Arhive etichetă: omul

Psihologia atașamentului

Omul este o ființă care cugetă. Se știe că filosofii au descris individul ca fiind o „trestie în bătaia vântului care se îndoaie dar nu se rupe”.

Omul se naște ca urmare a unei iubiri, fie împărtășită reciproc sau doar prin voința Domnului. În cadrul evoluției sociale și spirituale, individul își conștruiește viața de familie și pe cea profesională având unele criterii bine stabilite.

În timpul evoluției, individul nu este singur și intră mereu în contact cu alte persoane. De multe ori, avem impresia că o anumită persoană pare cunoscută deși nu am văzut-o niciodată până atunci. Poate fi o amintire din altă viața sau simțim un magnet puternic care ne atrage, dezvoltându-se energiile pozitive. Un om se poate atașa cu ușurință de alte persoane când consideră că empatizează cu acesta.

Ataşamentul s-a definit ca fiind o legătură afectivă, de durată, cu un individ specific. Atașamentul reprezintă de fapt o relaţie între indivizi care s-a bazat și s-a construit pe calităţi esenţial apetitive, fiind unul din fundamentele legăturilor familiale şi sociale.

Când vorbim despre atașament, forţa şi natura relațiilor ies la iveală prin pierderea sau destabilizarea ei datorită apariţiei unor reacţii afective puternice sau violente prin care se dovedește forţa legăturii. Conform lui Dorot și Parot, aceste legături sunt bine stabilite și definite atât prin anxietate şi angoasă, tristeţe, depresie; dar și printr-o relaţia reciprocă bazată pe bucurie, echilibru, adaptare.

Ataşamentul are un rol esenţial în procesul de integrare socială a individului. Comportamental, omul se manifestă prin căutarea proximităţii şi a contactului direct cu persoana respectivă, mai ales în momentele de dificultate.

Așa cum am spus, omul este o ființă care gândește, motiv pentru care și atașamentul poate fi influențat de anumite concepții și mentalități ale acestuia care stau la baza principiilor de viață ale acestuia.

Atașamentul la copii este unul involuntar, specific vârsstei, iar totul se bazează mai mult pe prietenie și loialitate, care în timp, cu trecerea anilor, dispare uneori în neant.

Atașamentul la adulți este influențat de identitate, intimitate, caracter și mulți alți factori pe care psihologii îi determină cu ușurință. Din acest motiv, atașamentul nu are o definire general valabilă, fiind extrem de puternic influențat de alte variabile care nu sunt constante.

La adulți, atașamentul poate fi: autonom, dezinteresat, preocupat și dezorganizat, conform studiilor efectuate de Mary Main.

Unii indivizi se atașează de anumite persoane doar pentru a-și satisface propriile dorințe, să-și îndeplinească visurile și să aibă de fapt, un profit în viață. Câte persoane care au fost bogate, devenind săraci, și-au păstrat prietenii, persoanele atașate în totalitate? Uneori la bine, atașamentul există, iar la rău, fiecare cu drumul său.

Mulți se întreabă dacă atașamentul este înnăscut sau învățat, iar răspunsurile conform cercetărilor efectuate conform teoriei psihanalitice a lui Freud, demonstrează în mare parte că atașamentul este influențat din copilărie, de relațiile dintre copi (individ) și părinții săi.

Ca urmare a acestor cercetări, se poate observa cât de importanți sunt primii ani din viața unui copil, alături de părinții săi. Părinții trebuie să acorde timp suficient pentru copii, astfel încât, acestia să evolueze în timp și să aibă încredere în logica și rațiunea lor.

Totul la persoana întâi

     Fiecare persoană se raportează la sine când dorește ceva anume, fără a se gândi și la cei din jur. Mereu auzim expresia eu vreau care de fapt este un mesaj ce poate fi considerat impunător. Dar nu este chiar așa, fiind doar expresia unei dorințe sau a unei iluzii.

    În unele companii, când se pregătește o lucrare, unii conducători spun că trebuie să facem dar nu se referă la o echipă compactă, ci doar la cel căruia i se adresează și trebuie să execute lucrarea.

     La școală când se conjugă verbul a vrea,  la persoana întâi are o altă intonație față de celelalte persoane. Copilul este pregătit pentru viață, precum a văzut că se întâmplă în jurul său.

    Acel EU ține de stima de sine a fiecărui individ. Cei cu o stimă de sine scăzută intră în depresie și vor fi mereu conștienți că nu sunt capabili să facă lucruri mărețe sau să treacă peste linia trasatî celor care nu se apreciază. Persoanele cu stima de sine mare sunt pregătiți pentru a rezista problemelor care le apar în cale și să treacă peste ele, demonstrând că omul își clădește viața, ci nu el se lasă condus la valurile vieții. Acesta este sensul real al percepției despre el, despre omul pa persoana întâi.

   Omul trebuie să gândească conform propriei concepții dar nu trebuie să privască viața prin ochelari de cal. El nu este singurul care deține adevărul suprem, realitatea ideală ci doar o ființă care gândește și prin logica deducției găsește soluții optime sau preia ideile mai bune ale celor din jur.

O zi cât o viață …

       Mereu ne lamentăm și spunem: Ce zi am avut!

    Atât de des folosim expresii confuze și definitorii ale unei zile că ajungem să uităm, rolul acelei perioade care a trecut și ceea ce ne-a învățat!

   Fiecare zi ce trece reprezintă o etape de noi cunostințe, de recunoaștere a propriilor valori și de interacțiuni cu cei din jur.

      Viața are ca unități de măsută anii, lunile… orele….adică zilele. 

   O zi bună ne încântă dar o zi rea sau grea, trebuie să ne ambiționeze. Niciodată nu vom avea aceste zile identice, ca o copie la indigo (sau xerox) pentru că totul ar fi mult prea monoton.

     O zi… două zile….fac parte din restul zilelor pe care le traversăm confom stării noastre. Mereu, următoarea zi este prima zi din restul vieții noastre.

     Fericirea ține de noi, de modul cum înțelegem mesajele verbale și non-verbale din jurul nostru. Totul depinde de noi!

     Hai să ne gândim că avem doar zile bune, iar greutățile vin pentru a ne demonstra tăria propriului nostru caracter!