Fragmente: Poezia – Doi peruși

Eu sunt un mic peruș,

Și sunt trezit de un greieruș,

Așa ciufulit cum sunt

Ca să încep o nouă zi, fără să mă încrunt.

Sunt captiv în colivie

Și aștept a mea iubire,

Să mă scape de robie

Ca să-mi fac de cap, pentru o întâlnire.

Mănânc semințe și privesc

La vecina de alături mă gândesc,

Iar niște ochi intenși, în apropiere se ivesc

Iar grăunțele în gât, mi se strivesc!

Între timp, mă trezesc într-o cutie

Și meditez la a mea trăire

Apoi sunt eliberat, într-o altă colivie

Unde se află… doar a mea iubire!

Soarele pătrunde-n casă și colivia ne-o inundă

Cu a ei rază de lumină, ce într-o secundă

Ne adună unul lânga altul, stingheri, cuminți

Iar dragostea ne apropie, fără alte rugăminți.

Pentru alte creații de Cluc Lucrian, clic aici.

Fragmente: Nimic nu este întâmplător

Toma se deplasează încet prin holul apartamentului. Se simte obosit după petrecerea din seara trecută. La început i-a plăcut faptul că prietena lui îl scotea din monotonia obișnuită, însă a ajuns la concluzia că este totuși cam mult.

Deschide încetișor ușa de la dormitor și-și privește iubirea. Dariana doarme întinsă în tot patul, iar pătura îi acoperă într-o mică măsură corpul atât de perfect. Toma zâmbește și o pornește spre ieșire. Își caută cheile de la mașină, pe care într-un final le găsește pe covorul din hol.

După ce încuie ușa apartamentului, Toma așteaptă liftul, neavând chef să coboare pe scări cele două etaje care-l separă de intrarea în bloc. Preferă să aștepte răbdător ascensorul care se încăpățânează să întârzie, deși el se grăbește pentru că are o zi importantă la serviciu.

Aude niște voci care discută și presupune că vecinele stau în ușa liftului și vorbesc. Strigă pe casa scării, cu putere pentru a fi auzit și de vecina care este un pic surdă și poate este una dintre cele care conversează:

– Liftul nu este pentru discuții! Unii oameni muncesc ca să vă plătească pensia!

Ajuns la birou, Toma deschide grăbit ușa de la sala de sedință și constată că protocolul este pregătit. Sticlele de apă, termosul și ceștile de cafea se află deja pe masă. Constată cu stupoare că dosarul cu documente lipsește. Iese grăbit și merge la secretara departamentului:

– Gina, dosarele nu le-ai pus!

– Tocmai vroiam să te întreb de unde să le iau. Nu le ai pe birou !

În acel moment, Toma simte că-l apucă amețeala. Luase dosarele acasă pentru o ultimă verificare pe care însă nu apucase să o facă. Uitase de documente, iar după petrecere a fost prea obosit. El speră să le fi lăsat în mașină, deși sunt slabe speranțe. Un flash îi readuce în memorie că urcase cu acestea în apartament.

Aleargă pe scări și ajunge la mașină. Documentele nu sunt nicăieri. Se uită la ceas: mai sunt 20 de minute. Un drum spre casă durează 10 minute. Urcă grăbit în mașină și demarează. O sună pe Gina și spune: citeste mai departe

Un blog despre viața de zi cu zi

%d blogeri au apreciat: