Arhive categorie: SuperBlog

Făina Băneasa – ingredientul nelipsit al sărbătorilor

Am venit – spune făina pentru cozonac

Se aude soneria. A venit curierul. Pentru a scăpa de agitația cumpărăturilor, m-am obișnuit să fac comenzi online. Această modalitate este una extrem de bună pentru că pot obține produsele dorite de la producători, fără a folosi intermediari.

Sursa foto: Album propriu

După ce preiau coletul, mă apuc grăbit să-l desfac, dar nu reusesc să termin operațiunea pentru că o și văd pe soția mea lângă mine, care-mi spune:

    – Super, ai și cumpărat făină pentru prăjituri și cozonac!

– Da, doar se apropie Crăciunul!

– Cred că ne apucăm să facem niște prăjituri, apoi să frământăm aluatul pentru cozonac.

– Da, este mult de lucru, însă gustul face diferența!

În timp ce pun cele două pachete de făină în dulăpior, îmi aduc aminte de ultima sărbătoare când am avut parte de mai multe surprize pentru că nici nu apucasem să scot făina din cutia în care mi s-a livrat, că m-am trezit cu un pachet lipsă, cel de de făina 000 care deja se afla pe masa de lucru din bucătărie.

Sursa foto: Album propriu

Soția mea m-a interpelat și m-a luat de pe hol, punându-mi un sorț astfel încât să nu mă murdăresc în timp ce o ajut. Atunci am aflat despre o rețetă de care nu știam, la care ea a făcut aluatul iar eu umplutura. din păcate ne-au ieșit doar 6 porții pe care le-am preparat în 55 de minute. Am avut musafiri, iar până am făcut eu câteva drumuri spre pivniță ca să aduc diverse licori, plăcinta a dispărut în burțile celor prezenți, fără a apuca să o gust sau să-i fac poză. Soția mea a promis că vom face din nou această plăcintă, pentru sărbătorile care urmează, într-o cantitate mult mai mare. De atunci, stau cu aparatul foto legat de mână, astfel încât să nu ratez vreo ocazie!

Oricum, am fost bucuros că am participat și la ritualul preparării cozonacului, care pe lângă sarmale, sunt ingredientele care nu pot lipsi de la mesele de sărbători. La prepararea cozonacului am fost deja pregătiți de pe urma evenimentelor cu plăcinta, astfel încât să o producem într-o cantitate mai mare și să am și imagini relevante.

Plăcintă cu vinete

Ingrediente folosite:

Pentru aluat:

– 1 pachet margarină,                                       

– 500g făină Băneasa

-1 ceşcuţă ulei,

– ¾ ceaşcă mare de apă caldă.

Pentru umplutură:

– 1 kg vinete,

– 2-3 ouă,

– 1 legătură mărar,

– 1 legătură pătrunjel verde,

– 1-2 linguri griş,

– 2 linguri smântână,

– 2 cepe,

– 2-3 linguri ulei,

– sare după gust,

– piper după gust.

Mod de preparare:

Se amestecă ingredientele şi se frământă puţin aluatul. Apoi se împarte în 4 bucăţi, din care se întind foi. Se ung cu margarină, se împăturesc, se rulează şi se dau la rece.

Pentru umplutură : se curăţă vinetele de coajă, se tai cubuleţe şi se lasă în apă rece. Se opăresc apoi în apă cu sare  şi se scurg prin strecurătoare și se răcesc. Apoi se amestecă cu ceapa tăiată şi se călesc în ulei, după care se lasă la răcit şi se adaugă verdeaţa, grişul, ouăle bătute, sare şi piper după gust, smântâna şi se amestecă până la omogenizare.

Surs foto: Album foto propriu

Din aluat se întind două foi. Se asează o foaie  în tava de plăcintă încinsă cu margarină, se întinde toată umplutura şi se asează deasupra cealaltă foaie.

Se coace în cuptor circa 30-40 de minute. Se poate servi caldă (este mai delicioasă) sau rece. Dacă știam, le spuneam musafirilor că se mănâncă rece și poate prindeam și eu o fărâmă!

Cozonacul și ritualul de pregătire

Cozonacul se prepară cu atenție și grijă, iar aluatul este frământat continuu pentru a se integra perfect aromele folosite. Procedura este ca o persoană (adică eu) să țină un lighean în care aluatul este frământat de altă persoană (soția mea). Din când în când, facem schimb de roluri, trecând eu la frământat și ea la ținut ligheanul, astfel încât să nu trezim că ne pleacă ingredientul prin cameră!

