Arhive etichetă: viata

Viața ca o moarte

A ne trăi viața, înseamnă o veșnică luptă cu tot ceea ce ne înconjoară. Din momentul apariției noastre pe lume, trebuie să facem tot posibilul pentru a ne găsi și noi, un loc, în mediul în care ne-am trezit!

Invidia este mereu prezentă, chiar dacă este dușmanul nostru. Fie că suntem mici, fie că suntem mari, nu vom scăpa niciodată de acest sentiment. Unii părinți sunt invidioși pe alți copii, pe alte situații, fie ele financiare sau familiale.

Omul, doar atunci când ajunge la adevărata maturitate descoperă răutatea celor din jur. Niciodată nu-i vom mulțumi pe toți cei din jurul nostru, de aceea, cel mai important pentru noi, este propriul nostru „personaj”. Nu treburi să avem chipul trist, de parcă am lucra la pompe funebre și să fim veseli, bucuroși pentru fiecare zi pe care o trăim. Fiecare noua zi, poate însemna o schimbare în bine, a fiecăruia.

Uneori uităm să ne trăim viața, fiind preocupați de necazurile din trecut și luptând pentru un viitor mai bun, uitând de fapt, să trăim în prezent.

Pe lângă invidia celor din jur, vom fi mereu agasați de bârfele din jur, de răutatea oamenilor și mai ales de bucuriile acestora, mascate sau nu, atunci când nouă ne merge rău sau avem anumite neplăceri.

Ambiția profesională a unor oameni este fără margini, fiind pregătiți, la figurat,  să „calce peste cadavre”. Noi nu trebuie să ne gândim la propriile servicii funerare, din contră, trebuie să renaștem din propriile supărări, deznădejdii, tristeți și să ascedem spre lumea cea dreaptă, a celor buni. Se spune că bunătatea nu are ce căuta în viața de acum, dar prin răutate distrugem ceea ce este bun, construit cu migală, de cei din trecutul nostru.

Cu mulți ani în urmă, vecinul venea să te ajute, nechemat, pentru ca împreună să realizați lucruri utile. Acum, același vecin, nu te mai cunoaște și este invidios pe ceea ce ai obținut.  Uneori, oamenii se bucură mai mult de răul cuiva, decât de propriul său bine.

Oare vom reuși să trăim în pace sufletească și în înțelegere, laolaltă, noi cu cei din jurul nostru și ei între ei?

Speranța moare ultima iar viața fiecăruia este așa cum și-o construiește și o modelează, în funcție de propriile sentimente, gânduri și fapte.

De ce să distrugem un lucru realizat de altcineva, doar pentru că noi nu am putut face acel ceva?

Mass-medie insistă în ultimii ani, cu prezentarea evenimentelor negative din viață, acordând foarte puțin timp, reușitelor și a oamenilor de valoare.

În viață ai și bune și rele, dar este propria noastrăviață!

Noi luptăm nonstop ca să reușim în viață, muncim mult pentru a avea beneficii materiale, pe care apoi le cheltuim pentru sănătatea noastră pe care am neglijat-o.

De ce să avem o viață ca… și să nu fim ca…

Trebuie să privim spre răutate, ca la ceva existent, dar neglijabil. Bunătatea noastră se reflectă în binele celor din jur, care odată și odată, vor descoperi adevăratele valori ale existenței lor umane. Fiecare zi trebuie trăită la maxim, ca și cum ar fi ultima…

(IN)COMPETENŢA

În viaţa de zi cu zi, mereu ne întâlnim cu anumite persoane, locuri, sau situaţii.

Uneori suntem depăsiţi de evenimente, de situaţii, de realitate în general. Acest lucru nu înseamnă că suntem incompetenţi…. în viaţa de zi cu zi!

Omul, oricât de „slab” ar fi, la figurat vorbim, este competent în ceva. Toţi ne naştem cu un har, dar trebuie să-l „cultivăm”, nu să ne contemplăm în obişnuinţă….

O persoană care nu se regăseşte la locul de muncă, nu înseamnă că nu poate fi bun, în alt loc. Poate acel loc nu i se potriveşte.

Fiecare om, a fost, măcar o dată în viaţă, la un moment dat, într-un loc nepotrivit.

Omul are o viaţă ca un puzzle, pe care dacă nu-l completezi corect, poţi pierde timp, ani…viaţa….

Fiecare om, aşa cum este îndrăgit măcar de o persoană, aşa este şi priceput în ceva anume, trebuie doar să descopere, în timp util, acel „ceva”.

