Arhive etichetă: tren

Bancuri cu ciobani

Badea Gheorghe merge cu gloaba la targ.
– Cum trage calul asta la caruta, bade?
– D’apoi, nu prea trage.
– Da’ la plug, trage?
– Nu prea.
– O fi bun de calareala.
– N-as crede. 

– Pai, atunci de ce l-ai adus sa-l vinzi?
– Nu l-am adus sa-l vand.
– Da’ ce pacatele mele vrei sa faci cu el?
– Vreau sa-l fac de rusine… 

….

Badea Gheorghe se plimba pe strada cu cei doi copii ai lui.
Un cunoscut care il vede, ii spune:
– Bade Gheorghe, ce faini copiii ai!
Si ce mai seamana intre ei!
– D’apai cum nu, ca doara is gemeni.
– Si cati ani au?
– Baiatul are patru, iar fata, cinci.

Badea Gheorghe pleaca la cosit.
Spre seara este gasit lesinat de niste vecini, este stropit cu apa si, dupa un timp, omul isi revine:
– Ce-i, bade Gheorghe?
Esti bolnav?
-De ce-ai lesinat?
– De foame.
– De foame?
Da’ lelea Marie nu ti-o pus de mancare?
– Ba mi-o pus pita si slana, da’ mi-am fost uitat brisca acasa.

– Tata nu puteam sa dorm noaptea si mi-o zas dom’ doftor sa inchid ochii si sa ma apuc sa-mi numar oile pana adorm.
– Si-o mers?
– Stai sa vezi! M-am apucat sa le numar si pe urma mi-o pierit tot somnul, cand am bagat de seama ca-mi lipsesc doua…

Intr-o zi Badea Gheorghe se hotaraste sa plece la oras.
Drumul fiind lung, un consatean se ofera sa il duca cu masina.
Zis si facut. A doua zi cei doi erau in masina, in drum spre oras. Fiind pentru prima data cand se suia intr-o masina, Badea Gheorghe se uita mirat in jur.
-Auzi mai Vasile, da’ covrigu’ cela mare din fata ta ce este?
-Asta-i volanu’ bade…
Se mai uita badea in jur, se mai foieste, apoi din nou:
-Da’ ceasurile cele la ce folosesc?
-Pai asta-i vitezometru, iar ast’lalt turometru…
Mai sta badea, se mai uita, la un moment dat il vede pe Vasile schimband vitezele.
-Mai Vasile, stii ceva?
-Ia zi bade!
-Auzi ma, vezi tu de volan, ca mestec eu in benzina!

 Intr-o dimineata, se scoala Badea Gheorghe deschide larg fereastra, isi admira turma si exclama, bucuros:
– Vai ce oi multe si frumoase am !!!
Se aude ecoul:
– Vai ce oi multe si frumoase am … vai ce oi multe ….
A doua zi, la fel.
A treia zi, Badea Gheorghe deschide fereastra si nemaivazind nici o oaie zice:
– Vai, unde sunt oile mele ????
Ecoul:
– Nu stiu… Nu stiu…

Badea Gheorghe pleaca cu prietenii la o plimbare prin Bucuresti cu masina.
Pe la Arcul de Triumf incurca circulatia si un bucurestean tipa la el pe geam:
– Ba Gheorghe:
Gheorghe al meu le spune prietenilor:
– Vedeti ba pe mine ma cunoaste toata lumea.

Badea Gheorghe in tren cu un american.
Scoate Badea Gheorghe un castravete. Americanul intreaba:
-Ce este ala?
-Un castravete, zice Badea
-La noi sunt de trei ori mai mari.
Scoate Gheorghe un mar.
-Ce este ala?
-Un mar.
-La noi sunt de trei ori mai mari.
Scoate Gheorghe un pepene.
-Ce este ala?
-Mazare!

Bancuri cu ardeleni

Doi ardeleni, Ion si Vasile.
Ion catre Vasile:
– Ma Vasalie, stai ca-ti manca cainele slana.
– Apoi manca pe muma-sa ca brisca-i la mine – zice Vasile

….

Intr-un tren doi ardeleni si un negru:
– Bre da tu nu esti de aici.
– Da, tatal meu este din Africa, dar mama mea este de aici.
– Pai cum?
– Pai tata a fost odata pe aici si a vazut-o pe mama si a inceput sa alerge dupa ea si a alergat si a alergat si a alergat…si asa m-am nascut eu!
Dupa vreo 5 minute ardelenii aveau o nelamurire:
– Mai dar stii ce ne intrebam noi? O fi prins-o pe maica-ta?

La ora de psihologie profesorul (ardelean) isi intreaba un elev:
– Stiti de ce nu folosesc indienii degetul acesta?
Intreaba el aratand al treilea deget de la mana dreapta.
Nimeni nu raspunde la intrebare.
– Fiindca este al meu!

….

Traversand o strada, un ardelean este izbit de o masina, dar nu pateste nimic.
Totusi, soferul ii pune cateva monede in mana ca sa impace lucrurile. Incantat, ardeleanul i se adreseaza:
– Veniti des pe aici domnule?

Ion isi cumpara de la Cluj un binoclu.
Gheorghe intreaba: Ce-i ala?
Ion : „E un instrument cu care poti sa vezi pâna hat departe si toate lucrurile le vezi ca si cum ar fi lânga tine.”
Gheorghe: „Mă,nu se poate asa ceva!”
Ion: „-Ba da, ma. Uite, aseara stateam la mine in curte si te vedeam ce te mai jucai cu nevasta-ta, cum o mai alergai, cum o mai iubeai…”
Gheorghe :”-Vezi ca nu-i bun de nimic? Eu aseara nici n-am fost acasa!”

