Ce vremuri erau în urmă cu mai mulți ani, când ne plictiseam!
Acum, în prezent nu avem timp nici să ne dăm seama că trăim. Existăm în mod special prin agitaţia continuă din jurul nostru. Nu avem timp nici măcar să ne gândim că am putea să ne plictisim.
Mai sunt totuși şi unii oameni care se plictisesc. Unii dintre ei se plictisesc de anumite obiecte, alţii de rutină, alţii din cauza… plictiselii. Fiecare persoană, însă se manifestă prin diverse și diferite moduri. Bine ar fi ca toate acestea să fie folosite pentru a se manifesta printr-o creştere a eficienţei şi a dezvoltării personale și/sau profesionale.
Adolescenţii, o parte suficientă dintre ei, renunţă să mai studieze pentru a avea timp să se plictisească. Din această cauză devin persoane care nu discern uneori şi par veşnic neajutoraţi, dar nu este aşa, pentru că ajung să testeze în timp diverse stări complementare acesteia.
Obrăznicia apare şi ea în acest joc al plictisitului şi-i acaparează încet pe cei din jur. Într-un fel, lipsa timpului ne face să fim conştienţi că trăim, deci ca o concluzie certă: existăm. Uneori nimic nu pare să fie aşa cum este în realitate.
Oboseala este tot mai pregnantă la persoanele din jurul nostru, copleşindu-ne şi pe noi. Dar să nu ne plictisem gândindu-ne prea des la ea….
Omul evoluează în viață, indiferent de modul în care trăiește, pentru că acumulează experiență. Fiecare persoană care se naşte începe să urce pe scara vieţii.
Precum ne folosim de o scară pentru a ajunge acolo unde avem treabă, ca să facem ceea ce avem ca obiectiv, aşa urcăm zilnic câte o treaptă spre Cer, acolo unde vom ajunge cu toţii, mai devreme sau mai târziu. Când urcăm treptele vieţii, trebuie să fim atenţi să nu călcăm pe cineva, atât fizic, cât și pe partea psihică, sentimentală a aceluia.
Această scară nu o putem abandona decât atunci când ajungem la capătul ei. După fiecare treaptă, putem avea regrete sau nu, dar nu mai putem reveni pe treapta precedentă. Indiferent de problemele noastre fizice și psihice, noi ne continuam ascensiunea. Ne putem opri doar pentru a medita asupra existenței noastre.
Dacă suferim psihic, înseamnă că suntem vinovați pentru ceva anume, avem remușcări, constiința lucrând împotriva noastră. Dacă avem boli fizice, trebuie să ne gândim din ce motive, suferim aceste repercursiuni.
Dacă ne doare piciorul, poate am fugit de probleme, abandonând pe unii și pe alții, fără regrete. Dacă ne dor mâinile, poate am aruncat prea des vina anumitor greșeli asupra unor nevinovați. O durere de măsea poate fi provocată din cauză că am gustat anumite ″fructe interzise″. Suferind de spate, poate fi o urmă a multiplelor lingușeli și plecăciuni la cei importanți… Stomacul ne doare din cauza nepăsării, iar durerea de cap le duce pe toate, căci mintea ne conduce.
Important este cum ne simțim când ajungem la capătul scării, al propriului nostru drum, contează mai ales ce vedem privind în urma noastră! Totul depinde de noi, dacă ne plictisim și urcăm pe scară agale, viața ne poate bate, iar ceea ce va rămâne în urma noastră reprezintă de fapt cartea noastră de vizită.
Istoria există ca urmare a nașterii și a evoluției omului. Ființa umană s-a dezvoltat atât fizic cât și psihic de-a lungul timpului. De la omul primitiv care-și căuta resursele existențiale prin tenebrele întunecate, până la omul modern a cărui existență este influențată doar de un pur și simplu clic, pe o tastă a noilor componente ale tehnologiei, timpul a avut un rol determinant. Indiferent ce am crede, omul este influențat de timp, iar viața lui, reprezintă o părticică din istoria omenirii.
Oare omul s-a schimbat în bine sau în rău? Viața este mai frumoasă acum sau era mai bine în urmă cu ani, decenii, secole? Timpul a fost un sprijin pentru evoluția omenirii sau este o piedică în calea existenței acestuia?
