Arhive etichetă: viata

Stresat și stresant

Stresul face parte din cotidianul vieţii.
Stres, sau stress, reprezintă sindromul de adaptare pe care individul îl realizează în urma agresiunilor mediului; ansamblu care cuprinde încordare, tensiune, constrângere, forță, solicitare, tensiune.

Stresant este felul în care unii dintre persoanele din jurul nostru, concep ceea ce noi propunem, impunem.

Noi putem fi atât stresaţi cât şi stresanţi.

Puţini dintre noi, reusim să evităm cele două stări, mai ales, pe cea legată de stres.

Dacă am face o radiografie a vieţii, am descoperi că stresul face parte din noi, fiind un factor care nu ne poate lipsi…

De ce ? Datorită vieţii pe care o ducem. Agitaţia din viaţa de zi cu zi, lipsa unui anumit confort, serviciul şi problemele legate de cei de lângă noi. Mulţi oameni, pentru binele lor, devin stresanţi, împingând factorul de stres al celor din jur la maximum.

Viaţa însăşi, este un stres, pentru că trebuie să navigăm pe apele tulburi ale societăţii în care trăim. Noi, românii, avem încă probleme să ne adaptăm la anumite condiţii, la care cei de peste hotare, au reuşit, de-a lungul anilor să treacă…. Motiv pentru care, stresul este un factor important care duce la îmbolnăviri, decese şi multe alte probleme.

Trebuie să reuşim, măcar o zi pe săptămână , să uităm de probleme, să petrecem clipe plăcute, să ieşim la aer curat, să trăim în armonie cu noi şi cei din jur… E greu, dar nu imposibil!

Viaţa trebuie trăită, cât mai plăcut, util şi să încercăm, măcar noi să nu fim stresanţi, căci poate, cei din jurul nostru scapă de stres şi vom reuşi şi noi, să scăpăm de aceasta…

O viaţă fără stres, fără stresanţi, este o viaţă sănătoasă care creşte speranţa de durată a vieţii!

Doar noi, putem să ne scăpăm de stres, încercând să convingem pe cei stresanţi, că nici lor nu le este bine….

Trebuie să avem grijă de alimentaţie, de, oamenii din jurul nostru (cei cu mai multe feţe), de modalitatea de viaţă, şi nu numai….

O viaţă avem acum, şi nu trebuie să o stresăm!

Fragmente – Firul vieții

Ticăitul acului de ceasornic se aude tot mai intens. Băiatul dschide pleoapele şi se uită la ceas. Aprinde veioza privind insistent spre ceasul de la mână. Se gândeşte că mai are ceva timp să doarmă, motiv pentru care stinge veioza şi-şi trage pătura peste cap. Se gândeşte cu bucurie la micuţa lui vacanţă.
Nu apucă să închidă ochii, că se aude alarma de la ceas. Se ridică repede, aprinzând lumina. Îşi priveşte ceasul de la mână şi constată că acesta se oprise, consumându-se probabil bateria.
O porneşte spre baie, pe drum trecând prin faţa bucătăriei, unde mama lui îi pregătea mâncarea pentru drum:
– Te-ai trezit Radu?
– Nu….încă dorm!
– Mănâncă ceva…
Răspunsul lui Radu este doar un mormăit, care însoţeşte închiderea uşii de la baie. Băiatul se priveşte în oglindă:
– Ce figură obosită am…la optsprezece ani…
Se apleacă spre robinet şi se apucă să pună pasta de dinţi pe periuţă.
În timp ce acesta îşi face siesta, în bucătărie îşi face prezenţa şi bărbatul casei:
– Gata, pleacă Radu?
– Da…Bine că este cu George.
– Sunt mari, au optsprezece ani.
– Sunt copii.
– Eh…vremurile s-au schimbat.
– Să fie cuminţi şi să aibă grijă de ei.
– Da…să fie cu…minţi!
Băiatul apare şi el în bucătărie. Mama îl strânge în braţe în timp ce tatăl său în întreabă:
– Unde te întâlneşti cu George?
– La gară.
– Cu ce mergi până acolo?
– Iau un taxi.
– Ţi-ai luat şi haine mai groase, dacă este vânt ? – întreabă şi mama
– Da…da…Nu plec departe …nici mult timp!
– Bine. Vrem să fim siguri că totul va fi bine – dă o replică mai tăioasă, tatăl.
– Pentru puiul nostru – spune mama
– Bine…bine…

…………………………………..

