Arhive etichetă: penibil

PEnibil

Se poate spune, cu mâna pe inimă că nu există om care să nu fi trecut măcar o dată în viaţă, prin momente penibile, jenante.

Aceste momente apar fără voia noastră dar uneori sunt „împinse” spre noi de persoane care vor să profite de aceste situaţii.

Important este ca noi să evităm asemenea momente, iar dacă cădem în plasă, să reuşim să întoarcem situaţia în favoarea noastră.

Aceste momente apar din cauza agitaţiei şi a modului în care noi tratăm oamenii, evenimentele și situaţiile.

De multe ori căutăm un lucru care parcă a intrat în pământ deşi în urmă cu puţin timp era în faţa noastră. O să-l găsim, însă atunci când nu mai avem nevoie de acesta şi de fapt căutăm altceva…

Datorită agitaţiei, uităm  să luăm cu noi lucruri importante, iar când ne aducem aminte e prea târziu…

Când plecăm într-o anumite direcţie, ne trezim că nu ştim unde suntem, de ce suntem acolo şi ce vrem de fapt…. Penibil de …jenibil

De câte ori nu mergem la cumpărături şi când revenim acasă descoperim că nu am luat tot ceea ce aveam nevoie, sau un produs deşi plătit, s-a pierdut pe drum….

Nu putem evita evenimentele din cauza vieţii agitate, a contextului, dar putem să fim înţelegători cu cei de lângă noi, care trec prin asemenea momente, ştiind că puteam fi noi în locul lor.

Nu putem vorbi însă despre acele persoane care pun oamenii în situaţii neplăcute, din obişnuinţă, răutate sau numai de dragul distracţiei. Ignorându-i, îi facem să se simtă , ei înşisi PEN(ibil) de jenibili….