Sunt întrebări la care nimeni nu are răspunsul concret, dar fiecare consideră că dreptatea este de partea sa, iar propria gândire este una care nu poate fi contestată.
Istoria se referă la evoluția omului sau a societății în care acesta trăiește?
Indiferent de cât de mult evoluează omul, întrebările persistă și în timp devin tot mai intense, pentru că omul gândește, este o ființă care cugetă, așa cum declară mulți filozofi.
Omul și istoria
Omul este obiect şi nu subiect al istoriei – susținea Emil Cioran în teoria sa. Nucleul teoretic al viziunii lui Emil Cioran despre istorie cuprinde într-o ordine și corelație logică patru idei de bază: istoria este o cădere, omul este obiect şi nu subiect al istoriei, nu există progres în istorie și istoria nu are nici un sens.
Conform acestor viziuni, societatea și viața sunt într-o continuă decădere, pentru că tehnologia nu înseamnă neapărat o evoluție. Omul folosindu-se de tehnica modernă ajunge să gândească mai puțin, să fie influențat și mai ales dependent de aceasta.
Putem observa că omul evoluează în timp, conform propriilor principii și teorii, dar nu putem spune de asemenea că acesta stagnează sau că rămâne pierdut în neantul vieții.
Oamenii sunt dependenți de ceea ce gândesc, pentru că acționează pe baza unor impulsuri ce depind mediul și starea în care se află în acele momente. Un om poate gândi într-un anumit mod când este într-un mediu plăcut relaxant și acu totul diferit într-o zonă neprielnică, caracterizată de stres.
Oamenii sunt diferiți nu doar fizic, ci mult mai mult din perspectiva logicii de gândire. De multe ori, oamenii evită să se ajute între ei și nu privesc spre semenii lor, pentru că nu au resentimente, ajungându-se la concluzia că alergând după robotizarea industrială, omul în sine a ajuns un robot.
Omul robot interacționează rigid cu cei din jur, iar dacă se implică într-o acțiune de sprijin a cuiva este doar pentru că vrea să-l distrugă pe rivalul celui pe care-l ajută.
Omul își organizează viața conform propriilor principii fără a ține de cont de împrejurări. Vizualizând un asemenea tablou al istoriei contemporane, precum cel prezentat de Emil Cioran conform perspectivei că sfârşitului istoriei apare firesc, atunci ne punem întrebarea dacă omul mai are vreo salvare. În această problemă, Cioran este plin de contradicţii, influențat fiind de evenimentele socio-politice care se derulau în jurul său.
Filozofia omului
Omul a fost studiat din cele mai vechi timpuri, chiar de la începuturile existenței, atât … citește mai departe.
Viața pe care o trăim este în general, așa cum ne-o facem noi, dar intervin și factori externi de care depindem în mod inevitabil. Deseori în viață suntem puși în situația de a fi într-o tabără sau alta. În multe ocazii nu avem ce face și trebuie să luăm o decizie, pentru că neutralitatea nu există.
Sursa: Album foto personal
În perioada copilăriei, în unele vacanțe mergeam în tabără și era frumos, astfel că ni se imprima o noțiune bazată pe sentimente pozitive, legată de acest cuvânt. dar odată cu evoluția noastră în viață, descoperim că unele asocieri ale copilăriei au cu totul alte conotații.
Omul este o ființă care cugetă, mai mult sau mai puțin în sens pozitiv, dar prin deciziile pe care le ia, în mod inevitabil îi sunt influențate următoarele activități și nu numai.
Pe plan profesional, fiecare încearcă să-și ușureze munca, iar uneori anumite principii ale unor persoane pot duce la distrugerea unor lucruri care au funcționat și care au fost făcute bine, dar alții le contestă că vor să-și demonstreze valoarea pe care însă nu o au.
Din motive personale și din dorința de a fi mai presus, pentru că valoarea reală este undeva mult mai jos, prin aroganță și răutate, aceste personaje conduc spre multiple probleme care împart oamenii, conform propriilor opinii. Dacă o părere nu este susținută, cei care au emis-o te consideră că nu faci parte din grupul lor, ci te afli într-o altă tabără fără a-și asculta argumentele.
