Arhive etichetă: viata

Adevaruri….

       Gândirea este întotdeauna creatoare,. De ce? Deoarece , a pricepe înseamnă a descoperi că ceva este  … altceva decât credeai că este!

        Partea cea mai lungă a unei conversaţii telefonice începe de la cuvintele : „La revedere, pa şi pusi”.

           Totul nu este să vezi  tu, bine, ci ….. să fii , tu, bine văzut!

       Poetul este inginerul sufletului, aşa cum inginerul este poetul materiei.

           Feriţi-vă de mediocritate. Puterea ei de egalizare este genială!

            Eu am minte multă; poate nu e de cea mai bună calitate dar…

        Cine se scoală devreme, departe ajunge. Eu aş vrea să mă scol departe.

Ultimul om….

De multe ori auzim expresia: “ce sunt ultimul om de pe lume?” ….
La ce ne referim sau la ce se referă, cei ce spun aceste cuvinte!?
Din tonul vocii, ne putem da seama, că persoana respectivă s-a simţit jignită, umilită…
Dar de ce trebuie să se simtă ca ultimul om…? Din contră, ar trebui să se bucure. De ce? Se spune mereu că cei din urma, vor fi cei dintâi. Deci…
Noi nu trebuie să considerăm jignirile ca ceva care să ne strice ziua…să ne întristeze…
Acest lucru trebuie să ne mobilizeze să luptăm, pentru mai bine, pentru a demonstra că suntem oameni…şi chiar ne pasă!
Dacă ne consolăm cu viaţa tristă, cu sufletul încărcat, cu tonalităţile jignitoare ale vocilor anumitor persoane…suntem dejnădăjduiţi într-o lume pierduta pentru noi.
Suntem singurii care luptăm, pentru a demonstra celor din jur, ceva legat de noi. Dacă noi suntem buni, înseamna că niciodată, nu putem fi printre cei din urmă…
Cei care ne desconsideră, se cred mari personalităţi, dar de fapt sunt nişte fiinţe cuvântătoare, şi doar atât.
Fiecare dintre noi, am suportat jigniri sau umilinţe, pe nedrept, pentru că aşa este viaţa şi societatea. În noi constă puterea de a schimba aceste lucruri…

DinamicA VIEŢII

Câţi dintre noi putem spune că avem o viaţă liniştită, relaxantă ?
Puţini… de ce oare?

Viaţa noastră a devenit complicată, agitată , tumultoasă din momentul în care ne-am născut.
Omul, provoacă agitaţie în jurul său, prin simplul fapt că există.
Când suntem copii, cei mari au grijă de noi să ne educe, să ne înveţe…. Apoi creştem şi începem să fim agitaţi din cauza viitorului pe care-l pregătim, indiferent care ar fi, însă, având repercursiuni asupra viitorului.
Cu cât înaintăm în vârstă, suntem agitaţi datorită familiei, a mediului în care trăim şi muncim, uitând să facem ceva şi pentru noi….

Munca şi problemele cotidiene ne atrag într-un vârtej din care cu greu putem ieşi…
Timpul zboară, zilele trec, vremurile se schimbă şi descoperim că am trecut de multe ori pe lângă o sanşă, pe lângă persoane pe care le-am ignorat, dând vina, pe dinamica vieţii…

Trebuie să privim în profunzime, să uităm de probleme pentru un timp oricât de scurt, să fim „noi cu noi” …
Să ne dedicăm o perioadă din timp, din viaţă, nouă şi celor dragi nouă… să nu-i uităm şi mai ales să nu ratăm momentele importante de pe aripile vieţii în vârtejul timpului!

Normalitatea

Ce este normalul?
Uneori ceea ce noi credem că este normal, altuia i se pare anormal.
De acest lucru ne lovim mereu,în viaţa de zi cu zi, acasă, la locul de muncă sau oriunde ne-am afla.
De exemplu, acasă este normal să ai grijă de propria casă, dar unora li se pare ceva ciudat să faci mereu curăţenie, mâncare gătită proaspăta….
În piaţa , de sărbători, normal ar fi ca produsele să se ieftinească, dar ele, însă se scumpesc! Cum este oare normal? Nu este mai bine să vinzi mai ieftin şi mai mult, ca în alte zone ale globului pământesc, decât să vinzi puţin dar scump?!
Normal este să-ţi câştigi existenţa prin muncă….într-un timp se plătea ne-munca.
Nu este normal să fii cinstit cu ceilalţi, cum esti cu tine însuţi?
Nu este normal să fii bun cu cei din jur şi să nu fii luat drept fraier?!
Unde este graniţa dintre normal şi anormal? Fiecare îşi are propria graniţă!
Nu contează ce crezi, contează ceea ce faci….
Deci trebuie să ne asumăm riscurile, fie ele normale sau anormale!
Fiecare să facă ceea ce vrea.
Să fie bine pentru el dar…normal, să nu fie rău pentru alţii!

Putem învinge răutatea?

Zilele trecute eram trist. Supărat. Cineva mă întrebase cauza iar eu am spus că sunt trist, pentru că mă înconjoară, nişte oameni răi…Negativişti…
Persoana care mă întrebase, mi-a confirmat că oamenii în general sunt răi. Mereu au fost! Persoana era mirată ca eu nu ştiam acest lucru…Era ceva normal!
Acest lucru m-a pus pe ganduri. Am inceput sa studiez, atent persoanele din jur.
La servici, din trei discuţii, două sunt certuri între persoane. Replicile necunoscuţilor, din magazine, alte locuri publice sunt pline de ură. Respectul pentru cei in vârstă, femei…nu mai există. Se vede egoismul….eu-l propriu ….
Pe străzi se aud mereu claxoane şi înjurături, replici acide….Discuţiile politicoase între necunoscuţi devin dispute verbale în timp scurt….
Oare ce ne face să fim duşmănoşi? Anturajul…stresul….viaţa grea…
Îmi amintesc că şi eu mă bucurasem că cineva care tot timpul ocărea colegii, a fost muştruluit pentru anumite fapte şi atitudini….oare este semn că ajung să mă bucur de necazul altora, sau de faptul ca îşi primeşte răsplata şi poate va fi o persoana reconciliantă?!
Omul nu se poate schimba…ca fire….important este ca ceea ce este negativ, să fie lăsat la o parte, măcar o perioadă….
Răul trebuie tăiat de la rădăcină, din copilărie…nu trebuie lăsat să ne conducă.
Dacă am face un bine cuiva în loc să punem temelia unei răutăţi, am face o lume mai bună. Dacă mai mulţi ar face lucruri bune, poate cei răi, vor deveni mai buni, poate de ruşine…de complezenţă….
Acest poate…..
Trebuie să facem o faptă bună pe zi, să zâmbim celor din jur, ăa facem chiar complimente , pentru a ne încărca noi şi cei din jur de pozitivism. Nu trebuie să gândim că dacă suntem buni, vom fi luaţi de fraieri….
Puterea nu stă în răutate şi prostie, stă in ceea ce ai, în inimă şi suflet.
Să începem , cu fiecare zi, să fim mai buni şi mai ales să nu-i uităm pe cei dragi, oricât de departe sunt ca distanţă dar aproape în suflet!
Putem învinge răutatea? Doar de noi depinde. Trebuie să începem cu noi inşine!