Arhive lunare: iunie 2023

Diverse

VIAȚA: MÂNDRIA DE SINE ȘI BANII

Lasă un comentariu

Mândria de a fi român, adică mândria de ţară este un lucru normal. Să fii mândru de ceea ce ai făcut, ai ajutat pe alții să realizeze sunt de asemenea elemente de mândrie ale oricărei persoane. Dar mândria de sine….

Mândria de sine este unul dintre lucrurile cele mai dăunătoare. Un om mândru, se poate spune că este un om NUL. De ce ? Pentru că la acest om, copiii mândriei sunt la ei acasă şi culmea trăiesc foarte bine în armonie: nepăsarea, uitarea şi lenea.

N-epăsarea este la ea acasă. Acestuia nu-i pasă de semeni, de nimic, decât de sine, să-şi atingă scopurile prin orice mijloace.
U-itarea pentru prieteni, oameni care i-ai cunoscut şi chiar faţă de evenimente trăite….
L-enea, lipsa arzătoare a unor dorinţe de realizari, muncă, spre binele unei comunităţi….

Omul mândru își dorește să fie mereu lăudat, se simte mândru indiferent de ceea ce face, pentru că se consideră și se crede buricul pământului…

Ei îşi poartă mândria cu mare fast, considerând că toată lumea trebuie să-l cunoască şi bineînţeles să-l invidieze…pentru ca mândria să fie şi mai mare!

Omul mândru nu va ajuta niciodată un nevoiaş, un om, o persoană, pentru că nu corespunde propriei sale demnități ca să fie cu aceste persoane. Pentru el, oamenii trebuie selectaţi…

Fiecare moment de mândrie , de această mândrie de sine, duce la îndepărtarea rolului esențial al vieţii acelei persoane…aceea de a fi om.

Omul mândru îşi uită colegii și este nepăsător cu prietenii , dar şi prea leneş să ajute oamenii…

Dacă părinţii au fost mândrii , copilul care îi urmează, va avea parte de aceeaşi mândrie. Este bună mândria în anumite cazuri, pentru anumite realizări, dar nu trebuie asociată cu cei trei copii ai săi, care fac omul să fie NUL!

Dar de ce este mândru omul în general? De unde pornește mândria de sine? De la acumularea de bogății, de la bani în general.

Banii au ajuns să ne conducă viaţa. Toată lumea aleargă să facă bani. Unii se ocupă de afaceri, petrec zile şi nopţi în agonie şi extaz. Ajung să nu se mai bucure de bani, şi doar de modul de a-i face. O afacere de multe ori este o chestiune în care cineva pierde şi altul câştigă. Uneori se poate ajunge la o înţelegere profitabilă pentru parteneri.
 Omul de rând munceşte mult, pentru a aduna bani. La început pentru traiul obişnuit, apoi pentru plăceri, la urmă chiar pentru lux. La un moment dat munceşti prea mult, uneori câştigi puţin…
Cei care muncesc mult, câştigă destul dar vorba aceea : time is money! Timpul aduce bani, dar se reduce timpul…ai bani dar poate nu ai timp să-i cheltuieşti!


 Poţi face bani, dar timpul care-l petreci cu cei dragi, este tot mai mic…. Ajungi să-ţi vezi părinţii, familia, copiii tot mai rar. Până în ziua în care ei părăsesc lumea, sau poate chiar tu te îmbolnăveşti şi banii nu pot rezolva problema!


Banii nu aduc fericire, însă pot contribui într-o anumită măsură la realizarea unei vieţi mai bune, şi poate nişte fărâme de fericire….
 Cu cât ai bani mai mulţi, cu atât vrei mai mult…ajungi să iubeşti banii, să te dedici lor…să devină chiar un scop prea mare în viaţă… Să ai o mândrie de sine!
Viaţa trebuie trăită și dirijată prin sentimente, dorinţe şi cu …sufletul!
Nu trebuie lăsată viaţa să treacă, sau noi să trecem prin viaţă…ca raţa prin apă!
    

Fragmente

Fragmente – În orașul fără gară

Lasă un comentariu

Florian coboară din mașina pe care o parchează cu atenție, evitând să lovească un bărbat care se plimba prin zonă, cu o sticlă în mână. Florian își aranjează ochelarii pe nas, oftează și o pornește agale spre intrarea în hotel. Își aduce aminte că bagajele i-au rămas în mașină, dar renunță să se întoarcă, dornic de a face o baie fierbinte.

Trece pe la recepție și-și ridică cheia. Ezită să anunță că-și prelungește șederea și merge la lift. Constată că se adună mai mulți clienți ai hotelului în fața ușii, astfel că se decide să urce pe scări cele trei etaje.

