Arhive etichetă: viata

Profesionalism

Fiecare om este specializat într-un anumit domeniu, conform abilităților de care dă dovadă. A fi un bun profesionist nu se referă doar la modul în care ne facem meseria, pentru că interacțiunea cu cei din jur este o competență importantă care influențează relațiile inter-umane și nu numai.

Există o veșnică dispută între angajații unei companii, chiar și între colegi, fiecare considerându-se și raportându-se la ceea ce există în jurul său fără a se alinia și la standardele vieții comune. Sloganul Doar împreună putem reuși este uneori lăsat undeva departe, ca praful sub preș.

Există dispute între muncitorii direct și indirect productivi, între muncitori și reprezentanți TESA. Niciunul nu conștientizează importanța rolului deținut în companie de către celălalt, văzut ca un ghimpe, deși nu este real, nici ideal.

Cum ar putea produce un grup de muncitori dacă ar avea utilaje, instalații neadecvate, defecte sau nu ar avea materiale pentru realizarea produsului finit, nu ar avea contracte bine stabilite cu clienții și multe altele?

Profesionalismul nu înseamnă doar modul ideal de prestare a propriei munci, ci înțelegerea întregului proces existențial dintr-o companie și o colaborare perfectă cu cei din jur. Omul este mereu influențat de oameni, de locuri și de modurile proprii de interacțiune cu cei din jur. Toate acestea îi influențează în mod cert și viața personală, pe cea de familie.

Nu trebuie să privim în grădina vecinului ci doar să ne îngrijim de propriile noastre rezultate, de cultura noastră.

Starea de nervi

Starea de nervi începe să ne caracterizeze tot mai mult. Aceasta duce la o agitaţie neliniştitoare.

Starea de nervi apare de multe ori din lipsa timpului necesar pentru a face lucruri plăcute , care liniştesc.

Ce bine ar fi să facem doar ceea ce ne place, să avem un servici plăcut pentru noi şi util societăţii, în acelaşi timp.
Din păcate puţini reusesc să facă ceea ce-și doresc, pentru care sunt cu adevărat talentaţi.

Talentul vine din harul cu care ne naştem şi pe care-l cultivăm în timp, sau nu….

Dacă facem numai lucruri din obligaţie, fără a simţi o anumită plăcere, bucurie ori satisfacţie, atunci în timp, acesta e sortit eşecului.

Ce minunată ar fi viaţa dacă am reuşi să realizăm ceea ce ne place, care să fie şi în folosul altora!

Este greu precum este orice luptă cu destinul. Viaţa însă trebuie trăită astfel încât, să nu avem regrete mari….

Trebuie să trăim activ prezentul, amintindu-ne de trecut, pregătind un viitor liniştit!

PRIMul pas

După o perioadă mai îndelungată, am plecat şi eu, într-o zi liberă să rezolv probleme personale prin oraş.

Ca un cetăţean onest, mi-am cumpărat un abonament de o zi, pe toate mijloacele de transport local.

Primul pas, înseamna mereu o apropiere de realizare! În urmă cu câteva zile, un prieten îşi cumpărase acelaşi abonament la orele 6,30 dimineaţa, iar după orele 9,00 abonamentul expirase, pe motivul grevei generale şi spontane a angajaţilor de la firma de transport în comun…. Păcat că abonamentul nu era valabil şi pe taxi….

Oricum, fericit, aştept autobuzul. Primul autobuz sosit în staţie, nu avea traseul satisfăcător şi decid să-l aştept pe următorul.

Minunea de şofer de pe autobuz, închidea uşa în nas unor călători ce alergaseră până la mijlocul de transport. Acesta îi salută, demarând…. Deh, cum nu există pădure fără uscături, nu exiştă doar şoferi care să aibă calitatea de „oameni”!

În fine, autobuzul în care m-am urcat, avea un şofer de nota zece! Acesta fiind chiar pe cale să plece, a asteptat să urce o bătrânică, precum şi o fată frumoasă care probabil mergea la un magazin după haine, deoarece era mult prea… sumar îmbrăcată (probabil nu mai avea haine).

Fata frumoasă, s-a asezat pe un scaun, etalând decolteul, spre disperarea altor fete din zonă… Abia atunci am descoperit că există decolteu, decolteu şi … deloc.

Totul a fost scurt, deoarece o frână bruscă, a făcut ca tânărul ce stătea faţă în faţă cu fată, să aterizeze cu nasul în zona la care se holbase înainte…. După scuzele de rigoare, zâmbetele fetei, vuietele călătorilor, drumul continuă…

Locul de lângă fată se eliberează la prima staţie, dar imediat este ocupat de alt bărbat, deşi erau destule locuri mai comode și libere în autobuz. După câteva staţii, coboară şi acesta, iar locul lăsat liber este imediat ocupat de alt tânăr… de parca era lipici în acel loc ….

