Arhive categorie: Din viata

IMPREsii şi expreSII

      De multe ori, categorisim şi decidem despre un om sau o ființă, după prima impresie. Suntem conştienţi că cineva este simpatic sau antipatic. Ne uităm la expresia feţei şi luăm o decizie care ni se pare definitivă.

     Însă după unele vorbe schimbate, poate nu chiar de la primele, putem uşor constata că ne-am înşelat la prima „etichetare”!

       Uneori nu este uşor să recunoşti o eroare sau poate da… dacă este în folosul cuiva…

       Noi avem impresia că știm tot și uneori suntem în stare de multe, dar este doar iluzie.

    Indiferent ce anume dorim să comunicăm, expresia facială ne trădează prin comportamentul non-verbal de care uneori nu suntem conștienți. De multe ori, comunicarea verbală transmite un mesaj contradictoriu cu mimica feței, cu gesturile, cu tot ceea ce comunică vizual prin acele părți ale corpului care ne trădează.

       Nu trebuie să avem impresii că unele expresii, ne trădează.

Despre încăpățânare

       Încăpăţânarea este atât de des întâlnită …

    Uneori aceasta poate fi benefică, ducând la multe descoperiri, indiferent de problemele ivite în cale.

      Alteori încăpăţânarea ţine doar de „eu-l” interior al omului.

    Când cineva trebuie să facă un lucru şi i se spune de mai multe persoane, cum ar fi bine, acesta vrea să facă doar cum şi când vrea el.

       Se spune că dacă doi oameni diferiţi îţi spun că eşti beat, mergi şi te culci. Dacă mai multe persoane îţi spun că nu este bine ce faci…ar trebui să renunţi, dar încăpăţânarea nu  se lasă… dacă nu iese, se găseşte un om care să fie vinovat.

      Dacă esti încăpăţânat să faci ceva sau să menţii acel lucru cunoscut, ajungi să sabotezi progresul şi chiar oamenii.

    Încăpăţânatul devine docil în problema ivită doar când nu are încotro, se simte încolţit sau ameninţat de anumite repercursiuni.

    De multe ori, un om face şi ceea ce trebuia să facă respectivul încăpăţânat, numai să scape de problema ivită.

   Încăpăţânatul este ferm pe poziţia lui chiar dacă nu are argumentele necesare.
Oamenii care au trăit un mod de viaţă, au aplicat un anumit principiu, nu se lasă, în veşnica lor încăpăţânare, îndrumaţi spre o cale sau un drum mult mai bun, ori uşor.
Din cauza încăpăţânării unora, pot pierde şi alţii. Un angajat ce nu vrea să aibă colegi cu alte pricipii oricând are ideea de a-i sabota.

     Un vecin încăpăţânat poate produce multe neplăceri vecinilor din bloc.
Încăpăţânarea poate ajunge la rang de prostie, care apoi să provoace necazuri în lanţ, ca în principiul dominoului.

      Înainte de a te încăpăţâna la ceva, gândeşte. Omul se deosebeşte de alte fiinţe, prin faptul că poate gândi!

     Să nu fim incăpăţânaţi ca un catâr, ca un cal… sau mai rău, ca doi cai… frumoşi!

Personaj sau persoană?

     În cursul vieții întâlnim mai mulți oameni în timpul propriei călătorii prin viață. Oamenii pot fi ca niște actori ai unei piese de teatru în care noi avem rolul principal. Totul se învârte în jurul nostru și avem contact cu multe personaje.

    Personajele sunt acei oameni care trec pe lângă noi fără a-i observa și nu intervin asupra vieții noastre. Sunt și acei prieteni, care la greu, dispar ca și cum nu ar fi existat. Sunt și acei oameni pe care-i ajutăm, iar când își ating scopul scapă de noi de parcă s-ar lepăda de coșmarurile vieții.

     Persoanele… sunt acei oameni dragi care sunt alături de noi, care ne ajutăși cu care luăm contact în viața de zi cu zi, de cei în care putem avea încredere.