Radu îşi ocupă locul în compartiment. Îşi pune bagajul deasupra banchetei dupăc care îşi ia telefonul din rucsac şi-l pune în buzunar. Se răzgândeşte. Apelează ultimul număr memorat. La celălalt capăt al firului se aude o voce somnoroasă:
– Da…Radu… – urmează un căscat
– Salut. Ce faci?
– Ce pot face? Dormeam.
– Scuze…
– Uite, Gina te salută…S-a culcat înapoi!Asta vreau să fac şi eu!
– Da..Acum plec.
– Bine.
– Te rog să nu mă dai de gol că am plecat singur.
– Fără grijă!
– Mulţumesc. Dacă apare ceva sună-mă.
– Bine…Distrează-te…rupe inimile fetelor!
– Da…da…
– Ai tot ceea ce vrei. Nu te agita degeaba. Dacă apare ceva te anunţ.
– Bine…
– Noapte bună…adică drum bun.
– Mulţumesc…Somn uşor.
– Este…este…pa..pa.
– Pa.
După încheierea apelului telefonic, Radu rămâne gânditor. Este fericit că în sfârşit are o vacanţă aşa cum şi-a dorit. Singur, departe de cei cunoscuţi…
Începe să zâmbească. Priveşte în jur şi vede numai figuri morocănoase şi adormite. Era conştient că această călătorie îi va marca într-un fel viaţa:
– Totul are un început. Azi este prima zi din restul vieţii mele!
Spunând acestea, Radu încearcă să se odihnească, pentru a nu pierde timpul cu acest lucru, la mare.

………………………………..

Căldura devine tot mai intensă. Radu intră grăbit în camera de hotel şi deschide uşa de la balcon. Priveşte scurt prin cameră şi porneşte spre baie. Se priveşte în oglindă şi oftează:
– Trebuie să mă bărbieresc. Arăt ca dracu!
Aude sunetul telefonului. O porneşte spre noptieră şi-şi ia mobilul. Răspunde după ce priveşte apelantul:
– Da George!
– Cum este?
– Bine…Cald!
– Eh…ai briza mării.
– Da.
– Auzi, când revii, mergem la pescuit?
– Da…nu ştiu…da….
– Este organizat de fabrica unde a lucrat tata.
– Da…mergem. Vine şi Gina?
– Nu cred…Vedem…Deci te trec pe listă?
– Da. Cât costă…
– Habar n-am …dar vedem…fac eu cumpărăturile până vii.
– Bine George.
– Hai lasă pălăvrăgeala şi du-te la distracţie. Fete…multe…
– Da…Păcat că nu eşti aici!
– Eh…nici o fată nu este ca Gina!
– Da… asta aşa este.
– Gata, închid. Pa.
– Pa…pa…
Apelul se întrerupe. Radu se uită 

Citește mai departe…

Scara

Fiecare om care se naşte începe să urce pe scara vieţii.

Aşa cum ne folosim de o scară pentru a ajunge acolo unde avem treabă, să facem ceea ce avem în obiectiv, aşa urcăm zilnic, câte o treaptă spre Cer, acolo unde vom ajunge cu toţii, mai devreme sau mai târziu.

Când urcăm treptele vieţii, trebuie să fim atenţi să nu călcăm pe cineva fizic, sau pe sentimentele cuiva.

Această scară nu o putem abandona decât atunci când ajungem la capătul ei. După fiecare treaptă, putem avea regrete sau nu, dar nu mai putem reveni pe treapta precedentă.

