De multe ori auzim expresia: “ce sunt ultimul om de pe lume?” ….
La ce ne referim sau la ce se referă, cei ce spun aceste cuvinte!?
Din tonul vocii, ne putem da seama, că persoana respectivă s-a simţit jignită, umilită…
Dar de ce trebuie să se simtă ca ultimul om…? Din contră, ar trebui să se bucure. De ce? Se spune mereu că cei din urma, vor fi cei dintâi. Deci…
Noi nu trebuie să considerăm jignirile ca ceva care să ne strice ziua…să ne întristeze…
Acest lucru trebuie să ne mobilizeze să luptăm, pentru mai bine, pentru a demonstra că suntem oameni…şi chiar ne pasă!
Dacă ne consolăm cu viaţa tristă, cu sufletul încărcat, cu tonalităţile jignitoare ale vocilor anumitor persoane…suntem dejnădăjduiţi într-o lume pierduta pentru noi.
Suntem singurii care luptăm, pentru a demonstra celor din jur, ceva legat de noi. Dacă noi suntem buni, înseamna că niciodată, nu putem fi printre cei din urmă…
Cei care ne desconsideră, se cred mari personalităţi, dar de fapt sunt nişte fiinţe cuvântătoare, şi doar atât.
Fiecare dintre noi, am suportat jigniri sau umilinţe, pe nedrept, pentru că aşa este viaţa şi societatea. În noi constă puterea de a schimba aceste lucruri…