Viaţa ar fi monotonă, dacă ar decurge planificat , normal…. ar urma un curs obişnuit….

Totuşi sunt persoane care se cred competente în orice, dând chiar sfaturi şi indicaţii, pe care, nici ei nu le-ar urma.

Omul discerne, este o fiinţă gânditoare, de aceea se deosebeşte de celelalte fiinţe, dar uneori uită să folosească această calitate importantă.

Un om competent, prin lupta dură cu viaţă, poate face faţă celui care se crede superior dar de fapt, este un incompetent…

Noi singuri ne decidem destinul şi punem piesele de puzzle acolo unde considerăm că le este locul….

Omul este un singuratic

Oamenii se nasc datorită unei iubiri, într-o familie care se dorește împlinită, iar viața lor este una mai mult sau mai puțin fericită. Omul pe parcusul drumului său prin viață evoluează și se integrează în societate.

Chiar dacă fiecare dintre noi facem parte dintr-o comunitate, de fapt ne află într-o mulțime oarecare și constatăm în timp că suntem singuri. Sunt momente în viață când suntem doar noi cu sinele nostru.

În timpul evoluției, individul nu este singur și intră mereu în contact cu alte persoane. De multe ori, avem impresia că o anumită persoană pare cunoscută deși nu am văzut-o niciodată până atunci. Poate fi o amintire din altă viața sau simțim un magnet puternic care ne atrage, dezvoltându-se energiile pozitive. Un om se poate atașa cu ușurință de alte persoane când consideră că empatizează cu acesta.

Ataşamentul s-a definit ca fiind o legătură afectivă, de durată, cu un individ specific. Atașamentul reprezintă de fapt o relaţie între indivizi care s-a bazat și s-a construit pe calităţi esenţial apetitive, fiind unul din fundamentele legăturilor familiale şi sociale.

Fiecare om este un singuratic de fapt, deși poate avea o mulțime de prieteni, o familie numeroasă și multe grupuri sociale din care face parte.

Orice am face, suntem unici și gândim doar pentru noi, ne lăsăm influențați de alții dar de fapt, deciziile finale sunt ale noastre.

Avem un trecut, ne gândim mereu la viitor și uneori uităm să ne trăim prezentul. Avem regrete, avem ambiții dar ratăm prezentul pur și simplu pentru că timpul este relativ și noi suntem pe aripile lui, călătorind poate prea devreme într-un alt spațiu fără a ne pregăti temeinic ori rămânem cramponați într-o zonă care ne atrage și ne îndeamnă să medităm, să experimentăm.

Când mergem la școală, la servici, la petreceri suntem alături de alte persoane dar revenind în casa noastră, în locul nostru drag, suntem singuri cu gândurile și deciziile noastre, chiar dacă sunt alături de noi și alți membri ai familiei.

Așa cum am spus, omul este o ființă care gândește, motiv pentru care și atașamentul poate fi influențat de anumite concepții și mentalități ale acestuia care stau la baza principiilor de viață ale acestuia.

Pe parcursul vieții, oamenii sunt obligați să-și asume responsabilități și să ia decizii. Uneori dorim ca decizia să nu fie în totalitate a noastră și cerem sfatul altor persoane dar pâână la urmă, trecând acele sfaturi în practică, tot noi decidem.

Deciziile sunt multiple, în diverse domenii și ne influențează în mod inevitabil destinul, dar trebuie să ne asumăm și să ne respectăm hotărârile pentru că viața este ofline nu online ca să avem oportunitatea să dăm UNDO.

De multe ori ne bucurăm de ceea ce facem și obținem, uitând greutațile prin care am trecut și atunci recompensa sufletească face uitată suferința fizică. Trebuie să găsim mereu câte o mică bucurie, reușită în ceea ce facem pentru a ne îndemna la o nouă gimnastică a minții.

De fapt ce este viața? Agonia unui suflet, ambiția unui om, soarta unui grup individual?

Viața este calea pe care fiecare dintre noi o urmăm, indiferent de ceea ce am făcut, ce visăm și ce realizăm de fapt.

Alergând prin viaţă

Ne naştem pentru a ne trăi viaţa. Aceasta este una dintre cele mai minunate lucruri.
Spune-mi cum trăieşti, ca să-ți spun cine eşti! Noi însă nu trăim pentru bucuria vieţii… Noi alergăm prin viaţă!     