Ingrediente folosite:

– o jumătate de kg de făină pentru cozonac Băneasa,

– 5 ouă,

– 350 grame zahăr,

– 40 grame drojdie de bere,

– o linguriţă esenţă de rom,

– vanilie,

– un vârf de cuţit de sare,

– coajă de lămâie,

– 200 grame nuci (nu înlocuitor de nuci),

– un pachet de unt.

Mod de preparare:

    Se dizolvă drojdia în lapte, se adaugă făina şi zahărul şi se lasă să crească o oră. Apoi se adaugă apoi ouăle, sarea, romul , vanilia şi coaja de lămâie, după care se amestecă totul şi se frământă 10-15 minute, apoi se lasă din nou să crească câteva ore timp în care se pune într-un lighean și se acoperă cu o pătură pentru a se menține temperatura, urmărindu-se ca aluatul format să nu crească și să iasă din lighean.

    Se întinde o foaie de aluat de 1,5 cm, care se unge cu untul frecat spumă. Peste stratul de unt se presară nucile pisate. Se înfăşoară foaia sub formă de sul, care se taie în bucăţi. Fiecare bucată se aşează pe un platou în formă dreptunghiulară, unsă cu unt şi tapetată cu făină.

    Se bagă la cuptor 30-40 de minute, la foc potrivit. Cozonacul va avea gustul Băneasa, specific pentru rețetele Băneasa

    După câteva minute de la copt, se scoate din formă şi se aşază pe o tavă.

    Când cozonacul e gata, se toarnă deasupra o ceaşcă de lapte fiert, îndulcit cu 3 linguri de zahăr. Apoi se mai ţine în cuptor cam 5-10 minute.

Surs foto: Album foto propriu

Plăcintă versus cozonac?

Indiferent că este plăcintă sau cozonac, mireasma specifică sărbătorilor își face simțită prezența prin Bunătățile Băneasa, iar magia și nostalgia gustului copilăriei se revarsă peste ani, atunci când suntem voioși și fericiți că participăm și noi la clipele plăcute și de neuitat ale celor care ne trec pragul. Dacă ai prieteni, nu contează că nu apuci să guști o plăcintă, pentru că oricând acest produs poate fi preparat, dar prietenii adevărați îi găsești cu greu. O familie mare nu înseamnă doar mama, tata și copiii, pentru fiecare persoană reprezintă un suflet, o inimă și este o bucurie a vieții.

N-aș putea alege între plăcintă sau cozonac, pentru că ambele îmi plac, fie că sunt preparate tradițional, ori au ingrediente precum mere, nuci, vinete, dovlecei sau orice altceva ce noi reinventăm.

Atât plăcintele cât și cozonacul se pot consuma în orice perioadă a anului, nu sunt predestinate anumitor evenimente sau sărbători. Atunci când Gătești cu Băneasa, papilele gustative vor fi pe deplin satisfăcute.

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2022.

Pastele Băneasa – ingredientele perfecte pentru o masă sănătoasă

Pastele de zi cu zi

O mâncare ce conține paste reprezintă o hrană sățioasă și gustoasă. Suntem obișnuiți să savurâm preparatele din paste combinate cu brânză, carne și diferite condimente specifice, apreciind gusturi și culori pe care le integrăm în anumite evenimente din viața noastră.

În prezent există diferite tipuri de paste, cu diverse forme și având compoziții speciale. De exemplu, pastele Baneasa grâu dur se obțin după o rețetă specială în cadrul căreia se folosește 100% făină din grâu dur prin care se asigură atât o culoarea aurie cât şi o calitate excelentă. Aceste paste au textură ideală pentru ca să nu se lipească și să nu se rupă în timpul fierberii astfel încât preparatul obținut să fie mai mult decât perfect!

Fiind o mare varietate de paste, uneori este greu de ales, însă cea mai bună soluție o reprezintă testarea a ceea ce există pe piața specifică, care să fie și de calitate.

Pentru a realiza o testare de produse, nu este nevoie de o deplasare fizică în magazine, de o călătorie printre rafturi, deoarece totul se poate realiza online, la un click distanță și cu livrare rapidă, astfel încât musafirii care se anunță din timp, pot beneficia la rândul lor de aceste produse apetisante, în special de acele bunatati Baneasa, care fără să ne dăm seama pe moment ne duc spre rețetele specifice zilelor noastre: retetele Baneasa.

Sursa foto: Album propriu

Alegerea rețetei preparatului din paste

Când alegem pastele și ne creionăm rețeta ideală, verificăm nu doar preferințele celor care vor savura preparatul, ci și modul în care ne încadrăm în timp cu realizarea preparatului, pentru că pastele se fierb conform instrucțiunilor specificate de pe ambalaj.