     O persoană dragă este cea care face totul pentru tine, gândindu-se doar după aceea la el! Aveți multe asemenea persoane? Dacă da, fericire…. dacă nu, să încercăm noi să-i schimbăm pe cei pe care putem.

     Personaje sunt multe dar persoane… depinde doar de noi, pentru că fiecare influențăm, în mică parte, pe cei de lângă noi!

Viața o veșnică așteptare!

     Viața este o veșnică așteptare. Din momentul veștii că o să apărem pe lume, noi și cei din jurul nostru avem diverse așteptări.

       La început se așteaptă de la noi să facem primii pași, să emitem primele sunete, să mergem la grădiniță, la școală, să ne pregătim de viața noastră.

      Din momentul începerii vieții de copil, începem și noi să așteptăm. Pe perioada școlii, vrem să vină vacanța, să mergem în concediu cu cei dragi.

      Apoi așteptăm să fim adolescenți, să terminăm școala, să facem o facultate și să ajungem să trăim pe propriile picioare: să avem un servici și o familie.

    Urmează așteptarea omului adult: să-și mărească familia, să-i crească copilul, să evolueze profesional și personal.

     Urmează așteptarea vârstei de pensionare, să ajungă pensia, să ne păstrăm sănătatea șubrezită și apoi să evoluăm fizic și spiritual pentru Lumea de dincolo.

    Indiferent de vârstă, noi așteptăm necontenit cocediul, Sărbătorile de Paște și Crăciun, apoi Revelionul și speranța pentru un an mai bun.

     Toți așteptăm dar, fiecare cu gândurile și ideile lui, care trebuie să fie pozitive. Nimic nu poate fi rău, doar greu și posibil de realizat!

Scopul

      Toate întâmplările și activitățile noastre au un scop anume, care pornește din momentul stabilirii unui anumit țel.

    Scopul ne însoțește în viașă precum două persoane care se deplasează într-o direcți comună.

      Ceea ce urmărim să realizăm ne provoacă stările sufletești care indică percepția noastră asupra vieții.

     Când vedem două sau mai multe persoane care se deplasează împreună, înseamnă că au un scop, o direcție comună măcar pentru bucată de drum.

      Scopul oamenilor trebuie să fie acela de a fi fericiți, iar prin aceasta să inducă o stare de bună dispoziție celor din jur. Zâmbetul, bucuria și chipul vesel sunt caracteristici ce  indică un mod ideal de viață, dar din păcate nu este și unul real.

       Important este să avem un scop real pentru a cunoaște cu aevărat de ce trăim și cum ne dorim să evoluăm.

A venit iarna

     Mai cade câte un fulg, spre bucuria unor copii. Ei sunt acei copii care se bucură de natură ci nu de virtual. 

     Oamenii se îmbracă din ce în ce mai gros și este perioada când treci pe lângă persoanele cunoscute fără a le recunoaște. Vine vremea când toți se îmbraca ca niște teroriști care luptă împotriva nămeților. Dimineața este întuneric, seara este beznă, important este ca în inimă și suflet să avem lumină.

     Iarna are propriul ei farmec, aducând bucuria jocului în zăpadă, practicarea sporturilor de iarna și fericirea sărbătorilor specifice.

     Nu contează cum ne simțim în exteriorul nostru important este să avem bucurie lăuntrică, fericirea și satisfacția interioară.

     Să ningă, să fie frig, că noi suntem pregătiți pentru o nouă iarnă, cu zâmbetele care ne inundă chipul ascuns de echipamentul specific iernii!

Fiecare este un lider…

… al propriei vieți. Omul nu poate fi singur pentru că lipsa de socializare ăl va amplasa într-un mediu întunecat și necunoscut. Pentru a reuși în ceea ce întreprinde, trebuie să fie propriul său lider.

      Indiferent de sfaturile celor din jur, fiecare își ia singur decizile, alegând conform propriilor principii, concepții și/sau idei.

      Conform specialiștilor în psihologie, un om care vrea să fie un lider desăvârșit trebuie să aibă mai multe calități care să-i aducă aprecierea celor din jur și propria reușită în ceea ce întreprinde: caracterul, carisma, angajamentul, comunicarea, competența, curajul discernământul, concentrarea, generozitatea, inițiativa, ascultarea, pasiunea, atitudinea pozitivă, rezolvarea problemelor, relația, responsabilitatea, siguranța, auto-disciplina, servitudinea, învățarea și viziunea.

