Arhive etichetă: psihologie

Psihologia atașamentului și a privirii

Omul este o ființă care cugetă. Se știe că filosofii au descris individul ca fiind o „trestie în bătaia vântului care se îndoaie dar nu se rupe”.     

Omul se naște ca urmare a unei iubiri, fie împărtășită reciproc sau doar prin voința Domnului. În cadrul evoluției sociale și spirituale, individul își conștruiește viața de familie și pe cea profesională având unele criterii bine stabilite.

În timpul evoluției, individul nu este singur și intră mereu în contact cu alte persoane. De multe ori, avem impresia că o anumită persoană pare cunoscută deși nu am văzut-o niciodată până atunci. Poate fi o amintire din altă viața sau simțim un magnet puternic care ne atrage, dezvoltându-se energiile pozitive. Un om se poate atașa cu ușurință de alte persoane când consideră că empatizează cu acesta.

O expresie des folosită este cea conform căreia „ochii sunt oglinda sufletului”, pentru că dacă privitorul interpretează corect semnalul ochiilor celui cu care comunică, își poate da seama de starea sufletească a persoanei cu care interacționeză.

Un mod de comunicare nonverbală este privirea, prin intermediul căruia se transmit emoțiile, stările sufletești și sentimentele. Ochii nu pot minți, pentru că dacă expresiile faciale, gesturile se pot coordona conform dorințelor, ochiul răspunte instinctului. Ochiul este cel care face legătura dintre sine și lumea din jur.

Ataşamentul are un rol esenţial în procesul de integrare socială a individului. Comportamental, omul se manifestă prin căutarea proximităţii şi a contactului direct cu persoana respectivă, mai ales în momentele de dificultate.

Așa cum am spus, omul este o ființă care gândește, motiv pentru care și atașamentul poate fi influențat de anumite concepții și mentalități ale acestuia care stau la baza principiilor de viață ale acestuia.

Unii indivizi se atașează de anumite persoane doar pentru a-și satisface propriile dorințe, să-și îndeplinească visurile și să aibă de fapt, un profit în viață. Câte persoane care au fost bogate, devenind săraci, și-au păstrat prietenii, persoanele atașate în totalitate? Uneori la bine, atașamentul există, iar la rău, fiecare cu drumul său.

Omul care nu-și privește partenerii de discuții în ochi, este o persoană care are ceva de ascuns sau oferă informații false.

Ochiul, implicit privirea, reprezintă unul dintre cele mai complexe și importante organe ale corpului uman. Importanța acestui simț vizual se datorează puterii de procesare a creierului, întrucât o mare parte îi este destinată acestuia. Unul dintre rolurile pe care îl are ochiul uman este acela că furnizează informații într-un mod multicolor și generează diverse senzații. Cu ajutorul luminii, ochiul discerne atât culorile, cât și formele de aproape până la distanță.

Prin privire putem obține de asemenea satisfacția, plăcerea unor sentimente, obiecte, situații. Cu ajutorul privirii oamenii se atașează mai ușor, sau nu, de anumite persoane și pot face față anumitor situații.

Fiecare individ, fără a-și da seama uneori, prin intermediul modului de a privi viața și pe cei din jurul său, pas cu pas, oferă informații celor din jur. Este adevărat că nu fiecare receptor al mesajului poate descifra aceste informații codate, dar un psiholog poate determina problemele și poate ajuta emițătorul să-și păstreze energia, puterea și să-și îmbunătățească starea sufletească, înainte de a porni pe un drum greșit.

Uneori oamenii constată că se înțeleg din priviri cu alte persoane. În acest mod, ei sunt compatibili și chiar percep imaginile similar și au aceeași logică a gândirii, a rațiunii.

Se poate spune că în psihologie, atașamentul și privirea sunt două moduri de abordare esențiale pentru existența unui om.

Imagine proprie

Psihologia vieții – temperamentul

Temperamentul constituie latura dinamico-energetică a personalității. Aceasta este dinamică deoarece ne arata cat de iute sau de lentă, de rigidă sau cât de mobilă, de accelerată sau de domoală, de uniformă sau de neuniformă este conduita unei persoane. Latura energetică se remarcă prin faptul că arată câtă energie consumă un individ precum și  modul cum o consumă,.

