Liniștea din jur este întreruptă de sunetul alarmei de la telefon. Întind mâna spre mobil, lovind veioza din spatele cănii cu apă și împrăștii cartea, cana și telefonul pe jos. Sunt prea obosit ca să le ridic și decid să mă odihnesc, cu ochii închiși, câteva secunde.
Se pare că au trecut repede secundele, pentru că aud ușa de la intrare, al vecinului, cum se închide în grabă, după care se aud niște zgomote specifice unor pași grăbiți. A plecat vecinul, iar la trei minute după el, trebuie să ies și eu, care încă sunt în pat! Mă ridic repede și mă îndrept spre baie, îmi scot pijamaua și-mi recuperez niște haine de pe canapeaua din sufragerie în timp ce mă clătesc pe ochi. Îmi iau periuța de dinți, pun pasta și mă frec ușor, folosind doar o mână, pentru că cealaltă era ocupată cu îmbrăcatul pantalonilor.
În două minute îmi clătesc gura, trag cămașa peste pantaloni, mă încalț și alerg pe ușa apartamentului. Cobor scările dar revin ca să-mi iau cheia din cuier și să încui locuința. Reusesc cu greu, dar pierd timp. Ies pe stradă și alerg, întrecându-l pe vecinul care face jogging. Când mă apropii de stație, observ autobuzul cu numărul obișnuit 2022, cum pleacă din stație, iar locul din spate, acolo unde stăteam eu mereu, era gol.
Oftez și caut un taxi. Telefonul mobil nu se afla în buzunarul pantalonilor, ceea ce-mi aduce aminte că acest obiect indispensabil face baie pe covorul din dormitor, în apa care a curs din cana căzută de pe noptieră.
Nu am timp să mă întorc acasă, așa că o pornesc grăbit spre stația de taxi care este mai goală decât propriul meu frigider. Aștept, că nu am ce face.
Prin fața mea trece bătrânica de la etajul patru. Mă vede și-mi zâmbește:
– Bună dimineața!
– Bună dimineața.
– La servici?
– Am pierdut autobuzul și nu am telefon să sun la taxi.
– A, am eu telefon dar e model vechi cu butoane…. – spune bătrânica.
– Este perfect! – exclam fericit.
Iau telefonul mobil și mă gândesc să sun la birou să anunță că întârzii. Apelez numărul unui coleg, un număr ușor de reținut. Apelul este preluat cu greu, probabil pentru că era un număr necunoscut: …citeste mai departe
De multe ori teama împiedică omul să desfășoare anumite activități, Aceasta stare provoacă anumite reacții ale corpului care trebuie să se adapteze la viața reală.
Αnхіеtatеa rерrеzіntă о rеaсţіе реrfесt nоrmală şі naturală a соrрuluі la ѕіtuaţііlе ѕtrеѕantе рrіn сarе trесе. Ѕtărіlе dе anхіеtatе alеrtеază pe individ în faţa реrісоlеlоr şі-i реrmіt acestuia să se ridice și să-și adune atât rеѕurѕеlе cât şі еfоrturіlе fіzісе, еmоţіоnalе şі рѕіhісе реntru a dерăşіі ѕіtuaţііlе сrіtісе.
Αnхіеtatеa arе un dublu ѕtatut, іnсluzând сееa се dеnumіm anхіеtatеa сa trăѕătură nеvrоtісă ѕau сlіnісă şі сееa се numіm anхіеtatе сa ѕtarе оbіесtuală ѕіtuaţіоnală. Αnхіеtatеa сa trăѕătură, arе сaрaсіtatеa dе рrеdіѕроzіţіе în natură, еѕtе рrеdіѕроzіţіa dе a fі anхіоѕ.
Aceste două variabile ale psihologiei au fost studiate din cele mai vechi timpuri de către specialiști în domeniu care au încercat să ofere soluții pentru remedierea problemelor care apar ca urmare a acestor interacțiuni.
Conform opіnіei emise în anul 1957 de către Сattеll, anхіеtatеa еstе sіmіlară сu tеama, dar alți specialiști lеagă anхіеtatеa dе strеss. Rеaсţіa dе strеs este considerată ca fiind un suport psіhosomatіс, bloсând сomunісarea іntеrpеrsonală care este considerată ca fiind modul dе produсеr al anхіеtăţіі.