Persoanele care sunt verticale și-și asumă greșelile și ideile sunt cele care aduc plus valoare companiei și propriei lor imagini publice. Acele personaje care nu pot oferi argumente în afara celor specifice folosirii unei tonalități ridicate, în mod cert sunt oameni care vor doar să profite și să se impună, folosind metoda provocării conflictelor.
Nu există companii perfecte sau ideale, pentru că acestea se construiesc având la baza lor oamenii. Niciodată nu va părăsi vreun angajat o companie, ci doar pe cei care fac parte din ea, pe cei care iau decizii și aplică anumite tratamente acestora. O companie trebuie să existe pentru oameni, cu oameni.
Omul este ca o trestie care se îndoie sub acțiunea furtunii, a vântului, dar nu se rupe. Caracterul și integritatea unui om nu trebuie să fie elemente de negociere a nimănui cu propria-i viață.
Revenind la acel conflict de grup, adică acele tabere care se confruntă, ele niciodată nu vor ajunge la un consens, nu pentru că nu se poate, ci pur și simplu pentru că nu se dorește, din cauza unor ambiții personale și a dorinței unora de a demonstra că sunt peste valoarea celor din tabăra adversă.
Oare de ce nu am putea să avem o viață frunoasă, în care să ne asumăm eșecurile, reușitele și să căutăm soluții doar la acele probleme care sunt nerezolvate, fără a căuta nod în papură altor persoane? Ideal ar fi să nu se arunce vina eșecurilor și a nereușitelor asupra unor nevinovați, doar pentru ca așa se poartă și este mult mai ușor!
Totul ține de om, hai să fim toți buni, să redevenim acei copii inocenți și curioși care se dezvoltă armonios pentru a trăi frumos, nu să devenim din buni, răi.Uneori este greu să ne schimbăm, dar să încercăm să ne îndreptăm spre bine, cu pași mici, ca să fie o lume mult mai bună, fără tabere adverse, ci doar cu tabere de vacanță!
De-a lungul vieții, ne dăm seama că elementul cel mai important pentru noi îl reprezintă timpul. Banii ne ajută să avem în mare parte ceea ce ne dorim, însă timpul trece uneori nemilos și constatăm că nu reușim să ne atingem țelurile propuse. Luptăm cu timpul și uităm deseori să trăim cu adevărat, astfel încât să ne oferim și nouă, pentru suflețelul nostru momente de relaxare, să ne dedicăm pasiunilor pe care le avem.
În copilărie și în adolescență aveam timp iar presiunea școlii ca să citim, să ne dezvoltăm cultura pentru a progresa de-a lungul vieții ne-au prins bine Acum câți dintre noi avem timp, să citim măcar câte 5-6 pagini pe zi?
Ne trezim dimineața, ne grăbim să ne pregătim pentru a pleca la servici, să nu întârziem în trafic sau să pierdem autobuzul, lucrăm uneori până la ore târzii, revenim acasă obosiți, mâncăm preparate reci sau comandate cu livrare acasă (rareori găsim timp pentru a ne prepara singuri plăcerile papilelor gustative) și ne pregătim să ne odihnim, pentru o nouă zi provocatoare. Uneori facem câte dou-trei lucruri deodată, astfel încât să ne căștigăm timp și pentru liniștea noastră și să ne încadrăm în termenele stabilite de noi, conform împrejurărilor și a activităților din jurul nostru.
Când vine sfârșitul de săptămână, ne propunem mari realizări, dar duminica seară, constatăm că am făcut pași mult prea mici, asemeni unui copilaș ce învață să meargă. Abia am reușit să ne ocupăm de locuință, să facem curațenie, să ieșim la o scurtă plimbare, să ne informăm despre viața de zi cu zi din lumea largă și deja începe o nouă săptămână nebună. Avem puțin timp pentru noi, pe care-l dedicăm familie și suntem fericiți.
Mie ca și multor alte persoane le este greu să citească o carte, dar nu pentru că nu ne regăsim în literatură, ci pur și simplu timpul este limitat.
Așa cum oportunitățile apar în viață, tehnologia ne-a adus o facilitate pe care în secolul trecut nici nu ni-l închipuiam. În prezent pe lângă e-book, au apărut și audiobook-urile. Astfel cineva ne citește o carte, precum părinții noștri care ne copleșeau cu poveștile de adormit, în serile noastre fericite, de copii răsfățați.
