Suntem obişnuiţi că prima impresie contează.
Este normal să conteze, dar nu este însă definitivă.
De multe ori, s-a întâmplat să gândim într-un anumit fel despre cineva / ceva şi apoi să constatăm că nu este totul chiar aşa.
Impresia pe care o avem despre o anumită peroană, ne determină să interpretăm faptele şi vorbele acestuia.
Câteodată, unele vorbe spuse de o persoane, care coincid cu cele spuse de altă persoană, au însă altă rezonanţă pentru noi. De ce? Interpretăm omul, prin gesturi, fapte şi … impresii.
Haina schimbă pe om, ca imagine, dar nu şi ca atitudine.
Un om bun poate fi îmbrăcat atât în zdrenţe cât şi în haine nobile.
Haina ne oferă o imagine vizuală, care trebuie completată cu cele auditive şi mai ales cu cele legate de caracterul persoanelor.
Este o vorbă “spune-mi cu cine te însoţeşti, ca să-ţi spun cine esti”, dar nu este mereu adevărat, 100%. Mereu întâlnim excepţii, care uneori, culmea, chiar nu întăresc regula!
Trebuie să gândim şi să analizăm obiectiv, nu să ne luăm după primul impuls, impresie şi să catalogăm oamenii. Nu noi trebuie să etichetăm pe cei din jurul nostru, acest lucru îl fac ei înşişi prin ceea ce fac, gândesc şi aşa mai departe….
Noi să ne privi, în oglinda vieţii, şi să încercăm să ne mulţumim pe noi înşine, precum şi pe cei din jur!