, întrebând, ce mai fac. Ţip la rândul meu, că sunt bine şi-i doresc şi ei la fel, după care cobor scările. Mă simt mai bine, pentru că au răbufnit nervii din mine, fără a ştii cineva… oricum ţipând la vecina surdă, m-am răcorit….

Constat cu stupoare că am pierdut autobuzul. Simt o stare de… relaxare….. culmea.

Lângă mine, apare vecinul cel nou şi mă întreabă încotro merg. Îi spun destinaţia şi el remarcă că locaţia e în drumul său, şi mă va duce cu maşina. Urc fericit lângă el, şi-mi oferă o cafea spunându-mi că are mult prea multă licoare, făcută de soţia lui. Sorb fericit cafeaua şi ajung la servici, înaintea tuturor.

Mă asez la birou şi apare o colegă, în faţa căreia răbufnisem ieri, nervos că cealaltă colega a ei mă acuzase de anumite lucruri pe nedrept. Aceasta vine la mine şi-mi întinde o hârtie. Mă uit peste document şi descopăr că sunt dovezi care mă absolv, complet de acuzaţiile colegei acesteia. Brusc îmi dau seama, că cele două colege, erau în… duşmănie.

Am cinci minute libere şi încep să gândesc, ca o fiinţă cugetătoare. Ajung la concluzii şi principii importante de viaţă:

Mereu găseşti ajutor la duşmanii adversarului tău, chiar dacă nu sunteţi prieteni

O zi ce începe prost, nu trebuie neapărat să se termine şi mai prost… O zi imperfectă la început, poate fi la final o zi perfectă!

O mică întârziere poate duce la o mare realizare!

Trebuie doar să gândim şi să ne bazăm pe intuiţie, să profităm de situaţii şi nu numai! Nu trebuie să ne încredem în regulile nescrise, în legile lui Murphy, ci să ne bază pe noi înșine și pe principiile de viață.

Viața și principiile…

Psihologia vieții – singurătatea socială

Noţiunea cunoscută în literatură de specialitate sub denumirea de singurătate socială a fost introdusă în literatura de specialitate pentru a-i descrie pe pacienţii care se temeau de anumite observații ale altor eventuale persoane. Printre aceste observaţii așa zis jenante sunt: exprimarea unei păreri, cântatul, scrisul sau chiar și gânditul cu voce tare. Acest fapt se referă de fapt la teama exagerată de a putea fi jigniţi, izolați și/sau judecaţi negativ în contexte sociale ori în toate cele în cadrul cărora este întotdeauna evaluată performanţa socială. Persoanele care suferă de singurătate socială se feresc de contactul interpersonal cu ceilalți, de faptul că toți ceilalţi vor observa obrajii roșii, transpiraţia palmelor, tremurul corpului, se tem că vor utiliza anumite fraze bizare, că vor putea comite o greşeală importntă care va conduce la umilință. Există și persoane la care există o lipsă a simptomelor fizice, însă este prezent caracterul de tip conştient al temerii. În acest context, teama şi îngrijorarea pot astfel  dura chiar și câteva minute, zile ori chiar luni înaintea tuturor situaţiilor care implică performanţa.

Singurătatea social poate fi o stare deosebit dureroasă. Cu toţii o experimentăm la un moment dat, însă unii oameni pot trăi cu ea chiar și ani la rând. Este foarte epuizantă din punct de vedere emoţional, chiar inhibitorie în toate relaţiile  interpersonale şi care determină practic regresul din perspectivă psihologică. Atunci când trăim această întreagă stare, ne simţim complet goliţi şi însinguraţi.

Booth a constatat că cei singuratici își concentrează toate gândurile care se distorsionează astfel încât se ajung la reacţii exagerate, fiind cunoscută şi ca tulburarea de anxietate socialã. Singuratea socialã este diagnosticata la oamenii care au anxietate extremã în anumite tipuri de situaţii sociale şi situaţii publice.

Singurătatea socială face referire la o tendinţă de retragere şi de izolare însoţită în mod frecvent și de direcție strictă de a evita toate  situaţiile în cadrul cărora persoana se teme de faptul că ar putea fi judecată greșit sau analizată în detaliu pentru modul în care se comportă. Repercursiuni ale singurătăţii sociale sunt și fobia de a vorbi în public sau de a mânca în fața altora.

Persoanele care suferă de singurătate socialã pot fi timide, pasive, inhibate, introvertite, ezitante, distante, retrase, ostile şi chiar  depresive., în ciuda faptului cã, în sinea lor, îşi doresc foarte sincer sã poată întreţine relaţii sociale abspșut normale, sã aibã cât mai mulți prieteni şi sã se implice în cât mai multe activitãţi sociale.