După 20 de ani, Ladеr a devenit anхіеtatеa ca fiind “o starе afесtіvă nеplăсută având сalіtăţіlе subіесtіvе alе frісіі, asoсіată сu sеntіmеntul unuі pеrісol, amеnіnţarеa fііnd dіfuză, dіsproporţіonată în raport сu іntеnsіtatеa еmoţіеі, sau aparеnt, aсеastă amеnіnţarе lіpsеştе”.
Frеud a соnѕіdеrat că anхіеtatеa este соnѕесіnţa tеnѕіunіlоr ѕехualе rерrіmatе, aроі a a realizat o distincție întrе anхіеtatе оbіесtіvă şі anхіеtatе nеvrоtісă în funсţіе dе ѕurѕa dіnѕрrе сarе şі сum рrоvеnеa реrісоlul – dіn lumеa ехtеrnă ѕau dіn іmрulѕurі іntеrnе.
Se poate сonsіdеra că anхіеtatеa este un сonсеpt fіzіologіс şі сomportamеntal, іar dіsсrеpanţеlе dіntrе aсеştі іndісatorі aі anхіеtăţіі sе pot atrіbuі parţіal mесanіsmеlor dе apărarе care încearcă să învingă frica.
Frica este un mod de auto-apărare a unui individ în fața unui pericol pe care-l conștientizează dar nu trebuie să ajungă la anxietate pentru că omul își cunoaște proprii limite și mereu se află în luptă cu ele. Totul ține de mentalitatea persoanei pentru a trece cu bine de propriile probleme, astfel încât să nu le transmită și altora.
Micuţul Andrei şi-a găsit un bun prieten,care este o companie plăcută pentru joacă, în persoana lui Alex
Cei doi sunt fericiţi şi petrec mult timp împreună. Părinţii lui Andrei sunt muncitori la o fabrică în timp ce părinţii lui Alex sunt doctori.
Anii trec. Cei doi cresc şi spre bucuria lor, sunt colegi de şcoală.Andrei învaţă pentru a cunoaşte tot mai mult despre viaţă, iar Alex îşi trăieşte viaţă. Alex deşi posedă cunoştinţe mai puţine, uneori, reuşeste să aibă note mai mari decât prietenul său.
Andrei rămâne acasă în vacanţe, mergând în sejururi scurte pe la malul mării împreună cu părinţii. Alex petrece săptămâni întregi, prin ţări exotice şi nu numai…
Andrei se decide să studieze ingineria. Alex nu se lasă mai prejos şi vrea să-l urmeze. La examenul de bacalaureat, Andrei ratează o probă, pierzând examenul final, în timp ce Alex, neştiutor, reuseşte să avanseze cu brio.
Alex intră la Facultate, urmat peste un an de către Andrei.
Acest an, îi îndepărtează. Alex are un anturaj de prieteni, iar Andrei se acomodează greu cu cei din jur.
Alex petrece în discoteci, Andrei stă şi are grijă de părinţi.
Anii trec, din nou. Andrei îşi caută un servici pe măsura pregătirii sale, în timp ce Alex îşi deschide o firmă. Amanta lui, devine manager asistent.
Andrei simte povara vieţii.
Alex se dezvoltă tot mai mult, deşi oamenii care lucrau pentru el erau nemulţumiţi.
Peste câţiva ani, Alex, coboară dintr-o maşină luxoasă, privind în staţia de autobuz, unde se afla Andrei. Deşi îl recunoaşte, trece privind spre cer, prin faţa lui. Ajungând la capătul drumului, se trezeşte cu un „noroc”, lansat de un porumbel ce trecea prin zonă.
Anii trec.
Andrei este căsătorit, petrecând momente minunate alături de soţie. Aceste clipe sunt scurte, din cauza serviciului care nu-i lasă timp, pentru anumite plăceri ale vieții.
Alex adună tot mai multe bunuri. Se ocupă de diferite afaceri dubioase dar profitabile.
Anii zboară…
Andrei este fericit alături de soţie şi de alți doi prieteni care i-au rămas fideli.
Alex devine ţinta posturilor TV. Este arestat pentru afaceri dubioase, îşi pierde averea, precum şi doi ani din viaţă pe care-i petrece la ănchisoare. Eliberat, descoperă că prietena lui, plecase cu alt bărbat, care-i promisese raiul de pe pământ. Din acel moment, cade terminat, la pat.
