Ce vremuri erau în urmă cu mai mulți ani, când ne plictiseam!
Acum, în prezent nu avem timp nici să ne dăm seama că trăim. Existăm în mod special prin agitaţia continuă din jurul nostru. Nu avem timp nici măcar să ne gândim că am putea să ne plictisim.
Mai sunt totuși şi unii oameni care se plictisesc. Unii dintre ei se plictisesc de anumite obiecte, alţii de rutină, alţii din cauza… plictiselii. Fiecare persoană, însă se manifestă prin diverse și diferite moduri. Bine ar fi ca toate acestea să fie folosite pentru a se manifesta printr-o creştere a eficienţei şi a dezvoltării personale și/sau profesionale.
Adolescenţii, o parte suficientă dintre ei, renunţă să mai studieze pentru a avea timp să se plictisească. Din această cauză devin persoane care nu discern uneori şi par veşnic neajutoraţi, dar nu este aşa, pentru că ajung să testeze în timp diverse stări complementare acesteia.
Obrăznicia apare şi ea în acest joc al plictisitului şi-i acaparează încet pe cei din jur. Într-un fel, lipsa timpului ne face să fim conştienţi că trăim, deci ca o concluzie certă: existăm. Uneori nimic nu pare să fie aşa cum este în realitate.
Oboseala este tot mai pregnantă la persoanele din jurul nostru, copleşindu-ne şi pe noi. Dar să nu ne plictisem gândindu-ne prea des la ea….
Omul evoluează în viață, indiferent de modul în care trăiește, pentru că acumulează experiență. Fiecare persoană care se naşte începe să urce pe scara vieţii.
Precum ne folosim de o scară pentru a ajunge acolo unde avem treabă, ca să facem ceea ce avem ca obiectiv, aşa urcăm zilnic câte o treaptă spre Cer, acolo unde vom ajunge cu toţii, mai devreme sau mai târziu. Când urcăm treptele vieţii, trebuie să fim atenţi să nu călcăm pe cineva, atât fizic, cât și pe partea psihică, sentimentală a aceluia.
Această scară nu o putem abandona decât atunci când ajungem la capătul ei. După fiecare treaptă, putem avea regrete sau nu, dar nu mai putem reveni pe treapta precedentă. Indiferent de problemele noastre fizice și psihice, noi ne continuam ascensiunea. Ne putem opri doar pentru a medita asupra existenței noastre.
Dacă suferim psihic, înseamnă că suntem vinovați pentru ceva anume, avem remușcări, constiința lucrând împotriva noastră. Dacă avem boli fizice, trebuie să ne gândim din ce motive, suferim aceste repercursiuni.
Dacă ne doare piciorul, poate am fugit de probleme, abandonând pe unii și pe alții, fără regrete. Dacă ne dor mâinile, poate am aruncat prea des vina anumitor greșeli asupra unor nevinovați. O durere de măsea poate fi provocată din cauză că am gustat anumite ″fructe interzise″. Suferind de spate, poate fi o urmă a multiplelor lingușeli și plecăciuni la cei importanți… Stomacul ne doare din cauza nepăsării, iar durerea de cap le duce pe toate, căci mintea ne conduce.
Important este cum ne simțim când ajungem la capătul scării, al propriului nostru drum, contează mai ales ce vedem privind în urma noastră! Totul depinde de noi, dacă ne plictisim și urcăm pe scară agale, viața ne poate bate, iar ceea ce va rămâne în urma noastră reprezintă de fapt cartea noastră de vizită.
