Fiecare om care se naşte începe să urce pe scara vieţii.

Aşa cum ne folosim de o scară pentru a ajunge acolo unde avem treabă, să facem ceea ce avem în obiectiv, aşa urcăm zilnic, câte o treaptă spre Cer, acolo unde vom ajunge cu toţii, mai devreme sau mai târziu.

Când urcăm treptele vieţii, trebuie să fim atenţi să nu călcăm pe cineva fizic, sau pe sentimentele cuiva.

Această scară nu o putem abandona decât atunci când ajungem la capătul ei. După fiecare treaptă, putem avea regrete sau nu, dar nu mai putem reveni pe treapta precedentă.

Indiferent de problemele noastre fizice și psihice, noi ne continuam ascensiunea. Ne putem opri doar pentru a medita asupra existenței noastre.

Dacă suferim psihic, înseamnă că suntem vinovați pentru ceva anume, avem remușcări, constiința lucrând împotriva noastră.

Dacă avem boli fizice, trebuie să ne gândim din ce motive, suferim aceste repercursiuni.

Dacă ne doare piciorul, poate am fugit de probleme, lăsând pe unii și alții baltă.

Dacă ne dor mâinile, poate am aruncat prea des vina anumitor greșeli asupra unor nevinovați.

O durere de măsea poate fi provocată din cauză că am gustat anumite ″fructe interzise″.

Suferind de spate, poate fi o urmă a deselor lingușeli și plecăciuni la cei importanți…

Stomacul ne  doare din propria nepăsare iar durerea de cap le duce pe toate, căci mintea ne conduce.

Important este cum ne simțim când ajungem la capătul scării, al propriului nostru drum, contează mai ales ce vedem privind  în urma noastră!