În ceea ce privește etica discursului, persuasiunea reprezintă o influență conștientă, bazată pe argumente raționale și emoționale, fără a se recurge la constrângere . Spre deosebire de manipulare, metoda care care folosește tehnici ascunse și pune presiune psihologică, persuasiunea oferă libertate de alegere. Manipularea, definită ca o acțiune deliberată de modificare a comportamentului fără consimțământul conștient al persoanei, poate fi cognitivă (folosind distorsionarea logicii) sau afectivă (prin exploatarea emoțiilor).
Etica în comunicaree relațiilor publice a avut mai multe abordări. Modelul asimetric al lui Bernays, bazat pe ideologia liberală și competiția intereselor, a promovat ideea că organizațiile pot folosi comunicarea pentru a-și impune propriile scopuri, ceea ce a condus la perceperea relațiilor publice ca fiind manipulatoare.
În opoziție, Grunig propune modelul simetric, fundamentat pe responsabilitate morală și dialog, unde comunicarea trebuie să fie echilibrată și orientată spre consens între organizație și public. Acest model promovează etica cooperării și transparenței, considerând că relațiile publice devin cu adevărat etice atunci când implică schimb de idei, negociere și respect reciproc. Formarea specialiștilor în comunicare trebuie să depășească simpla aplicare a codurilor deontologice și să cultive judecata morală și caracterul etic al practicienilor.
Modelul asimetric al lui Bernays, centrat pe promovarea intereselor proprii ale organizațiilor, a fost criticat pentru lipsa dimensiunii etice și pentru tendința manipulativă a comunicării. În contrast, Grunig propune modelul simetric, bazat pe dialog, transparență și responsabilitate morală, care urmărește armonizarea intereselor dintre organizație și public. Etica în relațiile publice presupune nu doar respectarea unor coduri profesionale, ci și dezvoltarea gândirii morale și a integrității practicienilor.
Discursul politic actual trebuie adaptat unei realități digitale în continuă schimbare, unde manipularea prin social media afectează tot mai mult publicul, inclusiv cel din mediul rural.
Soluțiile propuse de mai mulți cercetători vizează dezvoltarea educației media și a gândirii critice, prin folosirea tehnologiei pentru combaterea dezinformării și impunerea unor standarde etice pentru politicieni. Totodată, se impune promovarea unui dialog public bazat pe rațiune, transparență și respect, pentru a contracara polarizarea și manipularea mediatică într-o societate tot mai digitalizată.
Discursul reprezintă o formă de utilizare a limbajului prin care un actor social oferă o interpretare asupra unor fapte și produce efecte asupra audienței. Discursul devine politic atunci când se referă la teme de interes public, iar natura sa electorală apare în contexte specifice, cum ar fi campaniile politice.
Discursul politic are rolul de a exprima și promova interesele unui grup social, fiind un intrinsec ideologic. În cazul discursului electoral, funcția sa principală este de a obține sprijinul alegătorilor, deci de a cuceri și legitima puterea. Spre deosebire de alte forme de comunicare, discursul politic se bazează frecvent pe ambiguitate, o caracteristică ce îi sporește eficiența persuasivă. Discursul presupune o doză de disimulare, întrucât intențiile reale ale emițătorului nu coincid întotdeauna cu mesajul transmis, iar argumentarea rămâne în mare parte rațională și structurată.
O trăsătură distinctivă a discursului politic îl reprezintă tonul imperativ al mesajului, care urmărește nu doar informarea, ci și convingerea publicului de a adopta o anumită atitudine sau comportament politic. Discursul politic are un caracter polemic, fiind un instrument de confruntare între grupuri cu interese divergente.