Se spune că bărbatul nu trebuie să alerge după femei şi autobuz… El tot aleargă şi nu doar după ele…

Toată lumea aleargă prin viaţă…munca de acasă, de la servici ne ocupă cel mai mult timp. Când nu avem timp alergăm să facem cât mai repede treburile…
Timpul parcă se scurge mai repede, lucrurile pe care le avem de făcut sunt tot mai numeroase și alergăm.

Alergând prin viaţă, nu reuşim să găsim valorile morale ale vieţi. De câte ori ne trezim că privim în jur și spunem: nu știam că există așa ceva. De multe ori redescoperim micile plăceri ale vieții și ne bucurăm de ele, deși uneori ne opresc din alergarea prin viață.

Omul se adaptează ușor tuturor nevoilor dar uită ceea ce este mai important pentru sine, adică faptul că are o viață pe care trebuie să o trăiască la intensitate maximă alături de cei dragi, pentru că adevărata bogație din viață, o reprezintă ființele umane, prietenii și hooby-urile.

Alergând prin viață, riscam să alunecăm pe un firicel de gheață care ne poate costa timpul și implicit, o parte semnificativă a vieții. Totul depinde doar de noi, de modul nostru de gândire, de ceea ce ne dorim de fapt, nu de ceea ce trebuie să facem pentru ochii lumii și nu numai.

Omul trebuie să scape de teamă, de stress și de alte sentimente negative care-i fac efectiv să fugă…

De multe ori, frica sau temerile iraționale apar când individul se simte şi se comportă ca în cazul unui pericol major, dar pur și simplu în situaţia unui pericol minimal sau chiar inexistent, ori existent doar în mintea acestuia.

Majoritatea oamenilor sunt anxiosi și tensionați în fața amenințărilor stresante. Asemenea trăiri reprezintă niște reacții normale la stres. Anxietatea este considerată anormală atunci când apare în acele situații când majoritatea indivizilor le pot controla cu ușurință.


Când suntem bătrâni şi avem câteva momente de meditație profundă, stăm și ne gândim că vom părăsi această lume, adică vom trece dincolo de bariera vieții și ajungem să ne întrebăm poate chiar sarcastic: ce am făcut cu propria noastră viață, cum s-a scurs, aşa pe nesimţite….

La tinereţe ne gândim că avem tot timpul înainte, apoi începem să alergăm de colo colo, să facem cât mai multe, să terminăm unele treburi pur și simplu pentru a începe altele. Alergăm prin viaţă, însă nu făcând sport, jogging…doar pentru a trece prin viata şi pentru a trăi cât mai multe, a avea experiențe multiple, dar nu toate bune… sau de bine.

Am văzut oameni care alergau dar nu știau de ce, poate din obișnuință, totul fiind o rutină!

Ajungem la un moment dat să ne întrebăm dacă trăim sau suntem pur și simplu niște roboței care fac lucrurile necesare pentru alții….

De ce alergăm mereu când putem lua totul așa cum trebuie, să stabilim necesități și priorități?

Dezamăgirea

Ce este dezamăgirea ?

Acesta este cel mai crunt şi crud sentiment.  Când crezi în ceva sau în cineva, iar acel lucru sau acea persoană nu se ridică la aşteptările dorite de tine, ești dezamăgit…

Dezamăgirea este o stare pe care noi, oamenii o controlăm greu, pentru că nu depinde doar de noi. Fiecare clipă în care ne considerăm nedreptății, o vedem ca fiind o dezamăgire a vieții, pentru că de fapt noi nu suntem pregătiți să trecem peste elementele negative din viața noastră.

Viața fiecăruia dintre noi reprezintă un drum presărat cu bune, cu rele, cu ocolișuri, cu surprize și mai ales cu acel neprevăzut care ne face să simțim că trăim cu adevărat. O viață lină și o cale liniștită poate deveni monotonă și plictisitoare, deci…

Nu trebuie să fim supărați pe viață, pe noi ca persoane ci doar pe modul în care ne gestionăm propriile sentimente și situațiile prin care trecem, adică de stima noastră de sine în special.

Ѕtіma dе ѕіnе rеflеctă cât dе mult valοrăm în рrοрrіі nοştrіі οchі, ехрrіmă ѕеntіmеntеlе față dе nοі înșіnе ca реrѕοanе, atіtudіnеa favοrabіlă ѕau nеfavοrabіlă față dе nοі. О реrѕοană carе ѕе dеѕcrіе ре ѕіnе maі dеgrabă în tеrmеnі рοzіtіvі, va avеa ο іmagіnе dе ѕіnе рοzіtіvă șі un nіvеl rіdіcat al ѕtіmеі dе ѕіnе, în tіmр cе ο dеѕcrіеrе în tеrmеnі рrеdοmіnant nеgatіvі a рrοрrіеі реrѕοanе ехрrіmă ο іmagіnе dе ѕіnе nеgatіvă șі un nіvеl ѕcăzut al ѕtіmеі dе ѕіnе.