Oamenii nu sunt identici, fiecare are un alt mod de viață, de percepție a mediului înconjurător cu care interacționează. Astfel prin psihocomportamentul lor, unii oameni pot consuma excesiv de multă energie, iar alții prea puțină. În acest mod, unii dețin un surplus de energie, alții se încarcă energetic chiar în mod exploziv.Toate aceste diferențe stabilesc felul de comportament dezvoltat de fiecare om in parte.

Pentru a stabili și identifica temperamentul trebuie urmăriți unii factori psihocomportamentali precum: ritmul (viteza cu care individul își desfășoară trăirile și stările), intensitatea vieții psihice, durabilitatea în timp a manifestărilor psihocomportamentale; impresionabilitatea și intensitatea vieții psihice corelată cu tempoul și frecvența trăirilor psihice. Alți factori influențabili ai temperamentului sunt: manifestarea psihică (egalitatea sau inegalitatea acestei manifestări), capacitatea de adaptare la situațiile noi, modul de folosire și de consumare a energiei psihice și timpul de acțiune (timpul petrecut între intrarea și ieșirea din cadrul unei acțiuni).

Este absolut evident că oamenii diferă din punct de vedere al acestor factori psihocomportamentali, unii fiind mai activi, alții mai lenți, mai calculați, mai impasibili sau mai dedicați, influențând astfel consumul propriei energii și nu numai.

Pe baza acestor factori s-au realizat studii și s-au stabilit tipurile comportamentale, adevărate portrete psihocomportamentale: coleric, sangvinic, flegmatic, melancolic.

Colericul se caracterizează ca având o trăsătură specifică privind inegalitatea în desfășurarea manifestărilor sale. Acesta nu cunoaște o cale de mijloc, având ieșiri nestăpânite folosind metode de dezarmare în anumite acțiuni. Acesta are în acest mod un consum mare de energie. Nu este o persoană echilibrată pentru că este caracterizat prin imprevizibilitate.

Sangvinicul se caracterizează prin viociune și prin rapiditatea miăcărilor, a vorbirii, fiind un efervescent emoțional și destul de echilibrat. Psihologii numesc acest temperament ca fiind temperamentul ideal, deoarece factorii definitivatorii îl pun într-o postură benefică în majoritatea situațiilor, dar are ca dezavantaj adaptabilitatea foarte rapidă care poate fi primejdioasă din punct de vedere moral.

Flegmaticul este o prezenta lentă, deține un calm enervant uneori. Acesta nu face  mișcări neașteptate sau bruște având un aer de persoană indiferentă, persistând mult în cadrul oricărei activități, motiv pentru care de multe ori au rezultate excepționale.

Melancolicul este considerat un individ slab, puțin rezistent nervos, care nu poate lucra decât în condiții sigure, echilibrate, abordând întotdeauna alegerile sigure. Acest tip de individ nu atrage atenție deși este centrat spre detalii, fiind sensibil dar și interiorizat. Din rândul acestei tipologii apar cele mai multe persoane inadaptabile.

Temperamentul individului este un punct des exploatat de către alțe persoane, mai ales dacă știu să folosească abilitățile și calitățile, chiar și defectele acestor tipologii, una dintre metodele de clasificare a tipului uman.

Indiferent de aspectele psihologice ale firii umane, individul tinde să se retragă în propria-i carapace și să se folosească de ceea ce-l înconjoară, indiferent că este o ființă sau un obiect neînsuflețit. Natura omului tinde spre o extra-valorificare a sa de către sine, poate mult mai mult decât o reprezintă realitatea sa.

Album foto personal

Psihologia vieții – Singurătatea socială și însingurarea

Tumultul vieții ne ademenește și de multe ori uităm să trăim cu adevărat, să simțim adevărata valoare a existenței noastre. Lupta cu provocările, cu munca, cu lipsa timpului ne împing de multe ori dincolo de granițele fericirii care devine efemeră.

Din dorința de a face câte ceva și pentru noi, pentru sufletul nostru, încercăm să ne izolăm de frământările care ne macină gândurile și ne îndepărtăm de oameni și de noi înșine. Fără să ne dăm seama cădem în extreme precum singurătatea socială sau însingurarea.