Andrei reuseşte să promoveze la servici.
Alex ajunge la spital. Toţi colegii de salon sunt vizitaţi de prieteni, rude…doar el nu are pe nimeni. Din momentul când a pierdut bogăţia, a pierdut şi prietenii. A aflat că este grav bolnav, fără şansă de vindecare….
Andrei vede un chip cunoscut la spital, în timp ce pleca după ce-şi făcuse analizele anuale. Recunoscuse acel chip. Merge până în magazinul de lângă spital şi face cumpărături. Revine la spital.
Alex se trezeşte din somn, la fel de singur și trist. Brusc în faţa lui, apare Andrei care-i întinde o pungă… Alex nu are ochi decât pentru fostul său prieten…care i-a rămas fidel.
Nimic nu este mai important ca un prieten …. spune Alex, îmbrăţisându-l cu ochii în lacrimi pe Andrei.
Prietenii sunt adevăratele bogăţii! Păcat că aceasta o descoperim doar în momente de tristeţe….
Oamenii în general, compară mai tot timpul câte ceva, pe câte cineva… de parcă ar fi un sport internaţional! Important este ca această comparaţie să fie una reală, nu doar de dragul artei! Nu poţi compara mere cu pere, femei cu bărbaţi, obiecte cu oameni.
Am auzit pe o doamnă, comparând un bărbat cu altul: X este mai bun că are salariu mai mare, mai prinde câte un ciubuc, are maşină, iar Y abia are cele necesare: o rablă de maşină…. Doamna îşi căuta viitorul soţ, iar felul în care făcea analiza, era ca la târgurile de vite…. Alegi obiectele cu care să trăieşti, sau vrei o persoană care să se adapteze nevoilor tale, să te accepte aşa cum eşti, cu calităţi, defecte….?
Bogăția nu este un atuu, cel puțin bogăția pe care unii o văd. O maşină oricând poate fi distrusă într-un accident, iar ciubucul te poate duce la …arest! Omul şi propria sa personalitate contează mai mult decât orice obiect, care este doar un element de decor! Dacă vrei să demonstrezi că ai mereu dreptate, poţi compare şi dinozaurii cu oamenii!
Înainte de a compara diferite persoane, să ne privim pe noi înşine în oglindă, să ne analizăm, apoi să continuăm, ceea ce este și dacă este de continuat. Oamenii în general obsearvă la semenii lor defectele, nu calitățile. Omul prin calitățile sale a adus plus valoare vieții, planetei și tehnologiei.
Omul din fire este un luptător. Fiecare își evaluează potențialul și atacă problemele. Omul a fost întotdeauna preocupat de uşurarea muncii. Uneori, ideile năştruşnice au dus la mari descoperiri. Pentru a-și ușura munca, omul a inventat câte ceva, care în timp a ajuns o tehnologie performantă înlocuind omul în multe activități. Din păcate, uneori omul nu este apreciat la adevărata lui valoare.
De multe ori, companiile internaţionale, renunţa la diverse investiţii, în detrimentul oamenilor. Pur şi simplu, omul nu este un mijloc sigur pentru obţinerea unui profit. Compania preferă să-şi extindă afacerile în cele mai îndepărtate zone geografice, unde mâna de lucru este ieftină iar automatizarea face un tot unitar cu … omul ieftin.
Trebuie ținut cont de faptul relevant, că dacă oamenii nu mai reusesc să producă pentru ei înşişi, vor fi în incapacitate de a achiziţiona diverse bunuri, iar consumul va scădea. Dacă omul rămâne fără servici, degeaba compania are producţie uriaşă, dar nu va avea o piaţă de desfacere.
În concluzie, omul este prioritar, acesta contează, mai puţin restul lucrurilor, a evenimentelor. Totul se face pentru om, pentru existenţa acestuia, pentru un trai mai bun!
Avem de multe ori, prostul obicei de a cataloga pe cineva după prima impresie, așa cum facem uneori, anumite lucruri după primul impuls. De multe ori se întâmplă ca cele stabilite inițial să se dovedească înșelătoare.
