Arhive etichetă: om

Fragmente – Drum necunoscut

Mi se pare că totul se mişcă și se învârte, fără ca eu să am vreo putere de a interveni.  Reușesc cu greu să-mi deschid ochii. Privesc şi constat că simţurile nu mă înşală. Mă aflu prins într-un telescaun şi mă deplasez spre o direcţie precisă.

Această direcție nu este tot atât de precisă pentru mine, deoarece nu ştiu de unde vin şi nici unde merg. Ştiu cine sunt dar nu ştiu cum am ajuns acolo.

Între timp, telescaunul mă poartă în continuare în zone necunoscute mie. După un timp constat că nu mă deplasez doar în aer, ci și  printr-un tunel. Toate imaginile sunt ca într-un film alb-negru. Mă uit în faţă, apoi în spate, ca să vad dacă mai este cineva pe acolo…Nu este nimeni, sunt doar eu!

Pereţii sunt albi, negri și combinaţii de alb-negru. Deplasarea se desfășoară cu o viteză mică, astfel că în timp ce mă aflu în mişcare pot să mă și gândesc.

Deodată, tunelul se termină. Încep să urc încet și mă tem că mă pot lovi la cap în zona superioară a acestui tunel. Îmi pun capul între picioare, aşa cum ştiam că se face în caz de cutremur. Oricum eram într-un asemenea cutremur, cel al vieţii mele. Mă gândesc să bat în lemn, un principiu care mi-a rămas întipărit în memorie din copilărie, datorită vieţii la casa bătrânească a părinţilor mei. Însă nu este nimic din lemn pe acolo, poate doar capul meu….

Urcarea continuă iar mie mi se pare totul o eternitate. Culorile mohorâte îmi provoacă a stare de nelinişte. Deodată mişcarea încetineşte şi mă opresc în faţa unei uşi similară cu lifturile de pe timpuri. Uşa se deschide.  Am ajuns sus, desupra la tot ceea ce ar putea fi. Privesc în jos, chiar în momentul în care telescaunul o porneşte spre ușa deschisă.

Într-o încăpere izolată cu sticle observ oameni în halate, însă nu le văd feţele pentru că stau cu spatele la mine.  Acestia lucrează la o banda rulantă. Aş vrea să văd ce fac acolo dar nu mai am timp, pentru că trec peste zona unde se aflau acestia. 

Încep să cobor, iar prin fața mea trece o persoană care are fața acoperită cu o hartă. Încerc să strig la el dar nu pot, vocea mea… a dispărut. Mă simt ca în filmele de groază însă presimt că voi afla în curând răspunsurile la dilemele care mă bântuie. Mai trec pe lângă o persoană în halat, ajungând aproape de podeau din gresie a încăperii.

Mişcarea este încetinită. Ajung lângă o bandă rulantă. Trec şi mă opresc în fiecare loc, unde se află câte o  hârtie şi un creion. Mă apuc să citesc şi după ce termin, sunt deplasat mai departe, spre alte asemenea locuri cu înscrisuri.

Nu înțeleg logica notițelor de pe documentele pe care le parcurg.  Pe fiecare hârtie se află idei, planuri pe care poate le-a făcut ori ai vrut să le facă, sau trebuie să le facă cineva?

În timp ce parcurg informațiile îmi dau seama că în notițe se află doar lucruri și fapte negative. Una se potriveşte cu ceva, dar nu ştiu cu ce anume, așa că o notez cu creionul pe o altă hârtie. În acel moment apar lângă mine două persoane. Una dintre ele îmi oferă două bilete pe care le perforează: una era plină de informații, iar cealaltă este albă….

Telescaunul se oprește și mă simt eliberat. Mă ridic și urmez calea pe care se deplasează cele două persoane. Cobor niște scări și deschid uşa care-mi …

Citește mai departe….

Omul – o ființă eternă

Un tată se plimbă cu fiul său pe bulevardul din zona de centru al orașului.

Copilul priveşte în jur stingher. După un timp, i se adresează părintelui său:

  • Tată tu ai fost ieri la o înmormântare….
  • Da, fiule!
  • De ce?
  • Pentru că a murit un prieten …. A trecut in nefiinţă, în eternitatate….
  • Cum aşa? Eterni…
  • Fiecare om,când moare, lasă ceva în urmă.
  • Oricine?
  • Oricine….mereu. Lasi amintiri, vise, năzuinţe….persoane, suflete şi mai ales fapte.
  • Cum aşa?
  • Uite…aşa cum noi mergem pe acest bulevard, iar în urma noastră rămân magazine, persoane….

Omul prin prisma nașterii sale, va trece intermediar prin viaţă pentru a ajunge în eternitate…Cum şi de ce?

Simplu…. Suntem muritori, iar scopul vieţii noastre, este acela de a lăsa ceva în urma noastră.

Ceea ce lăsăm în urmă, este de fapt, ceea ce ne reprezintă.

Ceea ce lăsăm, nu va fi pentru totdeauna, ci doar pentru o perioadă limitată şi uneori,  doar pentru anumite persoane.

Fiecare dintre noi, va fi în eternitate, în memoria anumitor persoane, care s-au intersectat pe aleile vieţii cu noi.

Drumul nostru, indiferent de lungimea şi direcţia urmată, este o cale lungă , care trebuie străbătută indiferent de obstacolele întâmpinate precum cât şi de oportunităţile ivite.

Ceea ce va fi în curând viitorul nostru, poate fi deja este trecutul cuiva….Trebuie să privim în urmă pentru a vedea prezentul şi a ne construi în mod benefic viitorul. Noi, din momentul naşterii noastre, suntem simpli călători în viaţă. Viaţa este ca un tren, care opreşte în gară, primind sau refuzând anumiţi călători să urce în trenul nostru.

Cu cât înaintăm în viaţă, acumulăm experienţă şi este foarte important, să ştim cum să negociem viaţa.

În viaţă mereu întâmpinăm probleme, care ne întăresc sau mai rău, ne intorc din drumul ales. Calea vieţii se poate schimba în orice moment.

Viaţa face parte dintr-un proces de marketing. Efectiv, noi ne vindem viaţa, clipele, pentru anumite etape pe care le străbatem prin viaţă.

Chiar timpul petrecut la servici, este o plata ….pentru bani. Acolo trebuie să ştim să ne negociem plata timpului, adică viaţa efectivă.

Nimic nu este gratis, totul se plăteşte în viaţă.

Se spune că fiecare trăieşte aşa cum îşi aşterne, dar mai degrabă se poate spune, fiecare trăieşte după cum plăteşte! Adică după cât de bun negociator al propriei vieţi este ele însuşi.

Cel mai rău este că uneori plătim pentru ceva, iar în timp descoperim că acel ceva nu este bun pentru noi, sau mai rău, ne produce un anumit disconfort.

Noi ne schimbăm în timp, devenim , în general, mai conştienţi, discernem şi chiar dacă păstrăm sau avem şi unele obiceiuri-vicii negative, căutăm să ne dezvoltăm mental şi nu numai…

Noi decidem ceea ce este bine, chiar dacă nu am conştientizat că acel bine era chiar un bine….în trecut. Fiecare creşte, se dezvoltă şi niciODATĂ nu se lasă învins de probleme şi greutăţ

Trebuie să negociem concret, pe fapte, sentimente, din suflet , inimă şi conştiinţă, propria viaţă. Aceasta va induce în mod automat repercursiuni şi în vieţile celor din jurul nostru, pentru cei cu care intrâm într-un anumit contact.

În timp vom descoperi arta de a trăi, arta vieţii!

Viața: Mândria de sine și banii

Mândria de a fi român, adică mândria de ţară este un lucru normal. Să fii mândru de ceea ce ai făcut, ai ajutat pe alții să realizeze sunt de asemenea elemente de mândrie ale oricărei persoane. Dar mândria de sine….

Mândria de sine este unul dintre lucrurile cele mai dăunătoare. Un om mândru, se poate spune că este un om NUL. De ce ? Pentru că la acest om, copiii mândriei sunt la ei acasă şi culmea trăiesc foarte bine în armonie: nepăsarea, uitarea şi lenea.

N-epăsarea este la el acasă. Acestuia nu-i pasă de semeni, de nimic, decât de sine, să-şi atingă scopurile prin orice mijloace.
U-itarea pentru prieteni, oameni care i-ai cunoscut şi chiar faţă de evenimente trăite….
L-enea, lipsa arzătoare a unor dorinţe de realizari, muncă, spre binele unei comunităţi….