Specialistul în psihologie: Zlate confirmă că singurătatea se deosebeşte de însingurare, așa încât însingurarea reprezintă o reală pierdere, în timp ce singurătatea este doar o simplă renunţare. Adică mai concret: de însingurare poți  suferi, iar în cadrul singurății cauţi ceva anume.

Singurătatea socială poate fi o stare deosebit de dureroasă. Cu toţii o experimentăm la un moment dat, însă unii oameni pot trăi cu ea chiar și ani la rând. Este foarte epuizantă din punct de vedere emoţional, chiar inhibitorie în toate relaţiile  interpersonale şi care determină practic regresul din perspectivă psihologică. Atunci când trăim această întreagă stare, ne simţim complet goliţi şi însinguraţi.

    Singurătatea socială face referire la o tendinţă de retragere şi de izolare însoţită în mod frecvent și de direcție strictă de a evita toate  situaţiile în cadrul cărora persoana se teme de faptul că ar putea fi judecată greșit sau analizată în detaliu pentru modul în care se comportă. Repercursiuni ale singurătăţii sociale sunt și fobia de a vorbi în public sau de a mânca în fața altora.

Persoanele care suferă de singurătate socialã pot fi timide, pasive, inhibate, introvertite, ezitante, distante, retrase, ostile şi chiar  depresive., în ciuda faptului cã, în sinea lor, îşi doresc foarte sincer sã poată întreţine relaţii sociale abspșut normale, sã aibã cât mai mulți prieteni şi sã se implice în cât mai multe activitãţi sociale.

Însingurarea are întotdeauna de a face cu ideea de  înstrăinarea omului în lume şi în întreaga societate în general. În acest context, înstrăinarea de sine a omului în cadrul  societății moderne în care trăin este absout  generală şi întotdeauna cuplată cu întreaga conştiinţă a dependenței absolut impenetrabile, precum şi a incomprehensibilităţii, încât munca nu doar că pare să nu mai aibă niciun rost, ci serveşte practic unui anumit sens complet străin și incomprehensibil. Această lipsă totală  de libertate repreintă de fapt ceea ce resimt toți oamenii ca fiind drept  înstrăinare de sine în cadrul societății actuale.. Această idee ne îndeamnă însă la retragere în interiorul unei vieți particulare și retrase. Cu toate acestea însă, cel care alege un astfel de drum, poate observa foarte rapid imposibilitatea ideii de  retragere, susține psihologul Gadamer.

Însingurarea nu este în folosul individului, pentru că omul s-a născut pentru a lupta, pentru a conviețui într-o societate și o comunitate. Dacă toți oamenii s-ar retrage, viața ar reveni la perioada când omul supraviețuia în grote. Starea de eliberare, de libertate nu trebuie asemuită cu singurătatea, pentru omul și specia sa, trebuie să fie un supraviețuitor.

Putem rămâne câteva clipe singuri, pentru a ne gândi și a soluționa probleme, dar nu să devenim noi înșine o problemă! Că poate nimeni altcineva nu se va gândi la noi, iar dispariția noastră nici nu va fi observată! Omul este o ființă trecătoare, iar cea mai mare bogăție a lui nu o reprezintă obiectele și valorile materiale, ci partea spirituală, prietenii săi, chiar dacă în viața are parte și de mai multe dezamăgiri din partea unora.

Viața este frumoasă deși pare grea, însă trebuie să o trăim la adevărata ei valoare, beneficiind de tot ceea ce ni se oferă!

Sursa album foto personal

Psihologia vieții – singurătatea socială

Noţiunea cunoscută în literatură de specialitate sub denumirea de singurătate socială a fost introdusă în literatura de specialitate pentru a-i descrie pe pacienţii care se temeau de anumite observații ale altor eventuale persoane. Printre aceste observaţii așa zis jenante sunt: exprimarea unei păreri, cântatul, scrisul sau chiar și gânditul cu voce tare. Acest fapt se referă de fapt la teama exagerată de a putea fi jigniţi, izolați și/sau judecaţi negativ în contexte sociale ori în toate cele în cadrul cărora este întotdeauna evaluată performanţa socială. Persoanele care suferă de singurătate socială se feresc de contactul interpersonal cu ceilalți, de faptul că toți ceilalţi vor observa obrajii roșii, transpiraţia palmelor, tremurul corpului, se tem că vor utiliza anumite fraze bizare, că vor putea comite o greşeală importntă care va conduce la umilință. Există și persoane la care există o lipsă a simptomelor fizice, însă este prezent caracterul de tip conştient al temerii. În acest context, teama şi îngrijorarea pot astfel  dura chiar și câteva minute, zile ori chiar luni înaintea tuturor situaţiilor care implică performanţa.

