Auzeam un zgomot ciudat și priveam in jur uimit. Eram în pădure și petreceam alături de prieteni, ultimele zile de vară și primele nopți de toamnă.
În timp ce ne distram, cineva mi-a făcut o poză și se uita să vadă cum a ieșit imaginea și s-a înspăimântat. Râdeam în timp ce alți prieteni se uitai și ei la imaginea de pe ecranul telefonului și unii dintre ei au luat-o la fugă!
Oare atât de înspăimântător arăt? Iau telefonul abandonat de către alergători și privesc imaginea. Nu arăt rău, dar ursul de lângă mine este cam ciufulit! Ursul! Îmi întorc privirea dar nu văd altă ființă prezentăî în jurul meu. Am fost abandonat de toți….
Se aude soneria de la ușă și mă trezesc. Ce vis! Mă duc să deschid ușa și vecina îmi dă cheia de la spălătorie și-mi spune:
Este timpul!
Da, acum este timpul să ne înscriem în competiția SuperBlog. De ce? Pentru că toate se fac la momentul potrivit.
Ursul… reprezintă de fapt probele din competiție. Acum apare ursul, acum dispare timpul pentru participarea la probă. Uneori o săptămână pare o eternitate, dar în competiție de blogging, clepsidra timpului se scurge uneori nemilos.
Acei prieteni reprezintă colegii de competiție care fug, care încotro, după inspirație, speriați de un… urs.
Revenind în lumea reală, până când imaginația va face parte din rutina zilnică, prin acest articol îmi anunț participarea la ediția de toamnă din SuperBlog 2021.
Ce va fi, vom vedea, important este să nu ne speriem de urs și să ne ascultăm uneori vecinii care ne spun că este timpul, pentru acțiune!
Gata de călătorie, în lumea imaginației!