Omul mândru își dorește să fie mereu lăudat, se simte mândru indiferent de ceea ce face, pentru că se consideră șise crede buricul pământului…

Ei îşi poartă mândria cu mare fast, considerând că toată lumea trebuie să-l cunoască şi bineînţeles să-l invidieze…pentru ca mândria să fie şi mai mare!

Omul mândru nu va ajuta niciodată un nevoiaş, un om, o persoană, pentru că nu corespunde propriei sale demnități ca să fie cu aceste persoane. Pentru el, oamenii trebuie selectaţi…

Fiecare moment de mândrie , de această mândrie de sine, duce la îndepărtarea rolului esențial al vieţii acelei persoane…aceea de a fi om.

Omul mândru îşi uită colegii și este nepăsător cu prietenii , dar şi prea leneş să ajute oamenii…

Dacă părinţii au fost mândrii , copilul care îi urmează, va avea parte de aceeaşi mândrie. Este bună mândria în anumite cazuri, pentru anumite realizări, dar nu trebuie asociată cu cei trei copii ai săi, care fac omul să fie NUL!

Dar de ce este mândru omul în general? De unde pornește mândria de sine? De la aculularea de bogății, de la bani în general.

Banii au ajuns să ne conducă viaţa. Toată lumea aleargă să facă bani. Unii se ocupă de afaceri, petrec zile şi noţi în agonie şi extaz. Ajung să nu se mai bucure de bani, şi doar de modul de a-i face. O afacere de multe ori este o chestiune în care cineva pierde şi altul câştigă. Uneori se poate ajunge la o înţelegere profitabilă pentru parteneri.
 Omul de rând munceşte mult, pentru a aduna bani. La început pentru traiul obişnuit, apoi pentru plăceri, la urmă chiar pentru lux. La un moment dat munceşti prea mult, uneori câştigi puţin…
Cei care muncesc mult, câştigă destul dar vorba aceea : time is money! Timpul aduce bani, dar se reduce timpul…ai bani dar poate nu ai timp să-i cheltuieşti!


 Poţi face bani, dar timpul care-l petreci cu cei dragi, este tot mai mic…. Ajungi să-ţi vezi părinţii, familia, copiii tot mai rar. Până în ziua în care ei părăsesc lumea, sau poate chiar tu te îmbolnăveşti şi banii nu pot rezolva problema!


Banii nu aduc fericire, însă pot contribui într-o anumită măsură la realizarea unei vieţi mai bune, şi poate nişte fărâme de fericire….
 Cu cât ai bani mai mulţi, cu atât vrei mai mult…ajungi să iubeşti banii, să te dedici lor…să devină chiar un scop prea mare în viaţă… Să ai o mândrie de sine!
Viaţa trebuie trăită și dirijată prin sentimente, dorinţe şi cu …sufletul!
Nu trebuie lăsată viaţa să treacă, sau noi să trecem prin viaţă…ca raţa prin apă!
    

Omul și viața

Fiecare vârstă are farmecul ei. Omul este veşnic nemulţumit de vârsta lui.

Se bucură în timp, când prima cifră a vârstei este mică…apoi se gândeşte că e mai bună vârsta normală, decât cea inversată a celor două cifre, apoi…se resemnează!

Bărbaţii obsearvă că îmbătrânesc, după numărul tot mai mare de fete frumoase văzute. Femeile obsearvă înaintarea în vârstă, după scăderea numărului lor de admiratori! Totuşi e bine să ai şi un singur admirator, unul dar sincer şi bun!

Când esti copil, poţi face năzbătii, dacă le faci când esti mai mare, te consideră … nebun….

Când esti copil, vrei să fii mare, să devii major, să te căsătoreşti…iar când ajungi mare , vrei să fii … un copil inocent!

Când esti tânăr , ai familie, astepţi copiii să crească, să termini cu serviciul, să fii la pensie, pentru a te odihni…

Ca pensionar…aştepţi de fapt sfârşitul, despărţirea de această lume, priveşti spre viitorul ţării, tinerii, te gândeşti la trecut, ai amintiri, trăieşti cu ele, şi ai vrea să fii din nou tânăr….