Descoperind aplicața Voxa, am reușit să-mi dedic timp cititului în general (ascultatului) și mai ales pentru extinderea cunostințelor ce țin de dezvoltarea personală. La un preț accesibil având 15 zile de testare gratuită, aplicația de pe mobil m-a cucerit și am reușit să-mi fac timp și pentru cultură. Astfel mi-am creat un cont, am descărcat aplicația pentru Android: Google Play și am accesat cartea dorită din multitudinea de oferte existente. I-am instalat și soției mele aplicație App Store pentru iPhone, astfel încât să beneficieze și ea de facilitățile oferite de Voxa.
Sursa foto: Voxa.ro
În fiecare dimineață, pe drum spre serviciu, în autobuzul companiei, unde-mi petrec câte 30-35 de minute, ascult la căști vocea naratoarei care-mi înseninează ziua. De asemenea, deoarece trebuie să mă și întorc de la job, mai beneficiez încă o dată de un mic răgaz, scufundându-mă în tainele literaturii. Ajuns acasă, după o zi obositoare, servesc masa, discut cu familia iar apoi mă relaxez cu o baie, însoțit de o voce plăcută, care-mi citește o carte, fără a o auzi cum întoarce pagină cu pagină. Dacă aș fi avut o carte în format fizic, aș fi evitat să o citesc, pentru că puteam să ud filele, n-aș fi avut o lumină optimă și poate nu aș fi putut sta atât de relaxat…. Uneori, adorm cu gândul la povestea eroului din carte, închipuindu-mi mai departe viitoarele sale acțiuni. Aplicația îmi permite să pun semnul de carte și să opresc audiția când consider că este momentul, reluând lectura, din punctul în care m-am oprit.
Prima carte pe care am ascultat-o a fost Arta de a relaționa scrisă de către Robert Bolton. Această carte a fost publicată la Editura Litera, pe care deși o am și în format fizic în propria-mi bibliotecă, dar încă nu am avut timp să citesc, să o studiez cu proprii mei ochi.
Vocea suavă a naratoarea Alina Anea, pe parcursul celor 15 ore și 13 minute îmi oferă informații utile pentru a mă putea descurca mai ușor în viața de zi cu zi, în relațiile cu oamenii, fie ei șefi, colegi, subordonați, rude sau chiar cu familia.
Sursa foto: Voxa.ro
Indiferent de cartea ale cărei pagini le parcurgem, rămânem cu anumite informații, deprinderi și devenim mai „învățați”. Schimbarea este inevitabilă. Lumea se transformă și ea, deci și noi, așa cum susține și autorul cărții, ceea ce constatăm și noi, pe propria noastră piele
Atât noi cât și mediul înconjurător ne-am schimbat, nimic nu se repetă în mod constant, deci putem spune că „azi facem altceva decât ieri”. Tot timpul, omul învață, pentru că este o ființă care gândește și are diverse opinii și păreri. Din acest motiv, chiar autorul cărții consideră unele persoane sunt reticiente la schimbare, de fapt la ieșirea din propria zonă de confort. Gestionarea rezistenței la învățare este un fenomen care apare tot mai des, datorită rigidității timpului care este o variabilă importantă din existența noastră. Autorul ne propune diferite modalități și deprinderi prin care să acumulă diferite abilități, dar mereu există… un dar!
Vor funcționa aceste abilități cu adevărat? Le putem deprinde? Abilitățile se acumulează, se învață dar există în fiecare persoană, câte o mică părticică din rezistența la învățare care se află în subconștient
Omul deține mai multe abilități speciale de care nu-și dă seama precum cele de: ascultare (de răspuns), autoafirmare (respectul față de de ceilalți), soluționare ale conflictelor și de rezolvare a problemelor. Oamenii învață când nu sunt presați. La baza relațiilor dintre oameni se află comunicarea.
Comunicare precară duce la ineficiență, neînțeleger, îndepărtare față de diferite persoane iar folosirea în cadrul conversațiilor a unor întrebări închise, acestea limitează relaționarea pentru că răspunsurile sunt induse.