Uneori nu suntem capabili să ne recunoaștem greșeala, insistând să demonstrăm, că ceea ce am gândit sau făcut este conform cu realitatea. De câte ori am gândit despre cineva că este …. dar apoi am descoperit că este altfel?
Suntem obișnuiți să vedem partea negativă din toate, trecând peste lucrurile pozitive, precum gâsca prin apă. Nu înseamnă că cineva dacă este tăcut, este prost sau nu știe să vorbească. Dacă o fată stă lângă un parc unde scrie că e loc de joacă, nu înseamnă că vrea să se joace. De asemenea, nu toți cei care se laudă singuri, chiar sunt chiar așa cum se cred ei.
Dacă nu-ți place de cineva, evită-l dar nu-l jigni. Ceea ce ție nu-ți place, altuia nu-i face. Să lăsăm aparențele și primele impresii doar la rangul de începuturi. Totul depinde de noi. Să vedem alitățile omului, nu doar defectele acestuia.
Prin noi, îi putem modela pe cei din jur, iar împreună putem face o lume mai bună! Măcar să încercăm, să gândim în sensul bun. Chiar dacă avem vise, să ne lăsăm visurile călăuză spre o viață mai bună.
Prin minte, ne trec multe gânduri. Unele răzleţe, altele rod al cugetării, alte ale imaginaţiei. Fiecare gând, oricât de mic și nesemnificativ este, poate duce la mari idei. Nu trebuie să neglijîm gândurile, că nu se ştie de unde sare iepurele. Fiecare gând merită analizat, dezbătut şi întors pe toate feţele înainte de a abandona ideea. Gândurile sunt rezultatele problemelor, situaţiilor prin care trecem şi uneori, intuiţia şi premoniţia ne ajutî, uneori, chiar fără să ne dăm seama.
Viața este trepidantă iar oamenii simt aceste încercări și provocări pe propria lor piele. De multe ori, indivizii își doresc să se retragă undeva, departe, în liniște, fără a fi contact cu alte ființe. O asemenea evadare este ideală dar pentru o scurtă perioadă, pentru că dacă durata acestei despărțiri de valorile vieții este prea mare, poate duce la o boală numită de psihologi ca fiind însingurarea.
Însingurarea are întotdeauna de a face cu ideea de înstrăinarea omului în lume şi în întreaga societate în general. În acest context, înstrăinarea de sine a omului în cadrul societății moderne în care trăin este absout generală şi întotdeauna cuplată cu întreaga conştiinţă a dependenței absolut impenetrabile, precum şi a incomprehensibilităţii, încât munca nu doar că pare să nu mai aibă niciun rost, ci serveşte practic unui anumit sens complet străin și incomprehensibil. Această lipsă totală de libertate repreintă de fapt ceea ce resimt toți oamenii ca fiind drept înstrăinare de sine în cadrul societății actuale.. Această idee ne îndeamnă însă la retragere în interiorul unei vieți particulare și retrase. Cu toate acestea însă, cel care alege un astfel de drum, poate observa foarte rapid imposibilitatea ideii de retragere, susține psihologul Gadamer.
Singurătatea socială cronică este atunci când majoritatea relaţiilor sociale sunt din ce în ce mai deficitare timp de câțiva ani. Această singurătate socială situaţională este determinată de încheierea unei anumite relaţii, iar singurătatea socială tranzitorie, este cea caracteristică perioadelor scurte de criză ale unor relaţii sociale.
Persoanele singure care totuși se cãsãtoresc la un moment dat, conform obișnuinței vieții de până atunci, aleg parteneri care la rândul lor prezintã anumite simptome de însingurare sau de singurătate socialã.
Această însingurare este influențată de nivelul de educație, de statatul social si/sau economic, de experiențele psihice trăite și de sentimentele pe care le manifestă pentru ceea ce-i înconjoară.
Tehnologia dezvoltată, rețelel sociale, comunicarea prin mediul virtual induc doar niște idei false că omul însingurat are de fapt o mulțime de prieteni, este o persoană activă social, însă de fapt el este doar o imagine nevăzută pe un ecran.
Însingurarea nu este în folosul individului, pentru că omul s-a născut pentru a lupta, pentru a conviețui într-o societate și o comunitate. Dacă toți oamenii s-ar retrage, viața ar reveni la perioada când omul supraviețuia în grote. Starea de eliberare, de libertate nu trebuie asemuită cu singurătatea, pentru omul și specia sa, trebuie să fie un supraviețuitor.