Viaţa e frumoasă şi merită trăită din plin la orice vârstă!

Conflictele între generaţii există din cele mai vechi timpuri şi vor exista mereu, datorită evoluţiei omenirii în timp şi datorită progreselor stiinţifice ce se vor realiza continuu.

Generaţia de vârsta a doua a avut conflictele copilăriei cu părinţii lor, precum le au ei, acum , cu copiii lor.

O generaţie nouă are mereu parte de o modernizare a tehnologiei, captată mai bine de cei tineri. Cei mai în vârstă se adaptează mai greu acestor progrese, fiind unul din motive conflictuale.

Orice conflict există generaţii, oricare din ele ar face orice pentru binele celeilalte, membri ai aceleiaşi familii. Bineînţeles că anturajul, problemele specifice vârstei, schimbă mentalităţile.

Mereu o generaţie este nemulţumită de generaţia precedentă, apoi şi de ceea care o urmează….

Mereu se dă vina pe şcoală, pentru nesimţirea sau intoleranţa tinerei generaţii , dar cei 7 ani de acasă unde sunt? În vacanţă? Este o vorbă, cum creşti copilul…aşa îl ai…

Omul este ca un tren care trece prin gară!

Omul e ca un tren iar ziua este precum o gară, unde ne oprim, staţionăm şi continuăm călătoria, spre o altă gară, altă zi….

 Persoana este cu atât mai bogată, cu cât trece prin mai multe gări, presărind iubiri, fapte bune şi persoane dragi.


 Forfota, agitaţia din gară, mulţimea de oameni, sunt exact ca zilele vieţii.   Gara este mereu un punct de reper. În oraş , dar mai ales la ţară. Dacă întrebi pe cineva de o locaţie, des auzi spunând că este la a x –a stradă sau intersecţie de la gară.


 Nu există persoană care să nu fi trecut pe la gară. Chiar dacă circulă mai des cu maşina….

Trenul vieţii este cel mai drag tren chiar dacă nu are staţiile bine definite şi programate.


Omul este ca o trestie care se îndoaie după vânt. Omul îşi schimbă direcţia trenului vieţii după ultima gară prin care a trecut…


 Să fim fericiţi că ne plimbăm cu acel tren , descoperind cât mai multe gări unde contribuim şi noi cu câte ceva la ajutorul dat oamenilor, pentru că acest lucru ne va îmbogăţi sufleteşte.

Stresat și stresant

Stresul face parte din cotidianul vieţii.
Stres, sau stress, reprezintă sindromul de adaptare pe care individul îl realizează în urma agresiunilor mediului; ansamblu care cuprinde încordare, tensiune, constrângere, forță, solicitare, tensiune.

Stresant este felul în care unii dintre persoanele din jurul nostru, concep ceea ce noi propunem, impunem.

Noi putem fi atât stresaţi cât şi stresanţi.

Puţini dintre noi, reusim să evităm cele două stări, mai ales, pe cea legată de stres.

Dacă am face o radiografie a vieţii, am descoperi că stresul face parte din noi, fiind un factor care nu ne poate lipsi…

De ce ? Datorită vieţii pe care o ducem. Agitaţia din viaţa de zi cu zi, lipsa unui anumit confort, serviciul şi problemele legate de cei de lângă noi. Mulţi oameni, pentru binele lor, devin stresanţi, împingând factorul de stres al celor din jur la maximum.

Viaţa însăşi, este un stres, pentru că trebuie să navigăm pe apele tulburi ale societăţii în care trăim. Noi, românii, avem încă probleme să ne adaptăm la anumite condiţii, la care cei de peste hotare, au reuşit, de-a lungul anilor să treacă…. Motiv pentru care, stresul este un factor important care duce la îmbolnăviri, decese şi multe alte probleme.

Trebuie să reuşim, măcar o zi pe săptămână , să uităm de probleme, să petrecem clipe plăcute, să ieşim la aer curat, să trăim în armonie cu noi şi cei din jur… E greu, dar nu imposibil!

Viaţa trebuie trăită, cât mai plăcut, util şi să încercăm, măcar noi să nu fim stresanţi, căci poate, cei din jurul nostru scapă de stres şi vom reuşi şi noi, să scăpăm de aceasta…

O viaţă fără stres, fără stresanţi, este o viaţă sănătoasă care creşte speranţa de durată a vieţii!

