Misinformarea se referă la informațiile false care sunt distribuite neintenționat, iar dezinformarea face referire la informațiile false distribuite intenționat, pe când malinformarea se referă la acele informații care sunt reale dar suferă o reconfigurare strategică.
Unii cercetători subliniază că misinformarea și dezinformarea pot include și informații adevărate prezentate ambiguu, iar malinformarea poate fi definită și ca utilizarea strategică a informațiilor sensibile, considerate ca fiind un avantaj. Ca și exemple elocvente fiind cele care includ folosirea datelor personale în scopuri electorale și tipul de phishing-ul.
Dezinformarea este definită de Comisia Europeană ca răspândirea intenționată a unor informații false sau înșelătoare, menite să aducă beneficii economice sau politice și să inducă publicul în eroare, generând prejudicii colective. Acest fenomen afectează grav încrederea cetățenilor în procesele electorale, element esențial al legitimității democratice. Nivelul de încredere depinde de percepția asupra egalității votului, autonomia instituțiilor electorale și libertatea presei.
Răspândirea informațiilor false despre candidați sau despre procesul electoral poate altera competiția politică și credibilitatea autorităților. Literatura de specialitate include în sfera dezinformării și alte practici precum erorile jurnalistice, zvonurile nefondate, teoriile conspirației, declarațiile false ale politicienilor sau manipulările mediatice. Dezvoltarea tehnologică a amplificat aceste fenomene, oferind politicienilor instrumente noi de comunicare, dar și posibilități sporite de manipulare.
Un rol important îl au practicile de tip astroturf, prin care se creează artificial impresia unui sprijin popular masiv, precum și conturile false care mimează surse media autentice. Astfel de tactici afectează corectitudinea electorală, pot reduce participarea la vot și pot genera „oboseala electoratului”, mai ales când sunt utilizate în perioada de liniște electorală — interval destinat reflecției alegătorilor. În mediul online, aceste reguli sunt adesea încălcate, ceea ce amplifică manipularea și erodează încrederea publicului în integritatea procesului democratic.
Pentru combaterea dezinformării, Comisia Europeană a elaborat un Cod de bune practici, ce prevede o serie de măsuri menite să sporească transparența și responsabilitatea în mediul online. Printre acestea se numără: eliminarea conturilor false, limitarea mesajelor de tip spam, urmărirea surselor de finanțare ale propagandei digitale, prioritizarea informațiilor provenite din surse oficiale în rezultatele motoarelor de căutare, precum și introducerea unor mecanisme de raportare a conținutului înșelător. De asemenea, se promovează implicarea cercetătorilor prin oferirea accesului la date relevante și sprijinirea proiectelor de analiză a fenomenului.
În 2019, Comisia Europeană a apreciat progresele platformelor Facebook, Google și Twitter privind etichetarea reclamelor politice și crearea unor biblioteci publice de publicitate, însă a semnalat și deficiențe, precum lipsa transparenței în ceea ce privește reclamele bazate pe subiecte și gestionarea conturilor false.
La nivel global, diferite state au adoptat măsuri legislative pentru contracararea dezinformării. În Filipine, a fost propusă o lege severă care prevede pedepse cu închisoarea pentru răspândirea de știri false menite să provoace panică sau ură. Germania a introdus o lege care obligă platformele sociale să elimine rapid conținuturile discriminatorii sau dezinformatoare, sub amenințarea unor amenzi uriașe. În China, utilizarea numelui real în mediul online a devenit obligatorie, pentru a crește responsabilitatea utilizatorilor și a reduce răspândirea informațiilor false.
În același context, au fost dezvoltate inițiative independente care urmăresc expunerea surselor de dezinformare. În SUA, profesoara Melissa Zimdars a întocmit o listă de peste 140 de site-uri cu conținut manipulator, iar cotidianul francez Le Monde menține o bază de date cu sute de site-uri etichetate în funcție de veridicitatea informațiilor publicate. În Ucraina, organizația StopFake verifică autenticitatea știrilor și semnalează campaniile de propagandă, contribuind la crearea unei liste negre a surselor de dezinformare.
Studiile din UE arată că majoritatea cetățenilor sunt preocupați de folosirea datelor personale pentru filtrarea conținutului politic online.