În cadrul acestei cărți am regăsit puține lucruri necunoscute dar multe pe care deși le știm, nu le aplicăm. Astfel ne putem da seama că trecem prea ușor prin multe evenimente, întâmplări de-a lungul vieții și uneori uităm să învățăm din eșecuri și să ne bucurăm de reușite.
Urmărind cu atențiile mesajele din carte, este imposibil să nu ne dăm seama cît de multe cunostințe avem dar nu le înțelegeam sensul iar viața trepidante ne trimitea în derivă, ca un vas naufragiat.
Totul în destinul unui om depinde propriul său ego și de modul în care-și folosește informațiile și experiențele acumulate.
În același timp, soția mea ascultă cu interes cărțile care o pasionează, din domeniul Meditațiefiind o fire mai gânditoare, probabil de aceea ne-am și căsătorit după câteva zile de gândire profundă!
Sursa foto: Voxa.ro
Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2022.
Un pictor îşi prezintă operele la o expoziţie proprie.
Succesul este şi el invitat, reuşind să-i satisfacă pe cei prezenţi la expoziţie. În scurt timp, pictorul îşi vinde toate creaţiile.
O femeie se apropie de acesta spunându-i:
– Domnule pictor, trebuie să treceţi la treabă, că nu mai aveţi nici măcar o creaţie de vânzare!
– Adevărat! Nu mai am de vânzare. Am în schimb, pentru mine, marea mea creaţie! Cea mai importantă!
– Da? Nu o vindeţi? Care este?
– Nu se poate vinde.
– Chiar nu?
– Nu.
– Care este? Cum se numeşte?
– VIAŢA.
Cât adevăr este în aceste cuvinte.
Viaţa este cea mai importantă creaţie a omului. Chiar dacă o parte din ea o „vindem” pentru anumite beneficii, noi ne construim şi ne creionăm destinul.
O creaţie duce la naşterea altei creaţii.
Omul este el însuşi o creaţie.
Din primii paşi ai existenţei, omul îşi începe propria creaţie, de fapt îşi construieşte viaţa.
Creaţia omului conduce la altă creaţie, care duce mai departe la o anumită evoluţie a vieţii, nu numai a personajului principal, cât pentru cei din jurul său, precum şi a celor implicaţi într-un fel sau altul în acest proiect.
De multe ori trebuie să ne limităm la anumite facilităţi ale creaţiei noastre, pentru a nu ajunge în extrema opusă, ca creaţia noastră să fie distructivă, fie pentru noi, fie pentru alţii, acum sau în viitor!
Trebuie să ştim să citim printre rânduri…
Am scris „creaţie” sau derivat al cuvântului de douăsprezece ori, exact numărul lunilor anului…
Mereu avem impresia că retrăim unele secvenţe de viaţă.
Alteori remarcăm că aceeaşi secvenţă se derulează iar şi iar…
Când avem acelaşi traseu zilnic, vedem aceleaşi feţe, zâmbitoare sau nu, care într-un fel ne anunţă că ne încadrăm în programul obişnuit.
Dacă întâlnim o persoană în alt loc, în aceeaşi perioadă a timpului, intrăm în panică, privind ceasul….ori el, ori noi nu suntem în concordanţa zilnică….
Când vedem un om care sapa o groapă pentru utilităţi, mai multe zile la rând, descoperim rutina…. Nu este o consecvenţă este doar o simplă rutină…
Viaţa este făcută din secvenţe successive, uneori aleatorii.
Dacă ne schimbăm traseul zilnic, în sens pozitiv propriei persoane, înseamnă că vrem ceva nou, nicidecum nu putem fi caracterizaţi ca persoane care nu suntem consecvente. Principiile noastre de viaţă, rămân aceleaşi indiferent cum acţionăm în timp.
Omul este schimbător dar nu în general, doar în anumite momente sau situaţii, uneori doar ca cele caracterizate “de criză”.
Viața fie ea cât de grea, ne mai oferă câte un dar! Totul este să apreciem ceea ce primim, indiferent de cât de mult ne-am dorit și am luptat pentru aceasta.
De multe ori vedem doar partea negativă a lucrurilor, fiind obsedaţi de acele nereuşite, încât nu observăm micile realizări. Prea intrăm adânc în propriile suferinţe, fără a observa uneori adevărata realitate.