Fie că avem paste grau dur, spaghetti grau dur Baneasa, ori sortimentele Tagliatelle grau dur Baneasa, Penne rigate grau dur Baneasa, Fusilli grau dur Baneasa, Farfalle grau dur Baneasa, gustul ideal este dat și de ingredientele care se combină și asigură acel gust specific, pe care mulți dintre noi îl denumesc pe bună dreptate:  Gustul Baneasa.

Pentru unele informații despre ingredientele conținute de paste și de modul în care se prepară, se poate accesa pagina site-ului specific Paste Baneasa – Paste Fainoase si Produse de Morarit.

Sursa foto: Album propriu

Ingrediente folosite

   500 grame paste Baneasa,

200 grame boabe de porumb,

160 grame pește la conservă,

3 castraveți acri,

2 fire de ceapa verde,

100 g maioneza(optional),

sare,

 piper,

apă.

Sursa foto: Album propriu

Modul de preparare

Se fierb pastele conform instrucțiunilor specificate pe ambalaj, iar pentru modelul ales: Farfalle grâu dur Băneasa se folosesc 5 litri de apă. După ce fierbe apa, se adaugă sare (în general se pun 7g/litru de apă, adică 35 de grame în acest caz). Apoi se adaugă pastele, iar timp de 8 minute se lasă la fiert în apa cu sare, amestecându-se cu o lingură.

După ce pastele au fiert, se scurg de apă și se pun într-un bol adânc și încăpător. Boabele de porumb luate din conservă se scurg de zeamă și se pun deasupra pastelor și se amestecă. Conserva de pește in ulei se scurge de ulei și apoi se adaugă conținutul peste paste.

Ceapa verde se spală, se toacă mărunt și se adaugă peste ingredientele aflate deja în bol. Castraveții murați se tai în felii mici și se adaugă în bol, după care se adaugă sare și piper după gust.

Apoi pentru cei care doresc, se adaugă maioneza care se amestecă până la omogenizarea ingredientelor, fie în bol, fie în farfuria unde se servește preparatul. Poftă bună!

Pentru mulțumire, putem lăsa un mesaj pe paginile de socializare Facebook sau Instagram ale producătorului de paste pentru a avea un feedback al produselor sale și să caute să-și îmbunătățească, să-și extinde portofoliul de produse.

Sursa foto: Album propriu

Mâncarea de paste – servită oricând și oriunde

Pastele astfel preparate sunt ideale și în perioada posturilor religioase, în zilele când este dezlegare la pește. Cu asemenea bunătăți din paste, cu siguranță nu voi aștepta Paștele sau Crăciunul pentru a mă delecta din nou cu aceste delicatese.

Deci:

Gătește cu Băneasa

Pentru o  masă delicioasă

Oricât ar fi lumea de capricioasă

Ei tot laudă bucătăreasa!

Aceste preparate din paste se pot lua și la serviciu, unde se pot servi atât reci, cât și încălzite în cuptorul cu microunre în vase speciale, sau pe calorifer în perioada sezonului rece când se folosește această sursă de căldură.

Sursa foto: Album propriu

PS: Am gătit împreună cu soția mea acest preparat în week-end, mi-am pregătit o caserolă pentru mâine și poimâine la birou, dar fiindu-mi poftă, am consumat deja conținutul uneia dintre ele! Oare reuseșc să o conving să testăm și o altă variantă, poate chiar Fusilli grau dur Baneasa?

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2022, după o testare de produse: paste  Băneasa.

Cartea – între prezent și viitor

Totul are un început

Omul cât trăiește, evoluează în viață și se bucură de toate facilitățile pe care le are. Cultura în general, iar literatura în special sunt domenii care pot fi considerate pasiuni, ce în timp dezvoltă unele abilități de viitor.

 Indiferent de modul în care studiem citim/ascultăm o carte, semnificativ este faptul că totul are un început. Acest principiu a stat și la baza cărții lui Stewart Ross, care aduce un elogiu creativității umane: „Cartea începuturilor” conține 280 de pagini în care se descriu mare descoperiri, unele faimoase, altele nu, ce au fost realizate de-a lungul omenirii.

Sursa foto: Album propriu

Cartea publicată în anul 2021 poate fi considerată o carte de dezvoltare personală, fiind o enciclopedie ce aduce în fața cititorului descoperiri care ne-au influențat viața și mai ales modul în care au apărut, astfel încât să ne dăm seama că și noi am putea inventa ceva ce încă nu există.

