Florian coboară din mașina pe care o parchează cu atenție, evitând să lovească un bărbat care se plimba prin zonă, cu o sticlă în mână. Florian își aranjează ochelarii pe nas, oftează și o pornește agale spre intrarea în hotel. Își aduce aminte că bagajele i-au rămas în mașină, dar renunță să se întoarcă, dornic de a face o baie fierbinte.

Trece pe la recepție și-și ridică cheia. Ezită să anunță că-și prelungește șederea și merge la lift. Constată că se adună mai mulți clienți ai hotelului în fața ușii, astfel că se decide să urce pe scări cele trei etaje.

Pe drum se intersectează cu femeia de servici, o blondă platinată care-i zâmbește. Florian face o grimasă care trebuia să fie un zâmbet și ajunge în fața ușii camerei, o deschide și intră grăbit, de parcă ar fi fost urmărit de cineva.

După zece minute, Florian se simțea relaxat și pregătit să-și petreacă în mod plăcut, câteva zile după experiența stresantă din delegația în care se afla.

Se îndreaptă spre frigider, dar renunță să deschidă ușa și merge să se îmbrace pentru a ieși în orășelul care-l găzduise în ultima săptămână.

…

Agitația din holul hotelului este una specifică zilelelor de week-end. Florian ezită să se deplaseze spre recepție pentru a evita mulțimea și ca să nu piardă timpul prețios de care mai dispunea. Mereu este presat de timpul nemilos, care trece în grabă și-i influențează starea.

Florian iese din hotel și privește spre parcare. Renunță să-și ia mașina și pornește pe jos, spre stația de taxiuri. Nu-și mai aduce aminte de direcția corectă a stației, pentru că începe să se întunece. După câțiva pași, Florian vede un taxi și-i face semn. Avea culoarea verde pe turelă, semn că mașina era disponibilă.

Taxiul face o întoarcere spectaculoasă și oprește în fața lui Florian. Acesta se urcă pe bancheta din spate și spune:

• Aș vrea la un bar de noapte, restaurant… Ce-mi recomandați?
• Avem un restaurant pentru persoane mai sofisticate și un club pentru persoanele dornice ca să petreacă.
• Hm… Hm… Mi-e foame, dar vreau să și dansez, să petrec….
• La club găsiți și fete dornice de petrecere.
• Atunci, club să fie – spune fericit Florian.
• Lângă club este și un restaurant mai mic, care este deschis și noaptea.
• Perfect! Pot servi masa, apoi să mă distrez! – zice fericit Florian gata de a porni într-o aventură relaxantă.

…

Muzica se aude încet dar suficient pentru ca Florian să lovească ritmul cu cuțitul, în paharul de pe masă. Chelnerița îi zâmbește, în timp ce-i toarnă vinul în pahar. În timp ce o privește, Florian rămâne cu ochii ațintiți spre masa aflată în cealaltă parte a micului ring de dans. Începe să gândească cu voce tare și tresare.

• O să zică lumea că sunt nebun, dar tare frumoasă este blonda cu rochie roșie!
• Ați spus ceva? – întreabă chelnerița care revine la masă, cu comanda de mâncare.
• Doar remarcam ce frumos este aici!
• Nu sunteți din oraș?
• Nu.
• Poftă bună și să vă distrați. Avem un parc frumos și un muzeu al culturii.
• Da… O să văd cum mă organizez în următoarele zile. Mulțumesc – răspunde Florian, în timp ce atacă friptura fierbinte.

…

Muzica lentă îl ademenește pe Florian care se decidă să renunțe la club și se îndreaptă spre masa care-i atrăsese privirea din primele clipe petrecute în restaurant. Femeia blondă, îmbrăcată într-o rochie roșie vaporoasă, nu-i aruncase nici măcar o privire, dar el simțea că și ea ar fi vrut să-l cunoască.

După cățiva pași, se intersectează cu colega fetei blonde, o brunetă care-l abordează:

• Dansezi?
• De ce nu?! Pemiți să te invit pe valurile dansului?
• Cu drag! – răspunde bruneta care merge înainte, spre micul ring de dans.

Florian aruncă o privire scurtă spre masa blondinei și păsește alături de prietena acesteia pe platoul de dans. Bruneta își pune mâinile pe umerii bărbatului, împreunându-le. Florian o prinde de mijloc și lasă corpul să se miște în ritm de blues.

Melodia se termină, iar bruneta îl atrage pe Florian spre masa ei:

• Hai să-mi cunoști părinții și prietenii.
• Da… cu drag… – bucuros de oportunitatea pe care a găsit-o.

…

Luna se ascunde pentru câteva clipe, ca și cum ar fugi din jurul pajiștei pe care se plimbă Florian și fata cea brunetă. În spatele lor, se află părinții fetei, fratele ei și cumnata. Florian rămâne visător și se gândește că femeia care-i plăcuse nu este disponibilă, find căsătorită. Totuși, aceasta nu părea fericită, iar el spera la ceva, care-i zgândărea inima.

Fata cu rochia albă se oprește, privindu-l în ochi pe Florian:

• Mă conduci până acasă?
• Da… de ce nu… – răspunde Florian, conștient că astfel va afla unde locuiește atât ea cât și familia ei. Dar nu am mașină.
• Nu-i problemă, noi suntem cu mașina.
• Dar sunteți cinci, eu nu încap!
• O să mai chemăm o mașină. Noi avem șoferi, căci nu prea ne place acest tip de condus.
• Nu?
• Preferăm să conducem oamenii, nu mașinile. Omul are sentimente și prin ceea ce face, îi ajută pe semenii săi.
• Da, așa e… – spune Florian care aude claxonul unei mașini.
• Hai, că au venit mașinile!
• Bine, Pira, mergem!

Cei doi se îndreaptă spre mașina din care le face semn tatăl Pirei. Florian urcă alături de de Pira și părinții ei, într-o mașină de culoare neagră, care pornește urmând mașina roșie din fața lor, în care se aflau blonda cu rochie roșie și soțul ei, fratele Pirei.

Citește mai departe….