Singurătatea social poate fi o stare deosebit dureroasă. Cu toţii o experimentăm la un moment dat, însă unii oameni pot trăi cu ea chiar și ani la rând. Este foarte epuizantă din punct de vedere emoţional, chiar inhibitorie în toate relaţiile  interpersonale şi care determină practic regresul din perspectivă psihologică. Atunci când trăim această întreagă stare, ne simţim complet goliţi şi însinguraţi.

Booth a constatat că cei singuratici își concentrează toate gândurile care se distorsionează astfel încât se ajung la reacţii exagerate, fiind cunoscută şi ca tulburarea de anxietate socialã. Singuratea socialã este diagnosticata la oamenii care au anxietate extremã în anumite tipuri de situaţii sociale şi situaţii publice.

Singurătatea socială face referire la o tendinţă de retragere şi de izolare însoţită în mod frecvent și de direcție strictă de a evita toate  situaţiile în cadrul cărora persoana se teme de faptul că ar putea fi judecată greșit sau analizată în detaliu pentru modul în care se comportă. Repercursiuni ale singurătăţii sociale sunt și fobia de a vorbi în public sau de a mânca în fața altora.

Persoanele care suferă de singurătate socialã pot fi timide, pasive, inhibate, introvertite, ezitante, distante, retrase, ostile şi chiar  depresive., în ciuda faptului cã, în sinea lor, îşi doresc foarte sincer sã poată întreţine relaţii sociale abspșut normale, sã aibã cât mai mulți prieteni şi sã se implice în cât mai multe activitãţi sociale.

Singurătatea socialã se stabileşte în mod cert atunci când expunerea reală a individului la o situaţie pusă în discuție provoacă apariţia absolut imediată a unei anumite anxietăţi foarte puternice. Această anxietate poate perturba semnificativ desfăşurarea activităţilor cotidiene, a sferei ocupaţionale, a viaţii psiho-socialã producând persoanei respective un puternic disconfort psihic. Această singurătate socială poate fi una temporală sau una cronică. În cazul singurătății temporale             aceasta este dată de către toate împrejurările de viaţă (începerea vieții școlare, absolvirea unui colegiu, admiterea la facultate, migrarea într-un alt oraş, schimbarea profesiei și/sau a locului de muncă, căsătoria, nașterea unui copil, îmbolnăvirea şi spitalizarea, moartea unei persoane foarte). O situaţie obișnuită de singurătate socială este cea a persoanelor care sunt singure şi care trăiesc afectiv şi foarte  intens singurătatea lor, dar  nu din cauza deficientelor reale de comunicare ci din cauza unor anumite probleme fizice, vizuale, auditive, motrice sau psihice.

Imagine proprie

Psihologia vieții – depresia și stima de sine

Omul este ca o trestie în bătaia vântului, a vieții. Dacă nu reusește să-și gestioneze în mod eficient emoțiile, individul va ajunge să nu mai aibă un raționament și o logică corectă, reală ajungând la o stare de depresie.

Omul în general este interesat de imaginea sa, pe care o prezintă celorlați, impresia pe care o lasă altor persoane prin comportamentul său public. Оmul ca fііnţă, gândеştе mult, рrοfund şі-şі cοοrdοnеază vіaţa duрă crіtеrііlе ре carе lе cοnѕіdеră ca fііnd cеlе maі bunе.