Prin intermediul cărții aflăm cum a apărut lenjeria de corp, hainele, încălțămintea ce apoi a devenit o problemă când s-a ajuns la ceea ce și astăzi reprezintă un mister pentru unii: moda. De asemenea află cine este precursorul birocrației, evoluția actualei politici, totul pornind de la animalele de povară, diferite, în funcție de regiuni și cultura locală.

O concluzie a acestei cărți, este că pentru toate există un început, pentru că altfel nu am putea evolua. Gândindu-ne la dezvoltarea societății în general și a tehnologiei în special, o asemenea carte a începuturilor poate fi realizată în fiecare an, pentru că cursul vieții este în continuă creștere.

Referindu-ne pur și simplu la o carte oarecare, din prisma scriitorului și a cititorului putem observa o evoluție care sperie sau nu, ori o decădere a trecutului față de un viitor care este în continuu progres.

Copilăria a fost una dintre cele mai frumoase etape ale vieții. Atunci am învățat și am înțeles în general, ceea ce se întâmpla în jurul nostru.

Sursa foto: Editura Niculescu

Atunci ne-am dat seama de câtă dreptate are Charles Bukowski care spunea: “Fără literatură viaţa este un infern.”

Stăteam nopțile ascunși sub plapumă, cu lanterna pornită parcurgând paginile captivante din cărțile îndrăgite, chiar dacă nu toate acele romane dragi au fost cărți pentru copii. Fără să ne dăm seama, pecetluiam cele declarate ce către G. K. Chesterton: „Literatura este un lux; ficţiunea e o necesitate.”

Când eram în perioada anului școlar, studiam și învățam în funcție de ceea ce ne plăcea și făceam teste la matematică, la română și în alte domenii de specialitate pentru a ne perfecționa.

Când venea vacanța, ne pregăteam de călătorii, precum în prezent ne orientăm spre concediile relaxante. În copilărie aveam propria listă de obiecte care urmau să se integreze în micuțul nostru bagaj. Primele pe această listă erau întotdeauna cărțile, planificate a fi citite câte una la două, trei zile, în serile de relaxare, la iarbă verde după ce străbăteam, ori pe plajele însorite când marea ne chema.

Noi prin eroii preferați, ne vedeam cu puterea minții, trecând peste obstacolele vieții, ajutându-i pe cei din jurul nostru și fiind mereu gata să ne susținem idealurile și țelurile. Garabet Ibrăileanu a avut dreptate când a declarat că: „Literatura este oglinda vieţii.”

În prezent, cărțile ne însoțesc pe cărarea vieții, pentru că tot timpul căutăm informații și secrete utile pentru noi, pentru propria noastră  dezvoltare personală. „Din cărți culegi înțelepciune” spunea unchiul lui Ion Creangă iar filozofii completau și „ești ca o trestie în bătaia vântului, care se îndoaie dar nu se rupe”.

Sursa foto: Editura Niculescu

Timpul trece iar noi descoperim multe ciudățenii ale vieții: când eram mici și mergeam cu trenul în vacanțe, aveam loc pentru cărțile îndrăgite, iar acum, deși folosim în proporție mult mai mare mașina proprie în călătorii, spațiul este mult mai limitat. Dar pentru toate există soluții, căci altfel nu le-am putea numi probleme. Au apărut noile tehnologii pentru cărți, cele realizate în format audio și electronic: audiobook și e-book, care oferă un citit relaxant iar conținutul cărților ocupă un spațiu mic și nesemnificativ.

Editurile s-au conformat și pliat pe cerințele pieței, astfel încât și Editura NICULESCU care ne-a însoțit din copilări până în prezent, de la acele teste enervante dar necesare din diversele domenii de învățare, la cărțile de parenting, s-a integrat pe piața noilor tehnici de editare audiobook și e-book.

Oare care este varianta ideală pentru noi, scriitori ori cititori pentru publicarea sau citirea literaturii din zilele noastre? Oscar Wilde spunea: „Literatura anticipează întotdeauna viața. Nu o copiază ci o modelează către țelul său.”

Sursa foto: Editura Niculescu

Audiobook – cartea ascultată

Acest tip de cartea apărut concomitent cu dezvoltarea mijloacelor de înregistrare audio, fiind implementat cu mult timp în urmă pentru a le fi de folos în special  persoanelor care aveau probleme de vedere. Acest format de carte este extrem de util celor care vor să învețe o limbă străină, pentru că-i ajută să înțeleagă mult mai bine pronunțarea cuvintelor.