Discursul politic reprezintă un instrument prin care se urmăresc interese individuale sau de grup, iar pentru atingerea acestora se recurge adesea la manipulare, dezinformare și imoralitate. Manipularea opiniei publice are o istorie îndelungată, iar tehnicile s-au adaptat în timp pornindu-se de la folosirea discursului politic ca mijloc de denaturare a realității, până la campanii mediatice comandate și/sau promovarea deliberată a scandalurilor pentru a distrage atenția de la problemele reale.
Potrivit specialiștilor în comunicare în general și a celor în comunicare politică în special, manipularea presupune influențarea non-violentă a percepțiilor și comportamentelor prin inducerea în eroare, astfel încât publicul să creadă că acționează rațional și în acord cu propriile convingeri. În acest context, notorietatea și prestigiul unor persoane publice devin instrumente eficiente de validare a informațiilor false. O persoană care agreează o componentă sau reprezentant mass-media își pliază ideile și convingerile pe informațiile oferite de acesta, indiferent că sunt reale, corecte sau manipulatorii.
Manipularea poate fi pozitivă dacă servește binele comun, sau negativă, atunci când urmărește scopuri personale ori de partid. Minciuna rămâne, însă, un element constant al acestei practici, aceasta fiind prezentă în toate sferele vieții sociale și politice. Printre tehnicile des folosite se numără generalizarea, apelul la compasiune, distragerea atenției prin teme false și cultivarea conformismului social.
Deși manipularea contravine principiilor morale și democratice, ea continuă să fie utilizată pentru menținerea puterii. Între valorile proclamate și idelale: democrația, egalitatea, dreptatea și acțiunile politice reale există deseori o discrepanță. Credibilitatea rămâne principala provocare a discursului politic, întrucât inconsecvența și deformarea realității subminează încrederea publică și legitimitatea celor aflați la conducere.
În campaniile electorale, politicienii apelează adesea la exagerarea mizelor pentru a atrage atenția și a influența alegătorii. Temele alarmiste sau zvonurile de genul „din surse oficiale” devin instrumente eficiente de manipulare, utilizate frecvent de mass-media pentru a promova mesaje trunchiate ori neadevărate. Aceste tactici se combină cu metode mai subtile, precum sondaje sau dezbateri controlate, care pot crea impresia unor curente de opinie favorabile unor candidați sau idei.
Puterea politică se sprijină pe două elemente esențiale: înțelegerea și convingerea. Dacă prima legitimează acțiunea, cea de-a doua o face eficientă. Max Weber distinge între etica convingerii (bazată pe idealuri și pasiune) și etica responsabilității, care ține cont de consecințele faptelor. În practică, cele două se completează: politica nu poate exista fără pasiune, dar nici fără simțul răspunderii.
În acest context, adevărul devine adesea o victimă a interesului politic. De multe ori, pentru atingerea unor scopuri a;a numite „bune”, se recurg la mijloace îndoielnice sau chiar imorale. Adevărul este sacrificat și astfel apar compromisurile, iar discursul politic își pierde credibilitatea. Ambiguitatea, tonul imperativ și disimularea intențiilor sunt caracteristici care transformă comunicarea politică într-un instrument de influență, nu de informare.
O moralitate absolută în politică este imposibilă, funcționarea optimă a unui regim democratic cere respectarea unor principii etice minime. Politicienii trebuie să fie conștienți de presiunile și paradoxurile domeniului, iar discursul politic ar trebui să rămână un act de responsabilitate, nu o formă mai mult sau mai puțin sofisticată de manipulare.
Manipularea se bazează pe factori biologici, psihologici și sociologici: nevoia de protecție, vulnerabilitatea emoțională și influența instituțiilor sociale. Relația manipulativă este asimetrică și implică reducerea conștientizării discrepanțelor dintre interesele celui manipulat și obiectivele celui care influențează.
Discursul politic funcționează ca o formă de influență, în care talentul de a asculta și de a înțelege publicul devine la fel de important ca și abilitatea de a vorbi. În competiția politică, aparențele și retorica înlocuiesc adesea substanța, asemenea „cozii de păun” care impresionează prin formă, nu prin fond.
Alegătorii reacționează diferit la discursuri: unii, prin obișnuință, devin indiferenți, iar alții, resping tot ce pare învechit, fără a propune alternative reale. Într-un stat democratic, discursul are rol persuasiv, în timp ce în regimurile totalitare devine instrument de propagandă, menit să uniformizeze gândirea și să mențină controlul social. Comunicarea politică influențează comportamentul prin mecanisme psihologice precum atenția, înțelegerea și acceptarea mesajului, iar eficiența acesteia depinde de credibilitatea și carisma celui care o emite.
