Arhive etichetă: doamna in rosu

Toamna este așa cum o vedem noi

Brr, ce frig este! Sunt aproape zero grade afară, dar simt frigul care-mi pătrunde în oase. Îmi pun mâinile în buzunare, îmi îndrept capul și privirea spre pământ mărind pașii. Văd trecând pe lângă mine niște umbre, care presupun că sunt oameni. Ajung în stația de autobuz și mă ascund în spatele unui copac dezgolit de hainele care s-au împrăștiat pe trotuar.

Arunc priviri scurte spre stânga, încercând să observ și să mă bucur de venirea autobuzului pe care-l aștept. Geaca mea neagră prinde culoare datorită unei frunze îngălbenite care-mi pică din cer. Of, Toamnă, de ce ai venit?

În contrast cu frigul și cu anotimpul pe care-l străbatem, o femeie elegantă trece relaxată printre oamenii din jur. Poartă o geacă roșie care emana fericirea, iar cizmulițele negre sunt asortate cu fustița verde, primăvăratică, care-i scot în evidență corpul perfect. Deși era trecută de 40 de ani, arăta mult mai tânără și mai energică decât mulți dintre noi, comparativ chiar cu unii adolescenți. Ea îmi surprinde privirea, îmi zâmbește și mă salută. Uimit, îi răspund cu un sunet oarecare după care sunt salvat de sosirea autobuzului.

După o nouă zi obositoare la servici, trec prin același peisaj monoton, specific zilelor gri-cenușiu, de Toamnă. Când eram copil mă bucuram de acest anotimp, în care gospodarii își culegeau recoltele, dar astăzi este doat o perioadă tristă care aduce boli precum răceli și gripe.

După ce m-am căsătorit, când ajungeam acasă și-i spuneam soției că mă doare capul, ea imediat venea cu o pastilă. Dacă mă durea gâtul, avea și pentru această boală un alt medicament naturist. În primele luni de la căsătorie, aveam pastile și vitamine nenumărate, dar uitam să le utilizez conform unui program bine stabilit. Încet dar sigur, am renunțat la pastile, dar nu pentru că sunt mai sănătos ci pentru că sunt… mai bărbat, adică nu mă plâng de dureri.

Totuși nu am reușit să simulez o stare bună de sănătate și astăzi, astfel că am ajuns cu greu acasă. După ce mi-am dezbrăcat geaca, am scos puloverul din rucsac și mi-am descheiat cămașa, am luat loc în pat. Eram terminat pentru că de la frigul de dimineață, la căldura de după prânz, nasul înfundat și durerea de gât își făceau de.. cap. Mai și strănutam, în reprize de câte două trei ture.

Mă gândeam să dorm până revine soția mea și să-mi revin. După câteva secunde, am ațipit și niște voci îndepărtate mă chemau… Am murit? Nu. Era soția mea care nu înțelegea ce este cu mine. I-am explicat prin semne: cap, gât… iar prin voce am folosit strategia strănutului repetat. Îmi pune mâna pe frunte după care-mi spune:

– Când ți-am dat vitaminele și suplimentele nu le-ai luat!

Îi fac semn din cap că abia aștept să le iau, pentru că sunt bune și vreau liniște, fizică și sufletească. Soția mea a ieșit din dormitor, vorbește cu cineva, probabil la telefon și revine cu o cutie de Naturalis Septocalmin Forte pe care o achiziționase printr-o farmacie online, de pe situl springfarma. Întâi îmi pune în brațe o tavă cu o ciorbă fierbinte, de pui.

Sursa: SpringFarma

Nu vreau să mănânc, dar văzându-i privirea, termin ciorba într-un timp record. Apoi îmi ia temperatura. Nu am prea mult, dar există. După alte zece minute îmi dă un drajeu de Septocalmin și-mi spune să-l țin în gură până se dizolvă. O ascult, ce să fac, doar sunt bolnav și ea este un doctor pentru mine. Pastila are un gust plăcut de mentol amestecat cu tei și soc. Hm!

În timp ce stau și gândesc, simt că brusc uit de stresul de la servici, durerea în gât dispare, iar nasul mi se desfundă fără a folosi picături specifice. Soția mea aduce o cutie cu cutiuțe… Îmi organiează vitaminele și suplimentele pe zile ale săptămânii și pe perioade ale fiecărei zi.

După câteva minute mă simt bine și mă decid să iau suplimentele și vitaminele specifice pentru că dacă la soția mea și-au făcut efectul, sigur voi avea și eu beneficii.

Soția mea se uită la mine, constată că am înviat și o pornește spre bucătărie după ce-și schimba costumașul albastru care-i venea perfect. Este timpul să dorm…

Dimineața mă trezesc cu o energie pozitivă. Oare ce s-a întâmplat? Mă simt mai bine. Of, tocmai visasem că rămâneam acasă, bolnav și stăteam la căldură…. O mână ușoare trece prin părul meu. Este soția mea care-mi face semn să mă pregătesc de plecare. Neavând timp să-mi pregătesc hainele, soția mea îmi făcuse și acest serviciu. Mi-a pregătit o cămașă albastră, blugii și geaca mea roșie.

După ce am servit micul dejun, mi-am luat drajeul de dimineață, apoi am pus în rucsac cutiuța cu vitamine și suplimente pornind agale spre stația de autobuz. Frunzele parcă își schimbaseră culorile fiind unele mai vesele, iar frigul parcă dispăruse ca prin farmec. Am crezut că se apropie Primăvara…

Sursa: SpringFarma

Ajuns în stație, mă așez lângă automatul de bilete pentru călători și privesc zâmbitor la cei din jur. Doamna cu fustiță apare și-mi zâmbește, iar eu îi răspund cu un salut vesel, moment în care-mi dau seama de unde o cunosc. Mi-a revenit și memoria! Îmi scot ochelarii și privesc altfel lumea!

Doamna este prietenă cu soția mea și împreună și-au cumpărat niște fiole pentru păr. Îmi amintesc că după prima folosire a produsului La Cabine, m-am speriat când am ajuns acasă. Intrând în sufragerie, am văzut o doamnă cu păr roșu intens, strălucitor și voluminos care stătea la fereastră. Am salutat-o repede și am fugit în bucătărie să o caut pe soția mea. Doamna respectivă a venit după mine, iar eu m-am panicat crezând că am intrat în alt apartament, dar m-am liniștit. Femeia roșcată era soția mea…

Sursa: SpringFarma

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2021.