Singurătatea socialã se stabileşte în mod cert atunci când expunerea reală a individului la o situaţie pusă în discuție provoacă apariţia absolut imediată a unei anumite anxietăţi foarte puternice. Această anxietate poate perturba semnificativ desfăşurarea activităţilor cotidiene, a sferei ocupaţionale, a viaţii psiho-socialã producând persoanei respective un puternic disconfort psihic. Această singurătate socială poate fi una temporală sau una cronică. În cazul singurătății temporale             aceasta este dată de către toate împrejurările de viaţă (începerea vieții școlare, absolvirea unui colegiu, admiterea la facultate, migrarea într-un alt oraş, schimbarea profesiei și/sau a locului de muncă, căsătoria, nașterea unui copil, îmbolnăvirea şi spitalizarea, moartea unei persoane foarte). O situaţie obișnuită de singurătate socială este cea a persoanelor care sunt singure şi care trăiesc afectiv şi foarte  intens singurătatea lor, dar  nu din cauza deficientelor reale de comunicare ci din cauza unor anumite probleme fizice, vizuale, auditive, motrice sau psihice.

Imagine proprie

VIAȚA: MÂNDRIA DE SINE ȘI BANII

Mândria de a fi român, adică mândria de ţară este un lucru normal. Să fii mândru de ceea ce ai făcut, ai ajutat pe alții să realizeze sunt de asemenea elemente de mândrie ale oricărei persoane. Dar mândria de sine….

Mândria de sine este unul dintre lucrurile cele mai dăunătoare. Un om mândru, se poate spune că este un om NUL. De ce ? Pentru că la acest om, copiii mândriei sunt la ei acasă şi culmea trăiesc foarte bine în armonie: nepăsarea, uitarea şi lenea.

N-epăsarea este la ea acasă. Acestuia nu-i pasă de semeni, de nimic, decât de sine, să-şi atingă scopurile prin orice mijloace.
U-itarea pentru prieteni, oameni care i-ai cunoscut şi chiar faţă de evenimente trăite….
L-enea, lipsa arzătoare a unor dorinţe de realizari, muncă, spre binele unei comunităţi….

Omul mândru își dorește să fie mereu lăudat, se simte mândru indiferent de ceea ce face, pentru că se consideră și se crede buricul pământului…

Ei îşi poartă mândria cu mare fast, considerând că toată lumea trebuie să-l cunoască şi bineînţeles să-l invidieze…pentru ca mândria să fie şi mai mare!

Omul mândru nu va ajuta niciodată un nevoiaş, un om, o persoană, pentru că nu corespunde propriei sale demnități ca să fie cu aceste persoane. Pentru el, oamenii trebuie selectaţi…

Fiecare moment de mândrie , de această mândrie de sine, duce la îndepărtarea rolului esențial al vieţii acelei persoane…aceea de a fi om.

Omul mândru îşi uită colegii și este nepăsător cu prietenii , dar şi prea leneş să ajute oamenii…

Dacă părinţii au fost mândrii , copilul care îi urmează, va avea parte de aceeaşi mândrie. Este bună mândria în anumite cazuri, pentru anumite realizări, dar nu trebuie asociată cu cei trei copii ai săi, care fac omul să fie NUL!

Dar de ce este mândru omul în general? De unde pornește mândria de sine? De la acumularea de bogății, de la bani în general.

Banii au ajuns să ne conducă viaţa. Toată lumea aleargă să facă bani. Unii se ocupă de afaceri, petrec zile şi nopţi în agonie şi extaz. Ajung să nu se mai bucure de bani, şi doar de modul de a-i face. O afacere de multe ori este o chestiune în care cineva pierde şi altul câştigă. Uneori se poate ajunge la o înţelegere profitabilă pentru parteneri.
 Omul de rând munceşte mult, pentru a aduna bani. La început pentru traiul obişnuit, apoi pentru plăceri, la urmă chiar pentru lux. La un moment dat munceşti prea mult, uneori câştigi puţin…
Cei care muncesc mult, câştigă destul dar vorba aceea : time is money! Timpul aduce bani, dar se reduce timpul…ai bani dar poate nu ai timp să-i cheltuieşti!


 Poţi face bani, dar timpul care-l petreci cu cei dragi, este tot mai mic…. Ajungi să-ţi vezi părinţii, familia, copiii tot mai rar. Până în ziua în care ei părăsesc lumea, sau poate chiar tu te îmbolnăveşti şi banii nu pot rezolva problema!


Banii nu aduc fericire, însă pot contribui într-o anumită măsură la realizarea unei vieţi mai bune, şi poate nişte fărâme de fericire….
 Cu cât ai bani mai mulţi, cu atât vrei mai mult…ajungi să iubeşti banii, să te dedici lor…să devină chiar un scop prea mare în viaţă… Să ai o mândrie de sine!
Viaţa trebuie trăită și dirijată prin sentimente, dorinţe şi cu …sufletul!
Nu trebuie lăsată viaţa să treacă, sau noi să trecem prin viaţă…ca raţa prin apă!