Indiferent de problemele noastre fizice și psihice, noi ne continuam ascensiunea. Ne putem opri doar pentru a medita asupra existenței noastre.

Dacă suferim psihic, înseamnă că suntem vinovați pentru ceva anume, avem remușcări, constiința lucrând împotriva noastră.

Dacă avem boli fizice, trebuie să ne gândim din ce motive, suferim aceste repercursiuni.

Dacă ne doare piciorul, poate am fugit de probleme, lăsând pe unii și alții baltă.

Dacă ne dor mâinile, poate am aruncat prea des vina anumitor greșeli asupra unor nevinovați.

O durere de măsea poate fi provocată din cauză că am gustat anumite ″fructe interzise″.

Suferind de spate, poate fi o urmă a deselor lingușeli și plecăciuni la cei importanți…

Stomacul ne  doare din propria nepăsare iar durerea de cap le duce pe toate, căci mintea ne conduce.

Important este cum ne simțim când ajungem la capătul scării, al propriului nostru drum, contează mai ales ce vedem privind  în urma noastră!

ALEGE-rea

Dacă este albă sau este neagră…. uneori trebuie să alegem.

În cursul vieții avem de făcut o multitudine de alegeri, de luat multe decizii şi hotărâri.

Noi nu putem alege părinții, sexul și data nașterii dar în rest, totul este la o libera noastră gândire, care uneori necesită o complicată alegere.

Trecând prin etape ale vieții, putem conștientiza în timp că alegerea de azi este un indicator de sens al destinului de mâine. Poate din acest motiv, multe persoane se decid greu în anumite privințe.

Uneori, dacă ai noroc, amânarea duce la ușurarea deciziei, dar în același timp poți pierde anumite oportunități.

Când îți alegi persoana potrivită pentru a întemeia o familie, trebuie să privești în perspectivă, bazându-te pe inimă și suflet.

Când îți decizi partea profesională, trebuie să iei în calcul relațiile cu colegii, tehnologia și dorința de a învăța și a progresa în mod continuu. Viitorul este aproape programat din momentul finalizării cursurilor. Adevărata decizie este atunci când ne alegem direcţia de mers…

Alegerea concediului este de asemenea ceva greu, ai vrea să te relaxezi, să vezi multe, să cunoști tot, să călătorești mult, dar timpul este scurt.

Totul depinde de noi. Orice decizie, oricât de minoră pare la început, se va dovedi cât de importantă este în timp.

Trebuie să alegem astfel încât decizia noastră să nu fie în detrimentul altora, atât cu voie, cât și fără voie,  sau fără a ne gândi măcar …

Dacă toți ar gândi pozitiv, viața ar fi în general mult mai frumoasă!

A alege nu este atât de greu, dar trebuie să ne asumăm decizia! Nu putem da un „undo” deciziilor din viaţa reală!

Viața ca o moarte

A ne trăi viața, înseamnă o veșnică luptă cu tot ceea ce ne înconjoară. Din momentul apariției noastre pe lume, trebuie să facem tot posibilul pentru a ne găsi și noi, un loc, în mediul în care ne-am trezit!

Invidia este mereu prezentă, chiar dacă este dușmanul nostru. Fie că suntem mici, fie că suntem mari, nu vom scăpa niciodată de acest sentiment. Unii părinți sunt invidioși pe alți copii, pe alte situații, fie ele financiare sau familiale.

Omul, doar atunci când ajunge la adevărata maturitate descoperă răutatea celor din jur. Niciodată nu-i vom mulțumi pe toți cei din jurul nostru, de aceea, cel mai important pentru noi, este propriul nostru „personaj”. Nu treburi să avem chipul trist, de parcă am lucra la pompe funebre și să fim veseli, bucuroși pentru fiecare zi pe care o trăim. Fiecare noua zi, poate însemna o schimbare în bine, a fiecăruia.

Uneori uităm să ne trăim viața, fiind preocupați de necazurile din trecut și luptând pentru un viitor mai bun, uitând de fapt, să trăim în prezent.