Un audiobook pentru copii, înlocuiește părintele care poate sta lângă cel mic, ascultând împreună o poveste spusă de altcineva, așa cum cu mult timp în urmă, se ascultau discurile de vinil sau casetele la lumina de veghe de lângă pat.

Audiobook-urile permit accesul publicului la literatură chiar dacă cultura pentru acestia se află pe plan secund, ca urmare a lipsei de timp. Folosind audiobook, avem avantajul că putem asculta conținutul cărții în tren, în mașină chiar în timp ce conducem, în timp ce ne relaxâm cu o baie caldă, în pat înainte de a adormi sau chiar în timp ce servim masa. O voce plăcută ne însoțește în timpul călătoriei literare.

Aplicația de audiobook ne permite să punem semnul de carte și să opresc audiția când considerăm noi că este momentul, reluând apoi lectura din punctul în care ne-am oprit.

Acest tip de carte este extrem de utilă pentru sistemul de învățământ, pentru cel de la distanță, deoarece oferă un suport de curs mult mai bogat, detaliat și chiar explicit. Acest tip de carte se pretează tuturor, indiferent de stilul de învățare propriu, iar unor persoane le este mult mai ușor să înveâe prin ascultare, folosind așa zisă memorie auditivă, în detrimentul memoriei vizuale folosite în cazul cărților fizice și pentru e-book.

Cărțile în format audio au efect pozitiv asupra ascultătorilor, pentru că cititorii textului sunt specialiști care citesc cursiv, cu accent specific și pauze expresive corespunzătoare. Astfel, o carte audiobook este citită de la primul până la ultimul cuvânt, în timp ce cărțile în format de hârtie și e-book pot fi studiate prin „săritura peste pagini” dacă par neinteresante.

Acest model de carte protejează vederea pasionatului de cărți, pentru că primește informația dorită pe cale auditivă. Obișnuindu-ne cu un anumit narator de audiobook, putem ajunge să ne dorim să citim cărțile pe care acesta le „spune” fiind astfel încă un criteriu în alegerea cărților, pe lângă cele specifice de autor, gen și alte preferințe stabilite în timp.

Dacă folosim cărțile în sistem audiobook putem ajunge să ne reducem capacitatea de a citi, precum am început să ne deformăm scrisul de mână de când a apărut tehnologia bazată pe computere.

Conform statisticilor realizate de Wordsrated.com aflăm că cărțile în format audio încep să cucerească piața, acaparând un public din ce în ce mai numeros. SUA este cea mai mare piață din lume pentru cărți audio cu o valoare de 1,875 miliarde USD în anul 2021. Piața de cărți audio din Marea Britanie valora 94,8 milioane de dolari în 2019, după ce a crescut cu 43% din anul 2018.

Începând cu anul 2020, țările nordice au vândut de peste 100 de milioane de dolari cărți audio, fiind astfel clasate în apropiere de SUA, Chinei și Regatului Unit. la vânzări.

Sursa foto: Editura Niculescu

e-Book – cartea electronică

Un e-book reprezintă un fișier electronic digital ce conține text, imagini și chiar clipuri video. De fapt este o carte netipărită pe hârtie dar publicată în varianta gata de print, în format electronic.

Aceste cărți electronice sunt cărți virtuale, ce se poti citi pe aparate ce conțin ecran/monitor: calculatoare personale, laptop-uri, tablete, smartphone-uri și pe dispozitive speciale precum  e-reader sau e-book reader. Mediul de achiziție al unei cărți în acest format este cel de transmitere și descărcare a datelor prin Internet.

Un despozitiv e-reader memorează simultan mari cantități de informații, sute de romane. și are incorporată o tehnologie ce asigură ușurință în citire, cu reglaj propriu de iluminare al aparatului, astfel încât să nu necesită iluminat natural sau artificial în zona de utilizare, ceea ce reprezintă un mare avantaj.

Folosind cartea în format electronic nu consumăm hărtie și protejăm mediul, dar o carte în format fizic aduce o stare de liniște, de împlinire atât pentru autorul acesteia cât și pentru cititorul fidel. O colecție de cărți tipărite nu reprezintă doar o bogăție culturală, ci și o satisfacție personală.

Perspectiva scriitorului: folosind audiobook-ul, autorul își poate „regiza” citirea cărții, astfel încât publicul receptor să înțeleagă prin intonația și tonalitatea vocii, anumite pasaje pe care altfel nu le-ar vedea cu proprii ochi, decât dacă „ar citi printre rânduri.”

Cartea fizică reprezintă un trofeu pentru scriitor, prin numărul de vânzări, dar biblioteca fizică a cititorului poate fi și una virtuală, cu cărți stocate care să nu ocupe spațiu în locuința acestuia..