Αutοрrеzеntarеa reprezintă strategia utіlіzată dе οamеnі реntru a-și fοrma іmagіnеa a cееa cе doresc ѕă gândеaѕcă alţіі dеѕрrе еі. Рrοcеѕеlе carе sunt modelatoare ale ѕtіmei dе ѕіnе ѕunt numеrοaѕе și aparțin întregii vieți, atât cοріlărіеі cât mai ales vіеţіі adultе. Αutοрrеzеntarеa еѕtе de fapt ο fοrmă prin care se controlează іnfοrmaţіa ре carе іndіvіdul ο οfеră celor din jurul său, dеѕрrе еl înѕuşі. Рrіn această autοрrеzеntarе ѕе tranѕmіt іnfοrmaţіі care sunt în cοncοrdanţă cu ѕcοрurіlе ре carе emițătorii mesajului şі lе рrοрun, іnfοrmaţіі cе cοntrіbuіе la rеglarеa іmрrеѕііlοr dеѕрrе ѕіnе.

Рrіmіі рaşі dіn vіaţă, au un rοl іmрοrtant în еvοluţіa vііtοarе ре trерtеlе ехіѕtеnţеі umanе. Νіcіοdată οmul nu рοatе fі ѕіgur că alеgе οрţіunеa реrfеctă реntru că,dе multе οrі acеaѕta nu ехіѕtă. Duрă fеlul în carе a fοѕt mοdеlat la vârѕta cοріlărіеі, οmul îşі aѕumă anumіtе rіѕcurі, ѕtatute ѕοcіalе ѕtabіlіndu-şі еtaреlе ехіѕtеnţеі ѕalе, bazatе ре ţеlurі şі іdеalurі рrοрrіі.

Atât vіaţa іndіvіduală cât și cea cοmunіtară ѕunt în marе măѕură іnfluеnţatе dе către ѕοcіеtatе, aѕtfеl încât omul deține реcеtеa mοdеlеlοr ѕοcіο-culturalе de care  aрarţіnе. Рrіn acеѕtе mοdеlе create, individul, maі mult ѕau maі рuţіn іntеrіοrіzat ѕе adaрtеază cеrіnţеlοr ѕοcіеtăţіі.

Ιmagіnеa dе ѕіnе, еѕtе οglіnda реrѕοnală, ѕе caractеrіzеază рrіn cum nе vеdеm nοі înѕіnе. Ѕе rеfеră la mοdul în carе fіеcarе îșі реrcере рrοрrііlе caractеrіѕtіcі fіzіcе, еmοțіοnalе, cοgnіtіvе, ѕοcіalе șі ѕріrіtualе.

Fiecare individ trebuie să aibă o stimă de sine ridicată, pentru că nu trebuie să se compare cu alții, chiar dacă trăim într-o societate, fiecare om, în felul său, este unic! Stima de sine depinde de moralul și de caracterul personal, de gândurile și emoțiile care străbat psihicul nostru și modul cum reacționăm la stimulii externi. Stima de sine ne influențează în mod cert stările de la anxietate și depresie la bucurie și fericire.

Depresia este o tulburare care afectează mai multe niveluri ale vieţii unei persoane precum nivelul emoțional, motivațional și cognitiv. Manifestarea depresiei la nivel emoțional se aplică prin trăirea sentimentului de tristeţe, apariția unor sentimente de culpabilitate ce produc iritare, rușine, anxietate și tensiune psihică. Astfel capacitatea exprimării emoțiilor este redusă, se pierde plăcerea și individul devine mai mult decât un automat care trăiește dar nu mai înțelege scopul prorpiei vieți.

Manifestările depresiei au ca rezultate modificări la nivel biologic și comportamental. La nivel biologic apar probleme legate de somn, activitățile obișnuite ale vieții sunt diminuate și apare inevitabil stressul. La nivelul comportamental, acele activitaţi obişnuite şi agreabile, devin extrem de dificile şi plictisitoare, deoarece omul nu se mai poate concentra, are stări de plâns frecvent, tendinţă de retragere și intenții de abandon.

Depresia uneori este provocată chiar de individ, din cauza anumitor principii sau norma de viață impuse lui însuși. Făcând o prioritizare a obiectivelor de viașă, profesională, familială, omul poate trece cu bine aceste provocări ale vieții.

În viață nu există eșec, ci doar probleme, dezamăgiri și frustrări care se pot rezolva în timp. dacă avem o stimă de sine ridicată.

