Arhive etichetă: DoctorBusiness

Antreprenoriatul – întrebări și răspunsuri despre analiza financiară

Antreprenorul și afacerile

Fiecare antreprenor își urmărește atent investiția și bunul mers al companiei, indiferent de mărimea acesteia. Uneori, avântul pe care-l ia firma, îl face pe acesta să neglijeze anumite aspecte financiare și economice, sau să delege aceste sarcini și nu numai, către alte persoane din subordine, care sunt mai mult sau puțin pregătite în domeniu.

Pe unii antreprenori îi surprind cheltuielile care cresc, munca imensă depusă care nu sunt în concordanță cu beneficiile și profitul companiei, ce nu se ridică la așteptările pe care le-au avut. În acel moment, compania trebuie să fie verificată și studiată în amănunt de către specialiști în domeniu, astfel încât aceste prognoze nerealizată și nu ducă în timp la pierderi, sau mai rău spre un faliment nedorit.

De ce unii antreprenori nu-și verifică companiile împreună cu specialiști?

Ei se bazează pe tehnicile de marketing și management, considerând că printr-o simplă analiza SWOT pot determina punctele puternice și punctele slabe, oportunitățile și pericolele la care este supusă compania. Dar nu mereu, un antreprenor vede clar imaginea și valoarea afacerii fiind prea implicat în demersul activităților.

În viața unei companii sau a unui produs există trei etape concrete: ascensiunea, menținerea între anumite limite, apoi urmează inevitabil e scădere, care poate fi una lină sau abruptă, amortizată în timp sau nu. De obicei, când o companie începe să scadă în graficul de profit, managerii încep să reducă investițiile, cheltuielile și mai grav: personalul.

Sursa foto: DoctorBusiness.ro

Probleme de marketing frecvente

Un antreprenor întâmpină mai multe probleme de care uneori nici nu-și dă seama. De ce? Pur și simplu le ignoră din cauza lipsei de experiență sau din cauza programului său încărcat.

Lipsa unui control al costurilor – este una dintre cele mai frecvente probleme de marketing. Când se lansează un produs, costurile sunt stabilite strict pe o anumită linie de acțiune, dar pot apărea mici deficiențe în cadrul fluxului tehnologic și logistic. Apar cheltuieli neprevăzute care nu sunt luate într-un calcul inițial, la demararea unui proiect.

Calculul incomplet al costului pe produs – dacă produsul lansat are un preț stabilit în funcție de costuri, profitul poate fi mai mic din varii motive. În prelucrarea produsului pe lângă materia primă, echipamentul și personalul aferent producerii acestuia, consumurile de utilități (energie electrică, gaz, apă, aburi, aer comprimat) pot apărea costuri legate de logistică. Produsul trebuie înmagazinat, transportat și uneori apar deficiențe legate de aspecte necontrolabile: trafic aglomerat, zile libere, evenimente socio-culturale și chiar și politice. Aceste cheltuieli suplimentare cu eventuale termene mai lungi de la cost la profit nu sunt luate în considerare și se neglijează în decursul afacerii.

Lipsa unui buget de venituri și cheltuieli – care trebuie corelate, astfel încât plățile care se țin în lanț, între furnizori și clienți să fie bine stabilite

Creanțe negarantate – pentru că beneficiază de o garanție a bunurilor și a serviciilor pe care le oferă.

Imobilizarea cash-ului în stocuri nevandabile – apare în cazul unor comenzi ,mult prea mari de materii prime, chiar dacă furnizorul oferă prețuri promoționale, acestea pot genera alte costuri care produc pierderi: posibilă distrugere în timp a materialelor, înmagazinarea acestora și chiar o eventuală lipsă de comenzi pentru moment.

Investiții din capitalul de lucru – atât pentru cel uman cât și pentru cel de resurse.

Neurmărirea creanțelor – o problemă greu de gestionat de antreprenor, indiferent de abilitățile acestuia, pentru că apare variabila timp.

Focus pe dezvoltarea vânzărilor în detrimentul marjei de profit – ceea ce fac mulți antreprenori. Acestia se axează mult pe vânzări, dar uneori profiturile sunt mici pentru că valorile sunt mai mici. O companie poate vinde mult, la prețuri mai mici sau mai mult la prețuri mici.

Cum se pot evita aceste probleme?

Pentru orice problemă, anumite cauze produc efecte. Cauzele după cum s-au putut oberva mai sus, sunt diferite. Efectul acestei deficiențe o reprezintă lipsa de cash! Doar printr-o analiză financiară, o monitorizare lunară a cheltuielilor se pot găsi soluțiile ideale pentru creșterea profitului, oferind informații care determina distanța antreprenorului față de obiectivele propuse. 

Sursa foto: Doctor Business.ro

Analiza financiară a companiei

Realizarea și monitorizarea unei analize financiare ajută la depăsirea obstacolelor care apar în afacere. Prin aceste analize de rentabilitate și echilibru financiar se obțin  soluțiile optime de pus în practică.

Printre avantajele oferite de analiza financiară o reprezintă direcția care trebuie urmată de la vânzare la profic, identificarea costurilor mari și stabilirea unei strategii astfel încât cheltuielile să se transforme în profit.