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2022.

Podcastul – o necesitate a zilelor noastre

Oamenii și argumentele lor

Oamenii sunt predispuși să aibă păreri, unele chiar diferite de a celorlați, pe care însă dacă le argumentează, acestia pot schimba opinii sau decizii la acele persoane verticale și conștiente, că adevărul absolut nu este doar al lor.

Sursa foto: Album propriu

Marile dileme și cele mai multe contradicții sunt cele legate de domenii, care sunt incerte, în care chiar nu există nimic cert, precum este politica.

Eu nu sunt expert în politică, dar o urmăresc și observ că este un domeniu unde nimic nu este așa cum pare… Mereu am dorit argumente de la votanți, referitor la opțiunile lor politice, indiferent de partidul/doctrina/omul pe care-l susțineau.

Astfel, în urma unor solicitări adresate în perioada unor alegeri electorale, dorind doar o argumentare a susținerii unuia sau a altuia dintre candidați, o mulțime de prieteni, colegi au ripostat printr-o manieră care nu este una normală, cea denumită „pumnul in gură”, renunțând la existența unui contact virtual între noi. Aceasta m-a dezamăgit, considerând că oamenii încă nu sunt pregătiți să poate oferi/verifica alternative, să aibă intuiția și gândire în perspectivă. Am fost dezamăgit de această lipsă de argumentare, mai ales de la unii colegi de facultate/master împreună cu care am învins fricile și temerile pe coclaurile munților, pe tiroliană, făcând escaladări și relaxându-ne la cafeaua cea de toate zilele, după serile obositoare când adormeam instantaneu sub fereastra unde se afla o pictură!

În contrast cu aceste opinii personale, trebuie să ne bucurăm că există și emisiuni și podcasturi care dezbat și prezintă informații legate de diverse subiecte de interes general. Omul din naștere este ființă care cugetă și este ca o trestie care se îndoaie sub puterea vântului dar nu se rupe!

Necesitatea unui  podcast

Un podcast trebuie să se adreseze unui public larg, care poate deține atât cunostințe minime, medii sau chiar avansate, astfel încât să rămână cu unele informații care să-l ajute într-un viitor apropiat sau îndepărtat. Un podcast poate să fie unul general care să ofere informații din domenii diverse sau să fie strict de nișă, bazându-se pe specializările celor care le realizează.

Un podcast trebuie să ofere informații utile, poate fi o simplă dezbatere, așa ca între prietenii aflați la un pahar de vorbă, însă nu trebuie să prezinte informații trunchiate, parțiale care pot duce la interpretări.

Sursa foto: Album propriu

Trebuie să fim conștienți că nimeni nu este perfect și nu cunoaște totul, pentru că atunci nu ar fi doar un om! Atunci când sunt transmise mesaje, receptorul trebuie să le descifreze corect, fără a avea anumite distorsiuni ale canalului de transmitere. Dacă o informație este ambiguă, publicul îl poate interpreta și uneori o pietricică poate deveni un bolovan.

În general sunt apreciatele acele podcasturi ce sunt de nișă, în care informațiile prezentate sunt verificate din perspectiva mai multor surse credibile și ajută la dezvoltarea personală, uneori chiar și profesională a ascultătorului. În acest mod, publicul ocazional devine rapid un public fidel.

Podcasturi despre tehnologie

În general, un podcast de tehnologie este apreciat de către cunoscători, astfel că publicul țintă al realizatorilor îl reprezintă persoana care este avidă de informații, are anumite cunostințe sau dorește să acumuleze mai multe date.

Sursa foto: Tehnocultura

Podcastul Tehnocultura este un podcast de cultură generală din domeniul tehnologiei, cu știri și comentarii pe multe subiecte legate de tehnologia pe care o folosim zi de zi., realizată de  Vlad Bănică și Manuel Cheța, care discută în termeni simpli, din confortul locuințelor (din Germania, respectiv Marea Britanie). Podcastul Tehnocultura este o continuare în online a unei emisiuni realizate de Manuel Cheța la o telviziune locală din Brașov, în perioada cât a locuit în acest centru universitar 2014-2015.

Am urmărit episodul 82 în care gazdele emisiunii Vlad Bănică și Manuel Cheța au dezbătut ca subiecte principale: malware pe iPhone (care persistă și când telefonul este închis), calculatoare încete (cauze și remedieri ce depind strict de utilizatori) și prizele deștepte (prizele inteligente care detectează consumul real al surselor conectate la priza acelei rețele).  