Între timp, observ o femeie ce urcă grăbită şi ocupă un loc, pe margine, blocând şi locul de alături. După cinci secunde se ridică şi coboară la prima staţie. Locul ei e ocupat de un bărbat. Acesta repetă „figura”, coborând şi el, la prima staţie după ce urcase…

Încep să-mi fac gânduri… chiar aşa de ciudată devine lumea….

Trebuie să mă adaptez, ori să nu mai călătoresc cu autobuzul! În acel moment, unii călători, încep să „fugă” în faţă lângă şofer…. datorită unei noi frâne bruşte! Privind pe geam, am descoperit misterul acestei acţiuni, în mijlocul drumului, erau două doamne care mergeau, se opreau, vorbea, iar mergeau…. dând impresia că sunt la piaţă, nu la trecerea de pietoni.

Reuşesc să ajung la destinaţie şi pornesc spre birourile Primăriei. De câte ori am avut o cerere sau o sugestie din partea blocului, răspunsul stimabililor era unul negativ. Mereu găseau un motiv să facă ceva… Deh… aşa e cu PRIMArul  şi ai lui…. Ca şi cu păsările: înainte de alegeri îţi mănâncă din palmă, ca odată ajunşi „sus” să-şi facă „nevoile” pe tine….

Poate odată se va schimba totul. iar oamenii vor fi mai conştienţi…. Când nu ne va păsa doar de noi înșine.

Pădure fără uscături nu există…. dar parcă, aceste uscături se înmulţesc ca ciupercile după ploaie!

Când vom descoperi că adevărata valoare a omului este caracterul, sufletul, nu „fizicul” sau puterea, departe vom ajunge!

Fiecare dintre noi, trebuie să facă acel prim pas important…. Aşa cum am învăţat să mergem pe picioare, să mâncăm…. tot aşa trebuie să învăţăm să trăim ….

Monotomia vieţii

Ce monotonă ar fi viaţă dacă toţi oamenii ar fi la fel! Dacă toţi ar gândi şi ar face totul identic…
Poate de aceea în viaţă trebuie să fim mereu atenţi la vorbe şi la gesturi. De ce ? Simplu, ele pot fi interpretate în mai diferite moduri.

Uneori, noi gândim şi acţionăm într-un anumit fel, dar cei de lângă noi, interpretează poate exact contrariul la ceea ce ne gândeam / acţionam noi…
Interpretarea depinde de persoană.

Fiecare persoană are ideile şi concepțiile lui, care însă uneori se pot schimba în timp.

Contează mult, felul în care privim şi gândim.
« Doi afacerişti fiecare dintre ei deţinând o firmă importantă al căror domeniu de activitate erau produsele de încălţăminte, îşi trimit colaboratorii la papuaşi. După o zi, ei primesc câte un mesaj. Primul: “fără sanse de afaceri, ei nu poartă aşa ceva”. Al doilea primeşte următorul mesaj: “mare oportunitate de afaceri, încă nu a intrat nimeni la ei pe piaţă, cu încălţăminte!”

De multe ori, ne putem pune în situaţia celui de lângă noi, gândind ca el, dar poate gândirea lui, diferă de a noastră…
Contează cum codificăm noi mesajul transmis, şi mai ales cum îl decodifică cel care-l primeşte….

Barbatul: – In sfarsit! Am asteptat asta atata timp!
Femeia: – Vrei sa plec?
Barbatul: – Ai innebunit? Nici sa nu te gandesti la asta.
Femeia: – Ma iubesti?
Barbatul: – Bineinteles! Tot timpul!
Femeia: – M-ai inselat vreodata?
Barbatul: – Doamne fereste! Bineinteles ca nu.
Femeia: – O sa faci sex numai cu mine?
Barbatul: – Sigur ca da. Cu orice ocazie.
Femeia: – O sa ma lovesti vreodata?
Barbatul: – Ai innebunit?
Femeia: – Pot sa am incredere in tine?
Barbatul: – Da!
Femeia: – Iubitule!

Acum, citind de jos in sus –totul este altfel… Ce relativ este totul !

De multe ori unele persoane se supără pe altele, pentru că mesajele transmise şi recepţionată nu sunt în concordanţă, sunt înţelese diferit…

Trebuie să gândim uneori, că poate ceea ce am intuit este poate chiar pe dos… şi de multe ori, acest fapt duce la neplăceri, discuţii ….

Trebuie să privim lucrurile cu mintea, gândul şi inima…. Oamenii nu se pot schimba aşa uşor, poate doar, devin uneori de neînţeles, din cauza problemelor, necazurilor şi cine ştie ce factori mai apar….

Să privim lumina din spatele copacilor, a căror crengi coboară pentru a ne zgâria, şi să fim ca o trestie, care se îndoaie în bătaia vântului, dar nu se rupe….

PRINcipii de VIAŢĂ

Mă trezesc cu greu, aproape ca în fiecare dimineaţă. Seara trecută am adormit greu, ca de obicei. Aşa aş mai dormi acum…..