Putem rămâne câteva clipe singuri, pentru a ne gândi și a soluționa probleme, dar nu să devenim noi înșine o problemă! Că poate nimeni altcineva nu se va gândi la noi, iar dispariția noastră nici nu va fi observată!
Omul este o ființă trecătoare, iar cea mai mare bogăție a lui nu o reprezintă obiectele și valorile materiale, ci partea spirituală, prietenii săi, chiar dacă în viața are parte și de mai multe dezamăgiri din partea unora. Viața este frumoasă deși pare grea, însă trebuie să o trăim la adevărata ei valoare, beneficiind de tot ceea ce ni se oferă!
Mă trezesc cu greu, aproape ca în fiecare dimineaţă. Seara trecută am adormit greu, ca de obicei. Aşa aş mai dormi acum…..
Dar mă gândesc că am o zi infernală. Trebuie să demonstrez şefului că prietena acestuia, adică “pila” lui mă acuzase pe nedrept de nişte omisiuni. Trebuie neapărat să ajung mai repede la servici!
Seara trecută renunţasem la bărbierit pentru ca să fiu mai fresh azi, făcând această “operaţie”.
Pun repede de cafea şi o zbughesc la baie. Apa caldă vine cu întârziere, ca trenul în gară!
Cu greu, reusesc sa mă bărbieresc, chiar și cu o mică tăietură, moment în care aud un zgomot suspect. Mă gândesc la cauza acestui zgomot, al cărui efect îl descopăr când ajung în bucătărie: toată cafeaua se scursese pe aragaz. Rămas fără cafea, mă enervez şi vreau să plec.
Mă întorc în cameră să-mi iau cheile de la birou şi telefonul. Ies repede, trag uşa şi cobor scările.
La parter, am remuşcări… oare am încuiat uşa?
Hotărât, mă întorc, verific şi totul este în regulă. Cobor trei trepte apoi mă întreb dacă am oprit apa la baie, după ce m-am bărbierit….
Revin la uşă, descuind-o acum şi verificând robinetul. Totul era OK, doar mintea mă punea pe “drumuri”. Verific iar totul, încui uşa, o verifica de trei ori şi cobor.
Pe scări, dau de vecina de sub mine, care nu prea aude. Mă vede şi ţipă la mine, întrebând, ce mai fac. Ţip la rândul meu, că sunt bine şi-i doresc şi ei la fel, după care cobor scările. Mă simt mai bine, pentru că au răbufnit nervii din mine, fără a ştii cineva… oricum ţipând la vecina surdă, m-am răcorit….
Constat cu stupoare că am pierdut autobuzul. Simt o stare de… relaxare….. culmea.
Lângă mine, apare vecinul cel nou şi mă întreabă încotro merg. Îi spun destinaţia şi el remarcă că locaţia e în drumul său, şi mă va duce cu maşina. Urc fericit lângă el, şi-mi oferă o cafea spunându-mi că are mult prea multă licoare, făcută de soţia lui. Sorb fericit cafeaua şi ajung la servici, înaintea tuturor.
Mă asez la birou şi apare o colegă, în faţa căreia răbufnisem ieri, nervos că cealaltă colega a ei mă acuzase de anumite lucruri pe nedrept. Aceasta vine la mine şi-mi întinde o hârtie. Mă uit peste document şi descopăr că sunt dovezi care mă absolv, complet de acuzaţiile colegei acesteia. Brusc îmi dau seama, că cele două colege, erau în… duşmănie.
Am cinci minute libere şi încep să gândesc, ca o fiinţă cugetătoare. Ajung la concluzii şi principii importante de viaţă:
Mereu găseşti ajutor la duşmanii adversarului tău, chiar dacă nu sunteţi prieteni
O zi ce începe prost, nu trebuie neapărat să se termine şi mai prost… O zi imperfectă la început, poate fi la final o zi perfectă!
O mică întârziere poate duce la o mare realizare!
Trebuie doar să gândim şi să ne bazăm pe intuiţie, să profităm de situaţii şi nu numai! Nu trebuie să ne încredem în regulile nescrise, în legile lui Murphy, ci să ne bază pe noi înșine și pe principiile de viață.