Doar noi, putem să ne scăpăm de stres, încercând să convingem pe cei stresanţi, că nici lor nu le este bine….

Trebuie să avem grijă de alimentaţie, de, oamenii din jurul nostru (cei cu mai multe feţe), de modalitatea de viaţă, şi nu numai….

O viaţă avem acum, şi nu trebuie să o stresăm!

Fragmente: Călătorie spre infinit

Telefonul sună intens. Întind mâna și răspund. Mă sună un subordonat care nu mai pricepea ceea ce înțelesese perfect, cu o zi înainte. Era normal, a trecut cam mult iar colegii mei din companie, reusesc mereu să bulverseze lucrurile, uneori doar din ambiție. După 30 de minute de conversație, lămurim lucrurile în același ritm cu creșterea propriei nervozități. Între timp, pe ușă își faca apariția socrii mei. Soția mea se ocupă atât de ei cât și de o ciorbă. Apare și vecina de la etajul inferior, urmată de altă vecină a ei, care se ceartă, ca de obicei. Mă simt ca la balamuc și plec la piață.
Pe drum mă întâlnesc cu persoane care au pierdut… noțiunea timpului și se opresc pe unde apucă, nu stau la cozi și se bagă în față, ori pun nenumărate întrebări care sunt fără rost.
După două ore, reusesc să revin acasă. Vecinele se decid să plece iar soția mea pregătește intens la bucătărie, diferite feluri de mâncare. Socrii vor să plece în vizită la o rudă iar eu nu am chef și soția mea se oferă să-i ducă cu mașină. După opt ore, în sfârșit sunt singur acasă, doar cu ciorba care trebuie luată de pe foc. Calm…
Soneria mă anunță că este timpul de finalizare al operațiunilor cu ciorba și iau castronul de pe foc, iar interfonul sună… Apăs butonul cu cotul și aud:
– Socrul….
În acel moment fac două mișcări: deschid ușa de la intrare și scap oala cu ciorbă. Pe covor. M-am săturat! În tip ce socrul își ia ochelarii uitați, eu adun ciorba de pe jos, după care pornesc să arunc gunoiul. Ajung la tomberon unde mă sperii de o pisică și alunec pe jos:
– Of, viața mea! De ce trăiesc pe lumea asta! Nu puteam să mă nasc într-o lume perfectă!
Mă ridic și merg spre grădina din spatele blocului unde am văzut o lumină roșie care parcă îmi dirijeazî pașii:
– Ce poate fi mai rău…. – spun și simt că încep să mă ridic… ca o pasăre ce dă disperată din aripi….

…………………………………………………………………………………………………………………

O lovitură puternică mă trezește. Mă uit în jur și sar speriat în picioare. Un Robot mă privește intens în timp ce-și strânge șuruburile de la picior. Speriat o iau la fugă și acesta scoate o armă și trage în mine.

Mă sperii și caut să mă ascund după un tomberon… inexistent. Pe jos sunt doar bucăți de fier și bolovani.
Un glonț îmi trece prin fața ochilor, trimis de alt Robot dintr-un grup mai mare…. de roboți. Unul dintre ei, ținea în lesă, un om care mesteca de zor, niște oase. Nu mă uit prea mult în jur și sar în apa care trecea pe acolo dar … este ulei. Puțin mai departe, era un Robot care se scaldă în râul de ulei, pentru a-și unge încheieturile….
Ies repede din râu, plin de ulei ca în ucenicia mea prin fabrică și fug… fug, urmărit de unii Roboți care încearcă să mă vâneze în fel și chip. Încerc să scap. Se pare că nu am sanse…. Alerg în continuare și văd alți oameni, patrupezi… Mă îngrozesc și continui cursa…. până cad în gol și simt o mână puternică care mă trage într-un fel de scorbură, dar nu de copac… Lesin, pentru prima oară în viața mea….

………………………………………………………………………………………………………………

Îmi ridic privirea și văd un bătrânel care scrie cu o peniță, la flacăra unei lumânări. Mișcările mele îi atrag atenția:
– Te-ai trezit.
– Da… Unde sunt?

Citește mai departe…