Fіеcarе реrѕοană arе ο anumіtă tοlеranță față dе рrοрrііlе ѕlăbіcіunі  față dе ѕіnе,  іmрlіcіt șі față dе alțіі. Ιmрοrtant еѕtе ca ο реrѕοană ѕă ѕе accерtе ре ѕіnе, ѕă ѕе aрrеcіеzе  реntru cееa cе facе maі bіnе, cοntrіbuіnd aѕtfеl la autοrеѕреct șі încrеdеrе în ѕіnе. Ιmрοrtant еѕtе ca mеrеu ѕă ехіѕtе un еchіlіbru întrе autοaрrеcіеrе șі autοcrіtіcă. Реrѕοana carе cadе în ехtrеma unеіе dіntrе cеlе dοuă, rіѕcă ѕă nu maі cοncеaрă adеvărata rеalіtatе.

Dacă ești dezamăgit de viaţă, te poţi implica mai mult în ea, să prinzi încredere în tine şi să poţi schimba această situaţie. Deci, putem spune că totul depinde de noi, pentru că omul este ființa care gândește, care știe ce și cum să facă dacă se implică total în relațiile și în viața sa.

Dezamăgirea provocată de situaţiile inedite, neaşteptate le poţi depăşi ştiind că viaţa are momente bune şi momente rele.

Dezamăgirea provocată de oameni este cea mai grea, mai ales dacă aceștia îţi sunt prieteni. Această dezamăgire este chiar dureroasă, dar gândeşte pozitiv, oricând poţi găşi şi persoane la care nu te gândeai, care să te ajute când te astepţi mai puţin.

Dacă esti dezamăgit de familie…. află motivele…familia nu te părăseşte la greu, ei sunt alături de tine necondiţionat.  Poate greşeala, că trebuie să fie o greşeală, este la tine….

Pentru o persoană, cel mai rău este ceea ce specialiștii o numesc ca fiind  dezamăgirea de sine.  Gândind pozitiv, reflectând la problemă, se poate redescoperi încrederea în sine.

Dezamăgirea îşi taie aripile și te scufundă în tristeţe. O persoană dezamăgită îşi pierde încrederea și deseori intră în panică. Deziluzia este prezentă, dar şi acest sentiment, această trăire sufletească, face parte din viaţă. Lăsând trecutul, se poate privi optimist în viitor!

Dacă ai fost vreodată dezamăgit, ştii cum este şi la rândul tău, ai grijă să nu dezamăgeşti pe alţii!

Profesionalism

Fiecare om este specializat într-un anumit domeniu, conform abilităților de care dă dovadă. A fi un bun profesionist nu se referă doar la modul în care ne facem meseria, pentru că interacțiunea cu cei din jur este o competență importantă care influențează relațiile inter-umane și nu numai.

Există o veșnică dispută între angajații unei companii, chiar și între colegi, fiecare considerându-se și raportându-se la ceea ce există în jurul său fără a se alinia și la standardele vieții comune. Sloganul Doar împreună putem reuși este uneori lăsat undeva departe, ca praful sub preș.

Există dispute între muncitorii direct și indirect productivi, între muncitori și reprezentanți TESA. Niciunul nu conștientizează importanța rolului deținut în companie de către celălalt, văzut ca un ghimpe, deși nu este real, nici ideal.

Cum ar putea produce un grup de muncitori dacă ar avea utilaje, instalații neadecvate, defecte sau nu ar avea materiale pentru realizarea produsului finit, nu ar avea contracte bine stabilite cu clienții și multe altele?

Profesionalismul nu înseamnă doar modul ideal de prestare a propriei munci, ci înțelegerea întregului proces existențial dintr-o companie și o colaborare perfectă cu cei din jur. Omul este mereu influențat de oameni, de locuri și de modurile proprii de interacțiune cu cei din jur. Toate acestea îi influențează în mod cert și viața personală, pe cea de familie.

Nu trebuie să privim în grădina vecinului ci doar să ne îngrijim de propriile noastre rezultate, de cultura noastră.