Urmărind acest postcast marca Tehnocultura pot face unele remarci pro și contra, argumentându-le astfel încât să nu apară confuzii.

„Mii de site-uri de top colecționează date fără consimțământ chiar înainte să se trimită formularul…” – induce panică pentru necunoscători care pot avea impresia că totul este sub urmărire, nu doar unele site-uri web. Este adevărat că timpul a fost scurt, dar o informare despre ceea ce reprezintă un formular online, un site prezintă mai multă relevanță  informațiilor pentru acel necunoscător în domeniu.

Eu fiind din domeniul tehnologiei prezentate de către cei doi moderatori, am înțeles perfect ce s-a prezentat și m-am bucurat de informațiile noi acumulate, deși uneori aveam impresia că mă plictisesc, fiind deja lucruri cunoscute, însă uneori, reauzind acele știri, putem vedea dincolo de valoarea informației, gândind în perspectivă și având noi idei, care duc spre alte întrebări.

Fiind realizat de români plecați din țară, acest podcast se adresează atât românilor din diaspora cât și celor aflați în țară. Este ca o discuție între prieteni unde se dezbat probleme cotidiene care țin de tehnologie, ceea ce reprezintă o idee mai mult decât perfectă.

Există podcastul ideal?

Cum aș vedea eu realizarea unui podcast daca aș fi în locul lor?  Nu aș schimba multe pentru că este interesant. dar pot oferi unele propuneri.

Eu aș prezenta la început un mic sumar, cu un intro specific și m-aș axa pe mai multe teme: cultură și tehnologie, nu doar cultura tehnologiei. Aș prezenta știri și informații și noutăți culturale: literatură (cărți), artă, muzică, filme românești, pentru a ne regăsi identitatea națională și apoi m-aș axa pe tehnologie.

Prezentarea unei informații trebuie să înceapă de la nivelul unui ascultător cu cunostințe aproape minime în acel domeniu, iar apoi mesajele să înceapă să se adreseze, pe același subiect și celor cunoscători.

Sursa foto: Album propriu

De asemenea, ar fi ideal să se realizeze și o scurtă istorie a unor componente/ramuri a tehnologiei, astfel încât publicul care urmărește un episod, să fie atras și de următoarele podcasturi pentru a se iniția și a aprofunda acel domeniu..

Ceea ce este important, îl reprezintă faptul că acest podcast este o punte de legătură între românii de pretutindeni, iar acolo unde comunicare nu există, nimic nu este…

Articolul a fost scris pentru SuperBlog 2022.

Fiecare zi este una specială

A venit Toamna și urmează Iarna. În mod cert, oamenii se retrag mai mult în propriile case, precum urșii în bârlog. Vremea devine tot mai rece, dar sufletele oamenilor trebuie să fie mereu calde.

Sursa foto: Album propriu

Atmosfera de acasă, din acel loc drag nouă tuturor, ne influențează stările și emoțiile astfel încât, uneori chiar și cei petrecăreți, ajung să se regăsească în liniștea căminului, departe de agitația și tumultul din exterior.

Pentru a ne simți bine, trebuie să avem o atmosferă plăcută, care să ne îmbie la relaxare și meditație. Este perioada în care ne reamintim de concediile petrecute, uităm de problemele cotidiene și încercăm să trăim la maxim fiecare clipă, pentru că viața este frumoasă.

Ajungând acasă, ne retragem în confortul locuinței, servim o masă delicioasă, apoi seara o petrecem cu un ceai cald, un pahar de vin, alături de partener, savurând fiecare moment. Ne uităm la seriale, la emisiunile de divertisment, iar seara înainte de culcare, parcurgem câteva pagini dintr-o carte lăsată pe un colț al noptierei.

Sursa foto: Answear.ro

Camera vopsită într-o culoare deschisă, oferă atât o senzație plăcută cât și una de mărire a suprafeței în care ne simțim ca înr-un spațiu larg și deschis. În living se află doar o canapea, două fotolii și o măsuță pe care să servim cafeaua în diminețile de week-end și ceaiul în serile răcoroase din zilele lucrătoare.

Toate acestea se întâmplă cu noi sezând comod, pe fotoliul sau canapeaua din sufragerie în timp ce ne acoperim cu pledul pe care de curând l-am achiziționat online: https://answear.ro/k/femei/home-lifestyle/textile/paturi-pleduri-si-cuverturi-de-pat., care ne ține cald, împreună cu șemineul aflat lângă ușa de intrarea în living.

