Un birou de calitate – sanșa reușitei în afaceri

De multe ori, alegerea mobilierului este o mare problemă. De la stabilirea culorii, a dimensiunilor și a necesarului pe care acesta să-l adăpostească, pot apărea mici probleme. Această alegere este influențată și de alți factori externi: tipul de iluminat din încăperea, culoarea pereților și de alte accesorii existente în jurul lor.

Biroul reprezintă cartea de vizită a celui care se află spatele acestui obiect de mobilier indispensabil. Indiferent că este vorba de domeniul antreprenoriatului sau de companii multinaționale, toateacestea au nevoie de acele „creiere” care să decidă bunul mers al afacerii.

În cadrul companiilor sunt mai multe persoane care au rolul de a „unge” rotițele firmei astfel încât aceasta să prospere. Aceste idei bazate pe concepții, experiență și profesionalism se aștern pe făgașul demersurilor specifice în cadrul biroului specifice. Când ne referim la un birou, gândurile ne duc instantaneu către acele locații unde se află mai mulți angajați care-și desfășoară activitatea, dar în mod specific, fiecare angajat trebuie să aibă o zonă proprie de muncă, adică un birou personal.

Se cunoaște faptul că comportamentul omului în cadrul organizației este diferit, fiind influențat de mediul de lucru, de facilitățile pe care le are și de inteligența lui emoțională. Toate acestea pot fi diferite în spațiul său teritorial.

Psihologii au adus de multe ori în atenția celor ce conduc afaceri și doresc profit, să investească mai mult în oameni, în resursele umane care sunt de fapt valorile companiei. Dacă un angajat nu are tot ceea ce-i trebuie pentru a-și desfășura munca cu usurință, aceste fie va alege calea mai ușoară, aceea de a părăsi companie ori va fi stresat tot timpul, iar rezultatele sale sunt afectate în mod negativ.

Un mobilier bine ales poate schimba aspectul intregii încăperi și influențează starea de spirit a celor care-și desfășura activitatea în acel loc. Dacă se dorește ca zona de birouri să fie una luxoasă, atunci trebuie evitate piesele complicate, cu multe sertare și compartimente, deoarece nu se mai află în tendințele ultimelor perioade de timp.

Companiile, în general optează  pentru un mobilier minimalist și achiziționează birouri specifice office, cu elemente de design în linii drepte, simple, cu aspect futurist. De asemenea, se aleg tonuri care să ofere o deschidere spațială, precum alb sau crem. În cazul acelor birouri de acasă, pentru home office, undese dorește un spațiu viu colorat, în general se optează pentru nuanțe colorate și îndrăznețe de roșu, galben închis sau portocaliu.

Dacă ar fi să ne gândim la rolul și scopul unui birou, putem vorbi la infinit, pentru că un asemenea obiect de mobilier este participant activ la tot ceea ce se întâmplă în cadrul activităților la care participă.

În primul rând, un birou trebuie să fie un loc comod, iar posesorul acestuia să-și poartă organiza locul de muncă specific cât mai util, ordonat și cu acces rapid la tot ceea ce-i trebuie pe parcusrul activităților.

Un birou elegant oferă notorietate, dar uneori poate fi doar un obiect de decor, dacă nu este ales sau folost în mod util. În acest scop, am căutat și am găsit mai multe categorii de birouri utile și perfecte pentru orice loc de muncă.

Birourile se pot alege conform opțiunilor dorite. Pe lângă alegerea culorii, a modelului, se poate concepe și modul de realizare prin decizia dimensiunilor elementelor constructive.

Un asemenea birou este modelul Tivano,  care oferă sobrietate prin faptul că este alb lucios. Biroul are de asemenea și loc pentru depozitare accesorii necesare în timpul lucrului. Acest cabinet, cât și blatul mesi și piciorul biroului sunt  realizate din MDF lăcuit lucios. Construcția este stabilă, nu are joc fiind robustă și astfel devine un produs eficient și durabil.

Imagine preluata de pe situl BirouConcept.ro

Dimensiunile pentru masa de birou sunt:

Înălțimea: 76 cm,

Lățimea: 120 cm,

Adâncimea: 60 cm.

Dimensiunile aferente cabinetului sunt :

Înălțimea: 61 cm

Lățimea:  120 cm

Adâncimea:  42 cm

Dar ce ne facem dacă avem vizitatori sau constatăm că birroul nu corespunde cerințelor noastre, după un anumit timp? Uneori se fac reparații și modificări în încăperile de birouri, se schimbă direcția luminii naturale, ori scad dimensiunile omului și ceea ce a fost perfect în trecut, ajunge să fie o problemă. Există o soluție și în acest caz: birourile reglabile pe înălțime. Acestea se pot ajusta conform necesităților și pot fi birouri duble: pot lucra două persoane la același birou sau se pot purta discuții. Dacă o persoană este mai mică de înălțime, își poate regla biroul astfel încât să fie la același nivel cu partenerul de discuție, ca să nu existe probleme legate superioritate și inferioritate, iar discuțiile și negocierile în afaceri să pornească de pe poziții egale, din toate punctele de vedere.

Biroul reglabil pe înălţime eUp 3 Workbanch este constuit ideal în acest scop, având două blaturi fixe, de formă dreptunghiulară, ce pot avea grosime de 19 sau 25 mm și baza este un  picior în formă de H cu coloană în trei segmente ce are reglare electrică pe înălțime. Trebuie remarcat că printre facilitățile deținute sunt: cadru telescopic și o funcție anti-coliziune standard. De asemenea, dacă se dorește, se poate achiziționa separat un panou lateral.

Sursa foto: BirouConcept.ro

În cadrul alegerii modelului dorit, pe lângă culoarea dorită se poate selecta lungimea (1200/ 1400/ 1600/ 1800mm), iar celelalte dimenisuni sunt standard pentru acest tip de birou: lățime 2×800 mm și adâncime 1690 mm.

Datele de contact și prezentare a companiei SC Birou Concept SRL sunt:

Adresa: Petresti, Str 1 Mai, Nr 308, Ap 9, Parter, Jud. Alba, cod 515850

Program de lucru: Luni – Vineri: 08:00 AM – 16.00 PM

                              Sâmbătă – Închis

                               Dumincă: Închis

Telefon Mobil: +40765859112

Site web: https://www.birouconcept.ro

Email: office@birouconcept.ro

Facebook: birouconcept