Ѕtіma dе ѕіnе ѕе rеfеră la mοdul în carе nе autοеvaluăm, nе vеdеm nοі în οglіndă рrοрrіa іmagіnе, la cât dе bunі nе cοnѕіdеrăm cοmрaratіv cu cеіlalțі ѕau cu рrοрrііlе nοaѕtrе ѕtandardе, еa ехрrіmă măѕura în carе nе accерtăm ѕau nе aрrοbăm ре nοі înșіnе.            

Ѕtіma dе ѕіnе rеflеctă cât dе mult valοrăm în рrοрrіі nοştrіі οchі, ехрrіmă ѕеntіmеntеlе față dе nοі înșіnе ca реrѕοanе, atіtudіnеa favοrabіlă ѕau nеfavοrabіlă față dе nοі. О реrѕοană carе ѕе dеѕcrіе ре ѕіnе maі dеgrabă în tеrmеnі рοzіtіvі, va avеa ο іmagіnе dе ѕіnе рοzіtіvă șі un nіvеl rіdіcat al ѕtіmеі dе ѕіnе, în tіmр cе ο dеѕcrіеrе în tеrmеnі рrеdοmіnant nеgatіvі a рrοрrіеі реrѕοanе ехрrіmă ο іmagіnе dе ѕіnе nеgatіvă șі un nіvеl ѕcăzut al ѕtіmеі dе ѕіnе.

Fіеcarе реrѕοană arе ο anumіtă tοlеranță față dе рrοрrііlе ѕlăbіcіunі  față dе ѕіnе,  іmрlіcіt șі față dе alțіі. Ιmрοrtant еѕtе ca ο реrѕοană ѕă ѕе accерtе ре ѕіnе, ѕă ѕе aрrеcіеzе  реntru cееa cе facе maі bіnе, cοntrіbuіnd aѕtfеl la autοrеѕреct șі încrеdеrе în ѕіnе. Ιmрοrtant еѕtе ca mеrеu ѕă ехіѕtе un еchіlіbru întrе autοaрrеcіеrе șі autοcrіtіcă. Реrѕοana carе cadе în ехtrеma unеіе dіntrе cеlе dοuă, rіѕcă ѕă nu maі perceaрă adеvărata rеalіtatе.

Fragmente – În orașul fără gară

Florian coboară din mașina pe care o parchează cu atenție, evitând să lovească un bărbat care se plimba prin zonă, cu o sticlă în mână. Florian își aranjează ochelarii pe nas, oftează și o pornește agale spre intrarea în hotel. Își aduce aminte că bagajele i-au rămas în mașină, dar renunță să se întoarcă, dornic de a face o baie fierbinte.

Trece pe la recepție și-și ridică cheia. Ezită să anunță că-și prelungește șederea și merge la lift. Constată că se adună mai mulți clienți ai hotelului în fața ușii, astfel că se decide să urce pe scări cele trei etaje.

Pe drum se intersectează cu femeia de servici, o blondă platinată care-i zâmbește. Florian face o grimasă care trebuia să fie un zâmbet și ajunge în fața ușii camerei, o deschide și intră grăbit, de parcă ar fi fost urmărit de cineva.

După zece minute, Florian se simțea relaxat și pregătit să-și petreacă în mod plăcut, câteva zile după experiența stresantă din delegația în care se afla.

Se îndreaptă spre frigider, dar renunță să deschidă ușa și merge să se îmbrace pentru a ieși în orășelul care-l găzduise în ultima săptămână.

Agitația din holul hotelului este una specifică zilelelor de week-end. Florian ezită să se deplaseze spre recepție pentru a evita mulțimea și ca să nu piardă timpul prețios de care mai dispunea. Mereu este presat de timpul nemilos, care trece în grabă și-i influențează starea.

Florian iese din hotel și privește spre parcare. Renunță să-și ia mașina și pornește pe jos, spre stația de taxiuri. Nu-și mai aduce aminte de direcția corectă a stației, pentru că începe să se întunece. După câțiva pași, Florian vede un taxi și-i face semn. Avea culoarea verde pe turelă, semn că mașina era disponibilă.

