Arhive etichetă: Bingo

Fragmente – O familie normală

Pe o căldură de nesuportat de oamenii obişnuiţi, atunci când unii dintre ei stăteau la umbră pentru a se răcori cât de cât, iar alţii strângeau şi împachetau bananele culese în niște cutii mari pentru a le transporta în ţările ce duceau lipsă de aceste produse, într-un copac plin de banane era o agitaţie de nedescris.

 Dacă se uita cineva cu atenţie, observa ceva … care se mişca cu o agilitate de nedescris şi înfuleca de zor banane. Dacă privirea era mai atentă se putea observa că acolo se află o maimuţică. După câteva secunde, lângă aceasta apare încă o maimuță, care o imită pe prima. Un specialist  văzând cele două maimuţe, își putea da seama că sunt rude, frate şi sora care se aflau în lumea lor fericită, petrecând timpul jucându-se şi urcându-se în copaci.

Cu cât avansau mai mult spre vârful copacului, cele două maimuțe descopereau tot mai multe locuri unde puteau să se ascundă. La un moment dat, unul dintre maimuţoi, sărind pe o creangă, o rupe şi cade în gol…

Maimuţica buimacă privește în jur și vede că este acoperită de banane, se aude un zgomot și se face brusc întuneric. Nimerise într-o cutie cu banane, care tocmai era sigilată de lucrătorul neglijent care se ferea de razele soarelui nimicitor.

Cealaltă maimuţică, văzând că nu mai are partener de joacă, se aruncă în vaporul unde fusese închisă cealaltă maimuță. Începe o căutare intensă și o comunicare specifică limbajului maimuțelor. Auzind zgomotul din cutia unde era ţinut prizonier partenerul de joacă, maimuţica reusește cu greu, să zgărie cutia, trăgând de aceasta și eliberând ostaticul. Maimuța care fusese captivă se aruncă direct în braţele eliberatorului îmbrăţisându-se intens. După momentele de tandrețe, în care lacrimile au dispărut, cei doi maimuţoi vor să iasă afară, dar descoperă că sunt pe o bucată de lemn, în mijlocul apelor care se mișcă în voia valurilor.

Cele două maimuțe, după ce se privesc și discută prin mimica lor specifică, se hotărăsc să se lase în voia sorții, să vadă unde îi vor duce valurile mării… ţinându-se îmbrăţisaţi, liniștiți că nu vor suferi de foame, pentru că era plin de banane pe vapor!

După o călătorie lungă şi obositoare, în timpul căreia au golit o cutie mare de banane, cea care de fapt fusese inițial temnița pentru unul dintre ei, al celui mai neastâmpărat maimuțoi, cei doi frați descoperă că au ajuns pe uscat. Se aude gălăgie, astfel că ei se ascund în grabă după grămezile de cutii, ca să scape de hamalii care urcaseră la bord pentru a descărca marfa. Într-un moment de neatenţie al muncitorilor, cei doi maimuțoi o zbughesc pe țărm.

După ce intră în zona portului, simt puterea soarelui și agitația din jur, fiind multe persoane cae se deplasau în diferite zone, pe uscat. Speriaţi de gălăgia din jur, maimuţoii fug şi se urcă repede într-un vehicul, ce se deplasa pe nişte şine. Ei stau pe acoperişul vehiculului şi se uită uimiţi la ceea ce se întâmplă în jurul lor. Nu vedeau păduri, copaci, verdeață și nici bananieri în zonă…

După un timp îndelungat de mers, vehiculul se opreşte iar cei doi maimuţoi  o iau la fugă din nou. Se trezesc într-o locație unde se află multe maşini și oameni, într-un cuvânt, într-o zonăspecifică unui oraş de mari dimensiuni. Maimuțele se privesc, fiind uimiţi şi … citește mai departe.