Sursa foto: Answear.ro

În timp ce ne delectăm cu ceva dulce din bomboniera aflată pe raftul de lângă canapea, nu ezităm să ne uităm la rama foto unde se derulează imaginile din albumul vieții noastre, un obiect care ne inspiră pentru viitoarele vacanțe care vor urma. Am găsit de asemenea, aceste rame foto deosebita pe Answear.ro care completează colțișorul cu amintiri.

Sursa foto: Answear.ro

Noi nu ne dăm seama mereu, că lucrurile mărunte ne aduc o fericire îndelungată, iar noi trebuie doar să ne ocupăm de noi înșine, astfel încât tot Universul să ne fie alături.

Nu trebuie să investim în mereu în noile tehnologii, în gamele de VIP ale ținutelor vestimentare, ci doar să fim, noi împăcați și să ne simțim bine în pielea noastră, în parteneriatul nostru, acolo unde locuim și trăim cu drag. Astfel, fiecare anotimp, fiecare zi, fiecare secundă, ne aduce câte un plus de experiența în arta de a trăi.

Asemenea produse se regăsesc cu usurință și se pot comanda concomitent cu unele ținute vestimentare, de la un furnizor atât de cunoscut pe plan național cât și internațional: Answer, care oferă ˶produse din toate categoriile de preț și stiluri, de la branduri premium (Tommy Hilfiger, Guess, Red Valentino, DKNY) la branduri sportive (adidas, Nike, Puma, New Balance), branduri populare de lifestyle și multe alte mărci de renume˝. Livrarea se face rapid, pornind de la 48 de ore de la lansarea comenzii, până la 72 de ore.

Sursa foto: Answear.ro

Trebuie recunoscut că stilul și concepția oricărui tip de produs reprezintă uneori o dilemă pentru client, dar se găsesc soluții optime în avantajul tuturor: producător-furnizor-client.

Uneori însă se întâmplă ca ceea ce ne dorim sau ne place, să nu fie înconcordanță cu ceea ce aveam nevoie, poate nu ne reprezintă, ori nu se încadrează în contextual dorit, dar nu este o problemă, pentru că nu există acel principiu care încă îi sperie pe unii consumatori de produse (numit generic „Cumpărături inutile”) pentru că se pot returna fără teamă, produsele comandate până la consumarea celor 30 de zile de la data livrării.

Cei care dețin cardul de loialitate Answear Club, acumulează puncta AC pentru fiecare comandă plasată, pe care le pot folosi ulterior, pentru alte comenzi având astfel discount-uri semnificative.

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2022.

Vine… Toamna creativă

Vine doamna Toamnă și odată cu ea începe o nouă competiție sub egida Superblog. Este perioada în care bloggerii din țară se pregătesc intens pentru nun maraton creativ de două luni, în care deși apar frustrări, nemulțumiri, bucurii, emoțiile în general sunt pozitive, culminând cu o reîntâlnire într-un loc drăguț, unde agitația și freamătul sunt la ele acasă.

Uneori în viața trebuie să-și asumi riscuri și să părăsești zona de confort, astfel încât să devodești că poți mai mult, mult mai mult, să-ți depăsești limitele. Creativitatea uneori este în vacanță, dar trebuie să te aduni, precum frunzel îngălbenite și să treci pragul care uneori ți se pare mult prea înalt dar de fapt nu-l privești din locul potrivit.

Ce înseamnă SuperBlog? O comunitate care se extinde, care trece dincolo de granițele țării și de multe ori oferă surprize, indiferent că sunt frumoase sau nu.

În cadrul acestei competiții, ar trebui să se ofere pe lângă clasicele diplome de finaliști pentru cei care trec linia de finish a tuturor probelor, și o diplomă de participare, pentru cei care-și dedică timpul și participă la un minim de 25% din probe. Uneori timpul aleargă mult mai repede și nu-l putem prinde, dar nu nelăsăm, însă nici nu vrem să fim precum unii sportivi care ratează o performanță la care se aflau în urmă cu doar câteva secunde.

Prin acest articol, dacă apare, înseamnă că-mi anunț participarea le ediția 25 din SuperBlog. Nu am participat de la începuturile competiției, dar perseverez și constat că lumea se schimbă, deși uneori pare că stăm pe loc, doar Soarele fiind cel care ne influențează pașii.

Atât deocamdată, anunțând particparea la o competiție accesibilă celor dornici de o luptă cu ei înșiși cu două bloguri, mă retrag momentan în carapacea mea!

https://mendre.ro

https://cluc24comicehaioase.blogspot.com

Spor, succes și toate cele bune… Start…

Sursa: SuperBlog 2022