 Ardeleanul, ajunge cu Dacia la o benzinarie. Neavind prea multi bani la el, il intreaba pe vanzator:
A: Cat costa litrul de benzina?
V: 10.000 lei.
A: Dar o picatura de benzina cat costa?
V: Pai… cat sa coste? O picatura?! Nu costa nimic!
A: Atunci picurati-mi si mie 20 de litri in rezervor!

….

I: De ce se culca ardelenii pe camp?
R: Ca sa se cultive!!

 Un ardelean vine acasa mai devreme de la camp si aude zgomote in dormitor. Se duce in fuga si-si gaseste nevasta desbracata complet, intinsa pe pat, transpirata si gafaind…
-Ce-i ma nevasta, ce ai?
-Am infarct…. zice ea.
Ardeleanul da sa fuga afara sa cheme pe doctor, cand copilul lui de 4 ani zice:
-Tata, tata, unchiu’ Gheorghe este sub pat in pielea goala…
Ardeleanul fuge inapoi, ridica patura si-l vede pe Gheorghe sub pat dezbracat si zice:
-Pai bine ma nenorocitule, nevasta-mea moare de inima si tu umbli ca un bezmetic prin casa in pielea goala de-mi sperii copilul…

Un pictor vestit, aflat intr-o drumetie in munti, intalneste o turma si se adreseaza ciobanului;
– Bade, imi dai voie sa-ti pictez oile?
– Esti nebun, omule? Lasa-le asa albe cum sunt…

I:- Stii ce au facut ardeleni cind au vazut prima data un vapor?
R:- Au bagat capul sunb apa sa-i vada rotile.

 Ion si Gheorghe la bar.
Dintr-o data Ion ii trage lui Gheorghe o palma.
Acesta zice:
– Ione, ma tu ai glumit sau ai dat in serios?
– Am dat in serios.
– Bine, ma ca mie nu imi plac astfel de glume.

In tren un ardelean si un oltean… si incepe ardeleanu sa manance niste slana cu rosii si cu branza.
Si la oltean i se face foame, si zice in gandu lui:
– „Ma, daca intru in vorba cu asta, poate imi da si mie”.
Se hotaraste si deschide vorba.
– Pe mine ma cheama Ionescu.
La care baciu se uita la el si zice:
– Apoi daca te cheama du-te…

….

Doi ardeleni intr-un bar.
– Cum sa fac sa ma las de fumat?
– Eu incerc de doua luni.
– Cu pastile ai incercat?
– Da, dar nu pot sa le aprind!

….

Doi ardeleni in gara la ghiseul de bilete:
– Domnisoara, doua belete.
– Da sigur, pana unde?
Gheorghe:
– Ii spunem?
– Nu
– Domnisoara, doua belete va rog.
– Sigur, dar daca nu-mi spuneti unde mergeti, nu stiu cat sa va cer.
Gheorghe:
– Ii spuniem?
– Apai spune-i.
– Noi merem la nunta.

….

Doi maramureseni calatoreau cu trenul.
Vine nasul.
– Biletele la control, va rog!
– Ma, Gheorghe, noi avem belet?
– No.
– N-avem belet, domn controlor.
– Bani de amenda aveti?
– Ma, Gheorghe, bani de amenda avem?
– No.
– N-avem bani, domn controlor.
– Va bateti joc de mine?
Bilet nu aveti, bani nu aveti. Atunci, ce dracu’ aveti?
– Ce-avem, ma Gheorghe?
– Avem abonament.

Viața ca o scenă

Fiecare dintre noi avem propriul nostru public. Viaţa deşi este una privată, întotdeauna se intersectează cu viaţa publică. Indiferent de profesie, familie, relaţii existenţiale, avem o imagine publică care ne reprezintă în societatea de zi cu zi.

Pe rând, suntem actori, spectatori, la ceea ce se întâmplă în jurul nostru şi în comunicarea cu cei din jur.

Viaţa însăşi este o scenă, pe care toţi urcăm şi avem câte o stea care străluceşte, mai mult sau mai puţin. De noi depinde cum arată şi cât va exista, steaua noastră.

Fie că activitatea noastră publică este mai intensă online sau offline, trebuie să acordăm credit celor din jur, să convieţuim împreună şi să ne dezvoltăm personal.

Pentru a nu pierde încrederea, trebuie păstrată linia armonică a legăturilor care s-au realizat şi care nu trebuie neglijată, pierdută. Orice încredere se obţine cu greu, iar uneori, se pierde mult prea uşor. Dezamăgirea este dureroasă, dar uneori, poate fi un pas înainte spre o nouă oportunitate.

Din momentul în care păşim în lumea de afară, în lumea publică, deja suntem pe scenă şi trebuie să ne realizăm rolul propus, pentru a nu dezamăgi.

Viaţa este ca un tren, care opreşte în mai multe gări, iar oamenii, publicul urcă sau coboară în fiecare staţie, unde se opreşte. Cu cât trenul este mai plin, cu atât publicul este mai larg. Trenul trebuie să-şi urmeze calea, fără a se abate, pentru a nu sperie călătorii, care-l pot părăsi pentru a găsi alte căi de deplasare, alte pasiuni, prieteni.

Publicul nu va fi niciodată acelaşi, întotdeauna va oscila cu anumite procente, în funcţie de ceea ce primeşte, de spectacolul din viaţă, de interese, de dorinţe şi de multe alte raţiuni specifice fiecăruia.

Important este, ca indiferent de probleme, necazuri, supărări, eşecuri, fiecare să-şi continue drumul, chiar dacă trebuie să se deplaseze pe căi ocolite.

Omul, în genere, fiind fiinţa care posedă inteligenţă, este ca o trestie în bătaia vântului, care se îndoaie, dar nu se rupe!