Pe drum se intersectează cu femeia de servici, o blondă platinată care-i zâmbește. Florian face o grimasă care trebuia să fie un zâmbet și ajunge în fața ușii camerei, o deschide și intră grăbit, de parcă ar fi fost urmărit de cineva.

După zece minute, Florian se simțea relaxat și pregătit să-și petreacă în mod plăcut, câteva zile după experiența stresantă din delegația în care se afla.

Se îndreaptă spre frigider, dar renunță să deschidă ușa și merge să se îmbrace pentru a ieși în orășelul care-l găzduise în ultima săptămână.

…

Agitația din holul hotelului este una specifică zilelelor de week-end. Florian ezită să se deplaseze spre recepție pentru a evita mulțimea și ca să nu piardă timpul prețios de care mai dispunea. Mereu este presat de timpul nemilos, care trece în grabă și-i influențează starea.

Florian iese din hotel și privește spre parcare. Renunță să-și ia mașina și pornește pe jos, spre stația de taxiuri. Nu-și mai aduce aminte de direcția corectă a stației, pentru că începe să se întunece. După câțiva pași, Florian vede un taxi și-i face semn. Avea culoarea verde pe turelă, semn că mașina era disponibilă.

Taxiul face o întoarcere spectaculoasă și oprește în fața lui Florian. Acesta se urcă pe bancheta din spate și spune:

  • Aș vrea la un bar de noapte, restaurant… Ce-mi recomandați?
  • Avem un restaurant pentru persoane mai sofisticate și un club pentru persoanele dornice ca să petreacă.
  • Hm… Hm… Mi-e foame, dar vreau să și dansez, să petrec….
  • La club găsiți și fete dornice de petrecere.
  • Atunci, club să fie – spune fericit Florian.
  • Lângă club este și un restaurant mai mic, care este deschis și noaptea.
  • Perfect! Pot servi masa, apoi să mă distrez! – zice fericit Florian gata de a porni într-o aventură relaxantă.

…

Muzica se aude încet dar suficient pentru ca Florian să lovească ritmul cu cuțitul, în paharul de pe masă. Chelnerița îi zâmbește, în timp ce-i toarnă vinul în pahar. În timp ce o privește, Florian rămâne cu ochii ațintiți spre masa aflată în cealaltă parte a micului ring de dans. Începe să gândească cu voce tare și tresare.

  • O să zică lumea că sunt nebun, dar tare frumoasă este blonda cu rochie roșie!
  • Ați spus ceva? – întreabă chelnerița care revine la masă, cu comanda de mâncare.
  • Doar remarcam ce frumos este aici!
  • Nu sunteți din oraș?
  • Nu.
  • Poftă bună și să vă distrați. Avem un parc frumos și un muzeu al culturii.
  • Da… O să văd cum mă organizez în următoarele zile. Mulțumesc – răspunde Florian, în timp ce atacă friptura fierbinte.

…

Muzica lentă îl ademenește pe Florian care se decidă să renunțe la club și se îndreaptă spre masa care-i atrăsese privirea din primele clipe petrecute în restaurant. Femeia blondă, îmbrăcată într-o rochie roșie vaporoasă, nu-i aruncase nici măcar o privire, dar el simțea că și ea ar fi vrut să-l cunoască.

După cățiva pași, se intersectează cu colega fetei blonde, o brunetă care-l abordează:

  • Dansezi?
  • De ce nu?! Pemiți să te invit pe valurile dansului?
  • Cu drag! – răspunde bruneta care merge înainte, spre micul ring de dans.

Florian aruncă o privire scurtă spre masa blondinei și păsește alături de prietena acesteia pe platoul de dans. Bruneta își pune mâinile pe umerii bărbatului, împreunându-le. Florian o prinde de mijloc și lasă corpul să se miște în ritm de blues.

Melodia se termină, iar bruneta îl atrage pe Florian spre masa ei:

  • Hai să-mi cunoști părinții și prietenii.
  • Da… cu drag… – bucuros de oportunitatea pe care a găsit-o.

…

Luna se ascunde pentru câteva clipe, ca și cum ar fugi din jurul pajiștei pe care se plimbă Florian și fata cea brunetă. În spatele lor, se află părinții fetei, fratele ei și cumnata. Florian rămâne visător și se gândește că femeia care-i plăcuse nu este disponibilă, find căsătorită. Totuși, aceasta nu părea fericită, iar el spera la ceva, care-i zgândărea inima.