Azi poate privim un fapt, o întâmplare ca fiind ceva negativ, rău, dar poate în timp, ceea ce ni s-a întâmplat, a fost o premoniţie, sau un început pentru ceea ce vom obţine în timp.
Important este să fim mereu vigilenţi şi să nu ne lăsăm copleşiţi de probleme şi necazuri.
Fiecare dintre noi, avem ceva pus de-O-parte pentru noi, pentru liniştea noastră sufletească.
Uneori ce Visăm nI se întâmplă dAr nu conştientizăm.
Un tată se plimbă cu fiul său pe bulevardul din zona de centru al orașului.
Copilul priveşte în jur stingher. După un timp, i se adresează părintelui său:
Tată tu ai fost ieri la o înmormântare….
Da, fiule!
De ce?
Pentru că a murit un prieten …. A trecut in nefiinţă, în eternitatate….
Cum aşa? Eterni…
Fiecare om,când moare, lasă ceva în urmă.
Oricine?
Oricine….mereu. Lasi amintiri, vise, năzuinţe….persoane, suflete şi mai ales fapte.
Cum aşa?
Uite…aşa cum noi mergem pe acest bulevard, iar în urma noastră rămân magazine, persoane….
Omul prin prisma nașterii sale, va trece intermediar prin viaţă pentru a ajunge în eternitate…Cum şi de ce?
Simplu…. Suntem muritori, iar scopul vieţii noastre, este acela de a lăsa ceva în urma noastră.
Ceea ce lăsăm în urmă, este de fapt, ceea ce ne reprezintă.
Ceea ce lăsăm, nu va fi pentru totdeauna, ci doar pentru o perioadă limitată şi uneori, doar pentru anumite persoane.
Fiecare dintre noi, va fi în eternitate, în memoria anumitor persoane, care s-au intersectat pe aleile vieţii cu noi.
Drumul nostru, indiferent de lungimea şi direcţia urmată, este o cale lungă , care trebuie străbătută indiferent de obstacolele întâmpinate precum cât şi de oportunităţile ivite.
Ceea ce va fi în curând viitorul nostru, poate fi deja este trecutul cuiva….Trebuie să privim în urmă pentru a vedea prezentul şi a ne construi în mod benefic viitorul. Noi, din momentul naşterii noastre, suntem simpli călători în viaţă. Viaţa este ca un tren, care opreşte în gară, primind sau refuzând anumiţi călători să urce în trenul nostru.
Cu cât înaintăm în viaţă, acumulăm experienţă şi este foarte important, să ştim cum să negociem viaţa.
În viaţă mereu întâmpinăm probleme, care ne întăresc sau mai rău, ne intorc din drumul ales. Calea vieţii se poate schimba în orice moment.
Viaţa face parte dintr-un proces de marketing. Efectiv, noi ne vindem viaţa, clipele, pentru anumite etape pe care le străbatem prin viaţă.
Chiar timpul petrecut la servici, este o plata ….pentru bani. Acolo trebuie să ştim să ne negociem plata timpului, adică viaţa efectivă.
Nimic nu este gratis, totul se plăteşte în viaţă.
Se spune că fiecare trăieşte aşa cum îşi aşterne, dar mai degrabă se poate spune, fiecare trăieşte după cum plăteşte! Adică după cât de bun negociator al propriei vieţi este ele însuşi.
Cel mai rău este că uneori plătim pentru ceva, iar în timp descoperim că acel ceva nu este bun pentru noi, sau mai rău, ne produce un anumit disconfort.
Noi ne schimbăm în timp, devenim , în general, mai conştienţi, discernem şi chiar dacă păstrăm sau avem şi unele obiceiuri-vicii negative, căutăm să ne dezvoltăm mental şi nu numai…
Noi decidem ceea ce este bine, chiar dacă nu am conştientizat că acel bine era chiar un bine….în trecut. Fiecare creşte, se dezvoltă şi niciODATĂ nu se lasă învins de probleme şi greutăţ
Trebuie să negociem concret, pe fapte, sentimente, din suflet , inimă şi conştiinţă, propria viaţă. Aceasta va induce în mod automat repercursiuni şi în vieţile celor din jurul nostru, pentru cei cu care intrâm într-un anumit contact.
În timp vom descoperi arta de a trăi, arta vieţii!