Pe lângă invidia celor din jur, vom fi mereu agasați de bârfele din jur, de răutatea oamenilor și mai ales de bucuriile acestora, mascate sau nu, atunci când nouă ne merge rău sau avem anumite neplăceri.

Ambiția profesională a unor oameni este fără margini, fiind pregătiți, la figurat,  să „calce peste cadavre”. Noi nu trebuie să ne gândim la propriile servicii funerare, din contră, trebuie să renaștem din propriile supărări, deznădejdii, tristeți și să ascedem spre lumea cea dreaptă, a celor buni. Se spune că bunătatea nu are ce căuta în viața de acum, dar prin răutate distrugem ceea ce este bun, construit cu migală, de cei din trecutul nostru.

Cu mulți ani în urmă, vecinul venea să te ajute, nechemat, pentru ca împreună să realizați lucruri utile. Acum, același vecin, nu te mai cunoaște și este invidios pe ceea ce ai obținut.  Uneori, oamenii se bucură mai mult de răul cuiva, decât de propriul său bine.

Oare vom reuși să trăim în pace sufletească și în înțelegere, laolaltă, noi cu cei din jurul nostru și ei între ei?

Speranța moare ultima iar viața fiecăruia este așa cum și-o construiește și o modelează, în funcție de propriile sentimente, gânduri și fapte.

De ce să distrugem un lucru realizat de altcineva, doar pentru că noi nu am putut face acel ceva?

Mass-medie insistă în ultimii ani, cu prezentarea evenimentelor negative din viață, acordând foarte puțin timp, reușitelor și a oamenilor de valoare.

În viață ai și bune și rele, dar este propria noastrăviață!

Noi luptăm nonstop ca să reușim în viață, muncim mult pentru a avea beneficii materiale, pe care apoi le cheltuim pentru sănătatea noastră pe care am neglijat-o.

De ce să avem o viață ca… și să nu fim ca…

Trebuie să privim spre răutate, ca la ceva existent, dar neglijabil. Bunătatea noastră se reflectă în binele celor din jur, care odată și odată, vor descoperi adevăratele valori ale existenței lor umane. Fiecare zi trebuie trăită la maxim, ca și cum ar fi ultima…

(IN)COMPETENŢA

În viaţa de zi cu zi, mereu ne întâlnim cu anumite persoane, locuri, sau situaţii.

Uneori suntem depăsiţi de evenimente, de situaţii, de realitate în general. Acest lucru nu înseamnă că suntem incompetenţi…. în viaţa de zi cu zi!

Omul, oricât de „slab” ar fi, la figurat vorbim, este competent în ceva. Toţi ne naştem cu un har, dar trebuie să-l „cultivăm”, nu să ne contemplăm în obişnuinţă….

O persoană care nu se regăseşte la locul de muncă, nu înseamnă că nu poate fi bun, în alt loc. Poate acel loc nu i se potriveşte.

Fiecare om, a fost, măcar o dată în viaţă, la un moment dat, într-un loc nepotrivit.

Omul are o viaţă ca un puzzle, pe care dacă nu-l completezi corect, poţi pierde timp, ani…viaţa….

Fiecare om, aşa cum este îndrăgit măcar de o persoană, aşa este şi priceput în ceva anume, trebuie doar să descopere, în timp util, acel „ceva”.

Viaţa ar fi monotonă, dacă ar decurge planificat , normal…. ar urma un curs obişnuit….

Totuşi sunt persoane care se cred competente în orice, dând chiar sfaturi şi indicaţii, pe care, nici ei nu le-ar urma.

Omul discerne, este o fiinţă gânditoare, de aceea se deosebeşte de celelalte fiinţe, dar uneori uită să folosească această calitate importantă.

Un om competent, prin lupta dură cu viaţă, poate face faţă celui care se crede superior dar de fapt, este un incompetent…

Noi singuri ne decidem destinul şi punem piesele de puzzle acolo unde considerăm că le este locul….