         Toate aceste caracteristici se referă la sine, la stima de sine.

       Riscul și informarea implică caracterul care garantează succesul durabil în fața problemelor. Oamenii se nasc cu un anumit talent dar, caracterul și personalitatea, și le formează singuri, reușind doar prin învățare și reflecție.

      Fiecare persoană își caută modele de urmat, descoperă propriile deficiențe și dă piept cu realitatea și reconstruiește atât după victorii cât și după eșecuri.

Nu pot, nu vreau….

      … nu este același lucru. Fiecare persoană a avut un moment în viață când a fost nevoită să ia o anumită decizie. Câteodată avem tendința de a spune că nu putem face ceva anume, dar de fapt poate nu vrem.

      Oamenii ezită uneori din frica de a asuferi un eșec sau de teama de anu dezamăgi. De ce spunem că nu putem fără a încercă măcar să facem ceva legat de problema apărută?

    Poate ceea ce a apărut și ne este teamă, poate fi o oportunitate pentru noi. Trebuie să analizăm problema și să luăm decizia pe care să o punem în aplicare.

     Timpul de multe ori este împotriva noastră și ne provoacă griji uitând să ne relaxăm. Câteva minute de relaxare, de detașare fac totul mai productiv decât o continuă muncă.

   Dacă vrem, putem. Dacă reușim să trecem peste negarea capacităților și a abilităților noastre, vom descoperi adevăratele noastre limite!

Răceala

     Răceala apare atunci când nu ne așteptăm și ne afectează viața. Pentru răceala corpului, a trupului, există medicamente care ne pot pune în picioare.

       Dar pentru răceala emoțiilor și a sentimentelor, avem leac?

    Lumea începe să devină una rigidă iar omul se comportă cu răceală, față de cei din jurul lor. Această boală a sentimentelor devine molipsitoare și duce la îmbolnăvirea societății.

    De ce ne concentrăm strict pe ceea ce ne trebuie nouă, ca persoane și nu acordăm atenție vieții și a relațiilor, a persoanelor cu care intereacționăm?

    O răceală față de cei de lângă noi, produce o stare similară celorlalți și în curând vom ajunge să avem o comunitate înghețată!

      Este corect că toți avem probleme, suntem stressați sau obosiți dar nu ne costă nimic să acordăm un zâmbet celui de lângă noi, să oferim un salut de recunoaștere și să schimbăm câteva vorbe …

    Dacă toți devenim ursuzi și comunicăm doar la anumite nevoi  personale, să nu riscăm o reîntoarcere la epoca de piatră… și încet dar sigur, să ne înțelegem doar prin semne și mesaje telefonice ori pe internet și să uităm cum se articulează unele silabe, cuvinte… ce tramsnit emoțiile reale.

O zi cât o viață …

       Mereu ne lamentăm și spunem: Ce zi am avut!

    Atât de des folosim expresii confuze și definitorii ale unei zile că ajungem să uităm, rolul acelei perioade care a trecut și ceea ce ne-a învățat!

   Fiecare zi ce trece reprezintă o etape de noi cunostințe, de recunoaștere a propriilor valori și de interacțiuni cu cei din jur.

      Viața are ca unități de măsută anii, lunile… orele….adică zilele. 

   O zi bună ne încântă dar o zi rea sau grea, trebuie să ne ambiționeze. Niciodată nu vom avea aceste zile identice, ca o copie la indigo (sau xerox) pentru că totul ar fi mult prea monoton.

     O zi… două zile….fac parte din restul zilelor pe care le traversăm confom stării noastre. Mereu, următoarea zi este prima zi din restul vieții noastre.

     Fericirea ține de noi, de modul cum înțelegem mesajele verbale și non-verbale din jurul nostru. Totul depinde de noi!

     Hai să ne gândim că avem doar zile bune, iar greutățile vin pentru a ne demonstra tăria propriului nostru caracter!