Arhive etichetă: stres

Alergând prin viaţă

Ne naştem pentru a ne trăi viaţa. Aceasta este una dintre cele mai minunate lucruri.
Spune-mi cum trăieşti, ca să-ți spun cine eşti! Noi însă nu trăim pentru bucuria vieţii… Noi alergăm prin viaţă!     

Se spune că bărbatul nu trebuie să alerge după femei şi autobuz… El tot aleargă şi nu doar după ele…

Toată lumea aleargă prin viaţă…munca de acasă, de la servici ne ocupă cel mai mult timp. Când nu avem timp alergăm să facem cât mai repede treburile…
Timpul parcă se scurge mai repede, lucrurile pe care le avem de făcut sunt tot mai numeroase și alergăm.

Alergând prin viaţă, nu reuşim să găsim valorile morale ale vieţi. De câte ori ne trezim că privim în jur și spunem: nu știam că există așa ceva. De multe ori redescoperim micile plăceri ale vieții și ne bucurăm de ele, deși uneori ne opresc din alergarea prin viață.

Omul se adaptează ușor tuturor nevoilor dar uită ceea ce este mai important pentru sine, adică faptul că are o viață pe care trebuie să o trăiască la intensitate maximă alături de cei dragi, pentru că adevărata bogație din viață, o reprezintă ființele umane, prietenii și hooby-urile.

Alergând prin viață, riscam să alunecăm pe un firicel de gheață care ne poate costa timpul și implicit, o parte semnificativă a vieții. Totul depinde doar de noi, de modul nostru de gândire, de ceea ce ne dorim de fapt, nu de ceea ce trebuie să facem pentru ochii lumii și nu numai.

Omul trebuie să scape de teamă, de stress și de alte sentimente negative care-i fac efectiv să fugă…

De multe ori, frica sau temerile iraționale apar când individul se simte şi se comportă ca în cazul unui pericol major, dar pur și simplu în situaţia unui pericol minimal sau chiar inexistent, ori existent doar în mintea acestuia.

Majoritatea oamenilor sunt anxiosi și tensionați în fața amenințărilor stresante. Asemenea trăiri reprezintă niște reacții normale la stres. Anxietatea este considerată anormală atunci când apare în acele situații când majoritatea indivizilor le pot controla cu ușurință.


Când suntem bătrâni şi avem câteva momente de meditație profundă, stăm și ne gândim că vom părăsi această lume, adică vom trece dincolo de bariera vieții și ajungem să ne întrebăm poate chiar sarcastic: ce am făcut cu propria noastră viață, cum s-a scurs, aşa pe nesimţite….

La tinereţe ne gândim că avem tot timpul înainte, apoi începem să alergăm de colo colo, să facem cât mai multe, să terminăm unele treburi pur și simplu pentru a începe altele. Alergăm prin viaţă, însă nu făcând sport, jogging…doar pentru a trece prin viata şi pentru a trăi cât mai multe, a avea experiențe multiple, dar nu toate bune… sau de bine.

Am văzut oameni care alergau dar nu știau de ce, poate din obișnuință, totul fiind o rutină!

Ajungem la un moment dat să ne întrebăm dacă trăim sau suntem pur și simplu niște roboței care fac lucrurile necesare pentru alții….

De ce alergăm mereu când putem lua totul așa cum trebuie, să stabilim necesități și priorități?