Printr-un grafic realizat pe baza analizei financiare se poate observa marja de profitabilitate a vânzării, diferența dintre profitul din balanță și cash-ul din bancă și se pot găsi soluții pentru transformarea profitului în cash-ul atât de necesar afacerii.

Sursa foto: DoctorBusiness.ro

De multe ori antreprenorii apelează la bănci pentru finanțări și credite. Bîncile au posibilitate de a finanța investiții rentabile și prietene cu mediul. Se pot obține astfel oportunități financiare pentru montarea de panouri solare (reducerea consumului energetic si sustenabilitate), inlocuirea echipamentelor vechi cu altele mai performante și mai economice, trecerea unui iluminat clasic pe surse de lumină cu led și multe altele.  Printr-o analiză financiară optimă se evită riscul ca o bancă să refuze o cerere de finanțare datorită considerentului că reprezintă o finanțare nesănătoasă a afacerii.

Valoarea și cultura organizațională a unei companii se bazează pe oameni și principii, dar capitalul de lucru (banii care se rulează) trebuie să se mențină la un nivel care să ducă spre creștere, date care se reflectă oglinda patrimoniului firmei și în sursele de finanțare.

Timpul este prețios, de multe ori contează și o secundă în afaceri, dar totul trebuie prioritizat.

Așa cum oamenii merg la doctor când sunt bolnavi, la fel și companiile trebuie să aibă grijă de starea lor de sănătate și să-și îmbunătățescă performanțele financiare, să găsească recomandări și soluții pentru redresare, care să devină obiceiuri bune de pus în practică la fiecare final de lună

Doctor Business – Doctorul companiei

Cine este DoctorBusiness?

DoctorBusiness  este o aplicație ce face un diagnostic rapid, identifică problemele și oferă soluții, identifică deficiențele legate de profit, unde se blochează cash-ul, evidențiază atât datoriile cât și banii ce trebuie încasați. Aplicația analizează capitalul de lucru și avertizează dacă nu este utilizat într-un mod eficient, evidențiind șansele ca firma să acceseze o finanțare de la bănci sau investitori. Această aplicație este un doctor online ce oferă indicatori de performanta și multe alte informații care pot readuce compania pe un plan financiar ascendent.

DoctorBusiness este un consultant financiar pentru cei care-și doresc afaceri profitabile.

Cât timp durează consultația financiară?

Aplicația oferă cea mai rapidă metodă de Analiză Financiară a Afacerii, dedicată Antreprenorilor fiind singura aplicație care în 5 secunde face o radiografie a situației financiare a firmei, printr-o simplă încărcare a balanței contabile.

Sursa foto: DoctorBusiness.ro

Ce oferă aplicația financiară?

În cadrul serviciilor oferite se face o analiză detaliată a punctelor forte și a vulnerabilităților afacerii, oferind soluții și recomandări pentru redresare. Analiză SWOT este verificată și completată de către aceasă aplicație. Sistemul electronic oferă un set de rapoarte manageriale din care care se deduc cu ușurință modalitățile prin care se pierd bani, unde sunt blocajele de cash și cum se poate interveni pentru atenuarea sau diminuarea acestora.

Limbajul folosit în raportul de analiza financiara este unul prietenos care face ușoară înțelegerea termenilor economici chiar și de către nespecialiști.

Cât costă investiția în aplicație?

Investiția este una minimă, fiind cea mai ieftină metodă de a avea un consultant financiar personal, iar prețul unui raport de analiză financiară pe baza unei balanțe lunare încărcate în aplicație fiind de 50 lei. Deci în cursul unui an, costurile ajung la doar 600 de lei.

Care sunt avantajele folosirii aplicației?

Aplicația este personalizată pentru fiecare client și business: făcând analiza pe baza cifrelor afacerii. Folosind aplicația, costurile sunt reduse, pentru că o persoană fizică sau juridică autorizată costă mult mai mult, iar trimiterea documentelor și analiza lor durează un timp mai îndelungat. Aplicația oferă și soluții adecvate, comparativ cu o persoană autorizată care are nevoie de mai multe detalii pentru a oferi informații, iar costurile cresc.

Prin utilizarea aplicației se obține o transparență și oclaritate asupra situației financiare putându-se găsi în timp optim soluțiile ideale pentru menținerea profitabilității sau redresarea ei. Aplicația este ca un GPS, pentru că antreprenorul știe unde se află, cunoscând și destinația dorită, iar softul îi prezintă calea cea mai simplă și ușoară.

Fiecare analiză financiară este personalizată pe cifrele afacerii din momentul respectiv iar aplicația poate fi accesată de pe orice device,: telefon, tabletă, laptop, computer și de pe orice sistem de operare, pentru că rulează în cloud web.

Aplicația se poate folosi în mod anonim, fără a fi necesară identificarea cu datele sau numele companiei și este o metoda suplimentare de liniște pentru antreprenori care-și pot verifica serviciul financiar fără a produce controverse.

Fiecare doarme cum își așterne, sau mai bine zis, vigilența este cheia succesului pe termen lung.

Articolul a fost scris pentru Spring SuperBlog 2022.