Arhive etichetă: drum

Fragmente – Drum necunoscut

Mi se pare că totul se mişcă și se învârte, fără ca eu să am vreo putere de a interveni.  Reușesc cu greu să-mi deschid ochii. Privesc şi constat că simţurile nu mă înşală. Mă aflu prins într-un telescaun şi mă deplasez spre o direcţie precisă.

Această direcție nu este tot atât de precisă pentru mine, deoarece nu ştiu de unde vin şi nici unde merg. Ştiu cine sunt dar nu ştiu cum am ajuns acolo.

Între timp, telescaunul mă poartă în continuare în zone necunoscute mie. După un timp constat că nu mă deplasez doar în aer, ci și  printr-un tunel. Toate imaginile sunt ca într-un film alb-negru. Mă uit în faţă, apoi în spate, ca să vad dacă mai este cineva pe acolo…Nu este nimeni, sunt doar eu!

Pereţii sunt albi, negri și combinaţii de alb-negru. Deplasarea se desfășoară cu o viteză mică, astfel că în timp ce mă aflu în mişcare pot să mă și gândesc.

Deodată, tunelul se termină. Încep să urc încet și mă tem că mă pot lovi la cap în zona superioară a acestui tunel. Îmi pun capul între picioare, aşa cum ştiam că se face în caz de cutremur. Oricum eram într-un asemenea cutremur, cel al vieţii mele. Mă gândesc să bat în lemn, un principiu care mi-a rămas întipărit în memorie din copilărie, datorită vieţii la casa bătrânească a părinţilor mei. Însă nu este nimic din lemn pe acolo, poate doar capul meu….

Urcarea continuă iar mie mi se pare totul o eternitate. Culorile mohorâte îmi provoacă a stare de nelinişte. Deodată mişcarea încetineşte şi mă opresc în faţa unei uşi similară cu lifturile de pe timpuri. Uşa se deschide.  Am ajuns sus, desupra la tot ceea ce ar putea fi. Privesc în jos, chiar în momentul în care telescaunul o porneşte spre ușa deschisă.

Într-o încăpere izolată cu sticle observ oameni în halate, însă nu le văd feţele pentru că stau cu spatele la mine.  Acestia lucrează la o banda rulantă. Aş vrea să văd ce fac acolo dar nu mai am timp, pentru că trec peste zona unde se aflau acestia. 

Încep să cobor, iar prin fața mea trece o persoană care are fața acoperită cu o hartă. Încerc să strig la el dar nu pot, vocea mea… a dispărut. Mă simt ca în filmele de groază însă presimt că voi afla în curând răspunsurile la dilemele care mă bântuie. Mai trec pe lângă o persoană în halat, ajungând aproape de podeau din gresie a încăperii.

Mişcarea este încetinită. Ajung lângă o bandă rulantă. Trec şi mă opresc în fiecare loc, unde se află câte o  hârtie şi un creion. Mă apuc să citesc şi după ce termin, sunt deplasat mai departe, spre alte asemenea locuri cu înscrisuri.

Nu înțeleg logica notițelor de pe documentele pe care le parcurg.  Pe fiecare hârtie se află idei, planuri pe care poate le-a făcut ori ai vrut să le facă, sau trebuie să le facă cineva?

În timp ce parcurg informațiile îmi dau seama că în notițe se află doar lucruri și fapte negative. Una se potriveşte cu ceva, dar nu ştiu cu ce anume, așa că o notez cu creionul pe o altă hârtie. În acel moment apar lângă mine două persoane. Una dintre ele îmi oferă două bilete pe care le perforează: una era plină de informații, iar cealaltă este albă….

Telescaunul se oprește și mă simt eliberat. Mă ridic și urmez calea pe care se deplasează cele două persoane. Cobor niște scări și deschid uşa care-mi …

Citește mai departe….

Drumuri prin România

Ultimul om….

De multe ori auzim expresia: “ce sunt ultimul om de pe lume?” ….
La ce ne referim sau la ce se referă, cei ce spun aceste cuvinte!?
Din tonul vocii, ne putem da seama, că persoana respectivă s-a simţit jignită, umilită…
Dar de ce trebuie să se simtă ca ultimul om…? Din contră, ar trebui să se bucure. De ce? Se spune mereu că cei din urma, vor fi cei dintâi. Deci…
Noi nu trebuie să considerăm jignirile ca ceva care să ne strice ziua…să ne întristeze…
Acest lucru trebuie să ne mobilizeze să luptăm, pentru mai bine, pentru a demonstra că suntem oameni…şi chiar ne pasă!
Dacă ne consolăm cu viaţa tristă, cu sufletul încărcat, cu tonalităţile jignitoare ale vocilor anumitor persoane…suntem dejnădăjduiţi într-o lume pierduta pentru noi.
Suntem singurii care luptăm, pentru a demonstra celor din jur, ceva legat de noi. Dacă noi suntem buni, înseamna că niciodată, nu putem fi printre cei din urmă…
Cei care ne desconsideră, se cred mari personalităţi, dar de fapt sunt nişte fiinţe cuvântătoare, şi doar atât.
Fiecare dintre noi, am suportat jigniri sau umilinţe, pe nedrept, pentru că aşa este viaţa şi societatea. În noi constă puterea de a schimba aceste lucruri…

Drumul vieții