Dar mă gândesc că am o zi infernală. Trebuie să demonstrez şefului că prietena acestuia, adică “pila” lui mă acuzase pe nedrept de nişte omisiuni. Trebuie neapărat să ajung mai repede la servici!

Seara trecută renunţasem la bărbierit pentru ca să fiu mai fresh azi, făcând această “operaţie”.

Pun repede de cafea şi o zbughesc la baie. Apa caldă vine cu întârziere, ca trenul în gară!

Cu greu, reusesc sa mă bărbieresc, chiar și cu o mică tăietură, moment în care aud un zgomot suspect. Mă gândesc la cauza acestui zgomot, al cărui efect îl descopăr când ajung în bucătărie: toată cafeaua se scursese pe aragaz. Rămas fără cafea, mă enervez şi vreau să plec.

Mă întorc în cameră să-mi iau cheile de la birou şi telefonul. Ies repede, trag uşa şi cobor scările.

La parter, am remuşcări… oare am încuiat uşa?

Hotărât, mă întorc, verific şi totul este în regulă. Cobor trei trepte apoi mă întreb dacă am oprit apa la baie, după ce m-am bărbierit….

Revin la uşă, descuind-o acum şi verificând robinetul. Totul era OK, doar mintea mă punea pe “drumuri”. Verific iar totul, încui uşa, o verifica de trei ori şi cobor.

Pe scări, dau de vecina de sub mine, care nu prea aude. Mă vede şi ţipă la mine, întrebând, ce mai fac. Ţip la rândul meu, că sunt bine şi-i doresc şi ei la fel, după care cobor scările. Mă simt mai bine, pentru că au răbufnit nervii din mine, fără a ştii cineva… oricum ţipând la vecina surdă, m-am răcorit….

Constat cu stupoare că am pierdut autobuzul. Simt o stare de… relaxare….. culmea.

Lângă mine, apare vecinul cel nou şi mă întreabă încotro merg. Îi spun destinaţia şi el remarcă că locaţia e în drumul său, şi mă va duce cu maşina. Urc fericit lângă el, şi-mi oferă o cafea spunându-mi că are mult prea multă licoare, făcută de soţia lui. Sorb fericit cafeaua şi ajung la servici, înaintea tuturor.

Mă asez la birou şi apare o colegă, în faţa căreia răbufnisem ieri, nervos că cealaltă colega a ei mă acuzase de anumite lucruri pe nedrept. Aceasta vine la mine şi-mi întinde o hârtie. Mă uit peste document şi descopăr că sunt dovezi care mă absolv, complet de acuzaţiile colegei acesteia. Brusc îmi dau seama, că cele două colege, erau în… duşmănie.

Am cinci minute libere şi încep să gândesc, ca o fiinţă cugetătoare. Ajung la concluzii şi principii importante de viaţă:

Mereu găseşti ajutor la duşmanii adversarului tău, chiar dacă nu sunteţi prieteni

O zi ce începe prost, nu trebuie neapărat să se termine şi mai prost… O zi imperfectă la început, poate fi la final o zi perfectă!

O mică întârziere poate duce la o mare realizare!

Trebuie doar să gândim şi să ne bazăm pe intuiţie, să profităm de situaţii şi nu numai!

DISconect

Toţi oamenii îşi programează viaţa într-un fel sau altul.

Poate acest motiv, a dus în trecut la invenţia calculatorului, a programării pe calculator.

Viaţa este ca o schemă logică. Întâlnim diferite căi, unde avem de ales între DA şi NU. În funcţie de opţiunea aleasă, avem în continuare puterea de a decide noile drumuri de parcurs.

Calculatorul faţă de om, are un avantaj. Există opţiunea de disconect şi se poate reveni cu bine, înapoi la fazele iniţiale şi a se reface programarea. În viaţă, nu ai decât opţiunea “SIGN UP”, dar este valabil doar pentru viaţă….

Nu putem reveni la etapele anterioare ale vieţii, deci trebuie să ne asumăm răspunderea pentru greşeli.

Greşeala face parte din viaţă. Nu poţi avea mereu, numai decizii bune.

Indiferent cum ne programăm viaţă, dorim, măcar câteodată, acel DISCONECT, al etapei parcurse… dar nu se poate…

Viaţa trebuie să o trăim aşa cum este şi să ne asumăm răspunderea ei, atât pentru noi, cât şi pentru cei din jurul nostru, implicaţi în ea.

Dacă nu ne programăm anumite etape de viaţă, din teama de a greşi, ne trezim luaţi de valul zilnic care ne poartă haotic în diferite direcţii… dar omul este ca o trestie în calea vântului, care se îndoaie dar nu se rupe!

Noi suntem liberii noştri arbitri, ne decidem viaţă, noi dăm DISCONECT din anumite direcţii bune sau greşite alese pe calea vieţii, încercând apoi un REFRESH pentru a remedia problemele ivite.