Fata cu rochia albă se oprește, privindu-l în ochi pe Florian:

  • Mă conduci până acasă?
  • Da… de ce nu… – răspunde Florian, conștient că astfel va afla unde locuiește atât ea cât și familia ei. Dar nu am mașină.
  • Nu-i problemă, noi suntem cu mașina.
  • Dar sunteți cinci, eu nu încap!
  • O să mai chemăm o mașină. Noi avem șoferi, căci nu prea ne place acest tip de condus.
  • Nu?
  • Preferăm să conducem oamenii, nu mașinile. Omul are sentimente și prin ceea ce face, îi ajută pe semenii săi.
  • Da, așa e… – spune Florian care aude claxonul unei mașini.
  • Hai, că au venit mașinile!
  • Bine, Pira, mergem!

Cei doi se îndreaptă spre mașina din care le face semn tatăl Pirei. Florian urcă alături de de Pira și părinții ei, într-o mașină de culoare neagră, care pornește urmând mașina roșie din fața lor, în care se aflau blonda cu rochie roșie și soțul ei, fratele Pirei.

Citește mai departe….

Din viata

Călătorind pe o scară a vieții

Lasă un comentariu

Ce vremuri erau în urmă cu mai mulți ani, când ne plictiseam!

Acum, în prezent nu avem timp nici să ne dăm seama că trăim. Existăm în mod special prin agitaţia continuă din jurul nostru. Nu avem timp nici măcar să ne gândim că am putea să ne plictisim.

Mai sunt totuși şi unii oameni care se plictisesc. Unii dintre ei se plictisesc de anumite obiecte, alţii de rutină, alţii din cauza… plictiselii. Fiecare persoană, însă se manifestă prin diverse și diferite moduri. Bine ar fi ca toate acestea să fie folosite pentru a se manifesta printr-o creştere a eficienţei şi a dezvoltării personale și/sau profesionale.

Adolescenţii, o parte suficientă dintre ei, renunţă să mai studieze pentru a avea timp să se plictisească. Din această cauză devin persoane care nu discern uneori şi par veşnic neajutoraţi, dar nu este aşa, pentru că ajung să testeze în timp diverse stări complementare acesteia.

Obrăznicia apare şi ea în acest joc al plictisitului şi-i acaparează încet pe cei din jur. Într-un fel, lipsa timpului ne face să fim conştienţi că trăim, deci ca o concluzie certă: existăm. Uneori nimic nu pare să fie aşa cum este în realitate.

Oboseala este tot mai pregnantă la persoanele din jurul nostru, copleşindu-ne şi pe noi. Dar să nu ne plictisem gândindu-ne prea des la ea….

Omul evoluează în viață, indiferent de modul în care trăiește, pentru că acumulează experiență. Fiecare persoană care se naşte începe să urce pe scara vieţii.

Precum ne folosim de o scară pentru a ajunge acolo unde avem treabă, ca să facem ceea ce avem ca obiectiv, aşa urcăm zilnic câte o treaptă spre Cer, acolo unde vom ajunge cu toţii, mai devreme sau mai târziu. Când urcăm treptele vieţii, trebuie să fim atenţi să nu călcăm pe cineva, atât fizic, cât și pe partea psihică, sentimentală a aceluia.

Această scară nu o putem abandona decât atunci când ajungem la capătul ei. După fiecare treaptă, putem avea regrete sau nu, dar nu mai putem reveni pe treapta precedentă. Indiferent de problemele noastre fizice și psihice, noi ne continuam ascensiunea. Ne putem opri doar pentru a medita asupra existenței noastre.

Dacă suferim psihic, înseamnă că suntem vinovați pentru ceva anume, avem remușcări, constiința lucrând împotriva noastră. Dacă avem boli fizice, trebuie să ne gândim din ce motive, suferim aceste repercursiuni.

Dacă ne doare piciorul, poate am fugit de probleme, abandonând pe unii și pe alții, fără regrete. Dacă ne dor mâinile, poate am aruncat prea des vina anumitor greșeli asupra unor nevinovați. O durere de măsea poate fi provocată din cauză că am gustat anumite ″fructe interzise″. Suferind de spate, poate fi o urmă a multiplelor lingușeli și plecăciuni la cei importanți… Stomacul ne  doare din cauza nepăsării, iar durerea de cap le duce pe toate, căci mintea ne conduce.

Important este cum ne simțim când ajungem la capătul scării, al propriului nostru drum, contează mai ales ce vedem privind  în urma noastră! Totul depinde de noi, dacă ne plictisim și urcăm pe scară agale, viața ne poate bate, iar ceea ce va rămâne în urma noastră reprezintă de fapt cartea noastră de vizită.