Taxiul face o întoarcere spectaculoasă și oprește în fața lui Florian. Acesta se urcă pe bancheta din spate și spune:

  • Aș vrea la un bar de noapte, restaurant… Ce-mi recomandați?
  • Avem un restaurant pentru persoane mai sofisticate și un club pentru persoanele dornice ca să petreacă.
  • Hm… Hm… Mi-e foame, dar vreau să și dansez, să petrec….
  • La club găsiți și fete dornice de petrecere.
  • Atunci, club să fie – spune fericit Florian.
  • Lângă club este și un restaurant mai mic, care este deschis și noaptea.
  • Perfect! Pot servi masa, apoi să mă distrez! – zice fericit Florian gata de a porni într-o aventură relaxantă.

Muzica se aude încet dar suficient pentru ca Florian să lovească ritmul cu cuțitul, în paharul de pe masă. Chelnerița îi zâmbește, în timp ce-i toarnă vinul în pahar. În timp ce o privește, Florian rămâne cu ochii ațintiți spre masa aflată în cealaltă parte a micului ring de dans. Începe să gândească cu voce tare și tresare.

  • O să zică lumea că sunt nebun, dar tare frumoasă este blonda cu rochie roșie!
  • Ați spus ceva? – întreabă chelnerița care revine la masă, cu comanda de mâncare.
  • Doar remarcam ce frumos este aici!
  • Nu sunteți din oraș?
  • Nu.
  • Poftă bună și să vă distrați. Avem un parc frumos și un muzeu al culturii.
  • Da… O să văd cum mă organizez în următoarele zile. Mulțumesc – răspunde Florian, în timp ce atacă friptura fierbinte.

Muzica lentă îl ademenește pe Florian care se decidă să renunțe la club și se îndreaptă spre masa care-i atrăsese privirea din primele clipe petrecute în restaurant. Femeia blondă, îmbrăcată într-o rochie roșie vaporoasă, nu-i aruncase nici măcar o privire, dar el simțea că și ea ar fi vrut să-l cunoască.

După cățiva pași, se intersectează cu colega fetei blonde, o brunetă care-l abordează:

  • Dansezi?
  • De ce nu?! Pemiți să te invit pe valurile dansului?
  • Cu drag! – răspunde bruneta care merge înainte, spre micul ring de dans.

Florian aruncă o privire scurtă spre masa blondinei și păsește alături de prietena acesteia pe platoul de dans. Bruneta își pune mâinile pe umerii bărbatului, împreunându-le. Florian o prinde de mijloc și lasă corpul să se miște în ritm de blues.

Melodia se termină, iar bruneta îl atrage pe Florian spre masa ei:

  • Hai să-mi cunoști părinții și prietenii.
  • Da… cu drag… – bucuros de oportunitatea pe care a găsit-o.

Luna se ascunde pentru câteva clipe, ca și cum ar fugi din jurul pajiștei pe care se plimbă Florian și fata cea brunetă. În spatele lor, se află părinții fetei, fratele ei și cumnata. Florian rămâne visător și se gândește că femeia care-i plăcuse nu este disponibilă, find căsătorită. Totuși, aceasta nu părea fericită, iar el spera la ceva, care-i zgândărea inima.

Fata cu rochia albă se oprește, privindu-l în ochi pe Florian:

  • Mă conduci până acasă?
  • Da… de ce nu… – răspunde Florian, conștient că astfel va afla unde locuiește atât ea cât și familia ei. Dar nu am mașină.
  • Nu-i problemă, noi suntem cu mașina.
  • Dar sunteți cinci, eu nu încap!
  • O să mai chemăm o mașină. Noi avem șoferi, căci nu prea ne place acest tip de condus.
  • Nu?
  • Preferăm să conducem oamenii, nu mașinile. Omul are sentimente și prin ceea ce face, îi ajută pe semenii săi.
  • Da, așa e… – spune Florian care aude claxonul unei mașini.
  • Hai, că au venit mașinile!
  • Bine, Pira, mergem!

Cei doi se îndreaptă spre mașina din care le face semn tatăl Pirei. Florian urcă alături de de Pira și părinții ei, într-o mașină de culoare neagră, care pornește urmând mașina roșie din fața lor, în care se aflau blonda cu rochie roșie și soțul ei, fratele Pirei.

Citește mai departe….